Prin sentinţa civilă nr. 263 din data de 30.01.2015 Judecătoria Piatra Neamţ a respins acţiunea introductivă formulată de către reclamanţii B.G., B.A. şi SC R.I.SA în contradictoriu cu pârâtul C.C., întrucât a intervenit autoritatea de lucru judecat.
A respins cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, formulată de către reclamanţii B.G., B.A. şi SC R.I. SA în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu C.C., ca fiind autoritate de lucru judecat.
A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei-pârâte SC R. I. SA, invocată de pârâta-reclamantă C.J.
A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-pârâte SC R. I. SA, invocată de pârâta-reclamantă C.J..
A respins ca neîntemeiată excepţia lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, invocată de pârâta-reclamantă C.J..
A admis cererea principală formulată de reclamanţii-pârâţi B.G, B.A. şi SC R. I. SA, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C.J..
A respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C.J. în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi B.G., B.M. şi SC R. I.SA.
A fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 47 m.p. teren, categoria curţi – construcţii, situat în intravilanul satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V. în dosarul nr. …., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46.
S-a stabilit linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părţilor pe aliniamentul 49, 48, 47, 46, 44, 33, 26, 30, identificat în schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V. în dosarul nr. …
A fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să nu împiedice pe reclamanţii-recurenţi să folosească în mod normal calea de acces identificată pe aliniamentul 49, 48, 46, B, 44, 33, 26, 30, 314, 29, 39, 38, A, 51, 50, identificat în schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., în dosarul nr. … şi să-şi dreneze curgerea zăpezii, a apelor pluviale şi a celor menajere pe terenul său.
A admis cererea accesorie şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să plătească reclamanţilor-pârâţi B.G., B.B. şi SC R.I. SA suma de 360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins ca neîntemeiată cererea accesorie formulată de pârâta-reclamantă C.J. având ca obiect obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru soluţionarea cauzei, instanţa de fond a reţinut în motivare următoarele:
În drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 Cod procedură civilă ,,instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Având în vedere că excepţiile invocate sunt excepţii de fond deoarece vizează încălcarea regulilor privitoare la condiţiile de exerciţiu ale dreptului la acţiune peremtorii, deoarece tind la respingerea acţiunii şi absolute întrucât normele care reglementează condiţiile acţiunii civile au caracter imperativ, instanţa de fond s-a pronunţat cu prioritate asupra acestora.
Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin încheierea din data de 08.11.2013, instanţa a admis excepţia autorităţii de lucru judecat. Dând efect juridic soluţiei de admitere a excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa a respins acţiunea introductivă, formulată de către reclamanţii B.G., B.M. şi SC R.I. SA în contradictoriu cu pârâtul C.C., întrucât a intervenit autoritatea de lucru judecat. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, formulată de către reclamanţii B.G., B. M. şi SC R. I. SA în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu C.C., ca fiind autoritate de lucru judecat.
Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei SC R. I. SA, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 4 din Decretul nr. 31/1954 ,,capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor”, iar în conformitate cu prevederile art. 5 din acelaşi act normativ aceasta constă în capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii. Persoana juridică încetează de a avea fiinţă prin comasare, divizare sau dizolvare.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale s-a reţinut că aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii în cadrul procesului civil formează conţinutul capacităţii procesuale de folosinţă, aspect al capacităţii civile a persoanei.
Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de fond a constatat că reclamanta SC R.I.SA a dobândit personalitate juridică, fiind înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului, având J .. şi CUI …, aşa cum rezultă din furnizarea de informaţii extinse eliberată de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ la data de 17.11.2014.
Astfel, reclamanta are capacitate procesuală de folosinţă şi, în consecinţă, instanţa de fond a apreciat că excepţia invocată este neîntemeiată şi a respins-o.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-pârâte SC R. I. SA, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Una din condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil este calitatea procesuală. Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularului dreptului afirmat. Reclamantul, fiind cel care declanşează procedura judiciară, are obligaţia de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a motivelor de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţia. După ce a fost sesizată, instanţa are obligaţia să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi cea pasivă.
În motivarea excepţiei, pârâta-reclamantă a arătat că societatea comercială nu are un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 47 mp deoarece numai bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii comerciale.
În susţinerea calităţii de proprietar reclamanta invocă atât contractul de schimb nr. 641/20.06.2004, B. G. şi B. M., pe de o parte, şi SC R. I. SA, pe de altă parte s-a produs un schimb cu privire la cota de ½ din suprafaţa de 276 mp cât şi Decizia nr. 137/RCOM din 11.06.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. ….
