S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamanţii JI, JA şi FA în contradictoriu pârâta RR, cu obiect constatare nulitate act, rectificare CF.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, lipsă părţile.
Procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile pe fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2016, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunţarea asupra cauzei fiind amânată pentru azi, 27 ianuarie 2016, pentru ca părţile să formuleze concluzii scrise.
Se ia act că la data de 25.01.2016, reclamanţii au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, după care, instanţa constată cauza în stare de judecată şi o reţine în pronunţare.
I N S T A N Ţ A ,
Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.10.2015 sub nr., JI, JA şi FA, în contradictoriu pârâta RR, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” întocmit la data de ….1982 între FA şi CR (una şi aceeaşi cu RR); să se dispună radierea din cartea Funciară nr. B, top … V, în suprafaţă de … mp, grădină, a dreptului de proprietate al numitei RR; revenirea la situaţia anterioară, când proprietară tabulară era FA, cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 86 lei, conform art. 3 şi art. 20 din OUG nr. 80/2013.
În fapt, reclamanţii au arătat că au cumpărat de la reclamanta FA în anul 2013, terenul evidenţiat în CF nr. B, nr. top V, în suprafaţă de mp, grădină în, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. din 8.02.2013 de BNP. La data încheierii contractului, reclamanta FA era proprietar tabular şi nu a existat vreo interdicţie de înstrăinare ori alte sarcini notate în CF, reclamanţii J fiind cumpărători de bună-credinţă.
La data de…..1982, prin act sub semnătură privată, defunctul FA i-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului menţionat numitei CR (aceeaşi cu RR), persoană cu care se afla într-o relaţie de concubinaj la acea dată şi care nu a achitat vreo sumă de bani pentru imobilul respectiv.
RR nu a făcut nici un demers pentru a întocmi contract autentic timp de peste 30 de ani, abia în anul 2013 a promovat o acţiune pe rolul Judecătoriei Caransebeş ce a făcut obiectul dosarului nr. cu obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamanţi, solicitând totodată obligarea reclamantei FA să încheie contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul în litigiu. Reclamanţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând obligarea numitei RR să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul, urmând ca, în caz de refuz, să achite contravaloarea recoltei de care reclamanţii nu puteau beneficia.
Prin sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosar nr. a fost admisă cererea reclamantei şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare nr., fiind obligată FA să încheie contract autentic cu RR, pentru imobilul înscris în CF nr. B, nr. top V, Grădină în de mp, în caz contrar hotărârea instanţei urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A fost respinsă cererea reconvenţională a reclamanţilor, iar prin decizia n. 234/2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. a fost respins apelul formulat de reclamanţi.
În opinia reclamanţilor, actul sub semnătură privată „act de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de, prin care defunctul FA i-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu numitei CR (aceeaşi cu RR) este lovit de nulitate, întrucât atât vânzătorul – defunctul FA, cât şi cumpărătoarea – pârât RR, au avut cunoştinţă la data încheierii actului de faptul că terenul ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare nu a aparţinut în totalitate vânzătorului, ci era deţinut în coproprietate cu soţia lui, reclamanta FA – care nu a fost parte în contract. Totodată, împrejurările în care a fost încheiat actul determină caracterul fictiv al preţului stipulat, ceea ce echivalează cu inexistenţa obiectului contractului de vânzare-cumpărare.
Reclamanţii au mai arătat că, potrivit valorii stabilite de Camera Notarilor, terenul înscris în CF nr. B, nr. top V, Grădină în de mp, are o valoare de 443 lei.
În drept, au fost invocate disp. art. 948, art.968 şi art. 1294 Cod civil, art. 33-34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, actualizată.
În susţinerea acţiunii, reclamanţii au anexat cererii: acte de stare civilă – filele 8-10, 16-19, extras CF nr. B – filele 11-15, act de vânzare-cumpărare – fila 15, contract de vânzare – fila 20, decizia civilă nr. 234/17.06.2015, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr.– filele 21-27.
La data de 27.11.2015, pârâta RR a formulat întâmpinare – filele 39-40, prin care, în principal, pe cale de excepţie a invocat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 2235/2014, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosar nr., iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nedovedită, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că imobilul înscris în CF nr. B, nr. top V, în suprafaţă de mp – grădină în, era bun propriu al defunctului FA, obţinut prin moştenire de al antecesorii săi, fără ca reclamanta să fi avut vreo contribuţie. Mai mult, prin sentinţa civilă nr. , pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosar nr., s-a reţinut că actul sub semnătură privată îndeplineşte toate condiţiile de fond ale unui act juridic civil valabil, iar după întocmirea acestui înscris, pârâta RR a intrat în posesia imobilului ca proprietară.
