Rectificare carte funciară , acţiune în rectificare tabulară


Obiect: rectificare carte funciară , acţiune în rectificare tabulară.

Sentinţa civilă nr. 476/ 25.02.2010

Prin cererea înregistrată la această instanţă, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Oraşul, reprezentat prin primarul acestuia, să se constate că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafaţă de 296 mp, având număr cadastral AX/XXXXX, înscriere dispusă de Biroul de Carte Funciară, respectiv prin încheierea nr. 3xxx/2x.xx.200x, este lovită de nulitate absolută; să se dispună rectificarea cuprinsului cărţii funciare, în sensul radierii înscrierii suprafeţei de 296 mp teren (570 în acte); cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată următoarele :

Este proprietarul suprafeţei de 380 mp, teren situat în U, învecinat cu N.L. la nord, C.Gh.C la est, str. M. la sud şi rest proprietate C.M. la vest, drept de proprietate recunoscut prin sentinţa civilă nr. 998/29.10.1960 a fostului Tribunal Raional, prin care s-a dispus partajarea averii succesorale a defunctului C.Gh.C, precum şi prin sentinţa civilă nr. 16xx/24.09.20xx a Judecătoriei, sentinţă definitivă şi irevocabilă, prin care s-a respins acţiunea în revendicarea suprafeţei de 380 mp, formulată de oraşul U, şi prin care s-a reţinut că acesta nu a depus nici un act de proprietate cu privire la terenul în litigiu.

Consiliul Local al Oraşului, la propunerea primarului, a adoptat două hotărâri, respectiv Hotărârea nr. xx/2x.04.200x şi Hotărârea nr. 31/31.03.2006, prin care s-a stabilit că terenul respectiv, în suprafaţă de 350 mp, este stradă, deci drum public, fiindu-i atribuită denumirea de „X”, aceste două hotărâri au fost însă anulate irevocabil în justiţie, respectiv prin sentinţele civile nr. 110/CA/15.09.20xx şi nr. 220/CA/01.08.20xx, ambele pronunţate de Tribunalul Neamţ – Secţia Contencios Administrativ.

În ambele sentinţe, s-a reţinut că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public, ci aparţine unei persoane fizice.

În ciuda acestei evidenţe, la propunerea aceluiaşi primar, Consiliul Local al Oraşului a adoptat Hotărârea nr. xx/30.01.200x privind modificarea şi completarea anexelor la HCL xx/1999 şi HCL nr. xxx/2003 privind însuşirea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al oraşului U.

În baza HCL nr. xx/30.01.200x şi a HCL nr. xxx/200x, s-a cerut întabularea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 296 ca parte componentă a suprafeţei de 570 mp.

Oraşul nu este titularul dreptului de proprietate şi nu are titlu valabil pentru terenul întabulat.

Inventarierea anuală a bunurilor care aparţin unităţilor administrativ teritoriale, aşa cum este impusă de art. 122 din Legea nr. 215/2001, este o operaţiune strict tehnică (contabilă), ce are drept scop evidenţierea în listele de inventariere a tuturor bunurilor care aparţin domeniului public sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale, bunuri intrate în proprietatea acestora prin modalităţile prevăzute de lege (art. 121).

În absenţa titlului de proprietate, întabularea dreptului de proprietate şi încheierea prin care s-a dispus înscrierea sunt lovite de nulitate absolută.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, sens în care a ataşat la dosarul cauzei în copie: declaraţie pe proprie răspundere dată de primarul oraşului U, cererea de întabulare a dreptului de proprietate, încheierea nr. 3xxx/1x.0x.200x, prin care s-a dispus întabularea dreptului de proprietate, nomenclatorul stradal al oraşului valabil la data de 01.01.20xx, extras de carte funciară pentru informare, plan de amplasament, fişa imobilului, HCL nr. xx/30.01.200x, încheierea din data de 0x.07.20xx, încheierea din data de 0x.0x.20xx a Tribunalului Neamţ, sentinţele civile nr. 266/CA/16.07.20xx, 220/CA/1 august 20xx, 17/CA/23 februarie 20xx, 110/CA/15.09.20xx, toate pronunţate de Tribunalul Neamţ – Secţia Comercială şi Contencios Administrativ, sentinţele civile nr. 1606/24 septembrie 2007, 1652/4 oct. 2004, ambele pronunţate de Judecătorie, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4393/28 august 19xx, sentinţa civilă nr. 16xx/197x pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ.

