Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. …. pronunţată de Judecătoria Sibiu, s-a dispus respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul A.A. în contradictoriu cu intimatul Municipiul Sibiu – Direcţia Fiscală Locală Sibiu.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că împotriva contestatorului, în calitate de debitor, s-au demarat formalităţile de executare silită, în temeiul mai multor titluri executorii: nr. 1/2010, nr. 2/2010, nr. 3/2011, nr. 4/2011, nr. 5/2012, nr. 6/2014, emise de Direcţia Fiscală Sibiu, în vederea recuperării de creanţe fiscale, constând în impozit auto – … lei, amenzi – … lei, şi cheltuieli de executare – … lei.
În vederea realizării executării silite, s-au emis de către intimat somaţiile: nr. A/2010, B/2010, nr. C/2010, nr. D/2011, nr. E/2011, nr. F/2012, nr. G/2012, nr. H/2014.
Contestatorul debitor nu a înţeles să-şi onoreze obligaţiile de plată şi nici nu a contestat titlurile executorii menţionate mai sus.
La data de 25.11.2014, intimatul a emis procesul-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr. I. , prin care s-a instituit sechestru asupra imobilului situat administrativ în Sibiu, str. … nr. …, înscris în CF nr. 1 Sibiu nr. top. 1/III şi procesul-verbal de numire a administratorului sechestrului nr. II. , prin care s-a numit administrator sechestru pe contestatorul A.A.(f. 9).
Aceste două procese verbale sunt supuse analizei prin contestaţia la executare dedusă judecăţii, conform dispoziţiilor art. 172-173 Cod procedură fiscală.
Analizând legalitatea celor două procese verbale, instanţa de fond a constatat că acestea au fost întocmite de executorul fiscal în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.
Astfel, potrivit art. 154 alin (1) din Codul de procedură fiscală, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
Executorul fiscal a respectat dispoziţiile art. 151 alin. (9), (10) şi (11), art. 152 alin. (1) şi (2) şi art. 1531 din acelaşi act normativ, la instituirea sechestrului încheind un proces-verbal de sechestru şi de numire administrator sechestru, cele două cuprinzând toate elementele de valabilitate, inclusiv motivarea luării măsurii de instituire a sechestrului.
Motivul invocat de contestator în susţinerea contestaţiei la executare şi a anume că autoturismul pentru care s-a calculat de către intimat impozit a fost indisponibilizat/sechestrat de organele de urmărire penală, nu are relevanţă juridică, dat fiind faptul că obiectul contestaţiei îl reprezintă procesul verbal de sechestru asupra bunurilor imobile şi nu titlurile de creanţă care au stat la baza emiterii titlurilor executorii puse în executare de către intimat, împotriva cărora contestatorul avea deschisă cale de contestare.
Astfel, faţă de aceste considerente de fapt şi de drept, constatând legalitatea şi temeinicia celor două procese verbale analizate, instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 172 şi urm. Cod procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 711 Noul Cod de Procedură Civilă, a dispus respingerea contestaţiei la executare, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitorul A.A., solicitând admiterea căii de atac, şi, rejudecând cauza, să se schimbe în totalitate sentinţa instanţei de fond si, în consecinţă, în baza art.719 alin. 1 C. pr. civ. admiterea contestaţiei la executare formulate şi în consecinţă: să se dispună anularea Procesului-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr. I/25.11.2014 şi a Procesului-verbal de numire a administratorului sechestrului nr. II./25.11.2014 ca fiind nelegale şi netemeinice; în baza art.45, alin. 1, lit. f) din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru să se dispună restituirea taxei judiciare de timbru achitate; în baza art.453 din Codul de procedură civilă să fie obligată intimata la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Apelantul consideră Sentinţa civile nr…. pronunţata de Judecătoria Sibiu, ca fiind nelegală şi netemeinică, sens în care a învederat următoarele:
Contestatorul a formulat mai multe apărări faţă de actele contestate, printre care se enumeră şi argumentul legat de confiscarea autovehiculului încă din anul 2005 – autovehicul pentru care s-a calculat impozitul executat silit.
Dintre toate argumentele de fond invocate, instanţa s-a oprit asupra unuia singur, cel enunţat mai sus şi a concluzionat faptul că acest argument „nu are relevanţă juridică”, „dat fiind faptul că obiectul contestaţiei îl reprezintă procesul-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile şi nu titlurile de creanţă care au stat la baza emiterii titlurilor executorii puse în executare de către intimat”.
Per a contrario, apelantul contestator susţine faptul că atât timp cât titlul pus în executare NU este o sentinţă judecătorească, în cadrul contestaţiei la executare se pot invoca şi argumente de fond!
