Proces-verbal de constatare nereguli și stabilire creanțe bugetare. Nerespectarea criteriilor de selecție și eligibilitate ulterior finalizării contractului


Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal la data de 6 iunie 2014 şi înregistrată sub nr. 491/39/2014, reclamanta S.C.”V.C.”S.R.L – prin administrator M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 1  Nord  Est Bucureşti (fostă  Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Nord Est), a solicitat: anularea Deciziei nr. 3150/29.01.2014, prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, emisă de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din cadrul MADR, precum şi  anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit la data de 22.11.2013, înregistrat sub nr. 38236/25.11.2013, al APDRP – CRPDRP Iaşi, cu consecinţa exonerării de obligaţia de plată a sumei de 1.479.476,66 lei debit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1, 8, 10 alin. 11 şi 18 din Legea nr. 554/2004, art. 453 Cod procedură civilă, reclamanta a arătat că, în fapt, societatea a beneficiat de un ajutor financiar nerambursabil în condiţiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, în baza contractului cadru nr. C3.10603313500137/14.08.2006.

Potrivit procesului verbal înregistrat sub nr. 38236/25.11.2013, de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, întocmit de APDRP – CRPDRP Iaşi s-a instituit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei de 1.479.476,66 lei debit, constând în contravaloarea ajutorului financiar nerambursabil acordat.

Actul contestat menţionează că, pe data de 16.10.2012, echipa de control din cadrul BCPF/CRPDRP 1 NE Iaşi, deplasându-se în teren pentru verificarea investiţiei înfiinţare eurofermă, datorită neprezentării – la data vizitei – a reprezentanţilor S.C.”V.C.”S.R.L. nu au putut verifica aspectele urmărite.

Reprezentantul legal al societăţii, nefiind încunoştiinţat despre intenţia echipei de control şi care nu s-a aflat în localitate la data controlului a solicitat reprogramarea vizitei la o dată ulterioară, respectiv 29.10.2012

La momentul vizitei din data de 29.10.2012 s-a încheiat Procesul verbal nr. 3222/29.10.2012, menţionându-se că la momentul controlului nu au putut fi identificate bovinele şi nici utilajele achiziţionate prin Programul Sapard, ferma fiind în conservare. S-a mai consemnat că la momentul controlului din data de 22.10.2012 (dată la care reclamanta afirmă că nu ar fi avut loc nici un control) şi la reverificarea din data de 28.01.2013, s-a constatat că beneficiarul nu desfăşura activitatea specifică măsurii 3.1 înfiinţare eurofermă cu 35 capete vite în locaţia din cererea de finanţare.

În acest context, reţinându-se că nu au fost respectate prevederile contractuale – în sensul că nu a fost demonstrată viabilitatea economico financiară a fermei; că activitatea fermei nu s-a desfăşurat conform contractului şi cererii de finanţare, că bovinele achiziţionate prin Proiectul Sapard au fost transferate într-o exploataţie neînregistrată veterinar; că nu au fost încheiate contracte de concesionare sau arendare pentru teren, pentru o perioadă de 10 ani – societatea a fost declarată neeligibilă pentru cofinanţarea comunităţii întrucât nu au fost menţinute criteriile de selecţie şi eligibilitate pentru care s-a acordat finanţarea nerambursabilă.

 Reclamanta a mai arătat că procesul verbal menţionat a fost contestat, iar prin Decizia nr. 3150 din 29.01.2014 contestaţia a fost respinsă, motiv pentru care a fost promovată prezenta acţiune.

A mai precizat reclamanta că, în urma controlului din data de 29.10.2012 s-a impus transmiterea în termen de 10 zile a unor documente, care au fost comunicate intimatului, iar în urma analizării acestora, s-a decis efectuarea unei reverificări la data de 28.01.2013, ocazie cu care, prin procesul verbal întocmit s-a solicitat un memoriu justificativ cu privire la întreruperea activităţii – societatea înaintând Memoriul justificativ nr. 3283/06.02.2013, iar neregulile constatate au fost înlăturate.

