Cerere in rectificare de carte funciara. Prin intermediul rectificarii de carte funciara este posibila numai punerea in acord a situatiei juridice preexistente, reale si actuale a imobilului cu inscrierile efectuate in cartea funciara iar nu compararea titlurilor de proprietate ale partilor.
Prin sentinta civila din 15.02.2010, Judecatoria Brasov a respins cererea formulata de reclamanta SM in contradictoriu cu paratii M.S,M.G, O.I, S.I, S.S prin care s-a solicitat rectificarea Cf prin radierea dreptului de proprietate al paratilor fata de nevalabilitatea titlurilor in baza carora s-a efectuat intabularea si revenirea situatiei de carte funciara la mentiunile anterioare inscrierii dreptului de proprietate al paratilor in cartea funciara.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta a retinut ca atat reclamanta cat si paratii se afla in posesia unor titluri de proprietate constand in sentinte civile irevocabile si contract de vanzare-cumparare nedesfiintate si ca reclamanta nu a dovedit ca titlurile paratilor nu ar fi valabile, cu atat mai mult cu cat acestea au fost si intabulate.
In mod prioritar instanta a stabilit ca raportat la data dobandirii dreptului de proprietate de catre reclamanta si parati sunt incidente in cauza disp. Legii nr. 7/1996, aplicabil spetei fiind principiul „tempus regit actum” in sensul ca efectele juridice ale actului (contractual ori jurisidctional) constitutiv ori translativ de drepturi imobiliare sunt guvernate de legea in vigoare la data incheierii sale si ca in cadrul cererii in rectificarea de carte funciara, instanta, pornind de la dispozitiile art. 33 si art. 34 din L. nr. 7/1996 nu poate cerceta valabilitatea titlurilor de proprietate apartinand partilor ci numai daca situatia de fapt dovedita in cauza se pliaza ori nu pe vreuna dintre ipotezele reglementate expres de art. 34 din L nr.7/1996.
Cum in situatia din speta, reclamanta nu a dovedit existenta vreuneia dintre ipotezele stabilite de art. 34 din L. nr. 7/1996, consecinta acestei situatii de fapt a fost cea a respingerii cererii formulate intrucat prin intermediul rectificarii de carte funciara este posibila numai punerea in acord a situatiei juridice preexistente, reale si actuale cu inscrierile efectuate in cartea funciara, din probele administrate in cauza, retinandu-se ca situatia de carte funciara corespunde situatiei juridice a imobilului si ca este necesar ca sub aspect juridic ca reclamanta sa demonstreze ca situatia juridica reala a imobilului este alta decat cea inscrisa in cartea funciara, respectiv sa lamureasca conditiile in care au fost emise doua titluri de proprietate asupra aceleiasi portiuni de imobil, constatandu-se indeplinite pentru fiecare dintre parti conditiile uzucapiunii.
(Sentinta civila nr.1798 din 15.02.2010).