S-a mai susţinut că reclamanţii din prezenta cauză au fost de rea-credinţă, aceştia urmărind în mod dolosiv vânzarea terenului prin act notarial, în speranţa că în acest mod o vor obliga pe pârâtă să le cedeze acest imobil.
Referitor la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, pârâta a arătat că sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. se bucură de putere de lucru judecat, astfel încât dezlegarea dată de această sentinţă problemei de drept referitor la constatarea nulităţii absolute a înscrisului sub semnătură privată intitulat „act de vânzare-cumpărare”, întocmit în data de 16.01.1982, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
În drept, s-au invocat disp. art. 205 Cod procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 11.12.2015 – filele 48-49 dosar, reclamanţii au solicitat respingerea excepţiei efectului pozitiv al puterii de lucru judecat invocată de pârâtă, prin întâmpinare, raportat la disp. art. 430, respectiv 431 Cod procedură civilă.
Reclamanţii au menţionat că în dosarul nr. RR – pârâtă în prezenta cauză, i-a chemat în judecată solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. de Notar Public şi obligarea numitei FA să încheie contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr., pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosar nr. a fost admisă cererea reclamantei şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare nr., fiind obligată FA să încheie contract autentic cu RR, pentru imobilul înscris în CF nr. B, nr. top V, Grădină de mp, în caz contrar hotărârea instanţei urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Reclamanţii susţin că nicio instanţă de judecată nu a cercetat până în prezent dacă se impune sau nu constatarea nulităţii absolute a înscrisului sub semnătură privată încheiat la data de 16.01.1982 între defunctul FA şi CR, această solicitare fiind făcută pentru prima dată în prezenta cauză. Principiul autorităţii lucrului judecat împiedică judecarea din nou a unui proces terminat având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, iar pentru obligativitatea unei hotărâri irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice este necesară probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul.
Reclamanţii au mai arătat că susţinerea pârâtei, potrivit căreia imobilul ce face obiectului actului sub semnătură privată era bun propriu al defunctului Fodor Adam, nu este adevărată, întrucât din extrasul CF in extenso depus la dosar rezultă că imobilul a intrat în proprietatea comună a soţilor F în anul 1973, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, nicidecum prin moştenire aşa cum afirmă pârâta.
La data de 25.01.2016, reclamanţii au depus la dosarul cauzei concluzii scrise. Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă la termenul de judecată din 20.01.2016 s-a solicitat în principal, să se constate decăderea din dreptul de a mai invoca această excepţie, raportat la disp. art. 205 alin. 2 lit. b Cod procedură civilă şi art. 208 Cod procedură civilă, având în vedere data la care a fost invocată această excepţie. În subsidiar, s-a solicitat respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, nefiind îndeplinită tripla identitate de elemente – părţi, obiect şi cauză.
Referitor la excepţia efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, s-a solicitat respingerea excepţiei, pentru motivele arătate prin răspunsul la întâmpinare, reiterate prin concluziile scrise. În plus, s-a mai arătat că nici în dispozitivul sentinţei civile nr., pronunţată în dosar nr. şi nici în considerentele acesteia nu se face vorbire despre valabilitatea actului sub semnătură privată a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.
Pârâta a solicitat repunerea cauzei pe rol şi acordarea unui termen pentru administrarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. de Notar Public, reclamanta a vândut reclamanţilor JI şi JA imobilul înscris sub B1 în CF nr. B, nr. CF vechi 1550 V (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. V), grădină în, în suprafaţă de mp, imobil dobândit prin moştenire, conform certificatului de moştenitor suplimentar nr. 14/8.02.2013 emis de BNPA , pentru preţul de 1735 lei, plătit integral la data încheierii contractului – fila 20 dosar.
Acelaşi imobil, înstrăinat în anul 2013 de către pârâta FA, a făcut şi obiectul actului sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 16 ianuarie 1982 – fila 15 dosar, prin care defunctul FA (decedat la data de 25.12.2006, conform extrasului din registrul de deces de la fila 19 dosar) a vândut numitei CR (una şi aceeaşi persoană cu RR – pârâtă în prezenta cauză) grădina de sub nr. top. , teren care se învecinează cu I şi MP, în schimbul preţului de 6000 lei, achitat integral în faţa martorilor VN şi LV.