Având în vedere că persoana juridică dobândeşte dreptul de proprietate în aceleaşi modalităţi ca şi persoana fizică, şi că aportul în cadrul unei societăţi reprezintă bunurile cu care un asociat participă la constituirea capitalului unei societăţi comerciale, s-a apreciat că susţinerea că societatea comercială nu are un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 47 mp deoarece numai bunurile constituite ca aport devin proprietatea societăţii comerciale este neîntemeiată.
Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că excepţia invocată este neîntemeiată şi a respins-o.
Referitor la excepţia lipsei coparticipării procesuale active obligatorii, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Art. 47 Cod procedură civilă arată că mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligaţiune comună, ori dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.
Este adevărat că litisconsorţiul procesual este de regulă unul facultativ, cadrul procesual civil fiind lăsat la aprecierea reclamantului, conform principiului disponibilităţii, însă, luând în considerare obiectul prezentei actiuni şi efectele soluţiei pronunţate în cauză, instanţa de fond a apreciat că în speţă litisconsorţiul este unul obligatoriu.
Actiunea în revendicare nu poate fi calificată drept un simplu act de conservare, faţă de implicaţiile sale majore, fiind un veritabil act de dispoziţie. Astfel, în cazul în care aceasta are ca obiect bunuri imobile, s-a apreciat că se impune prezenţa în proces a tuturor coproprietarilor, nefiind aplicabilă prezumţia mandatului tacit reciproc, asigurându-se astfel posibilitatea punerii în executare efective a actului.
Aplicând aceste dispoziţii la cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a constatat că cererea a fost formulată de reclamanţii B.G., B.M. şi SC R. I. SA, care pretind un drept de proprietate asupra suprafeţei de 47 m.p. teren, categoria curţi – construcţii, situat în intravilanul satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a apreciat că excepţia invocată este neîntemeiată şi a respins-o.
Cu privire la cererea principală, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, prin Decizia civilă nr. 137/RCOM din 11.06.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 744/103/2010 pârâtul C.C. a fost obligat să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 47 m.p. teren, categoria curţi – construcţii, situat în intravilanul satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., depusă la fila .. a volumului al doilea al dosarului de fond, pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46.
S-a respins capătul de cerere principală în revendicare pentru restul, ca nefondat.
S-a stabilit linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părţilor pe aliniamentul 49, 48, 47, 46, 44, 33, 26, 30, identificat prin aceeaşi schiţă menţionată mai sus.
Pârâtul a fost obligat să nu împiedice pe reclamanţi să folosească în mod normal calea de acces identificată pe aliniamentul 49, 48, 46, B, 44, 33, 26, 30, 314, 29, 39, 38, A, 51, 50, în aceeaşi schiţă menţionată mai sus, şi să-şi dreneze curgerea zăpezii, a apelor pluviale şi a celor menajere pe terenul său.
S-a respins cererea reconvenţională având ca obiect constatare nulitate parţială contract de schimb şi cererea conexă având ca obiect rectificare încheiere de carte funciară, ca nefondate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că, pentru a stabili cine este proprietarul terenului, instanţa trebuie să verifice titlurile invocate de părţi. Situaţia teoretică este simplă, din moment ce acest teren provine de la un autor comun, respectiv numitul C.S. care a încheiat cu reclamanţii – pârâţi B.G. şi B.M. contractul de schimb de terenuri autentificat sub nr. 1733/04.02.1992 de către fostul Notariat de Stat Judeţean Neamţ şi cu pârâtul – reclamant C.C. contractul de vânzare – cumpărare de teren autentificat sub nr. 5182/09.04.1992 de către fostul Notariat de Stat Judeţean Neamţ.
Restul titlurilor invocate de părţi, respectiv alte contracte de vânzare – cumpărare, contracte de schimb ori hotărâri judecătoreşti, nu interesează din moment ce în primul contract se menţionează că suprafaţă de teren cedat de autor reclamanţilor B.G. şi B. M., în suprafaţă totală de 183,5 m.p. se învecinează la E cu restul terenului său, iar în cel de al doilea contract se menţionează că suprafaţa totală de 600 m.p. teren se învecinează la V cu calea de acces ( teren cedat de autor prin contractul de schimb ).
În concret, pentru a stabili cine este proprietarul terenului în litigiu şi pentru a stabili şi linia de hotar, pe cale de consecinţă, instanţa trebuie să stabilească amplasamentul suprafeţei de teren de 183,5 m.p. dobândită de reclamanţii – pârâţi B.G. şi B.M. contractul de schimb de terenuri menţionat mai sus, mai exact a laturii dinspre Est.
