Conflict negativ de competenţă. Competenţa materială a instanţei de soluţionare a unei plângeri formulate împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu întemeiată pe dispoziţiile art.278/1 cpp.


2.Conflict negativ de competenţă. Competenţa materială a instanţei de soluţionare a unei plângeri formulate împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu întemeiată pe dispoziţiile art.278/1 cpp.

Codul de procedură penală, art.43, art. 278/1 Cpp

Competenţa materială de soluţionare a unei plângeri formulate în temeiul art.278/1 Cpp, împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală din rechizitoriu ce se referă la o infracţiune de lovire sau alte violenţe prev. de art.180 Cp, care se află în legătură de conexitate cu o infracţiune de tentativă la omor prev de art. 20 rap.la art.174 Cp comisă de o altă persoană, în aceleaşi împrejurări de loc şi de timp, pentru care s-a dispus trimiterea acesteia în judecată prin acelaşi rechizitoriu, revine Tribunalului, instanţă competentă de a soluţiona cauza cu privire la toate faptele şi toţi făptuitorii.

Curtea de Apel Bacău, secţia penală, sentinţa nr. 125 din 18.09.2008.

Sub nr. 1038/180/2007 pe rolul Judecătoriei Bacău s-a înregistrat plângerea formulată de petentul Olaru Vasile împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr.27/P/2007 emis de procurorul de Ia Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău Ia data de 18.07.2008.

Prin Sp nr. 1088/27.05.2008 Judecătoria Bacău a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Tribunalul Bacău, prin Sp nr.401/29.07.2008 a admis de asemenea excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei Ia Judecătoria Bacău.

Având în vedere această situaţie, Tribunalul Bacău, în temeiul art.43 al.3 teza ultimă Cpp, a sesizat Curtea de Apel Bacău pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Examinând cele două hotărâri de dezinvestire, Curtea a constatat ivit un conflict negativ de competenţă, apreciind că instanţa competentă material de a soluţiona cauza este Tribunalul Bacău.

S-a observat că obiectul judecăţii reprezintă o plângere formulată de petentul Olaru Vasile împotriva dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a înv. Olaru Vasile pentru infracţiunea de tentativă de omor prev. de art 20 rap.174 Cp, cuprinsă în rechizitoriul nr.27/P/2007 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău la data de 18.07.2008.

Analizând rechizitoriului sus menţionat s-a observat că partea dispozitivă a acestuia conţine o dispoziţie de trimitere în judecată a inculpatului Vlasie Ion pentru infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 rap la art. 174 Cp, precum şi două dispoziţii de scoatere de sub urmărire penală dispuse faţă de învinuiţii Olaru Vasile şi Lupu Vasile.

Având în vedere că faptele descrise în conţinutul rechizitoriului nr.27/P/2007 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vlasie Ion, respectiv scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Olaru Vasile, sunt conexe fiind săvârşite prin acte diferite în acelaşi timp şi în acelaşi loc, judecata în primă instanţă, pentru toate faptele şi toţi făptuitorii se efectuează de Tribunalului Bacău.

Chiar dacă competenţa de judecare a infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 al.l Cp, pentru care s-a aplicat o sancţiune administrativă petentului Olaru Vasile, ca urmare a dispoziţiei de scoatere de sub urmărire penală a acestuia pentru infracţiunea prev. de art.20 rap.la art. 174 Cp, revenea Judecătoriei Bacău, având în vedere existenţa legăturii de conexitate dintre faptele descrise în cuprinsul rechizitoriului nr.27/P/2007 care, în mod obişnuit ar fi atras o competenţă materială diferită, competenţa de soluţionare a cauzei pentru toate faptele şi toţi făptuitorii, revine Tribunalului Bacău, instanţă superioară în grad.

În considerarea celor expuse, ţinând cont de prevederile art.278/1 Cpp,potrivit cărora competenţa de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor procurorului, revine judecătorului de la instanţa cărei i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanţă,Curtea în baza art. 43 al.7 Cpp, a stabilit competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petentul Olaru Vasile în favoarea Tribunalului Bacău.