S-a mai susţinut că a fost solicitat un audit extern, cu privire la modul în care a fost întocmită evidenţa contabilă aferentă exerciţiilor financiare 2008-2012, urmare a acestuia constatându-se: că a fost asigurată viabilitatea economico-financiară în procent mai mare de 5%; că transferul bovinelor într-o altă locaţie faţă de cea menţionată în contract, deşi au fost întreprinse numeroase demersuri în vederea punerii la dispoziţie – de către Primăria C. L. – a păşunilor necesare întreţinerii animalelor; că mutarea animalelor s-a făcut începând cu data de 8.06.2012 – aspect ce rezultă din Adresa nr. 249/12.03.2013 a DSV Suceava; privitor la cerinţa menţinerii pe o perioadă de 10 ani a contractelor de concesiune sau arendare constatându-se că nu au fost încheiate contracte pe o astfel de durată la data semnării contractului de finanţare, dimpotrivă, contractele fiind încheiate pe o durată de 5 ani – dovada acestor susţineri făcându-se prin adresa nr. 249/12.03 2013, emisă de D.S.V.A Suceava.

Reclamanta a învederat că nu a vândut nici un animal şi nici utilajele achiziţionate în cadrul proiectului de finanţare şi că, potrivit cererii nr. 584/27.01.2012 a solicitat Primăriei C. L. concesionarea unor suprafeţe de pajişti aflate în administrarea Consiliului Local Cornu Luncii. De asemenea, a revenit cu cererea nr. 3186/7.05.2012 la Primăria C. L, solicitându-i a i se răspunde la cererea nr. 584/27.01.2012, în sensul de a i se comunica decizia luată la nivel deliberativ local în legătură cu imaşul comunal. A fost sesizată inclusiv Instituţia Prefectului cu privire la acest aspect.

S-a mai susţinut că a fost întocmit un Raport de expertiză contabilă extrajudiciară, prin care s-a evidenţiat faptul că, în urma examinării modului în care a fost condusă evidenţa contabilă în exerciţiile financiare în perioada 2008 – 2012 s-au constatat erori, care au fost înlăturate prin stornarea operaţiunilor eronate şi înregistrarea lor corectă; s-au refăcut situaţiile financiar contabile aferente perioadei analizate – actele contabile iniţiale fiind rectificate (unde a fost cazul) în urma corecţiilor efectuate în baza documentelor din evidenţa tehnico-operativă şi corelate cu evidenţa contabilă analitică. În urma efectuării corecţiilor, rezultatele financiare înregistrate atestă îndeplinirea criteriului de eligibilitate EG2.

Reclamanta a mai arătat că, deşi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Nord Est Iaşi a fost informată (prin Adresa nr. 3348/05.09-.2013) cu privire la remedierea problemelor semnalate prin Procesele verbale încheiate la 29.10.2012 şi 28.01.2013, a fost obligată la restituirea sumei acordată cu titlu de ajutor financiar nerambursabil în baza contractului cadru încheiat cu intimata, nr. C3.10603313500137/14.08.2006.

Faţă de cele învederate, reclamanta solicită a se constata nelegalitatea Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, întocmit la 22.11.2013, echipa de control încălcând prevederile art. 21 alin. 23 din O.U.G. nr.66/2011, în sensul că a depăşit cu mult termenul stabilit de legiuitor pentru încheierea verificărilor (a se vedea că societatea a fost supusă controlului la data de 29.10.2012, după care a urmat o reverificare la data de 28.01.2013, iar după această dată nu a mai urmat nici o solicitare din partea echipei de control). Astfel, de la data de 28.01.2013 şi până la data de 17.10.2013 – data emiterii IRD 0.1. nr. 33482/17.10.2013 a trecut un număr de 262 de zile.

Reclamanta contestă, totodată, verificările pe teren din data de 29.10.2012, care au fost verificări ex-post şi au avut ca scop verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului pentru cofinanţarea Comunităţii, în sensul că nu a suferit o modificare substanţială pe o perioadă de 5 ani de la data efectuării plăţii finale de către Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. De altfel, dacă Procesul verbal de constatare a neregulilor ar fi fost întocmit în termen sau cel puţin în urma actualizării informaţiilor culese de echipa de control (informaţii care aveau o vechime de 262 de zile), aşa cum prevede art. 33 alin. 3 din O.U.G. nr. 66/2011, s-ar fi constatat remedierea problemelor semnalate, în sensul că nu ar mai fi existat motive de declarare a investiţiei ca neeligibilă.

