Sentinta civila nr. 1186 din 10.11.2010


Sentinta civila nr. 1186 din 10.11.2010 pronuntata în dosarul nr. 999/322/2010, judecator Raicea Liviu

Prin cererea formulata la data de 27 mai 2010 si înregistrata sub nr. dosar 999/322/2010 al acestei instante, reclamanta SC……, cu sediul în mun. Tg. Secuiesc, str. ……., jud. Covasna, reprezentata de catre numitul ……, în calitate de administrator a chemat în judecata pe pârâta SC ……. , cu sediul în mun. Tg. Secuiesc, ……, jud. Covasna, pentru ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta, sa se dispuna urmatoarele:

Obligarea pârâtei la plata sumei de 4.775,47 lei, reprezentând bonus estimat, datorat de catre pârâta pentru luna mai 2007,  în baza Contractului de management nr. …. încheiat între parti la data de 7 aprilie 2005, conform facturii fiscale nr.…… din data de  10 mai 2007, depusa în copie la fila nr.21;

Obligarea pârâtei la plata sumei de 6.828,72 lei, reprezentând penalitati de întârziere la sumele achitate cu titlu de pret al contractului de mai sus, conform Centralizatorului anexat actiunii, pe anii 2005-2007, cu cheltuieli de judecata.

Cererea a fost legal timbrata cu 5 lei timbru judiciar plus suma de 800 lei taxa judiciara de timbru. ( fila nr.6 )

În motivarea cererii se arata faptul ca în baza Contractului de management nr. …. încheiat între parti la data de 7 aprilie 2005, reclamanta a prestat pârâtei servicii complexe, contra pretului stabilit prin contract.

Cu toate ca formal acest contract a expirat la data de 31 decembrie 2006, reclamanta a continuat sa presteze pârâtei servicii pâna în luna mai 2007, inclusiv, servicii care au fost achitate de catre pârâta, însa aceasta nu a achitat bonusul estimativ datorat pent6u luna m ai 2007, bonus care a fost achitat pentru luna aprilie 2007, iar pentru sumele achitate pe perioada 2005-2007, pârâta datoreaza si penalitati de întârziere, conform art.21 din contract, motiv pentru care a formulat prezenta cerere, întemeiata pe dispozitiile art.969 C.civ. si art.274 C.pr.civ., cu mentiunea ca prealabil a urmat procedura prevazuta de art.720/1 C.pr.civ., privind concilierea prealabila.

Din materialul probator administrat în cauza, instanta retine în fapt urmatoarele:

La data de 7 aprilie 2005, între parti s-a încheiat Contractul de management nr. ……, cu valabilitate pe perioada 1 aprilie 2005 – 31 decembrie 2006 ( capitolul III art..2 ) iar la capitolul III art.3 s-a prevazut posibilitatea prelungirii acestuia la expirarea datei de 31 decembrie 2006, prin act aditional.

La capitolul IV art.16, s-a prevazut faptul ca reclamanta este îndreptatita ca în afara pretului lunar, sa primeasca o suma stabilita prin hotarârea adunarii generale a actionarilor, bonus care se factureaza trimestrial, în ultima zi lucratoare a trimestrului, iar la capitolul VIII art.21, s-a prevazut ca în cazul neplatii în termen de 30 zile de la data primirii facturii emise de catre reclamanta, pârâta datoreaza penalitati de întârziere în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere.

