Prin cererea înregistrată sub nr. 5999/86/2012, reclamanta G.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.R. S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a Comunei Pătrăuţi, obligarea la plata sumei de 12524 lei, reprezentând despăgubiri, conform Hotărârii nr. 122/24.01.2011, precum şi dobânda legală aferentă sumei, urmând a fi actualizate în raport de rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că, în baza Hotărârii de Guvern nr. 743/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, varianta de ocolire Suceava, s-a dispus exproprierea imobilului situat în comuna Pătrăuţi, identic cu parcela 30695 din C.F. 30677, în suprafaţă de 1342 m.p., proprietari fiind ea, G. F., G. O., G. G., G. A., P. G. S-a format dosarul nr. 111/2011, pe baza deciziei de expropriere şi a evaluării efectuate în cauză. Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor a emis hotărârea 122/24.01.2011, în baza căreia s-a dispus plata către aceştia a sumei de 62.620 lei, cu titlu de despăgubiri, fiecare urmând să primească câte 12.524 lei, sume cu care au fost de acord, urmând să fie consemnate la C.E.C. Bank pe numele lor, în sarcina expropriatorului. Această hotărâre a fost emisă în data de 24.01.2011 şi nici până în prezent plata nu a fost efectuată. În consecinţă, solicită instanţei să constate ca ele, părţile, au căzut de acord cu privire la cuantumul despăgubirilor şi că exproprierea fiind făcută, se impune ca pârâta să-şi îndeplinească obligaţia de plată.
Creanţa este certă, conform art. 379 Cod pr. civilă, existenţa ei rezultând din hotărârea nr. 122/24.01.2011, fiind recunoscută de debitoarea care a făcut parte din comisie.
Creanţa este lichidă, cuantumul ei fiind individualizat în mod incontestabil de către comisie.
În speţă, a solicitat Tribunalului Suceava, şi pe calea somaţiei de plată, obligarea pârâtei la plata debitului, însă acţiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, motiv pentru care a promovat prezenta acţiune.
Pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. S.A., prin reprezentant, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovată în baza prevederilor Legii 255/2010 şi ale Legii nr. 33/94, susţinând că nici unul din aceste acte normative nu conţin dispoziţii care să reglementeze cazul dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a susţinut caracterul incert al creanţei, hotărârea nr. 122/24.01.2011 fiind emisă prin raportare la modalitatea de evaluare prevăzută de Legea 198/2004, deşi, la momentul emiterii hotărârii, dispoziţiile legale respective fuseseră abrogate de Legea nr. 255/2010.
Noul act normativ – Legea nr. 255/2010 – prevede o altă procedură şi modalitate de stabilire a valorii despăgubirii şi anume prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici. De avut în vedere că art. 31 al Legii 255/2010 prevede că „orice documentaţie tehnică sau de evaluare, realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se consideră valabilă” au fost modificate prin Legea nr. 205/2011.
A invocat şi prevederile art. 32 din Legea nr. 255/2010, conform cărora, „În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”, în speţă, procedura de expropriere fiind în curs de desfăşurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010.
Mai mult, conform pct. 14.2 a raportului de evaluare a terenului, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, se precizează că „Raportul de evaluare îşi păstrează valabilitatea numai în situaţia în care condiţiile de piaţă, reprezentate de factorii economici, sociali şi politici, rămân nemodificate în raport de cele existente la data întocmirii raportului de evaluare” ori abrogarea legii şi modificarea metodei de evaluare, prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, se circumscrie în cazurile menţionate, înlăturând valabilitatea raportului de evaluare.
Prin sentinţa nr. 1732 din 3 iulie 2012, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, ca nefondată; a admis cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.R. S.A. prin Direcţia regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate şi Acordare a Despăgubirilor a Comunei Pătrăuţi, jud. Suceava; a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 12.524 lei, reprezentând despăgubiri, precum şi dobânda legală, calculată începând cu data de 11.05.2012.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că excepţia invocată este nefondată, în condiţiile în care art. 21 din Legea nr. 255/2010 prevede obligaţia expropriatorului de a efectua plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 122/24.01.2011, aşa încât, nu se poate susţine că actul normativ necontestat nu cuprinde dispoziţii în acest sens.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit art. 21 din Legea nr. 255/2010, în termen de cel mult 90 zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirii către titularii dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
Ca atare, având în vedere Hotărârea nr. 122/24.012011, precum şi disp. art. 21 din Legea 255/2011, creanţa reclamantei este certă, lichidă şi exigibilă, aşa cum prevăd disp. art. 379 Cod pr. civilă.
Susţinerea pârâtei, în sensul că Hotărârea nr. 122/2011 a fost emisă avându-se în vedere prev. Legii nr. 198/2004, act care, la momentul respectiv, fusese abrogat, este infirmată de chiar conţinutul hotărârii menţionate, care, în partea introductivă, prevede temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, respectiv art. 18-20 din Legea nr. 255/2010.
Menţiunile din raportul de evaluare privind valabilitatea acestuia nu sunt de natură a anula efectele hotărârii comisiei de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor, atâta timp cât aceasta nu a fost anulată.
Prin urmare, tribunalul a admis cererea, în sensul obligării la plata de despăgubiri, precum şi dobânda legală calculată începând cu data introducerii acţiunii (data punerii în întârziere).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român – Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – C.N.A.D.N.R. S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
În motivare arată că prima instanţă a procedat în mod greşit la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii promovată în baza prevederilor Legii 255/2010 şi ale Legii 33/1994.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile Legii 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum şi ale Legii 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local.