În acest demers, instanţa de recurs s-a raportat numai la următoarele probe: contractul de schimb de terenuri autentificat sub nr. 1733/04.02.1992 de către fostul Notariat de Stat Judeţean Neamţ împreună cu schiţa anexă, pe de o parte şi rapoartele expertizelor topografice efectuate în cauză, pe de altă parte.
Dintre cele patru expertize efectuate în cauză, instanţa a apreciat că cea mai completă şi mai exactă este ultima, efectuată de expertul B.V., care a răspuns la toate întrebările propuse de părţi şi încuviinţate de instanţă cu argumente bazate doar pe înscrisurile încuviinţate şi reperele din teren.
Faţă de cele două probe menţionate, instanţa a stabilit că terenul în litigiu în suprafaţă de 47 m.p., categoria curţi – construcţii, este situat intravilanul comunei Alexandru cel Bun, satul Bistriţa, judeţul Neamţ, fiind identificat pe schiţa anexă raportului de expertiză întocmită de expertul B.V. depusă la fila 76 a volumului al doilea din prima instanţă pe aliniamentul 46-44-33-26-30-314-31-42-44-46 este proprietatea reclamanţilor, iar linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părţilor este cea de pe aliniamentul 49-48-47-46-44-33-26-30.
În lipsa unor repere exacte ale schiţei anexă a contractului de schimb de terenuri autentificat sub nr. 1733/04.02.1992 de către fostul Notariat de Stat Judeţean Neamţ, instanţa a ajuns la această concluzie în baza următorului raţionament.
Deşi schiţa anexă a contractului de schimb nu are repere exacte cu privire la amplasamentul terenului, totuşi a stabilit fără putinţă de tăgadă faptul că terenul cedat de C.S. reclamanţilor – pârâţi B.G. şi B.M. are forma unui dreptunghi cu lăţimea de 3,5 m şi lungimea de 52,5 m. În aceste condiţii, apărarea pârâtului – reclamant că linia de hotar este cea actuală delimitată prin gardul cu stâlpi de beton ridicat pe amplasamentul stabilit de comun acord cu reclamanţii, în baza autorizaţiei de construire nr. 139/2004, nu poate fi primită, pentru că punctele de reper 49-48-47-46-44 sunt recunoscute de părţi şi situate rectiliniu, după care gardul deviază înspre terenul reclamanţilor pe aliniamentul 42-31-101-314, deşi traseul rectiliniu urmează pe aliniamentul 33-26-30.
De altfel, expertul tehnic a constatat că stâlpii din lemn rămaşi de la gardul vechi urmează acest din urmă aliniament. De asemenea, această ipoteză este confirmată şi de prezumţia simplă pe care instanţa a tras-o din comportamentul lui C.C. care, deşi cunoştea din cuprinsul contractului încheiat cu tatăl său în anul 1992 că terenul cumpărat se învecinează la V cu terenul reclamanţilor, formulează o acţiune civilă având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în litigiu, în contradictoriu cu comuna Alexandru cel Bun, şi nu cu reclamanţii. Hotărârea obţinută astfel, respectiv sentinţa 4237/2005 a Judecătoriei Piatra Neamţ, nu este opozabilă reclamanţilor.
Apărarea pârâtului cum că B.G. şi B.M. nu puteau să cedeze reclamantei SC R. I. SA decât cota de ½ din suprafaţa de 183 m.p. a căii de acces, şi nu ½ din suprafaţa de 276 m.p., cât au înscris în contractul de schimb autentificat cu nr. 641/20.07.2004, nu are relevanţă în cauză şi este şi eronată.
S-a reţinut că nu are relevanţă pentru că, aşa cum s-a argumentat mai sus, interesează numai limita dintre terenul proprietatea reclamanţilor şi terenul proprietatea pârâtului, cum a fost stabilită prin contractul de schimb din anul 1992 şi este eronată pentru că expertul B.V. a constatat că reclamanţii B.G. şi B.M. au transmis reclamantei SC R. I. SA, potrivit documentaţiei cadastrale cu nr. NCP 832/2, cota de1/2 din suprafaţa de 276 m.p. teren ca urmare a dezlipirii suprafeţei de 183,5 m.p. dobândit prin contractul de schimb din anul 1992 şi a unei diferenţe de 92,5 m.p. din terenul alăturat, proprietatea lor.
Totodată, faţă de probele testimoniale coroborate cu declaraţiile părţilor, s-a admis şi capătul accesoriu al cererii principale având ca obiect obligaţia de a face cu privire la obligarea pârâtului la drenarea curgerii zăpezii, a apelor pluviale şi a celor menajere pe terenul său şi să nu îi împiedice pe reclamanţi să folosească în mod normal calea de acces.
