Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Cazuri.
Codul de procedură penală, art. 332
Potrivit art. 332 alin. 2 Cod procedură penală instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător. Prin urmare, restituirea cauzie la procuror pentru refacerea urmăririi penale se poate dispune numai pentru nulităţi absolute. Dacă actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate relativă, măsura prevăzută de art. 332 C. pr. pen. nu este aplicabilă.
Prin sentinţa penală nr.1421/23.12.2010 Judecătoria Tg.Mureş în temeiul art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală, a admis excepţia nelegalei sesizări a instanţei invocată de inculpatul G.E.G., prin avocat, si a restituit cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Targu – Mures, pentru refacerea urmăririi penale.
In temeiul art. 332 alin. 3 Cod de procedură penală a constatat că inculpatul G.E.G. a fost liberat provizoriu sub control judiciar prin decizia din data de 06.08.2010, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul 4417.04/320/2010 şi ca inculpatul P.L.F. a fost liberat provizoriu sub control judiciar prin încheierea din data de 12.08.2010, pronunţată de Judecătoria Târgu-Mures în dosarul 4417.01/320/2010.
In temeiul art. 357 Cod procedură penală, s-a constatat că inculpatul P.L.F. este arestat în alta cauza.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş din data de 25.03.2010 emis în dosarul nr. 1288/P/2010 printre altele, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor P.L.F., G.E.G. si P.I.M., sub acuza săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, prev.si ped de art. 208, 209 Cod penal, constând în aceea că în datele de 01-02.02.2010 si 09-10.02.2010, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în condiţii de participaţie penală, au sustras mai multe drujbe mărcile Stihl si Husqvarna, în dauna părţilor vătămate S.C. M. S.R.L. din Tg. – Mures si S.C. M.F. S.R.L. din Reghin.
La primul termen de judecată, respectiv în şedinţa publică din 25.11.2010 inculpatul G.E.G., prin avocat, a invocat excepţia nelegalei sesizări a instanţei, în temeiul art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală, solicitând restituirea cauzei la parchet.
In motivare, inculpatul a arătat că în data de 25.02.2008, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a formulat 8 cereri care nu au fost toate soluţionate de procuror, încălcând astfel disp. art. 262 alin.1 Cod procedură penală, deoarece urmărirea penală nu a fost finalizată, ceea ce a atras nelegala sesizare a instanţei.
De asemenea, inculpatul prin avocat, a arătat că astfel a fost încălcat dreptul său la apărare, întrucât nefiind soluţionată cererea de audiere a interceptărilor telefonice efectuate în cauză, nu a mai putut să conteste transcrierile.
In fapt, în data de 25.02.2008, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul G.E.G. prin avocat a formulat următoarele cereri: de reaudiere a inculpatului G.E.G.; de conducere în teren a inculpatului pentru a indica de unde a cumpărat drujbele; de expertizare a inculpatului cu poligraful; de a i se pune la dispoziţie interceptările audio efectuate în cauză şi de a le asculta efectiv; de a i se prezenta înregistrarea video de la fila 56 vol.II UP.
De asemenea, inculpatul a invocat nulitatea actelor de procedura efectuate în lipsa avocatului ales al inculpatului si nulitatea percheziţiei asupra vehiculului din 10.02.2010.
Cererile si excepţiile invocate de inculpat au fost soluţionate de procuror prin Ordonanţa din 25.02.2008, astfel:
– în ce priveşte cele doua excepţii invocate si cererile în probaţiune de reaudiere a inculpatului G.E.G., de conducere în teren a inculpatului pentru a indica de unde a cumpărat drujbele, de expertizare a inculpatului cu poligraful, procurorul le-a respins, motivând expres soluţia pentru fiecare cerere si excepţie procesuală formulată.
– în ce priveşte cererile de a i se pune la dispoziţie interceptările audio efectuate în cauză şi de a le asculta efectiv şi de a i se prezenta înregistrarea video de la fila 56 vol.II UP formulate de inculpatul G.E.G., procurorul nu s-a pronunţat.
Astfel, acesta nu le-a menţionat expres nicăieri în conţinutul Ordonanţei/25.03.2010 şi nici nu a motivat soluţia generică de respingere a cererilor dispusă prin Ordonanţa din 25.02.2008, distinct şi cu privire la referitele cereri.
