DOSAR NR. 14740/301/2008
Amânarea executării pedepsei pe motive medicale. Condiţii.
Prin sentinţa penală nr. 372 din 15.07.2009 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti s-a constatat, în baza art. 454 al. 2 C.p.p. rap. la art. 453 al. 1 lit. a C.p.p., că subzistă cauza care a determinat amânarea executării pedepsei aplicate condamnatului T.P.D. prin sentinţa penală nr. 1021/1994 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi s-a dispus amânarea în continuare a executării acesteia, până când starea de sănătate a condamnatului va permite executarea pedepsei.
În baza art. 4531 C.p.p., condamnatului i-au fost impuse următoarele obligaţii pe durata amânării executării pedepsei: să nu depăşească limita teritorială a României; să se prezinte la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti ori de câte ori este chemat, precum şi la Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede a fost desemnată ca organ însărcinat cu supravegherea condamnatului pe perioada de amânare a executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 454 al. 11 şi 12 C.p.p.
În baza art. 454 al. 2 C.p.p., s-a fixat termen de control pentru verificarea subzistenţei cauzei care a determinat amânarea executării pedepsei la 1 an de la data pronunţării hotărârii.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 02.12.2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost înregistrată sub nr. 14740/301/2008 sesizarea judecătorului delegat la Biroul de Executări Penale din cadrul instanţei prin care solicită verificarea motivelor ce au stat la baza amânării executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicate condamnatului T.P.D. prin sentinţa penală nr. 1021/24.11.1994, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 3353/1993, având în vedere faptul că ultima amânare a executării pedepsei din motive medicale a fost acordată condamnatului prin sentinţa penală nr. 200/11.04.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti „până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa”.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 454 al. 2 C.p.p.
La prezentul dosar s-au ataşat dosarul de fond nr. 3353/1993 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 1021/24.11.1994de condamnare a inculpatului T.P.D., precum şi dosarele nr. 3256/1995, 12906/2003, 19230/301/2006 ŞI 12221/301/2007, toate ale Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în care au fost pronunţate sentinţe prin care s-a dispus succesiv amânarea din motive medicale a executării pedepsei aplicate condamnatului.
Din oficiu, instanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind starea actuală de sănătate a condamnatului, urmând a se preciza afecţiunile de care suferă condamnatul, dacă aceste afecţiuni reprezintă o boală gravă în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. a C.p.p., dacă fac imposibilă executarea pedepsei şi dacă pot fi tratate în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
La dosarul cauzei s-a depus raportul de expertiză medico-legală (intitulat „raport de nouă expertiză medico-legală”) nr. A.5/41/2009 din data de 29.04.2009, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.
La solicitarea instanţei, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a formulat lămuriri scrise, în temeiul art. 124 al. 2 C.p.p., cu privire la raportul de expertiză întocmit.
De asemenea, la solicitarea instanţei, Administraţia Naţională Penitenciarelor a comunicat relaţii privind condiţiile în care ar putea fi asigurată asistenţa medicală a condamnatului T.P.D. pe durata executării pedepsei, Poliţia Scrioastea şi Poliţia Municipiului Roşiori de Vede au comunicat relaţii privind conduita numitului T.P.D. ulterior condamnării, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman a comunicat fişa de cazier judiciar a condamnatului, iar Consiliul Local a Municipiului Roşiorii de Vede – Serviciul Public Local de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară a efectuat o anchetă socială la domiciliul condamnatului, referatul întocmit fiind depus la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1021/24.11.1994 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 3353/1993, definitivă prin neapelare la data de 06.12.1994, condamnatului T.P.D. i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat în formă continuată, dispunându-se executarea pedepsei în regim de detenţie.
La data de 06.12.1994 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1427.
Din cuprinsul sesizării întocmite de Biroul de Executări Penale şi din dosarele ataşate la prezentul dosar rezultă că prin sentinţa penală nr. 894/1996 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost admisă cererea formulată de condamnatul T.P.D., dispunându-se amânarea din motive medicale a executării pedepsei de 7 ani închisoare ce i-a fost aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 1021/1994 pe o perioadă de un an, respectiv până la data de 04.10.1997.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 1421/2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 12906/2003, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39/2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a Penală, s-a admis o nouă cerere formulată de condamnat şi s-a dispus amânarea executării pedepsei de 7 ani închisoare „până când petentul-condamnat se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa”.
