Sub numărul de dosar de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanţei contestaţia prin care contestatorul P.G. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Economică şi Finanţe Publice a Municipiului Iaşi anularea executării silite pentru suma de 420 lei stabilită cu titlul de amendă prin procesul verbal de contravenţie nr. 2041989/30.07.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivare contestatorul a arătat că procesul verbal de contravenţie nu i-a fost comunicat în termenul de o lună de la data întocmirii lui astfel că a intervenit prescripţia executării amenzii. A invocat de asemenea decizia nr.10/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
La dosar a fost depuse în copie actele dosarului de executare, alte înscrisuri.
Analizând lucrările cauzei, instanţa reţine următoarele:
Intimata a emis pe numele contestatorului titlul executoriu şi somaţia de plată pentru suma de 420 lei reprezentând amenda aplicată contestatorului prin procesul verbal de contravenţie nr.2041989/30.07.2012 întocmit de Poliţia Municipiului Iaşi.
Cât timp prezenta cerere nu este o plângere împotriva procesului verbal de contravenţie în sensul art. 34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor ci o contestaţie îndreptată împotriva actelor de executare întocmite de intimată în calitatea sa de organ de executare, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive va fi respinsă. Este adevărat că potrivit art.14 din OG nr.2/2001 prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale însă voinţa legiuitorului nu a fost în sensul de a restrânge calea acestei constatări la plângerea contravenţională ci numai de a preciza că această cale este de asemenea deschisă ( formularea fiind „ chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale). Pentru situaţia în care a fost deja declanşată executarea silită rămâne deschisă calea contestaţiei la executare prin care, fără să se conteste legalitatea şi temeinicia procesului verbal, se susţine numai că a intervenit prescripţia executării amenzii pentru a obţine anularea actelor de executare.
Pe fondul contestaţiei, contestatorul a invocat prescripţia executării amenzii de 420 lei în aplicarea a art.14 din OG nr.2/2001 potrivit căruia executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie dacã procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicãrii sancţiuni.
Potrivit art. 27 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului
În speţă unica modalitatea de comunicare a procesului verbal a fost afişarea acestuia la domiciliul contestatorului, potrivit dovezii de la fila 22 dosar, la 30.07.2012. Contestatorul a susţinut că procesul verbal nu i-a fost însă comunicat şi a invocat decizia ICCJ nr.10/10.06.2013 în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la 30.07.2012, prin care s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire.
Potrivit art.517 alin.4 C.proc.civ, dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în recurs în interesul legii în Monitorul Oficial. În consecinţă, având în vedere că nu s-a dovedit că organul constatator ar fi depus diligenţe pentru comunicarea procesului verbal prin poştă, cu aviz de primire, care nu s-a putut realiza din diverse motive, instanţa reţine că afişarea nu a reprezentat o comunicare valabilă încât procesul verbal nu i-a fost comunicat în mod valabil contestatorului în termenul de o lună de la data întocmirii, a intervenit prescripţia executării silite iar executarea silită declanşată la 18.06.2013 este lovită de nulitate.
Pentru aceste motive instanţa va admite contestaţia şi va dispune anularea actelor de executare. Este irelevantă împrejurarea că nu intimata avea atribuţii referitoare la comunicarea procesului verbal ci potrivit OG nr.2/2001 acestea reveneau organului constatator, chiar admiţând că intimata nu ar fi avut posibilitatea de a face verificări proprii privind modalitatea de comunicare şi respectarea condiţiilor de declanşare a executării, cât timp în drept executarea silită nu mai putea fi în mod valabil declanşată.
Referitor la cererea contestatorului privind plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că singura cheltuială dovedită se referă la taxa de timbru de 43,6 lei. Or în această privinţă legiuitorul a stabilit o altă procedură de recuperare respectiv potrivit art. 45 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013 contestatorul are posibilitatea de a solicita instanţei restituirea taxei de timbru la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe de admitere a contestaţiei sale şi nu se justifică a obliga intimata la plata către contestator a acestei sume.