În anul 2013, între părţi a existat un litigiu, înregistrat pe rolul Judecătoriei Caransebeş sub nr., prin care reclamanta RR a chemat în judecată pârâţii FA şi JI şi JA, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 406/08.02.2013 de către BNP, prin care s-a transmis nuda proprietate pentru imobilul înscris în CF B (provenit din conversia de pe hârtie nr. 1550) cu nr. top V Grădină în de mp, să oblige pârâta FA să încheie contract vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilul înscris în CF B cu nr. top V Grădină în de 626 mp, iar în caz de refuz hotărârea judecătorească să ţină loc de act autentic, cu cheltuieli de judecată.
Pârâţii JI si JA – reclamanţi în prezenta cauză, au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională în cauza cu nr., prin care au solicitat respingerea acţiunii reclamantei, întrucât ei au fost cumpărători de bună-credinţă şi au respectat întrutotul legislaţia în materie de vânzare-cumpărare. Au susţinut că imobilul a fost cumpărat în baza extrasului de C.F., la rubrica sarcini nefiind notată niciun fel de interdicţie.
Prin sentinţa nr. pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr., menţinută prin Decizia nr. 234/17.06.2015 a Tribunalului Caraş-Severin – filele 21-27 dosar, a fost admisă cererea formulată de reclamanta pârâtă reconvenţională RR, în contradictoriu cu pârâţii reclamanţi reconvenţionali JI şi JA, având ca obiect constatarea nulitate act şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. /08.02.2013 de către B.N.P., încheiat între pârâta FA, în calitate vânzătoare, şi pârâţii reclamanţi reconvenţionali JI şi A, în calitate de cumpărători.
A fost obligată pârâta FA (în calitate de moştenitoare a defunctului FA) să încheie cu reclamanta pârâtă reconvenţională RR un contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. B (nr. C.F. vechi 1550 V), nr. top. , în suprafaţă tabulară de mp, în caz contrar hotărârea pronunţată urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în cauză.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali JI şi JA, împotriva reclamantei pârâte reconvenţionale RR, având ca obiect revendicare şi pretenţii.
Au fost obligaţi pârâţii reclamanţi reconvenţionali şi pârâta, în solidar, la plata, către reclamantă, a sumei de 2.626, 45 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea pârâţilor reclamanţi reconvenţionali având ca obiect cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei antemenţionate se prevede : „(…)în condiţiile în care, din declaraţiile martorilor audiaţi şi din interogatoriul luat pârâtului JI, rezultă că ambele părţi ale actului juridic civil încheiat, respectiv atât vânzătoarea FA cât şi cumpărătorii JA şi JI, aveau cunoştinţă despre faptul că, anterior, respectiv în anul 1982, acelaşi imobil fusese înstrăinat de către proprietarul tabular din momentul respectiv, FA (soţul defunct al pârâtei FA), reclamantei RR, rezultă că ambele părţi ale actului au fost de rea-credinţă, urmărind fraudarea drepturilor dobândite de către reclamantă, scopul mediat al actului juridic fiind astfel ilicit.
Astfel, martorii TC (f. 105) şi LI (f. 119), VS (f. 106) şi MM (f. 107) au confirmat că, în localitate, se cunoştea faptul că terenul fusese vândut reclamantei RR, acest lucru fiind de notorietate, martorul TC confirmând chiar că pârâţii J aveau cunoştinţă despre faptul că terenul este folosit de reclamantă. Mai mult decât atât, pârâtul JI a menţionat, prin răspunsul la prima dintre întrebările ce i-au fost luate cu ocazia administrării probei cu interogatoriul (f. 120), că a aflat de la primărie, înainte de a cumpăra imobilul, că acesta fusese vândut reclamantei.
Or, câtă vreme pârâţii cunoşteau că terenul a fost vândut reclamantei, lucru cunoscut şi de către vânzătoare (aceasta fiind soţia vânzătorului FAd, care vânduse terenul reclamantei, fiind deci imposibil ca aceasta să nu fi avut cunoştinţă despre vânzare), rezultă că aceştia au fost de rea-credinţă la încheierea actului juridic ce face obiectul cauzei, acesta fiind lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic, instanţa constată că, actul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată în anul 1982 îndeplineşte toate condiţiile de fond ale unui act juridic civil valabil, respectiv capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul valabil exprimat, cauza licită şi morală, iar obiectul acestuia este determinat (imobilul cu nr. top. 861) şi licit şi moral.
