Prin sent. pen .nr.1896 din 17.06.2011 a Judecătoriei Iaşi s-a dispus, în baza disp. art.11 pct.2 lit.a) din Codul de procedură penală rap. la art.10 alin.1 lit.b ind.1 din Codul de procedură penală, cu referire la disp. art.18 ind.1 din Codul penal, achitarea inculpatului S.S., necunoscut cu antecedente penale, pentru infracţiunea constând în „reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal.
În baza disp. art.91 din Codul penal, a fost aplicată inculpatului S.S. sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei.
Instanţa a constatat achitat integral prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F., motiv pentru care, în baza disp. art.14 şi art.346 din Codul de procedură penală, a fost respinsă acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă, prin reprezentanţii săi legali, precum şi cererea formulată de partea civilă, de luare a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul S.S. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii constând în „reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, reţinându-se că inculpatul, în perioada iulie 2007 – aprilie 2009, în calitate de asociat şi administrator la o societate comercială, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, cu intenţie, a reţinut şi nu a virat la bugetul consolidat al statului, suma totală de 17.681 lei, reprezentând taxe şi impozite cu reţinere la sursă.
Instanţa a constatat faptul că, din întregul probatoriul administrat în prezenta cauză penală, în cursul urmăririi penale, având în vedere şi declaraţia dată de către inculpat, în faţa instanţei, de recunoaştere necondiţionată a faptei comise, s-a făcut dovada faptului că inculpatul S.S., în perioada iulie 2007 – aprilie 2009, în calitate de asociat şi administrator la o societate comercială, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, cu intenţie, a reţinut şi nu a virat la bugetul consolidat al statului, suma totală de 17.681 lei, reprezentând taxe şi impozite cu reţinere la sursă.
Evaluând însă în concret gradul de pericol social al faptei săvârşite de catre inculpatul S.S., potrivit criteriilor stabilite de legiuitor la art.181 alin.(2) din Codul penal, instanţa a constatat că fapta dedusa judecaţii nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul modului şi mijloacelor de săvârşire, instanţa a constatat că inculpatul S.S. a săvârşit fapta în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 25.996 lei, prejudiciu relativ modic şi recuperat integral, aşa cum rezultă din chitanţele depuse la dosarul cauzei; raportat la aceste aspecte, instanţa observa că deşi în cauză există o încălcare a relaţiilor sociale ocrotite de legea penală, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de lege este una minimă, în condiţiile în care prejudiciul cauzat bugetului de stat nu este foarte mare şi a fost recuperat integral, aşa cum s-a arătat anterior.
Sub aspectul scopului săvârşirii faptei, instanţa a constatat că atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală este de asemenea una minimă, în condiţiile în care fapta comisă de către inculpat se datorează, în mare parte, contextului general de regresiune economică.
Având în vedere toate aspectele sus-prezentate, instanţa a constatat că săvârşirea faptei deduse judecaţii a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege şi din perspectiva împrejurărilor în care fapta a fost comisă, în cauza de faţă fiind făcuta in mod cert dovada existenţei unui complex de factori obiectivi care au favorizat comiterea faptei.
În ce priveşte natura specifică a faptei ce face obiectul cauzei penale de fata, instanţa a reţinut că sub aspectul urmării produse sau care s-ar fi putut produce, aceasta constă în producerea unui prejudiciu bugetului de stat, care a fost însă recuperat de către inculpat, în cursul judecării prezentei cauze penale, astfel că şi din perspectiva urmărilor faptei săvârşite de către inculpat atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală este una minimă.
În ceea ce priveşte persoana şi conduita inculpatului, instanţa a reţinut că, potrivit datelor cuprinse în fişa de cazier judiciar al acestuia, inculpatul S.S. nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul întregului proces penal a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând fără rezerve comiterea faptei şi făcând eforturi în vederea recuperării prejudiciului cauzat.
Faţă de toate considerentele anterior expuse, instanţa a constatat că fapta dedusă judecăţii aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală, fiind prin conţinutul ei concret lipsită în mod vădit de importanţă, astfel încât nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni; ca atare, instanţa a reţinut – raportat la toate datele pozitive ale cauzei, pe deplin favorabile inculpatului, precum si raportat la elementele probatorii ale cauzei, aşa cum au fost acestea detaliate prin considerentele de fata – ca în speţa data lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi anume lipsa pericolului social al faptei deduse judecăţii – cerinţă obligatorie pentru existenta infracţiunii, potrivit dispozitiilor art. 17 din Codul penal.