În continuare, în conformitate cu dispoziţiile art. 454 al. 22 C.p.p., Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a sesizat succesiv instanţa pentru verificarea periodică a motivelor ce au stat la baza amânării executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicate condamnatului, fiind pronunţate sentinţele penale nr. 202/14.03.2007, în dosarul 19230/301/2006, şi 200/11.04.2008, în dosarul 12221/301/2007, prin care s-a admis sesizarea din oficiu şi, în baza art. 453 al. 1 lit. a C.p.p., pentru motive medicale, s-a dispus de fiecare dată amânarea executării până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa.
Faţă de această situaţie şi având în vedere dispoziţiile art. 454 al. 2 C.p.p., Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a formulat prezenta sesizare pentru verificarea motivelor ce au stat la baza amânării executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicate condamnatului T.P.D.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 453 al. 1 lit. a C.p.p., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2009, executarea pedepsei poate fi amânată „când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. Cererea de amânare a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condiţiile prevăzute de art. 1391, care se aplică în mod corespunzător.”
Faţă de aceste dispoziţii, s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize medico-legale privind stare actuală de sănătate a condamnatului, pentru a se stabili dacă acesta se găseşte în situaţia de a putea executa pedeapsa cu închisoarea în regim de detenţie.
Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A.5/41/2009 din data de 29.04.2009 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” (f. 48 di) a stabilit diagnosticul condamnatului T.P.D., după cum urmează: spondilită ankilozantă cu coxită bilaterală, operată pe partea dreaptă în 2004 – artroplastie totală, cimentată, cu anchiloză pe partea stângă şi post fractură de col femural prin cădere în 2006; diabet zaharat tip 2 insulinonecesitant; disfuncţie ventilatorie mixtă accentuată prin modificări de mobilitate diafragmatică, stenoză traheală veche posttraumatică – purtător de canulă Montgomery şi obezitate morbidă cu sindrom Pickwick; eventraţie gigantă subombilicală; discopatie lombară cu sciatalgii. Faţă de acest diagnostic, au fost formulate următoarele concluzii: „Patologia redutabilă, ce evoluează pe fondul unei obezităţi morbide, necesită supraveghere şi tratament medical permanent, cu atât mai mult cu cât sus-numitul este dependent social, sub aspectul autoîngrijirii şi al deplasări”, precizându-se totodată că „în actualul stadiu evolutiv, asistenţa medicală poate fi asigurată şi la nivelul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dar cu dificultate, datorită dependenţei sociale”.
În cuprinsul lămuririlor suplimentare scrise comunicate de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” la solicitarea formulată de instanţă în temeiul art. 124 al. 2 C.p.p. (f. 65 di), s-a precizat că prin formularea utilizată în concluziile raportului de expertiză conform căreia „asistenţa medicală (a condamnatului T.P.D. – n.n.) poate fi asigurată şi la nivelul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dar cu dificultate” s-a avut în vedere, la modul general, starea de dependenţa socială a condamnatului, generată de întreaga patologie menţionată, şi nu, în sens restrictiv, posibilităţile de administrare a tratamentului, dificultatea vizând în special patologia invalidantă pe care o prezintă condamnatul, şi nu dotările şi infrastructura de care beneficiază la acest moment Administraţia Naţională a Penitenciarelor. De asemenea, s-a precizat că asistenţa medicală a condamnatului, ce include, pe lângă terapia recomandată, atât asigurarea desfăşurării la parametri cel puţin acceptabili a funcţiilor fiziologice ce asigură supravieţuirea, cât şi o igienă corespunzătoare, prin care să se poată evita apariţia complicaţiilor infecţioase, trebuie asigurată atâta vreme cât persistă patologia menţionată în raport. În completare, experţii şi-au exprimat opinia că, deşi este posibil ca asistenţa medicală a condamnatului să fie realizată şi în cadrul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fie în cadrul unui spital-penitenciar, când evoluţia bolilor ar impune acest lucru, fie la nivelul infirmeriei locului de detenţie, aceasta ar fi nerecomandată.