În drept, la stabilirea legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil potrivit cărora legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare.
În acelaşi sens, conform art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
Faţă de cele expuse anterior, instanţa a apreciat că raportul juridic dedus judecăţii este guvernat de art. 563 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit căruia ,,proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”.
Art. 560 din acelaşi act normativ stabileşte că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Art. 1.200 pct. 4 Cod civil din 1864 instituie o prezumpţie legală, absolută şi irefragabilă conform căreia hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă corespunde adevărului.
Analizând situaţia de fapt anterior expusă, în lumina textelor legale aplicabile în speţă, s-a reţinut caracterul întemeiat al cererii principale potrivit următoarelor argumente:
Acţiunea în revendicare este un mijloc de apărare în justiţie a dreptului de proprietate privată şi reprezintă acţiunea în justiţie aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deţine bunul respectiv, fără drept.
Acţiunea în revendicare este o acţiunea reală deoarece ea se exercită împotriva oricărei persoane care deţine bunul respectiv, cu orice titlu, şi, totodată, este o acţiune petitorie întrucât, prin intermediul ei, se urmăreşte apărarea unui drept real – dreptul de proprietate.
Pornind de la conceptul şi natura juridică a acţiunii în revendicare, apare cu evidenţă faptul că, în cadrul acesteia, fiecare dintre părţile implicate va trebui să indice şi să depună titlul (temeiul) în baza căruia pretinde anumite drepturi cu privire la bunul revendicat.
Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, bis de eadem re ne sit actio, iar hotârârea judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, res iudicata pro veritate habetur.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, pronunţată într-un alt proces.
Pornind de la acest principiu se impune a se sublinia distincţia clară între excepţia autorităţii de lucru judecat şi prezumpţia autorităţii de lucru judecat. Astfel, pe când condiţia de aplicare a excepţiei autorităţii de lucru judecat presupune o identitate de acţiuni (sub aspectul părţilor, obiectului şi cauzei juridice) ce opreşte repetarea judecăţii, prezumpţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, şi anume, ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.
În lumina acestor consideraţii, decizia civilă nr. 137/RCOM din 11.06.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. .., intrată în puterea lucrului judecat, se răsfrânge şi
Statuarea instanţei din cadrul procedurii declanşate în dosarul … că suprafaţa de 47 m.p. teren, categoria curţi – construcţii, situat în intravilanul satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46, aparţine reclamanţilor-pârâţi a intrat în puterea lucrului judecat şi se bucură de prezumţia de adevăr şi nu a fost infirmată în prezentul proces.
Astfel, susţinerile pârâtei-reclamante referitoare la începerea urmăririi penale împotriva expertului B.V. sunt contrazise de ordonanţa din 01.08.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în dosarul nr. 1572/P/2011 prin care s-a dispus clasarea cauzei.
În lumina acestor considerente, instanţa de fond a admis cererea principală şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta-reclamantă C.J. să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 47 m.p. teren, categoria curţi – construcţii, situat în intravilanul satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46.
Referitor la capătul de cerere privind grăniţuirea, instanţa de fond a constatat că aceasta este o operaţie de determinare prin semne exterioare şi vizibile a limitelor dintre două proprietăţi limitrofe, pentru a se şti limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosinţă al proprietarilor celor două fonduri.
Grăniţuirea poate avea loc atât în situaţia în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, care trebuie să separe două proprietăţi limitrofe, cât şi în situaţia în care există între proprietăţi învecinate semne exterioare de delimitare, totuşi acestea sunt contestate de părţi sau există îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietăţi, stabilit prin voinţa părţilor sau pe cale judiciară.
Faţă de considerente expuse anterior, instanţa de fond a stabilit linia de hotar ce desparte terenurile proprietatea părţilor pe aliniamentul 49, 48, 47, 46, 44, 33, 26, 30, identificat schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V..
Dreptul de proprietate se exercită potrivit dispoziţiilor art. 555 Cod civil în limitele determinate de lege. Astfel, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu în limitele stabilite de lege.
Conform art. 603 Cod civil, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.
În considerarea materialului probatoriu administrat, în special declaraţia martorului D.L., instanţa de fond a obligat pârâta-reclamantă C.J. să nu împiedice pe reclamanţii-recurenţi să folosească în mod normal calea de acces identificată pe aliniamentul 49, 48, 46, B, 44, 33, 26, 30, 314, 29, 39, 38, A, 51, 50, în schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., şi să-şi dreneze curgerea zăpezii, a apelor pluviale şi a celor menajere pe terenul său.
