Examinând hotărârea atacată prin prisma recursului declarat în cauză cât şi din oficiu, tribunalul reţine următoarele:
La momentul formulării contestaţiei, condamnatul Cioban Daniel Sorin Se afla încarcerat în Penitenciarul Satu-Mare în executarea pedepsei de 3 ani 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Potrivit dispoziţiilor art. 460 C.pr.pen., instanţa competentă să dispună asupra contestaţiei la executare este instanţa de executare sau instanţa corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, competenţă care nu este alternativă ci este determinată de situaţia celui condamnat (stare de libertate în primul caz, stare de deţinere în cel de-al doilea) cu excepţia cazului prevăzut în art. 461 lit. c C.pr.pen. când competenţa revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută. În consecinţă, în speţă. Competenţa de soluţionare revenea Judecătoriei Satu-Mare, aşa cum susţine parchetul. Însă încălcarea regulilor privind competenţa teritorială nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută, nefiind înscrise în dispoziţiile art. 197 alin. 2 C.pr.pen.
Potrivit art. 39 alin. 2 C.pr.pen., excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe.
În speţă, acest moment procesual trecuse, procurorul nu a ridicat nici o excepţie, singura sa cerere fiind aceea de conexare a celor două dosare. Solicitarea de declinare a competenţei a făcut-o abia cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei. Prin urmare, excepţia a fost tardiv formulată.