Instanţa a apreciat că soluţia respingere a cererilor formulate de inculpat in 25.03.2010 dispusă prin Ordonanţa din 25.02.2008 nu se referea la cele 2 cereri, deoarece singurele formulări interpretabile în acest sens din conţinutul Ordonanţei din 25.02.2008 nu înlătura dubiul.
Astfel, se menţionează în Ordonanţă: „..având în vedere cererea de probatorii depusă la dosar în data de 25.03.2010……văzând şi împrejurarea că toate aceste cereri pot fi formulate si în faţa instanţei…..dispun respingerea cererilor inculpatului G.E.G.”.
In drept, art. 252 Cod de procedură penală prevede: „..dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea penală, organul de cercetare penală le examinează de îndată şi dispune prin ordonanţă admiterea sau respingerea lor..”.
Art. 258 Cod de procedură penală prevede: „..în cauzele în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare, după completarea cercetării şi după îndeplinirea dispoziţiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală, cercetarea penală se consideră terminată..”.
Art. 262 Cod de procedură penală prevede :„ dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel: când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde penal…. dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată.
Art. 332 alin 2-4 Cod de procedură penală prevede: „..instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de către apărător. In cazurile în care dispune restituirea, instanţa se pronunţă şi asupra măsurilor preventive, asupra masurilor de siguranţă prevăzute de art. 113 si 114 din Codul penal, precum şi asupra măsurilor asigurătorii..”.
In sensul celor de mai sus, instanţa a apreciat că art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală vizează nelegalitatea sesizării instanţei lato sensu, pentru toate motivele de fond referitoare la nelegalitatea desfăşurării urmăririi penale reflectată în rechizitoriu.
Stricto sensu, această din urmă situaţie se regăseşte ca un caz particular al art. 332: „nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la sesizarea instanţei”, care se referă la nerespectarea condiţiilor de fond prevăzute de art. 262-264 Cod de procedură penală pentru urmărirea penală şi rechizitoriu.
Din alt punct de vedere, nelegalitatea sesizării instanţei avuta în vedere de art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală se deosebeşte de aceea prevăzută de art. 300 Cod de procedură penală prin faptul că aceasta din urmă priveşte nerespectarea condiţiilor de formă ale rechizitoriului, prevăzute de art. 263-264 Cod de procedură penală.
De asemenea, art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală are în vedere nerespectarea acelor dispoziţii legale care reglementează condiţiile de efectuare a unor acte sau masuri de urmărire penală, în cazul în care nerespectarea este sancţionată:
– fie cu nulitatea absolută (în acest sens, legiuitorul a reglementat unele din cazurile în care intervine sancţiunea prevăzută de art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală identic cu cazurile de nulitate absolută a actului juridic procesual/procedural penal efectuat în faza de urmărire penală prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală: nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la competenţa după materie, competenţa după calitatea persoanei, sesizarea instanţei;
– fie cu nulitatea relativa, atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin inefectivizarea actului respectiv (în acest sens, legiuitorul a reglementat diferit cazul de restituire constând în nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la prezenţa învinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de către apărător, lipsind cerinţa obligativităţii prezentei sau/si asistării potrivit legii, tocmai pentru ca în orice situaţie în care este încălcat dreptul la apărare al inculpatului să se impună restituirea cauzei la Parchet, daca vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod).
Indiferent de natura nulităţii, ineficienţa juridică a actelor nule absolut sau relativ (atunci când au fost încălcate dispoziţiile legale privitoare la prezenţa învinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de către apărător si s-a produs o vătămare care nu a putut fi înlăturată decât prin inefectivizarea actului respectiv) a atras pe cale de consecinţă nulitatea urmăririi penale ulterior actului nelegal si nelegalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriu, efectul extensiv al nulităţii rezultând din înseşi prevederile art. 332 Cod de procedură penală.
In concret, ţinând cont de anteriorul excurs teoretic, lăsarea nesoluţionată de către procuror a unor cereri în probaţiune cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală încalcă atât dispoziţiile art. 250-254 si 258 Cod de procedură penală, deoarece s-a constatat greşit de procuror ca urmărirea penală este terminată, cât si dispoziţiile penale si constituţionale ce reglementează dreptul la apărare al inculpatului, deoarece posibilitatea avocatului de a formula cereri a fost numai una formală si nu efectivă, în sensul jurisprudenţei constante a CEDO. Oricum, în ambele cazuri s-a încălcat în mod esenţial dreptul la apărare a inculpatului iar felul nulităţii este atras de modalitatea concretă în care s-a petrecut încălcarea.
