Prin sentinta nr. 1514/20.11.2006, instanta a admis în parte actiunea civila având ca obiect “ridicare constructie ” formulata de catre reclamantul L.T. în contradictoriu cu pârâtii M.G. si M.V., a respins cererea reconventionala cu privire la toate capetele de cerere formulate, a obligat pârâtii sa ridice gardul amplasat pe terenul reclamantului sub sanctiunea unor daune cominatorii de 10 lei/zi întârziere dupa 5 zile de la ramânerea definitiva a sentintei, a respins capatul de cerere privind autorizarea de a ridica gardul pe cheltuiala pârâtilor ca prematur formulat si a autorizat reclamantul sa construiasca pe vechiul amplasament, pe terenul sau, zidul despartitor distrus de pârâti si i-a obligat pe acestia sa se abtina de la orice act de distrugere sau tulburare.
În ceea ce priveste capatul de cerere formulat de catre pârâti pe cale reconventionala cu privire la crearea unui drept de acces permanent pe culoarul existent între cele doua constructii pentru a permite lucrari de reparatii si întretinere a constructiilor proprietatea pârâtilor, instanta a retinut ca aceasta ar reprezenta o îngradire a dreptului de proprietate care nu este posibila în lipsa unei conventii între parti sau a unei dispozitii legale, dreptul de proprietate fiind garantat prin Constitutie. În cauza, între parti nu exista o astfel de conventie, iar un drept de acces pemanent pentru lucrari de reparatie si întretinere nu este reglementat de nici o dispozitie legala , nefiind inclus în servitutile naturale si legale reglementate de Codul civil care reprezinta îngradiri ce se refera la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinatati. Dreptul de proprietate poate fi îngradit si pe cale judecatoreasca în baza raporturilor de buna vecinatate conform art.588 C.civ. Însa, în toate situatiile, trebuie avut în vedere scopul pentru care acest drept este recunoscut pentru împiedicarea abuzului de drept. În temeiul acestor dispozitii, este posibila obligarea unui proprietar de a permite intrarea în curtea sa, a vecinului când acest lucru este necesar pentru efectuarea unor reparatii sau lucrari la un zid care da în acea curte, însa aceste îngradiri trebuie limitate la perioada de timp necesara efectuarii reparatiilor si nu poate fi vorba de un acces permanent asa cum au solicitat pârâtii.