Având în vedere că s-a admis cererea principală formulată de către reclamanţii-pârâţi şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta-reclamantă C.J. să lase acestora în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 47 m.p. teren, categoria curţi – construcţii, situat în intravilanul satului Bistriţa, comuna Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, identificat pe schiţa anexă a raportului de expertiză topografică întocmită de expertul B.V., pe aliniamentul 46, 44, 33, 26, 30, 314, 31, 42, 44,46, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C.J. în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi B.G, B.M. şi SC R. I.SA.
Cu privire la cererea accesorie având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Instanţa, constatând culpa procesuală a acesteia în declanşarea litigiului de faţă, a obligat pârâta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul proces, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.
Referitor la cererea pârâtei-reclamante C.J. privind obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond, având în vedere că a respins cererea reconvenţională, a respinge şi cererea accesorie având ca obiect obligarea reclamanţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pârâţii C.J. şi C.C. au declarat apel împotriva sentinţei civile şi a unor încheieri, pe care le consideră netemeinice şi nelegale pentru următoarele considerente:
– în mod greşit prin încheierea din data de 27.09.2013 s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.C. şi, prin încheierea din data de 17.01.2014, s-a pus în vedere acestuia să formuleze cerere de intervenţie în interes propriu, deşi nu a fost prezent în faţa instanţei la acest termen;
– în mod greşit s-a respins cererea de înscriere în fals, cererea de încuviinţare a probei cu expertiza judiciară şi proba cu cercetarea la faţa locului, solicitate la termenul din data de 16.01.2015;
– acţiunea reclamanţilor nu este întemeiată, deoarece aceştia nu obţin un act de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 47 m.p.
– schiţa anexă expertizei întocmite de ing. B se fundamentează pe un fals din documentaţia cadastrală;
– nu li s-a respectat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de Constituţia României şi art. 6 din CEDO;
– instanţa a administrat toate probele în favoarea părţii adverse şi nu a examinat o expertiză întocmită de ing. U. într-o cauză penală, lucrare ce are aceeaşi forţă juridică cu expertiza întocmită de ing. B.;
– instanţa de fond a respins cererea de înscriere în fals asupra expertizei, cu motivarea că aceasta nu vizează scrierea sau semnătura, deşi art. 177-184 Cod procedură civilă nu prevăd expres o astfel de condiţie;
– reclamanţii au invocat în sprijinul susţinerilor decizia civilă nr. 137/RCOM/11.06.2016, iar instanţa a dat eficienţă acestei hotărâri, deşi aceasta nu are valoare de act de proprietate, deoarece în dispozitiv a fost indicat greşit amplasamentul suprafeţei de 47 m.p. din suprafaţa totală de 183,5 m.p. ca fiind suprapus peste proprietatea lor, această greşeală rezultând din schiţa greşită a expertului B.;
– actul de proprietate al recurenţilor este contractul de vânzare-cumpărare nr. 10666/24.10.1991, iar aceştia deţin în plus faţă de act suprafaţa de 17 m.p.;
– instanţa de fond nu a avut în vedere actul de schimb făcut de reclamanţi cu autorul său C. Ş.;
– în urma contractului de schimb nr. 641/20.07.2004 cu SC R. I. SA, reclamanţii au devenit proprietari în indiviziune asupra căii de acces la drumul public în suprafaţă de 276 m.p.;
– reclamanţii au respectat limitele hotarului dintre proprietăţi, pe care au şi construit un gard din beton;
– linia de hotar corectă este aceea indicată pe aliniamentul 314-31-42-44, iar un alt aliniament, respectiv cel cerut de reclamanţi, ar avea drept consecinţă majorarea nejustificată a proprietăţii acestora cu 47 m.p., astfel că este nefondată şi cererea acestora prin care li se solicită să respecte calea de acces;
– reclamanţii nu au cerut şi nici nu au dovedit condiţiile pentru stabilirea unei servituţi de picătură a streşinii;
– în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC ROCOM INTERNAŢIONAL SA, deoarece această societate nu mai fiinţează, fiind transformată într-o societate comercială cu răspundere limitată, şi nu s-a observat că nu le este opozabil contractul de schimb nr. 641/20.07.2004;
– acţiunea de faţă se judecă în condiţiile noului Cod civil, astfel că s-a reţinut greşit autoritatea de lucru judecat pe prevederile art. 1201 Cod civil de la 1865;
– deşi au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, în mod greşit s-a respins cererea reconvenţională;
– asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de intervenientul C.C., instanţa trebuia să se pronunţe odată cu fondul sau să o disjungă, şi nu prin încheierea din data de 27.09.2013, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, cu ignorarea interesului legitim ce derivă din calitatea de bun comun a terenului revendicat, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 6695/2011 şi decizia civilă nr. 203/2012 pronunţate într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare;
– sentinţa civilă nr. 4237/02.11.2015 a Judecătoriei Piatra Neamţ nu îi este opozabilă, astfel că această hotărâre nu se bucură de putere de lucru judecat în cauză, după cum nu îi poate fi opusă nici autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 137/RCOM/2010 pronunţată în dosarul nr. 744/103/2010;
– i-a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, iar în sprijinul acestei susţineri sunt cauzele Beian contra României, Pilot service contra României, Amurăriţei contra României;
– susţinerile sale au fost sprijinite şi de declaraţia martorului pe care l-a propus la fond;
– documentaţia nr. 261/2005 cu titular C.C. respectă limitele proprietăţilor rezultate după schimbul autentificat prin contractul nr. 1733/1992 între reclamanţi şi C.S..
