Întrerupere executare pedeapsă. Competenţă teritorială


Întrerupere executare pedeapsă. Competenţă

Competenţă teritorială

S e n t i n ţ a nr. 617/22 decembrie 2009

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2009 pe rolul acestei instanţe petentul N. G., a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motive sociale, arătând că doreşte să recunoască paternitatea copilului de 10 ani pe care îl are cu numita C. L.cu care doreşte să se căsătorească.

Astfel investită, instanţa a dispus citarea petentului din Penitenciarul Arad.

Prin cererile trimise la dosar, prin administraţia locului de deţinere, petentul a arătat că nu a formulat el cererea dedusă judecăţii.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că petentul execută în Penitenciarul Arad, detenţiunii pe viaţă aplicată prin sentinţa penală nr. 177/2000 a Tribunalului Bihor,  iar la data formulării cererii era deţinut în Penitenciarul Arad.

Potrivit art. 456 Cod proc.pen. instanţa competentă a soluţiona cererea de întrerupere a executării pedepsei este instanţa de executare sau instanţa corespunzătoare în grad instanţei de executare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

Cum la data formulării cererii petentul se afla în Penitenciarul Arad, instanţa competentă să soluţioneze cererea de întrerupere este Tribunalul Arad, instanţă corespunzătoare în grad instanţei de executare, aflată în raza teritorială a locului de deţinere.

Aşa fiind, în temeiul art.42 Cod procedură penală, se va declina competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Arad, căruia i se va înainta dosarul.

În legătură cu faptul că petentul nu ar fi formulat prezenta cerere urmează a se pronunţa instanţa competentă potrivit art. 456 Cod proc.pen, respectiv Tribunalul Arad.

Văzând şi disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală,

1