CONTENCIOS ADMINISTRATIV. CONSECINŢA
EDIFICĂRII UNUI IMOBIL DUPĂ ANULAREA
AUTORIZAŢIEI DE CONSTRUIRE PENTRU VICII DE
FORMĂ. INTRAREA ÎN LEGALITATE.
-art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
— art. 56 alin. 3 din Ordinul nr. 1430/2005
pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Legii nr. 50/1991
În situaţia în care imobilul a fost realizat în baza unei
autorizaţii de construire anulată pentru vicii de formă, autoritatea
administrativă competentă poate proceda la emiterea unei autorizaţii de
construire în vederea intrării în legalitate, dacă imobilul corespunde
cerinţelor de calitate, în temeiul dispoziţiilor art. 28 din Legea nr.
50/1991 şi art. 56 alin. 3 din Ordinul nr. 1430/2005.
( Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 1062/R-C/14
noiembrie 2008)
Prin sentinţa civilă nr.410/CA din 7 iulie 2008, Tribunalul
Argeş a admis în parte acţiunea reclamantului M.D., a anulat certificatul
de urbanism şi autorizaţia de construire emise de pârâtul primarul
comunei B., a obligat pe pârâţii Primarul şi Primăria B. să nu mai emită
altă autorizaţie de construire şi alt certificat de urbanism până la
reglementarea raporturilor dintre reclamant şi pârâtul T.M., a Mihai, a
obligat pe pârâtul primarul comunei la 5000 lei daune morale, a respins
capătul de cerere privitor la daune materiale şi a obligat pe pârâţi la 1000
lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a
reţinut că excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii
este nefondată, având în vedere că reclamantul, în mod constant, a
susţinut şi dovedit că autorizaţia a fost emisă pentru un imobil ce a fost
edificat pe o parte din terenul proprietatea sa.
Pe fondul pricinii, instanţa a reţinut că prima autorizaţie de
construire a fost anulată judecătoreşte, cu motivarea că lipsesc
semnăturile legale pe aceasta, fără a fi antamat fondul cauzei.
Primarul comunei a emis alt certificat de urbanism şi
autorizaţie de construire, în baza aceleiaşi documentaţii ce a stat la baza
emiterii autorizaţiei de construire iniţiale, fără a se ţine cont de acestea şi
de faptul că, în mod irevocabil, s-a stabilit că o parte de imobil a fost
edificat pe terenul reclamantului.
Prima instanţă a apreciat că ilegalitatea edificării unei
construcţii nu poate fi acoperită prin emiterea autorizaţiei de construire şi
a certificatului de urbanism, deoarece se încalcă dreptul de proprietate al
reclamantul, stabilit irevocabil prin hotărâre irevocabilă, precum şi
hotărârea însăşi, ce i-a fost adusă la cunoştinţă de către reclamant, situaţie
ce ar putea atrage şi răspunderea penală.
Împotriva sentinţei, în termen legal au formulat recurs pârâţii
Primăria comunei B. şi Primarul comunei B. cât şi T.M., ca şi
reclamantul M.D.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se
încadrează în disp.art.304 pct.7 şi 9 Cod pr.civilă, cât şi sub toate
aspectele, în temeiul art.3041 Cod pr.civilă, Curtea a constatat că
recursurile pârâţilor sunt fondate, spre deosebire de cel al reclamantului.
Pentru o mai bună clarificare a situaţiei părţilor, au fost
analizate cu prioritate recursurile pârâţilor, ce au fost admise, pentru
următoarele argumente:
Critica pârâţilor referitoare la greşita anulare a actelor este
întemeiată, cât timp dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă nu sunt
incidente în speţă, situaţia de fapt şi de drept constând în intrarea în
legalitate a unei construcţii deja edificată în baza unei autorizaţii existente
la momentul edificării construcţiei, ce a fost anulată pentru vicii de
formă, situaţie reglementată de dispoziţiile art.28 din Legea nr.50/1991,
coroborate cu art.56 alin.3 din ordinul nr.1430/2005 prin care au fost
aprobate Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr.50/1991.
Potrivit textelor de lege sus menţionate, dacă există un imobil
realizat chiar în absenţa autorizaţiei de construcţie, dacă acesta întruneşte
condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent,
autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la
emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în
coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, dacă acesta
corespunde cerinţelor de calitate.
Cu atât mai mult, emiterea autorizaţiei de construcţie pentru
intrarea în legalitate se impunea pentru situaţia concretă din speţă, în care
imobilul a fost edificat în baza unei autorizaţii preexistente, care a fost
anulată pentru vicii de formă, legate de lipsa unor semnături.