Totodată, reclamanta a criticat şi aspecte de fond şi de formă a ale Procesului verbal de constatare a neregulilor, arătând că, documentul care poartă titlul de Proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.11.2013 menţionează denumirea de „Proiect de Proces verbal” (a se vedea antetul paginilor 2-21. Astfel, apreciază ca fiind îndoielnică, calificarea actului contestat, care, din modalitatea de redactare rezultă că îmbracă forma unui Proiect de proces verbal  şi nu de proces verbal. Mai mult, în cuprinsul actului contestat, nu se regăsesc datele de identificare a documentelor întocmite de echipa de control, ca urmare a încheierii controlului din 29.10.2012, apoi la data de 18.01.2013.

Cu privire la faptele imputate, respectiv că bovinele ar fi fost transferate temporar fără a fi înştiinţat medicul oficial zonal, cu lipsa formularului de mişcare, într-o locaţie neînregistrată veterinar, reclamanta arată că acestea nu i-au fost învederate odată cu comunicarea actelor contestate, pentru a se putea verifica.

 De altfel, a dovedit că a depus toate diligenţele pentru a asigura întreţinerea corespunzătoare a animalelor, iar hotărârea de a le transfera temporar nu constituie o modificare substanţială ce poate fi calificată ca o încălcare a clauzelor contractuale.

Mutarea utilajelor şi a animalelor nu constituie o modificare substanţială, respectiv nu afectează natura şi condiţiile de implementare, nu oferă firmei un avantaj necuvenit şi nu rezultă dintr-o schimbare a naturii proprietăţii unui articol din infrastructură sau o încetare sau schimbare în localizare a investiţiei.

Pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenţii de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014) a formulat întâmpinare (filele 180 – 195), prin care a răspuns tuturor criticilor invocate de reclamantă, concluzionând că aceasta  a încălcat obligaţiile contractuale asumate prin contractul de finanţare nr.C.3.10603313600137/14.08.2006, precum şi dispoziţiile legale aplicabile, respectiv Legea nr. 316/2001 – Acordul Multianual de Finanţare a Programului SAPARD (art. 1, 3, 4, 14), neregulile prezentate fiind consemnate în Procesul verbal de constatare înregistrat la A.P.D.R.P. sub nr. 38236/25.11, întocmit în conformitate cu disp. O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 875/2011, prin care s-a constituit în sarcina reclamantei un debit în cuantum de 1.479.476,66 lei, la care se adaugă penalităţile de întârziere şi dobânzile calculate potrivit legislaţiei aplicabile.

Împotriva Procesului verbal de constatare nr. 38.236/25.11.2013, S.C. V.C. S.R.L a formulat contestaţie, înregistrată la A.P.D.R.P. sub nr. 28/06.01.2014, care a fost soluţionată prin Decizia nr. 3.150/29.01.2014, în sensul respingerii acesteia.

Astfel, emiterea Procesului verbal de constatare nr. 38.236/25.11.2013 s-a făcut de către A.P.D.R.P. ca urmare a încălcării dispoziţiilor din Contractul de finanţare, respectiv art. 1 alin. (1) din Anexa I Prevederi Generale, precum si dispoziţii cuprinse în Anexa IV Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiari privaţi ai Programului SAPARD la contractul de finanţare Emiterea procesului verbal de constatare nr. 38.236/25.11.2013, titlu de creanţă executoriu, potrivit O.U.G. nr. 66/2011 si Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011. nu este consecinţa voinţei unilaterale a A.P.D.R.P., ci rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanţare nr. C 3.10603313500137/14.08.2006. care nu a respectat obligaţiile pe care şi le-a asumat prin semnarea acestui contract.

Ca autoritate care acordă un sprijin financiar nerambursabil, în numele comunităţii Europene şi al Statului român, A.P.D.R.P. are dreptul şi, totodată, obligaţia de a exercita supravegherea modului de derulare a fiecărui proiect. Totodată, Agenţia trebuie să sancţioneze dezinteresul şi lipsa de diligenţă manifestată atât de beneficiari cât şi de contractori, în respectarea termenilor contractuali ai Programului SAPARD, întrucât deficienţele de calitate şi neexecutarea investiţiilor finanţate prin acest program afectează credibilitatea României privitor la capacitatea de administrare a fondurilor europene.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimată, reclamanta a reiterat susţinerile din cererea de sesizare a instanţei şi a arătat că îşi menţine punctul de vedere cu privire la nesocotirea prevederilor art. 21 alin. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv procesul verbal de constatare a fost emis cu depăşirea termenului de 90 de zile de la aprobarea formularului IRD 01 nr. 33482/17.10.2013.

