Expropriere. Concursul dintre legea specială (Legea nr. 10/2001) şi legea generală (Legea nr. 33/1994)
-Legea nr. 33/1994 – art. 35
-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Decizia nr. 53 din 4.06.2007, pronunţată în interesul legii (RIL)
-Codul de procedură civilă – art. 3307
Legea nr. 10/2001 este o lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, astfel că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 1615 din 20 noiembrie 2013, G.O.
Prin Sentinţa civilă nr. 1594/PI din 20.05.2013, pronunţată în dosarul nr. 13134/30/2012, Tribunalul Timiş a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B.P. şi B.F. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilele cu nr. top. 14267, constând în casă şi curte în suprafaţă de 428 mp. şi nr. top. 14268, constând în arabil, în Calea Girocului, înscrise în CF nr. 11975 Timişoara, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosar, au fost proprietatea reclamanţilor B.P. şi B.F.
În anul 1985, imobilele mai sus menţionate, au fost dezmembrate, după cum urmează: parcela cu nr. top 14267/1, constând în casă şi curte în suprafaţă de 402 mp, parcela cu nr. top. 14267/2, constând în teren în suprafaţă de 26 mp, parcela cu nr. top. 14268/1, constând în teren în suprafaţă de 388 mp şi parcela cu nr. top. 14268/2, constând în teren în suprafaţă de 40 mp, după care parcelele cu nr. top. 14267/1 şi nr. top.14268/1, au fost reînscrise în CF nr. 11975 Timişoara, în favoarea reclamanţilor, iar parcelele cu nr. top. 14267/2 şi nr. top. 14268/2, au fost transcrise în CF nr. 16390 Timişoara, în proprietatea Statului Român, cu titlul de expropriere, în baza Decretului nr. 235/1984.
Aşa cum rezultă din extrasele CF nr. 434125 Timişoara (provenită din conversia pe hârâie a CF nr. 16390 Timişoara) şi CF nr. 434124 Timişoara (provenită din conversia pe hârâie a CF nr. 16390 Timişoara) – depuse la filele 3 şi 5 din dosar – parcele expropriate cu nr. top. 14268/2, în suprafaţă de 40 mp şi respectiv nr. top. 14267/2, în suprafaţă de 26 mp, se află şi în prezent în proprietatea Statului Român (Sfatul Popular al Oraşului Timişoara).
Reclamanţii B.P. şi B.F. susţin că cele două parcele nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost expropriate şi solicită restituirea acestora, în baza prevederilor art. 35 şi art. 36 din Legea nr. 33/1994.
Conform prevederilor art. 35 din Legea nr. 33/1994: „Dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. În acest scop, foştii proprietari vor fi notificaţi la adresa iniţială comunicată expropriatorului în vederea plăţii despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat”.
Prin Decizia nr. 53/04.06.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 18/2007, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a stabilit că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că atâta timp cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum şi de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Având în vedere această decizie obligatorie potrivit prevederilor art. 3307 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi constatând că acţiunea reclamanţilor a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că imobilele care fac obiectul acţiunii au fost expropriate anterior anului 1989, instanţa reţine că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cauză, reclamanţii neputând solicita restituirea imobilelor expropriate în afara procedurii speciale, prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, acţiunea reclamanţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, este inadmisibilă şi a fost respinsă, ca atare, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa apreciază ca fiind de prisos a o analiza, în condiţiile admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii Bujor Petru şi Bujor Florica, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul admiterii cererii lor de chemare în judecată.
În motivare, reclamanţii recurenţi au invocat dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, arătând că cele două parcele expropriate (cea din CF nr. 43124 în suprafaţă de 26 mp şi cea din CF nr. 434125 în suprafaţă de 40 mp) nu au fost niciodată utilizate pentru scopul în considerentele căruia au fost preluate, şi anume lărgirea carosabilului de pe Calea Girocului, rămânând cu folosinţa lor şi nefiind făcută o nouă declarare de utilitate publică.
Au mai arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că în speţa de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 conform Deciziei nr. 53/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, la data la care ei au formulat cererea de chemare în judecată nu mai puteau uza de legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, nemaifiind în termen pentru introducerea unei astfel de acţiuni.
Prin Decizia civilă nr. 1615 din 20 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamanţii B.P. şi B.F. împotriva Sentinţei civile nr. 1594/PI din 20.0.5.2013, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere considerentele de mai jos.
Acţiunea formulată de reclamanţi este o acţiune având ca obiect expropriere, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, însă, odată cu intrarea în vigoare a Legii 10/201, situaţia juridică a imobilelor revendicate este supusă dispoziţiilor speciale prevăzute în acesta din urmă act normativ care reglementează problema imobilelor preluate de către stat în mod abuziv, inclusiv în cazul imobilelor expropriate în perioada de referinţă 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 stabileşte că „pot fi revendicate de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie”.
Or, prima instanţă în deplină concordanţă cu Decizia nr. 53/2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, obligatorie pentru instanţe conform art. 3307 alin. (4) Cod procedură civilă, a reţinut că Legea nr. 10/2001 este o Lege specială în raport cu Legea nr. 33/1994, astfel că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În acelaşi sens, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin Decizia nr. 33/2008, dată în interesul legii, stabilind că, potrivit principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială (Legea nr. 10/2001) şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, aşa încât, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii nu mai au deschisă calea dreptului comun.
În contextul celor de mai sus, se impune a se face precizarea că nerecunoaşterea posibilităţii acţiunii de drept comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu înseamnă încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aceasta asigură controlul judecătoresc asupra măsurilor dispuse în cadrul procedurilor administrative, fiind culpa exclusivă a reclamanţilor că nu au uzat de dispoziţiile legii speciale.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a apreciat că sentinţa recurată nu este susceptibilă de modificare în condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, astfel că în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă a respins recursul reclamantelor.