Cu privire la Contractul de management nr.… încheiat între parti, instanta retine faptul ca prin sentinta civila nr.424 din data de 5 mai 2009 a Tribunalului Covasna,  raportat la cererea reclamantei având ca obiect sa se constate faptul ca pe perioada 1 aprilie 2005 – 31 decembrie 2005, reclamanta a detinut un drept de management la pârâta, drept prelungit prin acordul tacit al partilor si care subzista si în prezent;  sa se dispuna obligarea pârâtei în a-si îndeplini obligatiile asumate prin încheiat între parti la data de 7 aprilie 2005; sa se constate faptul ca functia de director vânzari interne din cadrul societatii pârâte nu a fost desfiintata sau restructurata, s-a respins cererea reclamantei pe motivul ca raportat la prevederile art.942 C.civ. aflându-ne în ipoteza unui contract sinalagmatic, sens în care manifestarea de vointa trebuie facuta în mod expres si fara echivoc de catre fiecare parte contractanta, cu privire la prelungirea duratei contractului de management dupa data de 31 decembrie 2006, s-a respins ca neîntemeiata cererea, iar din considerentele Deciziei nr.85 din data de 9 octombrie 2009 a Curtii de apel Brasov , instanta retine faptul ca pârâta a procedat la denuntarea unilaterala a contractului printr-o notificare adresata reclamantei la data de 24 aprilie 2007, sens în care s-a respins apelul reclamantei, decizie împotriva careia reclamanta a formulat recurs la Înalta Curte de Casatie si Justitie, anulat ca insuficient timbrat la data de 19 martie 2010.

Cu privire la prevederile înserate în capitolul IV art.16 din contract, în care s-a prevazut faptul ca reclamanta este îndreptatita ca în afara pretului lunar, sa primeasca o suma stabilita prin hotarârea adunarii generale a actionarilor, bonus care se factureaza trimestrial, în ultima zi lucratoare a trimestrului, din actul depus la dosar la filele nr.56-57 rezulta faptul ca pretentiile reclamantei se întemeiaza pe prevederile art.14 din Contract , care se refera la targhetul de vânzari iar bonusul pretins de catre reclamanta reprezinta 1% din vânzarile totale pe luna respectiva si valoarea targhetului defalcat.

Pârâta a formulat întâmpinare ( filele 41-43)  , prin care a invocat exceptia prescriptiei extinctive, pe motivul ca cererea reclamantei desi a fost datata 27 mai 2010 a fost înregistrata la Judecatoria Tg.Secuiesc la data de 31 mai 2010 si astfel raportat la penalitatile de întârziere solicitate pe perioada 29 aprilie 2005 – 16 mai 2007, respectiv la suma de 4775,47 lei bonus pe luna mai 2007, actiunea este prescrisa, potrivit dispozitiilor art.1, art.3 alin.1 si art.7 alin.2 din Decretul nr.167/1958.

Cu privire la exceptia invocata de catre pârâta, raportat la primul capat de cerere, instanta retine faptul ca factura fiscala nr……. a fost emisa la data de  10 mai 2007, si conform prevederilor art.21 din contractul încheiat între parti, si având în vedere faptul ca în respectiva factura fiscala nu a fost trecuta data scadentei, instanta conchide ca în speta de fata dreptul reclamantei a început sa curga de la data când pârâta a primit factura, nefacându-se nicio dovada în acest sens, motiv pentru care instanta conchide ca cererea a fost introdusa în termenul general de prescriptie de 3 ani, iar cu privire la aceeasi exceptie invocata raportat la cel de-al doilea capat de cerere, instanta retine faptul, ca aceste penalitati de întârziere au fost calculate potrivit anexei nr.4 depuse la dosar la filele nr.61-63 si din cuprinsul acestei anexe instanta retine faptul ca respectivele penalitati au fost calculate la facturi emise începând cu data de 31  mai 2005 si anume factura …… scadenta la data de 10 iunie 2005, astfel termenul de prescriptie fiind întrerupt potrivit dispozitiilor art.16 alin.1 lit. a din Decretul nr.167/1958 si pâna la data de  16 mai 2007, sens în care va respinge exceptie invocata de catre pârâta si cu privire la penalitatile de întârziere.

În acest context, pe fond,  având în vedere faptul ca respectivul contract de management a expirat la data de 31 decembrie 2006, iar factura emisa pentru luna mai 2007 nu are la baza si un mod de calcul raportat la prevederile art.13 din contract iar cu privire la penalitatile de întârziere solicitate reclamanta în mod generic a solicitat aceste sume întemeiate numai pe anexa nr.4, sens în care din cuprinsul  procesului verbal întocmit la data de 31 martie 2009, cu ocazia concilierii prealabile  nu s-a facut dovada ca reclamanta ar fi desfasurat activitate de management, instanta va respinge, ca neîntemeiata, cererea de fata, potrivit dispozitivului de mai jos.