Totodată, reclamanta a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei, apreciind că se impune admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 3150/29.01.2014 şi a Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, întocmit la data de 22.11.2013, înregistrat sub nr. 38236/25.11.2013 al APDPRP – CRPDRP Iaşi, respectiv a exonerării societăţii de obligaţia de plată a sumei de 1.479.476,66 lei debit.

Cererea este neîntemeiată şi va fi respins  pentru următoarele considerente:

A.Aspecte de formă

1. În ce priveşte termenul de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, Curtea observă că acesta nu putea să curgă de la cel de-al doilea control ex facto (28.01.2013), textul indicat făcând trimitere, ca moment de începere al curgerii termenului, la data finalizării activităţii de organizare a verificării, dată care este cea a Notei de descoperire a unei neregularităţi şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control IRD nr. 33482/17.10.2013.

 Cum de la această dată şi până la finalizarea verificărilor şi emiterea procesului verbal de constatare a neregularităţilor – 22.11.2013 au trecut doar 36 de zile, critica reclamantei este neîntemeiată.

De asemenea, nu pot fi reţinute alegaţiile reclamantei referitoare la nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 21 alin. 25 şi 26 din O.U.G. nr. 66/2011 pentru suficientul motiv că verificările nu au fost efectuate în urma unei sesizări a OLAF.

2. În ceea ce priveşte faptul că în antetul paginilor 2 – 22 din procesul verbal contestat se găseşte menţiunea „proiect de proces verbal”, aceasta nu poate constitui decât o greşeală de redactare, prima pagină a înscrisului în discuţie fiind relevantă în sensul că acest document constituie chiar procesul verbal de verificare.

B. Fondul cauzei.

Motivele pentru care intimata a apreciat că investiţia realizată de contestator este neeligibilă pentru cofinanţarea Comunităţii şi a dispus recuperarea sumelor acordate în baza contractului de finanţare nr. C3.10603313500137 din 14.08.2006 au constat în identificarea încălcării a 4 criterii de eligibilitate – EG2, EG3, EG4 şi EG8, care au condus la nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 1 (2), 3 (1), 3 (3) şi 14 (2) din contract. Ca urmare, soluţionarea prezentei cauze constă în a stabili dacă respectivele criterii de eligibilitate au fost într-adevăr încălcate şi dacă această nerespectare a fost corect încadrată şi sancţionată.

I. EG2 : „. . . trebuie să demonstreze viabilitatea economico – financiară”

Reclamanta afirmă  că a solicitat un audit extern cu privire la modul în care a fost întocmită evidenţa contabilă aferent exerciţiilor financiare pentru perioada 2008 – 2012, în urma căruia s-a asigurat viabilitatea economică mai mare de 5%, îndeplinind criteriul de eligibilitate în discuţie.

Fără a pune la îndoială concluziile la care a ajuns expertul contabil P. M. (rezumat expertiză filele 64 – 71), Curtea observă că reclamanta nu a făcut dovada că în urma acestei expertize au fost rectificate bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere aferente anilor în discuţie şi depuse aceste documente la Registrul Oficiului Comerţului şi la organul fiscal pentru a produce efecte juridice, singurele documente care îndeplinesc aceste condiţii fiind cele de care face vorbire reclamanta în procesul verbal contestat depuse la Oficiul Judeţean al Registrului Comerţului la 19.12.2012 şi la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi care confirmă profitul de 791 lei începând cu anul 2009 şi pierderile de 207.038 lei, respectiv 51.450 lei pentru anii 2010 şi 2011, în vreme ce bilanţul pentru anul 2012 nu a fost depus la niciuna dintre aceste instituţii şi nici prezentat instanţei.

În aceste condiţii, Curtea reţine că reclamantul nu a făcut dovada contrară celor consemnate în procesul verbal contestat în sensul că nu a dovedit viabilitatea economico – financiară mai mare de 5%, încălcând criteriul de eligibilitate EG2

II. EG3 : „. . . . în acord cu standardele naţionale privitoare la mediu, igiena şi sănătatea animalelor, iar la finalizarea investiţiei, pentru proiectele a căror valoare este:

– 500.000 Euro, investiţia trebuie să fie în acord cu legislaţia sanitar – veterinară, fitosanitară, de igienă şi bunăstare a animalelor şi de mediu ale Uniunii Europene;

– 500.000 Euro, ferma trebuie să fie în acord cu legislaţia sanitar –  veterinară, fitosanitară, de igienă şi bunăstare a animalelor şi de mediu ale Uniunii Europene”.

