Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., dec. nr. 48/A/15 iunie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 479/2011 pronunţată la data de 18 februarie 2011 de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 3556/265/2009 s-a admis acţiunea civilă precizată de reclamanta Consiliul local al oraşului Năsăud, prin primar, în numele şi pe seama Oraşului Năsăud în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi Casa de cultură „Liviu Rebreanu” Năsăud şi în consecinţă s-a constatat că:
– prin Hotărârea Consiliului Local Năsăud nr. 66/27.08.2009, au trecut din domeniul privat al Statului Român în domeniul public al Oraşului Năsăud, următoarele terenuri: suprafaţa de 106 m.p. din întregul teren înscris în CF. 25349 Năsăud, top 238, în suprafaţă totală de 360 m.p. şi suprafaţa de 286 m.p. din întregul teren înscris în CF 25350 Năsăud, top 239/4, în suprafaţă totală de 371 m.p., în conformitate cu identificările efectuate prin raportul de expertiză întocmit de expert Szabo Francisc şi avizat de O.C.P.I. BN – Biroul de carte funciară Năsăud în dosar nr. 5248/17.05.2010;
– în temeiul legii şi în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local Năsăud nr. 66/27.08.2009, Oraşul Năsăud a dobândit dreptul de proprietate publică şi asupra suprafeţei de 572 m.p. din întregul teren înscris în CF 25348 Năsăud, top. 237 în suprafaţă totală de 914 m.p.; suprafeţei de 111 m.p. din întregul teren în suprafaţă totală de 432 m.p. înscris în CF 25347 Năsăud, top 236 şi suprafeţei de 40 m.p. din terenul cu nr. top 234, fără carte funciară, Năsăud, potrivit identificărilor din raportul de expertiză susmenţionat;
– Oraşul Năsăud a dobândit dreptul de proprietate, prin edificare, asupra construcţiei Casa de cultură „Liviu Rebreanu”, construită în regim S+P+1E, în suprafaţă construită de 806 m.p., astfel cum această construcţie este evidenţiată pe Planul de amplasament de la fila 103 sub C 1, existentă pe terenul susmenţionat, construcţie care face parte din domeniul public al Oraşului Năsăud, potrivit legii şi Hotărârii Consiliului Local Năsăud nr. 66/27.08.2009.
S-a dispus radierea din CF a construcţiilor înscrise în CF 25349, top 238; CF 25348, top. 237 şi CF 25350, top 239/4, Năsăud, deoarece acestea nu mai există, fiind demolate.
S-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului şi construcţiei în litigiu, pe numele Oraşului Năsăud, în conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expert Szabo Francisc, tabel de mişcare parcelară de la fila 104, restul suprafeţelor urmând a rămâne pe vechii proprietari tabulari.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.
Analizând hotărârea atacată tribunalul reţine că instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune evaluabilă în bani, în realizarea dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie – casă de cultură şi teren în suprafaţă de 1115 m.p., conform expertizei efectuate în cauză.
În aceste condiţii, se impunea cu necesitate stabilirea valorii litigiului. Dacă în privinţa terenului expertul indică valoarea de 1115 lei, în privinţa construcţiei la dosarul cauzei nu există vreo dovadă a valorii sale, aspect esenţial, întrucât în funcţie de valoarea totală a imobilelor se determină competenţa materială şi în final calea de atac.
În calea de atac s-a solicitat indicarea valorii imobilului la data sesizării instanţei de fond, din cuprinsul listei de inventariere din data de 14.12.2009 (f. 32) rezultând că la momentul investirii instanţei de fond construcţia avea o valoare de 1.355.947,10 lei.
Ca atare, valoarea totală a litigiului depăşeşte suma de 500.000 lei până la care judecătoria este competenţă în primă instanţă să judece un astfel de litigiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b, tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei (RON), cu excepţiile strict şi limitativ prevăzute de lege, printre care nu figurează şi prezentul litigiu.
Dispoziţiile privitoare la competenţa materială au caracter imperativ, fiind de ordine publică, potrivit art. 159 C.proc.civ., necompetenţa putând fi invocată în orice stare a pricinii, chiar de instanţă din oficiu.
Dispoziţiile art. 1591 C.proc.civ. care limitează momentul procesual până la care poate fi invocată necompetenţa materială de ordine publică sunt incidente conform art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010, numai cererilor formulate, respectiv proceselor începute după intrarea în vigoare a noii reglementări. Or, prezenta cauză a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că prevederile art. 1591 C.proc.civ. nu pot fi aplicate.
Având în vedere faptul că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile privitoare la competenţa materială şi ţinând seama de caracterul absolut al normei de competenţă, tribunalul va admite apelul declarat, va anula în tot hotărârea atacată şi va trimite dosarul Tribunalului Bistriţa-Năsăud – secţia civilă – pentru judecată în primă instanţă, urmând ca analiza cererii de chemare în judecată, a apărărilor formulate şi excepţiei invocate de Statul Român să fie analizate de instanţa competentă material.