În dovedire, a depus: întâmpinarea depusă de către reclamanţi în dosarul nr. … cu schiţa anexă din care rezultă că terenul dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 10666/24.10.1991 nu avea acces la DN 15 şi se învecina la sud cu proprietatea C.S.; sentinţa civilă nr. 3695/13.12.2011 a Judecătoriei Piatra Neamţ; decizia civilă nr. 203/01.06.2012 a Tribunalului Neamţ.
Solicită ca instanţa să încuviinţeze completarea probatoriului administrat cu o cercetare la faţa locului şi o expertiză judiciară topografică prin care să se identifice amplasamentul terenului de 183,5 m.p., lat de 3,5 m şi lung de 52,5 m, primit de către reclamanţii B. de la C.S. prin actul de schimb nr. 1733/1992, în raport cu hotarul dinspre vest stabilit definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 3479/10.10.2006, şi dacă terenul revendicat, în suprafaţă de 47 m.p., se circumscrie acestui perimetru; totodată, expertul să constate dacă picătura streşinii de la construcţia proprietatea lor curge pe terenul proprietatea reclamanţilor.
În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 5,6,7,8 şi 9, art. 312 alin. 1-7 Cod procedură civilă 1865; art. 49 alin. 3 şi art. 55 Cod procedură civilă 1865; art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă şi art. 723 (1) Cod procedură civilă 1865; art. 563 alin. 1 Cod civil; art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanţii B. G., B. M. şi SC R. I. S.A. au formulat întâmpinare prin care au cerut respingerea recursului pentru următoarele considerente:
– au formulat prezenta acţiune pentru ca soluţia ce se va pronunţa în prezenta cauză să fie opozabilă pârâtei C.J., soţia intervenientului C.C., faţă de care a obţinut deja o hotărâre irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 137/RCOM/11.06.2010 a Tribunalului Neamţ, a cărei executare nu s-a finalizat;
– faţă de această hotărâre s-a reţinut corect incidenţa autorităţii de lucru judecat, astfel că nu se mai impunea administrarea în cauză a altor probe;
– cercetarea penală împotriva expertului B.V. s-a finalizat în favoarea acestuia, astfel că nu se mai poate solicita înscrierea în fals asupra expertizei;
– prin nota de constatare nr. 16/18.07.2005, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ a arătat că suprafaţa de 47 m.p. nu se suprapune peste terenul lor şi că există o suprapunere doar în documentaţia cadastrală.
În dovedire au anexat: extras de pe portal cu privire la nevinovăţia expertului B.V.; schiţă anexă la contractul de schimb nr. 1733/1992 – anexa 1,2; extras de pe portal cu privire la nevinovăţia expertului B.V. – anexa 3; plan de situaţie întocmit în 1992 de familia C. – anexa 4; plan de situaţie pentru vecinul D.A. – anexa 5; schiţă anexă pentru documentaţia cadastrală a vecinei C.; planul de situaţie anexat DC 784 a SC”R.”; schiţa terenului proprietatea B. şi M. înainte de vânzare către C. M., respectiv R.; documentaţia cadastrală a familiei C.întocmită în anul 2000; documentaţia cadastrală nr. 261 revizuită în 2005 a familiei C.; nota de constatare nr. 16/18.07.2005 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ; documentaţia nr. 832/2; declaraţia SC”R.” după obţinerea sentinţei civile nr. 3479/2006; 2 fotografii.
