C. civ.: art. 2267 ;
C. pr. civ.: art. 271, art. 673 5 alin. 2.
Tranzacţia, fiind în esenţă un contract, potrivit art. 2267 din C. civ. si art. 271 C. pr. civ., presupune că trebuie să respecte condiţiile de fond si de formă pentru încheierea actelor juridice.
Tranzacţia, fiind în esenţă un contract, potrivit art. 2267 din C. civ. si art. 271 C. pr. civ., presupune că trebuie să respecte condiţiile de fond si de formă pentru încheierea actelor juridice.
Instanţa a constatat că tranzacţia nu a fost încheiată între toate părţile, convenţia nefiind semnată de pârâţi, cu toate că, obiectul tranzacţiei îl constituie ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul înscris în cartea funciară, iar conform acesteia, lotul 4 urmează să fie atribuit pârâţilor care nu sunt parte în convenţie.
Or, împărţeala prin bună învoială trebuie să se facă între toate părţile, condiţie neîndeplinită în cauză.
Or, împărţeala prin bună învoială trebuie să se facă între toate părţile, condiţie neîndeplinită în cauză.
A fost respinsă cererea privind pronunţarea unei hotărâri de expedient, care să cuprindă tranzacţia astfel încheiată, observând că modalitatea de partajare agreată de părţile acestei convenţii nu poate fi primită în lipsa acordului tuturor coproprietarilor, întrucât prin expertiză nu s-a stabilit valoarea fiecărui lot, instanţa neputând aprecia dacă loturile au valoare egală sau dacă se impune stabilirea unor sulte, în conformitate cu dispoziţiile art. 673 ind. 5 alin. 2 din C. pr. civ.
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 683 din 23.12.2014 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.O.I. şi M.C.P. împotriva Sentinţei civile nr. 577 din 12 august 2014, pronunţate de Judecătoria Reghin.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamanţilor pe considerentul că nu s-a făcut dovada încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât, în anul 2006, când s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare invocat de reclamanţi, nici pârâţii şi nici antecesorii acestora nu erau proprietari ai imobilului, Titlul de proprietate nr. 144230 fiind emis la data de 17.01.2011. De asemenea în anul 2006 antecesorul pârâtelor O.E., O.C.O. şi S.G.R. trăia, acesta decedând în 15 iulie 2009, astfel că pretinsul act juridic trebuia să fie încheiat cu titularul dreptului de proprietate. S-a apreciat că, nefăcând dovada încheierii antecontractului de vânzare cumpărare privitor la cota de 3.725/14.900 mp, reclamanţii nu şi-au dovedit nici calitatea şi nici interesul de a cere ieşirea din indiviziune.
Tribunalul a mai reţinut că depunerea în apel a unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 1 iunie 2011 şi a două acte adiţionale încheiate în anul 2012 nu schimbă cu nimic situaţia, întrucât promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare din 1 iunie 2011 încheiată de reclamant cu pârâtele O.E., O.C.O. şi S.G.R. se referă la cota de ¼ părţi din terenul în suprafaţă de 14.900 mp înscris în Titlul de proprietate nr. 144230/2011. Dreptul de proprietate al pârâtelor O.E., O.C.O. şi S.G.R. nu este înscris în cartea funciară, afirmativ acestea moştenind cota-parte din imobil de la antecesorul O.C..
Reţinând că pârâtele O.E., O.C.O. şi S.G.R. nu s-au opus admiterii acţiunii, recunoscând încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, Tribunalul a constatat că nu există niciun impediment ca reclamanţii să încheie cu promitentele vânzătoare un contract de vânzare-cumpărare cu privire la cota parte de teren pe care au moştenit-o, acestea urmând ca ulterior să procedeze la ieşirea din indiviziune, pe cale amiabilă sau judecătorească.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. pr. civ..