Ţinând seama de concluziile raportului de expertiză medico-legală în sensul că, „în actualul stadiu evolutiv, asistenţa medicală (a condamnatului T.P.D. – n.n.) poate fi asigurată şi la nivelul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dar cu dificultate, datorită dependenţei sociale”, instanţa a solicitat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să comunice dacă şi în ce condiţii pe durata executării pedepsei ar putea fi asigurată asistenţa medicală a condamnatului, faţă de afecţiunile menţionate în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, şi dacă este posibilă executarea pedepsei într-o unitate penitenciară obişnuită sau exclusiv într-o unitate de tip spital-penitenciar. În răspunsul formulat, Administraţia Naţională a Penitenciarelor s-a limitat la a transcrie, identic, unele sintagme din cuprinsul lămuririlor suplimentare întocmite de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, fără nicio contribuţie proprie.
Faţă de aceste considerente de drept şi de fapt, instanţa a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de lege referitoare la stabilirea, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei, în cauza de faţă se constată că, deşi instanţa a cerut experţilor să precizeze, pe de o parte, dacă afecţiunile de care suferă condamnatul T.P.D. fac imposibilă executarea pedepsei şi, pe de altă parte, dacă aceste afecţiuni pot fi tratate în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, stabilind obiective clare şi distincte în acest sens, concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză sunt nu doar parţiale, ci şi echivoce, limitându-se la a preciza că „în actualul stadiu evolutiv, asistenţa medicală poate fi asigurată şi la nivelul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dar cu dificultate, datorită dependenţei sociale”. Deşi nici lămuririle suplimentare întocmite de aceeaşi comisie de experţi nu excelează prin claritate, din cuprinsul acestora se desprind două aspecte esenţiale: pe de o parte, faptul că numitul T.P.D., faţă de afecţiunile de care suferă şi atâta timp cât subzistă această patologie, necesită asistenţă medicală permanentă, care i-ar putea fi asigurată, de regulă, la nivelul infirmeriei locului de detenţie şi, în situaţii deosebite, în cadrul unui spital penitenciar; pe de altă parte, faptul că, deşi asistenţa medicală a condamnatului T.P.D. ar putea fi asigurată la nivelul reţelei sanitare a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, ar fi nerecomandată, în opinia medicilor membri ai comisie de experţi.
Se desprinde aşadar concluzia că, în niciun caz, condamnatul T.P.D. nu ar putea fi supus regimului de detenţie obişnuit, ci încarcerarea sa ar presupune menţinerea sa permanentă într-un mediu spitalicesc, fie la nivelul infirmeriei, fie în cadrul unui spital penitenciar, condamnatul fiind imobilizat la pat şi complet dependent sub aspectul autoîngrijirii şi al deplasării. Astfel, el ar trebui să beneficieze în mod permanent de asistenţă medicală şi, mai mult decât atât, de un asistent personal permanent care să îl sprijine şi să vegheze la desfăşurarea la parametri cel puţin acceptabili a funcţiilor fiziologice necesare supravieţuirii şi să îi asigure o igienă corespunzătoare. În aceste condiţii, opinia instanţei este aceea că afecţiunile de care suferă condamnatul T.P.D. îl pun în continuare în imposibilitatea executării pedepsei, în condiţiile în care pedeapsa închisorii presupune nu doar privarea de libertate, aceasta nefiind un scop în sine, ci un mijloc de a atinge scopul pedepsei, de a fi o măsură de constrângere şi reeducare. Or, faţă de starea de sănătate a condamnatului, este evident că încarcerarea sa nu şi-ar atinge menirea coercitivă şi reeducativă.