Instanţa a apreciat că prin Ordonanţa din 25.03.2010 dreptul la apărare al inculpatului G.E.G. a fost încălcat astfel încât sancţiunea atrasă a fost nulitatea absolută a acesteia, a prezentării materialului de urmărire penală şi nelegalitatea sesizării instanţei, deoarece la respectiva dată acesta era arestat preventiv iar în acest caz asistarea acestuia de către avocat era obligatorie.
Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat efectiv, chiar dacă avocatul său a semnat procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, sancţiunea nesoluţionării celor doua cereri în probaţiune este nulitatea absolută a prezentării materialului de urmărire penală si a sesizării instanţei.
Altfel spus, deoarece nesoluţionarea ambelor cereri în probaţiune a încălcat ireparabil dreptul la apărare al inculpatului, sancţiunea nulităţii sesizării instanţei nu poate fi evitata în nici un mod, nici prin reiterarea cererilor în faţa instanţei, motiv pentru care cauza trebuie restituită la procuror pentru refacerea urmăririi penale în privinţa inculpatului G.E.G..
Întrucât de soluţionarea cererilor în probaţiune formulate de inculpatul G.E.G. depinde în mod esenţial rezolvarea cauzei inclusiv pentru ceilalţi doi inculpaţi, instanţa a apreciat că şi în cazul acestora s-a constatat greşit de procuror că urmărirea penală este terminată, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare a acestora, de natura să atragă nulitatea relativă a rechizitoriului, deoarece vătămarea nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin restituirea cauzei la Parchet.
In acest context, instanţa a subliniat că neprezentarea materialului de urmărire penală (cu care situaţia concretă se aseamănă deşi nu se identifică) atrage numai ca regulă sancţiunea nulităţii relative, deoarece vătămarea se poate acoperi în instanţă prin consultarea dosarului de către inculpat. Prin excepţie, atunci când prezenţa inculpatului este obligatorie (ex: inculpat arestat) sau când asistenţa acestuia este obligatorie (ex: art. 171 alin.2 Cod de procedura penala) sancţiunea neprezentării materialului de urmărire penală este aceea a nulităţii absolute.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş care a solicitat desfiinţarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării de către instanţa de fond. S-a apreciat, în esenţă că, lăsarea nesoluţionată de către procuror a unor cereri în probaţiune, formulate cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu este motiv de nulitate absolută, cererile putând să fie soluţionate şi ulterior de către instanţa de judecată.
Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.38514 Cod procedură penală se reţin următoarele:
Atunci când instanţa de fond a dispus restituirea cauzei la procuror aceasta a avut în vedere temeiul prev. art.332 alin.2 Cod procedură penală.
Potrivit art.332 alin.2 Cod procedură penală instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.
Din analiza textului invocat mai sus niciunul din aceste cazuri nu sunt aplicabile în speţa de faţă.
În urma verificării dosarului se constată că în faţa procurorului au fost invocate de către inculpat o a fost o serie de cereri şi excepţii care au fost soluţionate de procuror prin Ordonanţa din 25.02.2008, ordonanţă dată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.
Verificând acea ordonanţă instanţa a apreciat că procurorul nu s-a pronunţat cu privire la toate cererile şi excepţiile invocate. Mai exact, instanţa a făcut referire la cererile inculpatului privitoare la a i se pune la dispoziţie interceptările audio efectuate în cauză şi a se asculta efectiv aceste interceptări precum şi cele referitoare la prezentarea înregistrării video de la fila 56 vol.II urmărire penală.
Verificând ordonanţa din 25.02.2008 se constată că într-adevăr cu privire la aceste două cereri procurorul nu a făcut vreo referire în ordonanţa respectivă.
Chiar aşa fiind, Curtea apreciază că nu ne aflăm în faţa unei nulităţi absolute, de natură să ducă la restituirea cauzei la procuror, ci în faţa unei nulităţi relative, care nu atrage aplicarea art.332 alin.2 Cod procedură penală. Se apreciază că aceste cereri ale inculpatului pot să fie formulate în faţa instanţei de fond cu ocazia judecării cauzei, nulitatea relativă putând fi astfel înlăturată.
Ca urmare, recursul Parchetului este fondat şi în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală se va casa integral sentinţa atacată şi se va dispune continuarea judecării cauzei de către instanţa de fond.