Prin întâmpinare, Oraşul a solicitat respingerea cererii, învederând instanţei următoarele :

Potrivit sentinţei civile nr. 998/1960, invocată de reclamant în susţinerea cererii, reclamantul a dobândit de la autorul său o suprafaţă de teren de 11.921 mp, teren, str. Y nr. 1, învecinat cu str. Y, învecinat cu strada Y pe o lungime de 120 m.l.; această sentinţă civilă a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. xxxx/3/xxxx/20.05.20xx, în favoarea reclamantului, titlu conform căruia terenul reconstituit în proprietate se învecinează cu strada Y. Atât sentinţa civilă de partaj succesoral, cât şi titlul de proprietate emis reclamantului sunt şi în prezent valabile, nefiind anulate, acestea fiind actele doveditoare ale dreptului de proprietate al reclamantului şi care nu dovedesc dreptul acestora asupra terenului întabulat în favoarea Oraşului.

Sentinţele civile invocate de reclamant ca dovadă a proprietăţii, pronunţate de secţia contencios administrativ a Tribunalului Neamţ, nu sunt constitutive sau declarative de drepturi în favoarea reclamantului.

Sentinţa civilă nr. 2xx/CA/1x.0x.20xx, prin care Oraşul a fost obligat să emită autorizaţie de construire pentru împrejmuirea acestui teren, a fost modificată în totalitate de Curtea de Apel Bacău, acţiunea reclamanţilor fiind respinsă.

Cu privire la dreptul său de proprietate asupra suprafeţei de 296 m.p., arată că strada Y. figurează în evidenţele Oraşului ca existentă încă din anul 1946, această existenţă rezultând din acte de stare civilă, acte de proprietate ale proprietarilor riverani acestei străzi, motiv pentru care în primul inventar întocmit conform prevederilor legii nr. 213/1998 şi însuşit prin HCL nr. xx/19xx, această stradă a fost inventariată şi figurează în anexa „străzi” la poziţia xxxx. Această hotărâre nu a fost niciodată atacată de vreo persoană interesată şi îşi produce efectele în integralitatea ei.

Cu privire la nomenclatorul stradal al oraşului U, acesta este aprobat prin HCL nr. xx/20xx, hotărâre care, de asemenea, nu a fost atacată sau modificată.

Mai precizează pârâtul că, calificarea prin lege a unui bun ca aparţinând proprietăţii publice, este suficientă pentru a face dovada apartenenţei bunului la domeniul public al respectivului subiect de drept, drumurile comunale, vicinale şi străzile fiind prevăzute expres în anexa la Legea 213/1998 ca aparţinând domeniului public al comunelor, oraşelor şi municipiilor.

A ataşat la dosarul cauzei în copie : actul de partaj din anul 1946, sentinţa civilă nr. xxx/1960 a Tribunalului Raional , HCJ nr. xxxx/2007 privind invalidarea propunerii de reconstituire, TP nr. xxxx/3/xxx/200x emis reclamantului, decizia nr. xxxx/200x a Curţii de Apel Bacău, HCL xxx/19xx, HCL xx/20xx, extras portalul instanţelor – dosar xxxx/xxx/20xx al Curţii de Apel Bacău.

Analizând susţinerile părţilor, precum şi înscrisurile ataşate la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin încheierea nr. xxxx/1x.0x.20xx, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară U a dispus înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al Oraşului U asupra terenului în suprafaţă de 296 mp teren situat în oraşul U, având număr cadastral AX/XXXXX. Această întabulare s-a dispus avându-se în vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit de oraş prin lege, în cotă de 1/1 (domeniu public).

Potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:

 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

 2. dreptul înscris a fost greşit calificat;

 3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.

Instanţa reţine că întabularea dreptului de proprietate a fost dispusă în baza Hotărârii Consiliului Local nr. xxx/19xx, modificată şi completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. xxx/20xx.

Astfel, în primul inventar întocmit conform prevederilor Legii 213/1998 şi însuşit prin HCL nr. xx/19xx, strada X a fost inventariată şi figurează în anexa „străzi” la poziţia xxx.