Analizând sentinţa recurată în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică şi legală şi o va menţine pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Cu privire la soluţia dată cererii de intervenţie accesorie a intervenientului C.C. prin încheierea din data de 27.09.2013, tribunalul constată că este corectă, deoarece la acest termen intervenientul avea deja calitatea de pârât, ca urmare a precizării acţiunii reclamanţilor la data de 10.04.2013, care au solicitat introducerea acestuia în cauză, în calitate de pârât, precum şi calitatea de intervenient principal ca urmare a cererii de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, formulată de reclamanţi, incidente fiind în acest ultim caz prevederile art. 58 Cod procedură civilă.
Ulterior, la data de 08.11.2013, s-a dispus şi asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane, în sensul respingerii acesteia, astfel că intervenientul principal C.C. a pierdut această calitate, rămânând în proces doar în calitate de pârât.
La termenul din data de 17.01.2014 instanţa a pus în discuţie amânarea cauzei pentru a se da pârâtei reclamante C. J. posibilitatea să depună cererea de intervenţie în forma scrisă, în exemplare suficiente pentru comunicare. Această încheiere a fost îndreptată la termenul din data de 10.10.2014 în sensul că amânarea s-a acordat la cererea apărătorului intervenientului pentru ca intervenientul C. C. să formuleze cerere de intervenţie în formă scrisă. Cu toate acestea, cererea de intervenţie nu a fost depusă nici personal de C. C., nici prin apărător, astfel că pârâtul C.C. nu a mai dobândit calitatea de intervenient şi prin urmare nici motivele de recurs care vizează încheierea din data de 17.01.2014 nu sunt fondate. Totodată, se apreciază a fi nefondate şi susţinerile potrivit cărora instanţa de fond ar fi dispus asupra cererii de intervenţie în interes propriu în lipsa intervenientului, deoarece la termenul din data de 17.01.2014 acesta a fost reprezentat de apărătorul ales, astfel că nu se poate reţine vreo încălcare a drepturilor procesuale. Mai este de arătat că, potrivit art. 55 Cod procedură civilă, poate face obiect al disjungerii doar intervenţia principală, nu şi intervenţia accesorie.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei SC R. I. SA, tribunalul constată că aceasta nu şi-a modificat forma juridică prin hotărârea AGA, deoarece procedura de modificare prevăzută de art. 204 din Legea nr. 30/1991 republicată nu s-a finalizat prin publicarea la Monitorul Oficial, astfel că terţilor – celelalte părţi din prezenta cauză – le este opozabilă denumirea din acţiunea societăţii conform art. 131 alin. 4 din legea mai sus menţionată. Totodată, conform prevederilor art. 206 din acelaşi act normativ, schimbarea formei societăţii nu atrage crearea unei noi persoane juridice, prin urmare SC R.I. SA poate sta în judecată sub această denumire.
În ceea ce priveşte servitutea asupra căreia instanţa a dispus, tribunalul constată că aceasta a fost solicitată prin acţiune de către reclamanţi şi nu s-a revenit asupra ei pe parcursul judecării cauzei, aşa cum se susţine în recurs. Mai mult, prin răspunsul la întâmpinare şi întâmpinare la cererea reconvenţională formulate la termenul din data de 01.02.2013, reclamanţii au arătat că îşi menţin susţinerile şi că scopul acţiunii este să fie opozabilă pârâtei pentru a se putea pune în executare silită sentinţa civilă nr. 137/RCOM/2010 şi faţă de aceasta.
Cu privire la critica adusă hotărârii de fond în raport cu prevederile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, tribunalul constată că textul vizează obiectul dedus judecăţii, şi nu interpretarea unui act depus ca probă în dosar.
Mai constată tribunalul că instanţa de fond a dat o corectă eficienţă juridică deciziei civile nr. 137/RCOM/11.06.2010 a Tribunalului Neamţ, atât în raport cu pârâtul C. C., cât şi în raport cu pârâta C. J., apreciindu-se nerelevantă împrejurarea că a intervenit modificarea Codului civil la data de 01.10.2011, deoarece art. 166 Cod procedură civilă 1865, care guvernează prezentul proces, nu face vreo distincţie în acest sens.
Astfel, faţă de pârâtul C. C., prezenta acţiune se caracterizează prin tripla identitate de obiect, părţi şi cauză în raport de decizia civilă mai sus menţionată, prin urmare, potrivit art. 166 Cod procedură civilă, în cauză operează autoritatea de lucru judecat, urmarea fiind că faţă de acest pârât nu se mai poate relua aceeaşi judecată.