Nu în ultimul rând, se cuvin menţionate dispoziţiile relevante ale Consiliului Europei privind condiţiile de detenţie. Astfel, în cuprinsul standardelor elaborate de Comitetul European de Prevenire a Torturii, sunt prezentate categorii de deţinuţi incompatibili cu o detenţie continuă, respectiv cei cărora li s-a stabilit un diagnostic fatal pe termen scurt, cei care suferă de o boală gravă ce nu poate fi tratată în mod corespunzător în condiţiile din penitenciar, cei care suferă de un handicap grav sau sunt foarte bătrâni. S-a apreciat că detenţia continuă a acestor persoane în mediul penitenciar poate crea o situaţie intolerabilă din perspectiva interdicţiei torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, recomandându-se ca, în aceste situaţii, medicul închisorii să elaboreze un raport pentru autoritatea responsabilă, în vederea realizării aranjamentelor alternative la detenţie adecvate.
Prin urmare, instanţa reţine că afecţiunile de care suferă condamnatul T.P.D. îl fac pe acesta şi în prezent să se afle în imposibilitate de a executa pedeapsa cu închisoarea ce i-a fost aplicată.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de lege referitoare la aprecierea instanţei că amânarea executării pedepsei şi lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în cauza de faţă instanţa reţine că în mod cert lăsarea în libertate a condamnatului T.P.D. nu periclitează ordinea şi siguranţa publică, având în vedere atât starea sa de sănătate, faptul că este dependent social, fiind în imposibilitate de a se autoîngriji şi de a se deplasa singur, cât şi relaţiile comunicate de Poliţia Scrioastea (f. 73 di) şi de Poliţia Municipiului Roşiorii de Vede (f. 69 di) din care rezultă că, de la data condamnării şi până în prezent, condamnatul nu a fost implicat sau suspectat de săvârşirea unor alte fapte penale sau fapte ilicite de orice natură decât cele pentru care a fost condamnat, nu au fost înregistrate reclamaţii sau sesizări în ceea ce îl priveşte, nu are şi nu a avut legături cu persoane suspecte de comiterea unor fapte ilicite şi nu i-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale sau de altă natură, aspecte confirmate şi de fişa de cazier judiciar emisă la data de 15.06.2009 (f. 71 di) din care rezultă că acesta nu figurează în evidenţe cu alte condamnări sau puneri în mişcare a acţiunii penale, ulterior condamnării prin sentinţa penală nr. 1021/24.11.1994 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Nu în ultimul rând. se remarcă sub acest aspect şi conţinutul referatului de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară de la domiciliul condamnatului (f. 76 di) din care rezultă că acesta locuieşte împreună cu soţia şi cu ei doi copii cu chirie, într-o casă aparţinând fondului locativ al Primăriei Roşiorii de Vede, compusă din două camere, hol şi bucătărie mobilate cu strictul necesar, veniturile familiei fiind modice, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, condamnatul beneficiind de indemnizaţia lunară pentru persoane cu handicap, iar soţia sa fiind încadrată la Primăria Roşiorii de Vede ca asistent personal pentru soţul cu handicap grav, menţionându-se totodată că, potrivit certificatului nr. 4889/12.10.2001 de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap Adulţi Teleorman, condamnatul prezintă deficienţă funcţională gravă ce constituie handicap ireversibil, necesitând însoţitor permanent, valabilitatea acestui certificat fiind permanentă.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 454 al. 2 C.p.p. rap. la art. 453 al. 1 lit. a C.p.p., instanţa a constatat că subzistă cauza care a determinat amânarea executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicate condamnatului T.P.D. prin sentinţa penală nr. 1021/1994 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 şi a dispus amânarea în continuare a executării acesteia, până când starea de sănătate a condamnatului va permite executarea pedepsei.
În baza art. 454 al. 2 C.p.p., a fixat termen de control pentru verificarea subzistenţei cauzei care a determinat amânarea executării pedepsei la 1 an de la data pronunţării prezentei, având în vedere gravitatea afecţiunilor de care suferă condamnatul şi prognosticul rezervat de ameliorare a stării sale de sănătate.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, sentinţa penală nr. 372 din 15.07.2009, dosarul nr. 14740/301/2008