În motivarea căii de atac declarate, recurenţii au arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât după pronunţarea deciziei din apel, pârâţii au dezbătut succesiunea, şi s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu intimatele O. E., O.C.O. şi S.G.R., astfel că petitele 1, 2 şi 5 din cererea de chemare în judecată au rămas fără obiect, rămânând de soluţionat capetele de cerere referitoare la ieşirea din indiviziune, care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă, întrucât intimata S.M. este în Suedia, iar mandatara celorlalte intimate nu este de acord cu varianta de partaj propusă prin expertiza judiciară.
Recurenţii au mai arătat că decizia Tribunalului este nelegală, întrucât instanţa nu a analizat petitele 1-4 şi 7 din cererea de chemare în judecată şi a interpretat greşit actele deduse judecăţii, care erau veritabile acorduri de voinţă ale părţilor, suficiente pentru a justifica admiterea cererii.
Intimatul O. N. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind că nu sunt întemeiate motivele de nelegalitate invocate de recurenţi.
În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.64 din 16 ianuarie 2015, extras de carte funciară, Tranzacţia încheiată la data de 8 octombrie 2015.
La data de 08.10.2015 s-a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „Tranzacţie” încheiat între M.O.I., M.C.P. şi O. N. E., aflat la filele 45-46, prin care au convenit cu privire la ieşirea din indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. xxx Reghin, conform anexei 2, respectiv varianta II pag. 3 pct. C din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Analizând recursul declarat în cauză prin raportare la motivele invocate, Curtea a constatat următoarele:
Hotărârea pronunţată de Tribunalul prin raportare la starea de fapt constatată de instanţa de apel, din perspectiva probelor administrate, este legală, nefiind incident niciunul din motivele de nelegalitate invocate de recurenţi.
În plus, situaţia de fapt s-a schimbat după pronunţarea deciziei atacate, emiţându-se Certificatul de moştenitor nr. 10/2015 şi încheindu-se Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 64 din 16 ianuarie 2015 între O. E., O.C.O. şi S.G.R., pe de o parte, în calitate de vânzătoare şi M.O.I. şi M.C.P., pe de altă parte, în calitate de cumpărători, cu privire la cota de ¼ din terenul extravilan înscris în CF nr. xxx Reghin.
Faţă de această situaţie, recurenţii au solicitat soluţionarea capetelor de cerere referitoare la ieşirea din indiviziune.
Cu referire la aceste capete de cerere s-a încheiat o tranzacţie între M.O.I., M.C.P. şi O.N.E. , aflată la filele 45-46.
Instanţa a constatat că tranzacţia nu a fost încheiată între toate părţile, convenţia nefiind semnată de pârâţii O.M., O.A.E., O.I.G. şi O.A., cu toate că, obiectul tranzacţiei îl constituie ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul înscris în CF nr. xxx Reghin, iar conform acesteia, lotul 4 urmează să fie atribuit pârâţilor care nu sunt parte în convenţie.
Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea privind pronunţarea unei hotărâri de expedient, care să cuprindă tranzacţia astfel încheiată, observând că modalitatea de partajare agreată de părţile acestei convenţii nu poate fi primită în lipsa acordului tuturor coproprietarilor, întrucât prin expertiză nu s-a stabilit valoarea fiecărui lot, instanţa neputând aprecia dacă loturile au valoare egală sau dacă se impune stabilirea unor sulte, în conformitate cu dispoziţiile art. 673 ind. 5 alin. 2 din C. pr. civ..
Pe de altă parte, faţă de limitele învestirii instanţei de recurs, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate Curtea nu poate proceda la o nouă judecată în fond a cauzei.
În acest sens, Curtea a reamintit că este limitată în analiza prezentei căi de atac la verificarea deciziei atacate din perspectiva criticilor încadrabile în motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 din C. pr. civ., în cauză însă, nefiind susţinute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanţei de apel. Făcând trimitere la mijloace de probă şi la modul în care acestea au fost evaluate de instanţa de apel, respectiv la o nouă situaţie de fapt rezultată din conduita părţilor ulterioară pronunţării deciziei în discuţie, recurenţii tind la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluţiei adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţa de apel.
Or, faţă de cele reţinute anterior, Curtea a constatat că decizia atacată este legală, nefiind incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenţi, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 din C. pr. civ., a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