Deşi nu a fost parte în procesul soluţionat prin decizia civilă nr. 137/RCOM/11.06.2010, pârâta C.J. suportă efectele acestei hotărâri care vizează aceeaşi suprafaţă de teren asupra căreia ambii soţi se pretind proprietari. Această hotărâre are un efect pozitiv pentru reclamanţii al căror drept de proprietate a fost deja recunoscut printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă; în acest caz, instanţa nu mai poate lua în discuţie dreptul reclamanţilor într-o altă cauză – cum este procesul de faţă. Totodată, hotărârea de mai sus are şi un efect negativ faţă de pârâta din prezenta cauză, aceasta nemaiavând posibilitatea să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului său. Recurenţii au insistat asupra acestui aspect în calea de atac a recursului şi pentru aceasta trebuie arătat că situaţia mai sus prezentată este consecinţa raporturilor de indivizibilitate dintre soţii C. asupra terenului în litigiu, faţă de care s-a statuat deja din perspectiva dreptului de proprietate, cu atât mai mult cu cât în cauza de faţă ambii soţi au stat în judecată în calitate de pârâţi. Statuările cu autoritate de lucru judecat din primul proces cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate nu pot fi răsturnate în prezenta cauză, în care se invocă aceleaşi acte, printr-o altă interpretare şi nici prin alte probe, cum ar fi cercetarea la faţa locului şi expertiza topografică, deoarece aceste probe au o forţă juridică doveditoare inferioară actelor de proprietate. Totodată, se apreciază ca nefondată critica adusă încheierii din data de 16.01.2015 prin care s-a respins cererea de înscriere în fals cu privire la expertiza întocmită de ing. B. în dosarul nr. … soluţionat prin decizia civilă nr. 137/11.06.2010 de către Tribunalul Neamţ, deoarece, pe lângă faptul că cercetarea penală împotriva expertului s-a finalizat prin clasare conform ordonanţei din data de 01.08.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 1572/P/2011 este de arătat că o expertiză cu valoare de probă într-un dosar nu se circumscrie actelor autentice prevăzute de noul Cod civil, sub imperiul căruia se judecă prezenta cauză, susceptibile de a fi supuse procedurii înscrierii în fals; expertiza reprezintă o probă asupra căreia instanţa face o apreciere în sprijinul soluţiei date. Nici în vechiul Cod civil expertiza nu se bucura de calitatea de act autentic conform prevederilor art. 1171-1173 Cod civil, distincţia cea mai lămuritoare fiind făcută de art. 322 lit. d care vorbeşte de posibilitatea revizuirii unei hotărâri „dacă un judecător ori martor sau expert care a luat parte la judecată a fost condamnat pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăţi”; mai mult, fapta expertului care cu intenţie nu a redat în expertiză situaţia din teren este cercetată sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă, şi nu de fals în înscrisuri autentice.
De asemenea, se apreciază ca nefondate şi susţinerile potrivit cărora s-a dispus asupra dreptului de proprietate al soţilor prin hotărârile pronunţate în contestaţia la executare, deoarece în cadrul acelui proces instanţa a dispus doar cu privire la inopozabilitatea faţă de pârâta C.J. a deciziei civile nr. 137/11.06.2010, nu şi cu privire la statuările cu autoritate de lucru judecat din această hotărâre faţă de pârâtul C.C., şi pe considerentul de inopozabilitate a acestei hotărâri s-a promovat acţiunea de faţă. Instanţa de executare nu a cercetat fondul raporturilor juridice deduse prezentei judecăţi; prin urmare, nu se bucură de puterea de lucru judecat în sensul cerut de recurenţi.
Faţă de cele reţinute, tribunalul constată că instanţa de fond a dat o corectă soluţie atât cererii principale, cât şi cererii reconvenţionale, precum şi celorlalte cereri şi excepţii invocate, şi va aprecia ca inutilă analizarea celorlalte motive de recurs – cu excepţia motivului privitor la dreptul la un proces echitabil, garantat prin Constituţia României şi art. 6 din CEDO. În acest sens, trebuie arătat că dreptul la un proces echitabil trebuie respectat faţă de toate părţile implicate, deci inclusiv faţă de reclamanţii din prezenta cauză, care au obţinut o recunoaştere a dreptului lor de proprietate printr-o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Jurisprudenţa CEDO este constantă în sensul că raporturile juridice asupra cărora s-a dispus prin hotărâri judecătoreşti irevocabile trebuie să se bucure de stabilitate, în acest sens fiind cauza Brumărescu contra României.
În concluzie, tribunalul constată că recursul nu este fondat fiind respins ca atare în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, au fost obligaţi în solidar recurenţii-pârâţii să plătească intimaţilor-reclamanţi. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