Constatând aşadar lipsa pericolului social al faptei săvârşite de către inculpat şi, pe cale de consecinţă, a inexistenţei unei infracţiuni în cauza dedusă judecăţii, reţinând că tragerea la răspundere penală a inculpatului nu poate fi realizată deoarece inexistenţa infracţiunii lipseşte de temei acţiunea penală, instanţa, in baza dispozitiilor art.11 pct.2 lit.a) din Codul de procedura penala, raportat la art. 10 alin.(1) lit.b1) din Codul de procedură penală, cu referire la art.181 din Codul penal, a dispus achitarea inculpatului S.S., pentru săvârşirea infracţiunii constând în „reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”, prev. şi ped. de art.6 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea disp. art.41 alin.2 din Codul penal, întrucât fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Pe cale de consecinţa, având în vedere dispoziţiile art.181 alin.(3) din Codul penal rap. la art. art.91 lit.c) din Codul penal, instanţa a aplicat inculpatului S.S. sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 800 lei, apreciind că prin aplicarea acestei sancţiuni rolul coercitiv, educativ şi preventiv al procesului penal va fi atins, iar pe viitor inculpatul va respecta pe deplin normele legale care reglementează desfăşurarea activităţilor economice şi plata impozitelor către bugetul de stat.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că partea vătămată A.N.A.F., prin reprezentanţii săi legali, s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 25.996 lei, reprezentând taxe şi impozite cu reţinere la sursă şi accesoriile aferente. Inculpatul S.S. a achitat, pe parcursul cercetării judecătoreşti, suma solicitată de către partea civilă, aşa cum s-a arătat anterior, motiv pentru care va constata achitat integral prejudiciul cauzat părţii civile şi, în baza disp. art.14 şi art.346 din Codul de procedură penală, va respinge acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de partea civilă, prin reprezentanţii săi legali şi va respinge cererea formulată de partea civilă, de luare a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, din moment ce fapta dedusă judecăţii nu constituie infracţiune, dispoziţiile legale respective prevăzând în mod expres că luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de această lege; pe de altă parte, dată fiind calitatea de debitor a părţii responsabile civilmente în raportul juridic de drept fiscal, cererea de luare a măsurilor asiguratorii faţă de aceasta poate fi considerată ca fiind lipsită de interes, în condiţiile în care organele fiscale pot lua în orice moment asupra bunurilor mobile şi imobile ale acesteia măsurile de executare silită prevăzute O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, având astfel posibilitatea recuperării neîntârziate a creanţelor bugetare solicitate în cadrul acţiunii civile din procesul penal de faţă..
Referitor la dobânda legală (pretinsa de către partea civila in condiţiile prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala), instanţa a reţinut că prejudiciul – pretins de către partea civilă cu acest titlu (respectiv, de dobândă legală) – nu îndeplineşte condiţia caracterului cert în privinţa posibilităţii (sale) de evaluare, partea civilă făcând în acest sens doar o serie de precizări generice care privesc baza legală şi data până la care se calculează dobânzile, fără însă a indica în mod concret care este cuantumul efectiv al dobânzii legale (eventual datorate de către inculpat, in calitate de reprezentat legal al societăţii comerciale administrate de către acesta) şi debitul pentru care se calculează această dobândă; or, în condiţiile în care incertitudinea poartă asupra determinării întinderii prejudiciului, obiectul despăgubirii cuvenite neputând fi stabilit, obligarea la plata dobânzii legale – pretinsă de către partea civila ca datorata de către societatea comerciala debitoare, prin reprezentantul sau legal, în speţa inculpatul S.S., in calitate de administrator) în cadrul procesului penal de faţă nu este posibilă – pe de o parte.
Pe de altă parte, date fiind dispoziţiile legale din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală referitoare la ordinea de stingere a obligaţiilor fiscale, este de menţionat că partea civilă era singura în măsură să determine cuantumul acestor dobânzi, debitorul din prezenta cauză penală, respectiv, societatea administrată de către inculpat, neavând posibilitatea calculării acestora, în condiţiile în care ordinea de distribuire a sumelor achitate este realizată de către organul fiscal, potrivit algoritmului şi criteriilor stabilite de legiuitor.
Pe cale de consecinţa, instanţa va constata că prejudiciul cauzat părţii civile, prin reprezentanţii săi legali, în cuantum de 26.795 lei, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă şi accesorii fiscale aferente acestora (existente la data întocmirii sesizării penale), a fost achitat integral de către inculpatul S.S..
Faţă de considerentele şi dispoziţiile legale mai sus-menţionate şi având în vedere că prejudiciul constând în dobânda legală prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu îndeplineşte condiţia caracterului cert sub aspectul evaluării sale, instanţa va respinge cererea părţii civile, prin reprezentanţii săi legali, de acordare a dobânzii legale prevăzută de art.120 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, calculată pentru fiecare zi de întârziere, până la data plăţii şi achitării integrale a debitului (în speţă, restul pretenţiilor civile solicitate in cadrul procesului penal de către partea civila), ca fiind nefondată.