Nomenclatorul stradal al oraşului U a fost aprobat prin HCL nr. xx/20xx.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1356/2001, publicată în M.O. nr. 628/23 august 2002, se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Neamţ, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Neamţ a bunurilor cuprinse în.

Ca atare, strada „X” a fost preluată în inventarul asumat de Consiliul Local prin hotărâre şi atestată ca domeniu public prin HG nr. 1xxx/20xx.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 213/1998, litigiile cu privire la delimitarea domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor sau al municipiilor sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Art. 8 alin. 2 din acelaşi act normativ prevede că hotărârea de trecere a bunurilor poate fi atacată, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă, în a cărei rază teritorială se află bunul.

Instanţa reţine că hotărârile adoptate de consiliile locale îşi produc efectele şi sunt obligatorii din momentul aducerii lor la cunoştinţă publică şi până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus anularea lor.

Hotărârea Consiliului Local nr. xxx/19xx, prin care a fost însuşit inventarul bunurilor aparţinând domeniului public, nu a fost atacată şi deci nici anulată, astfel că îşi produce şi în prezent efectele în integralitatea ei.

La fel nici nomenclatorul stradal al Oraşului (filele 7 şi urm. din dosar), în care apare evidenţiată strada „X”, nu a fost atacat sau anulat.

Ca atare, întabularea dreptului de proprietate în favoarea oraşului s-a făcut în mod legal, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare.

Cu privire la înscrisurile ataşate la dosarul cauzei de reclamant, în dovedirea susţinerilor sale cum că terenul întabulat constituie proprietatea sa, instanţa reţine următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. xxx/196x (fila 195 din dosar), a fost admisă acţiunea civilă pentru partaj succesoral formulată de reclamanta P.B. împotriva pârâtului C.M.G., tatăl reclamantului, căruia prin această hotărâre i-a fost atribuită suprafaţa de 11.921 mp teren grădină în formă de poligon neregulat, str. C. nr. 1xx, megieşită la răsărit cu X pe lungimea de 120 m.

Iată deci că autorul reclamantului a primit prin această sentinţă un lot de teren învecinat cu strada X.

În titlul de proprietate nr. xxxx/20xx, titular C.M.I.G (fila 77 din dosar), în sola 14, parcela 605/1, este evidenţiată suprafaţa de 1210 mp, învecinată la est cu X şi S.A.. Acest titlu de proprietate este valabil, nefiind anulat sau modificat.

Sentinţa civilă nr. 2xxx/CA/xx.xx.20xx a Tribunalului Neamţ, prin care a fost obligat Oraşul U prin primar să emită reclamanţilor B.E. şi C.M. autorizaţie de construire pentru edificarea unui gard cu poartă, a fost desfiinţată prin decizia nr. xxx/20xx a Curţii de Apel Bacău.

De asemenea, Oraşul , prin primar, a solicitat Tribunalului Neamţ să se constate apartenenţa la domeniul public al oraşului a drumului public denumit „Strada (Fundătura) Y”, motivat de faptul că în mod repetat riveranii drumului fie solicită edificarea unor construcţii pe acest teren aparţinând domeniului public, fie contestă măsurile luate de Primărie, fie închid accesul unora dintre riverani în detrimentul altora, cererea fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. xx/CA/2x.0x.20xx.

Prin decizia civilă nr. xxxx/xx noiembrie 20xx, Curtea de Apel Bacău a desfiinţat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, care să delimiteze strada X.

Sentinţele civile nr. xxxx/CA/20xx şi xxxx/CA/200x ale Tribunalului Neamţ anulează hotărâri ale Consiliului Local, hotărâri care însă nu au stat la baza întabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtului.

Sentinţele civile nr. xxxx/xx septembrie 20xx (filele 19,20) şi nr. xxxx/4 oct. 20xx (filele 28, 29 din dosar), ambele pronunţate de Judecătorie , nu sunt constitutive sau declarative de drepturi în favoarea pârâtului, pentru a putea fi invocate în prezenta cauză.

În consecinţă, faţă de motivele expuse, în baza art. 9, art. 20, art. 34 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, instanţa va respinge cererea reclamantului.

În baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârât, reprezentând onorariu apărător.