Nici unul dintre aceste acte normative nu conţine prevederi care să reglementeze cazul dedus judecăţii. Legea 255/2010 recunoaşte, prin art. 22, posibilitatea expropriatului de a se adresa instanţei de judecată în situaţia în care este nemulţumit de cuantumul despăgubirii stabilite de comisie, ori, prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta nu contestă cuantumul, aceasta exprimându-şi acordul cu privire la valoarea despăgubirii. De asemenea, articolele 21-27 din celălalt act normativ invocat în susţinerea acţiunii, respectiv Legea 33/1994, conţin dispoziţii care privesc modalitatea de soluţionare a litigiilor prin care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie şi nu îşi găseşte aplicabilitate în speţă, din moment ce litigiul de faţă nu vizează acest aspect.
Reclamanta a formulat acţiune în pretenţii, însă în cauză nu poate fi antrenată răspunderea civilă în sarcina sa, condiţiile specifice acestui gen de răspundere nefiind îndeplinite. Suma pretinsă nu este rezultatul unei fapte ilicite a sa, prin care să i se fi cauzat acesteia o vătămare, ci îşi are izvorul într-o hotărâre emisă de comisia de acordare a despăgubirilor, procedura exproprierii pentru utilitate publică fiind licită, din moment ce este prevăzută de lege.
Pe fondul cauzei, susţine recurenta că, aşa cum a arătat în faţa primei instanţe, creanţa pretinsă are un caracter incert. Hotărârea nr. 122 din 24.01.2011 a fost emisă prin raportare la modalitatea de evaluare prevăzută de Legea nr. 198/2004, deşi, la momentul emiterii hotărârii, dispoziţiile legale respective fuseseră abrogate de Legea nr. 255/2010.
Noul act normativ – Legea nr. 255/2010 – prevede o altă procedură şi o altă modalitate de stabilire a valorii despăgubirii şi anume prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici. La momentul emiterii hotărârii, erau aplicabile aceste dispoziţii legale, astfel încât, cuantumul despăgubirilor nu prezintă un caracter cert.
Solicită să se aibă în vedere că art. 31 al Legii nr. 255/2010, care prevedea că “Orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”, au fost modificate prin Legea nr. 205/2011. În forma actualizată a acestuia se prevede că “Expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi.” Astfel, caracterul imperativ al evaluărilor realizate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 a fost înlăturat, expropriatorul neavând obligaţia, ci doar posibilitatea de se raporta la cuantumul despăgubirilor stabilite prin aplicarea metodei de evaluare prevăzute de legea veche (Legea 198/2004).
În sprijinul acestui punct de vedere, invocă şi prevederile art. 32 din Legea nr. 255/2010, conform căruia, “în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi”, în speţă procedura de expropriere fiind în curs de desfăşurare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010.
Mai mult, conform pct. 14.2 pct. 2 a raportului de evaluare a terenului, prin care s-a stabilit valoarea despăgubirilor, se precizează că “Raportul de evaluare îşi păstrează valabilitatea numai în situaţia în care condiţiile de piaţă, reprezentate de factorii economici, sociali şi politici, rămân nemodificate în raport cu cele existente la data întocmirii raportului de evaluare”, ori abrogarea Legii nr. 194/2004 şi modificarea metodei de evaluare, prin raportarea la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, se circumscrie cazurilor menţionate, înlăturând valabilitatea raportului de evaluare.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului şi, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În drept, invocă prevederile Legii 255/2010, Legii 198/2004, precum şi ale Codului de procedură civilă.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată G. A. solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei, ca fiind legală şi temeinică.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea îl constată nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea nr. 122 din 24.01.2011 a fost emisă de Comisia de Verificare a Dreptului de Proprietate şi de Acordare a Despăgubirilor Pătrăuţi în baza art. 18-20 din Legea nr. 255/2010.
Este real că dispoziţiile Legii 255/2010 nu reglementează în mod expres acţiunea de faţă. Însă, art. 22 din acest act normativ nu prevede că hotărârea de despăgubire ar constitui titlu executoriu, aşa cum prevede, spre exemplu, în cazul hotărârii de expropriere art. 9 alin. 2 din lege. Ca urmare, în situaţia în care expropriatorul nu-şi îndeplineşte obligaţia impusă de art. 21 din Legea 255/2010, de a transfera sumele de bani stabilite drept despăgubire în contul proprietarului imobilului expropriat, acesta nu poate pune în executare direct hotărârea de acordare a despăgubirilor, ci trebuie să se adreseze instanţei pentru a obţine un titlu executoriu în acest sens. Acţiunea de faţă derivă din neîndeplinirea obligaţiei instituită de art. 21 din Legea 225/2010 de către expropriator, astfel încât nu poate fi primită critica recurentului în sensul că acţiunea ar fi inadmisibilă.
Nu pot fi primite nici celelalte critici, având în vedere că, prin Hotărârea nr. 122/24.01.2011, Comisia de verificare a dreptului de proprietate şi acordare a despăgubirilor Pătrăuţi a stabilit că reclamanta are dreptul la suma de 12.524 lei pentru cota de 1/5 din terenul expropriat, iar Legea nr. 255/2010 nu prevede posibilitatea expropriatorului de a contesta această hotărâre. Practic, recurentul nu face altceva decât să-şi invoce propria culpă, respectiv că nu ar fi stabilit corect cuantumul despăgubirilor acordate, ceea ce este inadmisibil.
