Procedura insolventei.Încalcarea normelor de competenta materiala.Consecinte.
În conformitate cu dispozitiile art. 6 din Legea 85/2006, competenta de a judeca orice alte cereri care au legatura cu procedura de insolventa apartine tribunalului pe rolul caruia se afla dosarul de insolventa.
Prima instanta a respins în mod neîntemeiat exceptia de necompetenta materiala invocata de lichidatorul judiciar, disp. art. 373 Cod pr. civila nefiind aplicabile în speta,astfel încât se impune casarea sentintei si trimiterea cauzei spre judecare completului investit cu solutionarea dosarului de insolventa.
(Tribunalul Arad ,sectia civila, decizia civila nr. 11 R /17 ianuarie 2012,dosar nr. 1010/238/2011)
Prin sentinta civila nr. 863 din 15 noiembrie 2011 pronuntata în dosar nr. 1010/238/2011, Judecatoria Gurahont a admis în parte cererea de ordonanta presedintiala înaintata de catre reclamanta S.C. M.G. S.R.L contra pârâtei S.C M. S.R.L cu sediul social în oras Sebis, si a admis capatul de cerere si a obligat pe pârâta sa-i permita reclamantei sa-si ridice arhiva si documentele societatii S.C. M. G. S.R.L Sebis aflate în imobilul situat în orasul Sebis, strada Pacii, FN, judetul Arad.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca proprietari tabulari asupra imobilului înscris în C.F nr. 300381 Sebis provenita din conversia de pe hârtie a C.F nr. 3214 Sebis, nr. cad./nr. top. 1425/a.b/4/2/2/4/1/1/1/1/1/1/1/2, teren în suprafata de 5789 mp, figureaza ca fiind M. M. Proprietar i de 1/1 parti pe titlu de cumparare, iar asupra nr. cad. C 1, nr. top. 1425/A.B/4/2/2/4/1/1/1/1/1/1/1/2, parc auto coloana Sebis, cladire cu fundatie, baraca metalica, platforma betonata, sopron, cladire pentru WC, cladire birou, statie carburanti, depozit, retea electrica, împrejmuire gard, platforma betonata în orasul Sebis, strada Pacii, FN, figureaza ca fiind pârâta SC M. SRL asupra cotei de 1/1 parti pe titlu de cumparare.
A retinut ca pârâta figureaza ca proprietara asupra constructiilor, iar reprezentanta reclamantei, M. M., figureaza ca proprietara asupra terenului, în nume propriu.
Reclamanta si-a desfasurat activitatea în imobilul indisponibilizat, iar proprietatea asupra constructiilor a fost transferata în favoarea asociatilor societatii, numitii M. M. si M. A., dar acest transfer nu a fost operat în evidenta de carte funciara.
Conform art.887 din Noul Cod Civil, drepturile reale se dobândesc, fara înscrierea în cartea funciara, daca provin din mostenire, accesiune naturala, vânzare silita, expropriere pentru cauza de utilitate publica, precum si în alte cazuri expres prevazute de lege, dar aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, daca titularul întelege sa dispuna de ele.
Retinând ca reclamanta nu a facut dovada aparentei dreptului sau de proprietate asupra constructiilor evidentiate în C.F nr.300381 Sebis, numar cadastral C1, nr. top. 1425/A.B/4/2/2/4/1/1/1/1/1/1/1/2, si apreciind ca nu este întrunita una din conditiile de admisibilitate a ordonantei, în baza prev. art. 581 Cod procedura civila, a respins cererea reclamantei pentru ridicarea sigiliilor în vederea desfasurarii activitatii S.C. M. G. S.R.L Sebis.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamanta recurenta SC M. G. SRL Sebis, solicitând instantei de control judiciar, ca urmare a admiterii caii de atac, modificarea hotarârii instantei de fond, în sensul de a dispune ridicarea sigiliilor aplicate si deschiderea usilor încuiate prin lacat.
În motivare, recurenta sustine ca prin ordonanta nr. 863 din 15.11.2011 a fost admis capatul de cerere si a fost obligata pe pârâta sa-i permita reclamantei sa-si ridice arhiva si documentele societatii S.C. M. G. S.R.L Sebis aflate în imobilul situat în orasul Sebis, strada Pacii, FN, judetul Arad, dar a fost respins capatul de cerere pentru ridicarea sigiliilor aplicate pe imobilul constând în constructii : parc auto coloana Sebis, cladire cu fundatie, baraca metalica, platforma betonata, sopron, cladire pentru WC, cladire birou, statie carburanti, depozit, retea electrica, împrejmuire gard, platforma betonata în orasul Sebis, strada Pacii, FN, evidentiate în C.F nr. 300381 Sebis provenita din conversia de pe hârtie a C.F nr. 3214 Sebis, nr. cad. nr. top. 1425/A.B/4/2/2/4/1/1/1/1/1/1/1/2, si S.C. M.G. S.R.L Sebis nu îsi poate desfasura activitatea, datorita sigiliilor aplicate pe imobilul descris mai sus.