Mai departe, a arătat faptul că imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător se află în COPROPRIETATEA mai multor persoane printre care se regăseşte şi contestatorul apelant! Or, pentru valorificarea unei creanţe fiscale sunt supuse executării silite bunurile proprietatea debitorului, iar în situaţia în care acesta se află în coproprietate cu alte persoane, executarea silită va avea ca obiect bunurile atribuite în urma partajului inclusiv sulta, potrivit art. 154 alin. 1 Cod procedură fiscală.
S-a mai arătat de către apelant că regimul juridic al coproprietăţii asupra unor bunuri care pot face obiectul executării silite presupune în mod obligatoriu încetarea acestei stări de indiviziune, prin partaj ci numai în urma acestei operaţii poate să fie urmărit bunul atribuit debitorului, respectiv sulta.
De asemenea, până la încetarea stării de indiviziune asupra bunurilor aflate în coproprietatea debitorului si a altei persoane NU pot fi dispuse măsuri asigurătorii.
Potrivit art.129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, „decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată (…)”. Aceste dispoziţii legale sunt în deplin acord cu prevederile art.31 alin. l şi alin. 2 din Constituţia României, potrivit cărora dreptul la informaţie trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autorităţile publice şi cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual. Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt si de drept care au stat Ia baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar si în funcţie de care să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului.
Doar obligaţia motivării tuturor actelor administrative poate funcţiona ca o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor cetăţeneşti. Cerinţa motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care au fost adoptate, se regăseşte şi în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „fiecare decizie adoptată de Instituţie, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante şi baza legală a deciziei”.
În speţă, organul fiscal NU a apreciat DACĂ există pericolul ca subsemnatul contestator să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţei.
Văzând dispoziţiile art.46 din Codul de procedură fiscală, urmează că aceste aspecte sunt de natură a atrage nulitatea relativă şi virtuală a actelor administrative fiscale. Or, în speţă, vătămarea impusă de dispoziţiile Codului de procedură civilă este evidentă, contestatorului nefiindu-i respectat dreptul la apărare, iar pe de altă parte, în lipsa motivării corespunzătoare, contribuabilul nu este în măsură să stabilească conduita fiscală sancţionată, iar instanţa nu poate să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei emise.
S-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 468 + 40 lei aferentă apelului.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi raportat la dispoziţiile art. 476 şi următoarele C.pr.civ., tribunalul reţine următoarele:
Prin contestaţia la executare, contestatorul A.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Municipiul Sibiu – Direcţia Fiscală Locală Sibiu, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea procesului-verbal de sechestru asupra bunurilor imobile nr. I./25.11.2014 şi a procesului-verbal de numire a administratorului sechestrului nr. II./25.11.2014.
În consecinţă, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere doar aceste măsuri asigurătorii, atâta vreme cât împotriva debitorului nu au fost efectuate acte de executare silită propriu zisă, şi, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat că executorul fiscal a respectat dispoziţiile legale la instituirea sechestrului.
Împrejurarea că bunul asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător, se află în coproprietatea mai multor persoane, printre care se regăseşte şi apelantul contestator, poate determina aplicabilitatea dispoziţiilor art. 650 C. pr. civ., în situaţia în care, după declanşarea executării silite, există persoane vătămate prin actul de executare silită, putând cere desfiinţarea acestuia sau după caz, încetarea executării silite înseşi, pe calea contestaţiei la executare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
De asemenea, art. 712 alin. 4 C. pr. civ. prevede că împărţirea bunurilor proprietate comună pe cote părţi sau în devălmăşie poate fi hotărâtă, la cererea părţii interesate, şi în cadrul judecării contestaţiei la executare.
Pe de altă parte, măsura sechestrului asigurător nu determină încetarea dreptului de proprietate, ci doar încetarea posesiei, bunul fiind indisponibilizat, la dispoziţia creditorului, până la achitarea datoriei. Impozitul pe autoturism se datorează de proprietar, neavând nici o importanţă faptul că asupra acestuia a fost instituit sechestru asigurător de către organele penale.
Apoi, critica apelantului cu privire la împrejurarea că organul fiscal nu a apreciat dacă există pericolul ca apelantul contestator să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţei, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care datoriile menţionate de organul fiscal nu au fost achitate, deşi debitorului i s-au comunicat titlurile executorii şi somaţiile, începând cu anul 2010 până în anul 2014. Contestatorul, în prezentul litigiu, nu a contestat nici decizia de impunere anuală, nici titlurile executorii şi somaţiile emise de organul fiscal – acte ce au stat la baza demersurilor efectuate de creditor pentru recuperarea creanţei.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, tribunalul va respinge apelul declarat de contestatorul A.A. împotriva sentinţei civile nr. … pronunţată de Judecătoria Sibiu pe care o va păstra, ca fiind temeinică şi legală.