Văzând că, deşi reclamanta pârâtă reconvenţională RR a intrat în posesia imobilului ce a făcut obiectul actului sub semnătură privată încă de la data încheierii actului, fiind şi în prezent posesoare a terenului (neîncepând deci să curgă prescripţia dreptului de a cere executarea obligaţiei contractuale de a încheia contractul în formă autentică), achitând şi preţul stipulat (astfel cum rezultă atât din cuprinsul actului cât şi din declaraţia martorului MM – f. 107), în timp ce vânzătorul FAd nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia contractuala de a se prezenta împreună cu reclamanta la notar în vederea încheierii actului, instanţa constată că reclamanta are dreptul la îndeplinirea întocmai a obligaţiei ce revenea autorului pârâtei FA, îndeplinire ce se poate realiza în natură doar prin obligarea, prin prezenta hotărâre, a pârâtei FA în acest sens (aceasta dobândind pe cale succesorală nu numai drepturile defunctului FAd, ci şi obligaţiile acestuia, inclusiv obligaţia asumată de către acesta prin încheierea actului sub semnătură privată din anul 1982).
Ca atare, în temeiul art. 1073 C.civ., instanţa va obliga pârâta FA (în calitate de moştenitoare a defunctului FA) să încheie cu reclamanta pârâtă reconvenţională RR un contract autentic de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul înscris în C.F. nr. B (nr. C.F. vechi V), nr. top. 861, în suprafaţă tabulară de mp, în caz contrar prezenta hotărâre urmând să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în cauză.
Din soluţia asupra cererii principale decurge şi soluţia respingerii cererii reconvenţionale formulate, întrucât, atâta vreme cât instanţa va constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul în temeiul căruia pârâţii reclamanţi reconvenţionali au dobândit proprietatea asupra imobilului înscris în C.F. nr. 30594 Bolvaşniţa, aceştia nu mai sunt îndreptăţiţi să revendice acest teren (nemaifiind proprietari), ceea ce conduce la şi la respingerea petitului având ca obiect pretenţii, întrucât pârâţilor neproprietari nu li se cuvine nici contravaloarea recoltei ce ar fi putut fi obţinută de pe acest teren.
Ca atare, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţionali JI şi JA, împotriva reclamantei pârâte reconvenţionale RR, având ca obiect revendicare şi pretenţii.”
În prezenta speţă, s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a înscrisului sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” întocmit la data de 16.01.1982 între F Ad şi CR (una şi aceeaşi cu RR), pentru lipsa consimţământului – se invocă faptul că la încheierea actului reclamanta FA şi defunctul FAd erau coproprietari asupra imobilului ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare – şi pentru neplata preţului – se invocă caracterul fictiv al preţului stipulat.
Analizând cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, ca excepţie procesuală, invocată de pârâtă, prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei şi susţinute oral de avocatul pârâtei la termenul de judecată din 20.01.2016, instanţa o va respinge pentru următoarele considerente:
Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilire juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
În manifestarea sa de excepţie procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente – obiect, părţi, cauză – şi corespunde unui efect negativ, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată, având acelaşi obiect, cauză şi părţi.
În cauză, instanţa constată că nu există identitate cu privire la obiect şi cauză, întrucât dosarul nr. 3179/208/2013 al Judecătoriei Caransebeş a avut ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 406/2013 de BNP, încheiat între FA – în calitate de vânzător şi JI şi JA – în calitate de cumpărători, iar obiectul prezentei cauze vizează nulitatea absolută a actului sub semnătură privată intitulat „Act de vânzare-cumpărare” încheiat la data de 16.01.1982 între defunctul FAd – în calitate de vânzător şi CR (una şi aceeaşi cu Rotaru Ruxanda) – în calitate de cumpărător.
Prin sentinţa civilă nr. s-a constata valabilitatea convenţiei sub semnătură privată fiind îndeplinite condiţiile de fond şi formă ale actului juridic, respectiv capacitatea părţilor de a contracta, consimţământul valabil exprimat, cauza licită şi morală, iar obiectul este determinat şi licit şi moral.
În ceea ce priveşte motivele invocate în prezenta cauză – lipsa consimţământului numitei FA – coproprietar şi neplata preţului nu sunt motive de nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât pârâtă RR a intrat în posesia imobilului ce a făcut obiectul actului sub semnătură privată încă de la data încheierii actului, fiind şi în prezent posesoare a terenului, achitând şi preţul stipulat – astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr.