Calitatea de constructor de bună credinţă a pârâtului T.M. a
făcut obiectul cercetării judecătoreşti, respingându-se capătul de cerere
privind obligaţia la demolarea construcţiei aflată pe terenul proprietatea
reclamantului, pe 6,61 m.p.( filele 37-39).
Mai mult, prin sentinţa nr.2132/7 aprilie 2008 a Judecătoriei
Piteşti au fost obligaţi aceeaşi pârâţi să efectueze anumite modificări
constructive la casă şi să plătească reclamantului suma de 28.500,06 lei
reprezentând lipsa de folosinţă a terenului de 238,71 m.p., actualizată de
la data de 28.11.2005 (momentul pronunţării deciziei nr.1218/2005 a
Tribunalului Argeş) până la data plăţii efective, sumă stabilită de către
instanţă în raport de preţul de circulaţie de 35 EURO/mp. practicat în
zonă.
Drept urmare, eliberarea actelor ce fac obiectul prezentei
cauze s-a făcut în vederea intrării în legalitate, fiind deja stabilit
judecătoreşte că nu se impune demolarea porţiunii de construcţie
edificată pe terenul proprietatea reclamantului, pârâţii fiind obligaţi la
anumite modificări ale propriei construcţii, tocmai la cererea
reclamantului.
Dacă s-ar primi acţiunea de faţă, s-ar ajunge practic la
înlăturarea efectelor hotărârilor judecătoreşti anterioare, iar anularea
celor două acte, dincolo de faptul că ar fi lipsite de finalitate, pentru că
autoritatea locală nu ar putea dispune demolarea, dată fiind soluţionarea
irevocabilă a cererii având un asemenea obiect, stabilindu-se
judecătoreşte că reclamantul este îndreptăţit să primească o sumă
echivalentă preţului de circulaţie a terenului, nici nu s-ar putea dispune în
sensul celor solicitate de reclamant, cât timp emiterea lor s-a făcut în
temeiul art.28 din Legea nr.50/1991 şi art.56 din Normele Metodologice
de aplicare a acestei legi, care condiţionează eliberarea lor doar de
întrunirea cerinţelor de calitate.
Consimţământul eventual al reclamantului, reţinut de către
prima instanţă ca fiind necesar pentru eliberarea actelor, nu are relevanţă,
în raport de dispoziţiile legale care stau la baza emiterii acestora şi de
situaţia concretă în care se află părţile, diferendul dintre ele fiind deja
tranşat judecătoreşte prin stabilirea despăgubirilor şi efectuarea
modificărilor la construcţia pârâtului T.M..
Prima instanţă, de altfel, nu a analizat aceste apărări, deşi
pârâtul a susţinut constant acest lucru, sub acest aspect acţiunea
reclamantului fiind practic lipsită de finalitate şi, corelativ, de interes.
În ceea ce priveşte temeiurile de drept reţinute de prima
instanţă, se constată că art.11 alin. 1 lit.c din Norme nu există, art.16
alin.1, art.30 alin. 1 şi art. 41 alin.1 din Norme se referă la documentaţia
ce trebuie depusă şi la verificările din partea compartimentelor de
specialitate ale emitentului (cerinţe respectat, documentele fiind depuse,
în copie, şi la dosarul de fond), iar art.46 lit. b, care se referă la protejarea
proprietăţii vecinilor are în vedere alte aspecte decât cele pretinse de
reclamant.
În concluzie, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, recursurile
pârâţilor vor fi admise, iar sentinţa va fi modificată în sensul respingerii
în tot a acţiunii, reţinându-se că odată ce nu există temeiuri pentru
anularea celor două acte, nu pot fi acordate daune morale şi nici păstrată
dispoziţia interdicţiei de eliberare a altei autorizaţii de construire sau
certificat de urbanism.
Pe cale de consecinţă, recursul reclamantului care viza
acordarea daunelor materiale şi morale în cuantumul solicitat va fi respins
ca nefondat, pentru temeiurile ce au stat la baza soluţionării celorlalte
recursuri.
Odată ce actele contestate au fost emise pentru intrarea în
legalitate, reţinându-se imposibilitatea desfiinţării construcţiei prin
hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, este evident că reclamantul nu
este îndreptăţit să primească vreo sumă de bani cu titlu de daune morale
sau materiale. Se va reţine, în plus, şi că nu s-a făcut dovada existenţei
unui asemenea prejudiciu; dimpotrivă atunci când a solicitat i s-a eliberat
propria autorizaţie de construcţie (filele 55-57), fără a se dovedi că i s-ar
fi refuzat acest lucru, potrivit susţinerilor personale, doar în această
ipoteză putând pretinde că a fost prejudiciat.
În concluzie, acest recurs a fost respins ca nefondat, în temeiul art.312
alin.1 Cod pr.civilă.
