Prin sentinţa civilă nr. 12501/02 octombrie 2013 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 37822/245/2012, instanţa a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamantul a solicitat obligarea societăţii pârâte la restituirea contravalorii pieselor de schimb utilizate, a manoperei şi a efectuării verificării compresiei motorului, prejudiciu produs prin executarea unei reparaţii necorespunzătoare şi defectuoase a maşinii, obligarea societăţii pârâte la plata dobânzilor legale aferente sumei; obligarea societăţii pârâte la plata daune-interese ce reprezintă prejudiciul cauzat prin executarea defectuoasă a obligaţiei asumate, cu cheltuieli de judecată.
În drept, instanța a reținut că potrivit art.1530 NCC, pentru a se putea angaja răspunderea contractuală, trebuie verificată îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale;
b) existenţa unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial;
c) raportul direct de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, care trebuie să fie o consecinţă directă şi necesară a neexecutării/executării necorespunzătoare a obligaţiei;
d) vinovăţia celui care săvârşeşte fapta ilicită, cu menţiunea că dispoziţiile art. 1548 Cod civil instituie expressis verbis prezumţia relativă de culpă în seama debitorului unei obligaţii contractuale prin simplul fapt al neexecutării.
În fapt, instanţa a constatat că reparaţia efectuată de pârâtă a fost una sumară, similară ca valoare şi manopere cu cea efectuată de un alt service cu câteva luni în urmă, dar aptă să repună motorul în funcţiune pentru o perioadă de timp, după care acesta a manifestat aceleaşi simptome.
Astfel, nu se decelează existenţa unei faptei ilicite în sensul unei executări necorespunzătoare a contractului din partea societăţii pârâte, ci, dimpotrivă, reiese faptul că societatea pârâtă a efectuat corect toate operaţiunile asumate prin deviz şi achitate de reclamant, nefiind justificată solicitarea reclamantului de restituire a contravalorii pieselor de schimb şi manoperei.
Din probele administrate reiese, într-adevăr, că ambele părţi contractante au anticipat/cunoscut necesitatea probabilă a unor operaţiuni suplimentare asupra chiuloasei, respectiv rectificarea cilindrilor pistoanelor. Deşi din actele dosarului nu reies cu claritate împrejurările care au condus la neefectuarea acestora, totuşi este cert faptul că pârâta şi-a asumat pe tărâm contractual doar efectuarea operaţiunilor de înlocuire plăcuţe frână, garnitură chiuloasă, prezoane chiuloasă, cuzineţi bielă, segmenţi, iar reclamantul a fost de acord cu efectuarea acestor manopere, achitând contravaloarea facturii fiscale aferente. Astfel, pretinsa omisiune de a efectua operaţiuni suplimentare nu poate fi imputată pârâtei drept neexecutare ori executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, întrucât reclamantul nu a probat faptul că înţelegerea părţilor s-ar fi extins dincolo de manopera indicată în deviz şi achitată de reclamant.
Pe de altă parte, în măsura în care reclamantul, aşa cum pretinde, ar fi apreciat necesare şi alte operaţiuni, pe care pârâta nu a dorit să le efectueze, acesta era liber să apeleze la alt prestator de servicii în vederea reparării autoturismului. Or, prin acceptarea reparaţiilor sumare, plata facturii menţionate şi folosirea ulterioară a autovehiculului, reclamantul şi-a asumat implicit efectele limitate ale reparaţiei.
Prin urmare, prejudiciul subsecvent suferit de reclamant ca urmare a comportamentului defectuos al autovehiculului, constând în cheltuieli suplimentare efectuate pentru verificarea compresiei şi închirierea unui alt autovehicul, nu poate fi reţinut drept o consecinţă directă şi necesară a manoperelor pârâtei, ci mai degrabă sunt o urmare a lipsei de diligenţă a reclamantului, care nu a contractat servicii de rectificare a blocului motor şi a chiuloasei, necesare pentru o soluţionare de durată a defecţiunilor maşinii.
În consecinţă, instanţa a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