Diligenţele depuse de reclamant pentru a asigura întreţinerea bovinelor în conformitate cu standardele naţionale au constat în transferul (pentru o perioadă nedeterminată de timp) acestora la o altă exploataţie pentru a putea asigura păşunatul şi furajele necesare.

Fără a desconsidera efortul reclamantei în această direcţie, problemele legate de păşunat şi asigurarea furajelor fiind reale şi probate convingător în sensul demersurilor pentru arendarea/concesionarea de păşuni, Curtea observă că esenţial în respectarea criteriului în discuţie era asigurarea condiţiilor sanitar – veterinare asumate contractual şi care sunt de esenţa contractului de finanţare. Pentru că, Uniunea Europeană (Comunitatea la momentul încheierii contractului) investeşte, prin aceste sume nerambursabile, nu numai în creşterea economică, asigurarea de locuri de muncă ci, în egală măsură, în creşterea calităţii vieţii prin asigurarea sănătăţii şi calităţii bunurilor rezultate din activitatea economică sprijinită. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, transferul bovinelor s-a făcut fără formular de mişcare (adresă fila 116) într-o exploataţie care nu deţine autorizaţie sanitar – veterinară (declaraţie fila 112), fiind astfel încălcată condiţia de eligibilitate constând în respectarea standardelor naţionale în această materie.

III. EG4 : „. . . contracte de concesionare sau arendare pentru teren pe o perioadă de 10 ani, sau de minim 5 ani, în cazul altor tipuri de investiţii, care nu prevăd construcţii”.

În pofida demersurilor reclamantei în chestiunea concesionării de teren pentru păşunat, demersuri constând în solicitări repetate adresate tuturor forurilor cu rol de decizie sau îndrumare în acest domeniu (primar, consiliu local, consiliu judeţean, prefect), la data efectuării controlului ex post s-a constatat că aceasta nu poate demonstra dreptul de concesiune sau arendă pentru terenurile necesare păşunatului pentru o perioadă de 10 ani, aşa cum se stipulează în criteriul de eligibilitate EG4, deşi şi-a asumat această obligaţie în conformitate cu dispoziţiile 3 (1) din contract.

Faptul că Autoritatea contractantă a încheiat contractul chiar în condiţiile în care reclamanta nu făcuse dovada dreptului de concesiune/arendă pentru o perioadă de 10 ani, prin documentaţia în baza căreia a solicitat ajutorul financiar nu schimbă datele problemei în condiţiile în care beneficiarul şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru respectarea criteriilor de eligibilitate pe toată durata contractului (art. 1 (1) alin. final şi art. 3 (1) din contract).

IV. EG8 : „. . . se păstrează natura proprietăţii asupra lucrărilor şi bunurilor achiziţionate, ulterior finalizării proiectului şi dacă proiectul a beneficiat şi de alte finanţări nerambursabile”.

Din lectura proceselor verbale de control în teren nr. 3222/29.10.2012, respectiv 3277/28.01.2013, rezultă că la data efectuării controalelor ferma se afla în conservare, echipamentele tehnologice nefiind folosite iar animalele şi utilajele achiziţionate prin programul SAPARD nu au putut fi identificate.

Fără a exclude „de plano”, ca efect al imposibilităţii asigurării păşunatului şi furajelor în localitatea în care s-a implementat proiectul, mutarea activităţii pentru o perioadă de timp în altă exploataţie, Curtea observă că, deşi de la acest moment trecuseră deja, la data întocmirii procesului verbal contestat cel puţin 15 luni, această mutare nu încetase, reclamanta nefăcând nicio dovadă în acest sens şi nici în privinţa existenţei fizice a utilajelor agricole nici până la data dezbaterilor în faţa instanţei.

Apreciind că aceste elemente validează concluzia A.P.D.R.P., conform căreia reclamanta nu a făcut dovada că desfăşoară activitatea conform contractului şi cererii de finanţare, Curtea reţine că proiectul a suferit o modificare substanţială în sensul prevederilor art. 14 (2) teza a II-a din contract, impunându-se recuperarea sprijinului acordat de uniunea Europeană.