Cu toate ca la dosar exista declaratiile notariale, prin care S.C. M. G. S.R.L Sebis, are toate drepturile de functionare la sediul social din Sebis str. Pacii F.N., nu au acces la contorul si tabloul electric, contorul nu mai poate fi citit si risca sa fie debransata, de asemenea în una din încaperi exista sistemul fiscal de gestiune, calculatorul si casa de marcat a societatii si datorita sigiliilor nu se pot raporta lunar la Directia de Finante Sebis rapoartele necesare pentru declaratiile fiscale.
Împotriva acelasi ordonante a mai declarat recurs si Cabinetul individual de insolventa T. G. cu sediul în Bucuresti si a solicitat respingerea recursului declarat de S.C. M.G. S.R.L Sebis.
În motivare arata ca potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, competenta de a judeca orice alte cereri care au legatura cu procedura de insolventa apartine Tribunalului Arad, pe rolul caruia se afla dosarul de insolventa în care s-a dispus aplicarea sigiliilor pe bunurile debitoarea SC M. SRL, astfel ca a invocat exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Gurahont si declinarea competentei Tribunalului Arad – judecator sindic, dar aceasta a fost respinsa de instanta de fond.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta S.C. M. G. S.R.L Sebis se contrazice în argumente, de fapt în cauza nu sunt întrunite cele trei conditii cumulativ prevazute de art. 581 cod procedura civila, si anume vremelnicia, urgenta si neprejudecarea fondului cauzei. De fapt în cauza nu este dovedita urgenta, având în vedere ca proprietara ar fi efectuat demersuri de la data deschiderii procedurii de insolventa din data de 10 ianuarie 2011, dar timp de un an a stat în pasivitate.
Cu privire la conditia aparentei dreptului de proprietate, reclamanta nu are nici dovada ca ar fi proprietara acestor bunuri, factura nu îndeplineste conditiile înstrainarii unui imobil. Între parti nu s-a încheiat nici un contract de vânzare cumparare cu privire la imobilul situat în Sebis, deci vânzarea este lovita de nulitate absoluta, iar imobilul se afla înca în proprietatea societatii debitoare M.
Concluzionând recurenta sustine ca S.C. M. G. S.R.L Sebis nu a facut dovada dreptului de proprietate nici asupra imobilului si nici asupra terenului pe care se afla cladirile, iar reclamanta prin cererea de ordonanta presedintiala nu a urmarit decât ridicarea sigiliilor puse de lichidatorul judiciar al SC M. SRL si nicidecum imposibilitatea reclamantei de a-si desfasura activitatea fara arhiva contabila, apreciind deci cererea ca inadmisibila.
S.C. M. G. S.R.L Sebis a depus la 17 ianuarie 2012 întâmpinare prin care a revenit asupra motivelor indicate în recurs si a precizat ca solicita ridicarea sigiliilor care au fost aplicate ilegal pe toate usile si geamurile încaperilor, si deschiderea lacatului aplicat de T. G. la încaperile sediului social al S.C. M. G. S.R.L Sebis, pentru buna functionare a societatii.
Examinând recursurile prin prisma sustinerilor invocate si în cadrul dat de art. 304-3041 Cod pr. civila, tribunalul A apreciat ca sunt întemeiate.
Astfel, prima instanta a pronuntat o hotarâre cu încalcarea dispozitiilor privitoare la competenta materiala a instantei.
Prin sentinta comerciala nr. 741/18.04.2011 pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 3039/108/2010, judecatorul sindic a dispus pe lânga alte masuri si sigilarea bunurilor din averea debitorului SC M. SRL.
În conformitate cu disp. art. 6 din Legea 85/2006, competenta de a judeca orice alte cereri care au legatura cu procedura de insolventa apartine Tribunalului Arad , pe rolul caruia se afla dosarul de insolventa.
Prima instanta a respins în mod neîntemeiat exceptia de necomopetenta materiala invocata de Cabinetul Individual de Insolventa T. G., dispozitiile art. 373 Cod pr. civila nefiind aplicabile în speta.
Pentru aceste considerente, având în vedere disp. art. 312 alin.3,4 Cod pr. Civila,tribunalul a admis recursurile declarate împotriva sentintei civile nr. 863/15.11.2011 pronuntata de Judecatoria Gurahont în dosarul nr. 1010/238/2011 si a dispus casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre judecare completului investit cu solutionarea dosarului nr. 3039/108/2010 al Tribunalului Arad.