În ceea ce priveşte puterea de lucru judecat, instanţa constată că aceasta, spre deosebire de autoritatea de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză. În esenţă, puterea de lucru judecat presupune că o anumită situaţie juridică nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, hotărârea definitivă anterioară fiind prezumată absolut (condiţiile pentru exercitarea căilor extraordinare de retractare fiind strict şi limitativ prevăzute de lege) a exprima adevărul, astfel încât aceasta nu poate fi înlăturată de către o altă hotărâre judecătorească ulterioară – res judicata pro veritate habetur.
Practic, puterea de lucru judecat vizează obligativitatea hotărârii anterioare prin care s-a soluţionat un anumit litigiu, a cărei neţinere de seamă ar încălca principiul securităţii juridice al raporturilor dintre părţi, principiu ce urmăreşte garantarea preeminenţei dreptului. Astfel, efectul negativ al unei hotărâri judecătoreşti definitive, care se impune prin autoritatea sa de lucru judecat definitiv, est apt să oprească o a doua judecată cu privire la situaţia de fapt lămurită definitiv anterior.
Totodată, astfel cum este unanim acceptat de către practica judiciară şi doctrina juridică internă, ţinându-se cont şi de prevederile art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă, puterea de lucru judecat vizează nu numai dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, ci şi considerentele pe care se sprijină soluţia respectivă.
În plus, faptul că nu se regăsesc toate elementele pentru a funcţiona autoritatea de lucru judecat (ca excepţie procesuală) în manifestarea efectului său negativ, nu înseamnă că se poate nesocoti autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare (obligativitatea), care a avut ca obiect valorificarea aceloraşi drepturi subiective ca cele din prezentul litigiu, fiind diferită numai calitatea procesuală a părţilor litigante (inversată în prezentul proces) şi cauza care a stat la baza acţiunii.
Raportat la prezenta cauză, în ceea ce priveşte motivele cererii de chemare în judecată – lipsa consimţământului şi neplata preţului, instanţa reţine că prin Sentinţa nr. s-a reţinut din declaraţiile martorilor audiaţi şi din interogatoriul luat pârâtului JI, că ambele părţi ale actului juridic civil – contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. de Notar public, respectiv atât vânzătoarea FA cât şi cumpărătorii JA şi JI, aveau cunoştinţă despre faptul că, anterior, respectiv în anul 1982, acelaşi imobil fusese înstrăinat de către proprietarul tabular din momentul respectiv, FAd (soţul defunct al pârâtei FA), numitei CR (una şi aceeaşi cu RR).
Şi-n ceea ce priveşte capătul reconvenţional al reclamanţilor JI, JA şi FA formulat în cadrul procesului arătat – instanţa a analizat titlul de care s-au prelevat părţile în cadrul acţiunii civile cu obiect revendicare imobiliară.
Astfel, această sentinţă, se impune a fi respectată în continuare, prin prezenta acţiune practic reclamanţii urmărind să anihileze efectele juridice ale acesteia. Este irelevant pentru existenţa obligativităţii acestei hotărâri motivele pentru care instanţa de judecată a pronunţat hotărârea, precum şi apărările sau probele administrate de către părţi în acel litigiu.
În raport cu prevederile art. 30 alin. 4 Cod procedură civilă, se constată că şi celelalte capete de cerere accesorii formulate de reclamanţi, având în vedere netemeinicia petitului principal, nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse.
Pentru aceste considerente, instanţa constată că acţiunea reclamanţilor JI, JA şi FA în contradictoriu cu pârâta RR pentru constatare nulitate absolută înscris sub semnătură privată, radiere CF şi revenirea la situaţia anterioară în cartea funciară, a fost formulată cu încălcarea obligativităţii hotărârii judecătoreşti anterioare – sentinţa civilă nr. pronunţată în dosar nr. , astfel încât urmează a fi respinsă ca atare.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, va obliga reclamanţii, în solidar la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat – chitanţa seria AV nr. 78/20.01.2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T ĂR Ă Ş T E :
Respinge excepţia autorităţii lucrului judecat.
Respinge acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâta RR, pentru constatare nulitate absolută înscris sub semnătură privată, radiere CF şi revenirea la situaţia anterioară în cartea funciară, raportat la sentinţa civilă nr. pronunţată în dosar nr. .
Obligă reclamanţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei faţă de pârâta RR.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Caransebeş.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2016
PREŞEDINTE GREFIER
