Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X la data de 19.02.2013, reclamanta SC P.C. SRL a chemat în judecată pârâta SC N.C. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la achitarea sumei de 36.476 RON, reprezentând debit înregistrat faţă de societatea reclamantă ca urmare a încheierii convenţiei comerciale – contract de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011, obligarea la plata penalităţilor de întârziere prevăzute la art. 4, calculate de la data introducerii acţiunii până la momentul plăţii efective, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea, reclamanta a arătat că, aşa cum rezultă din conţinutul convenţiei comerciale reprezentate prin contractul de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011 încheiat între părţi, vânzătorul a înţeles să îşi execute în mod conform obligaţiile şi să furnizeze produsul achiziţionat de către cumpărătorul societăţii debitoare, la preţul convenit de comun acord, iar cumpărătorul s-a obligat să plătească preţul produsului către furnizor în termenul convenit de la emiterea facturii de către acesta şi anume 10 zile de la data facturării.
A mai arătat că în urma livrării produsului vândut în conformitate cu contractul de livrare materiale şi transport amintit, s-a procedat de către societatea P.C. SRL la emiterea facturii nr. 24 din 06.04.2011 în valoare de 80.724 lei şi a facturii nr. 25 din 06.04.2011 în valoare de 30.752 lei, facturi achitate parţial până la data formulării prezentei cereri.
A mai arătat că în temeiul dispoziţiilor inserate în contract, potrivit capitolului 4, în cazul în care achizitorul nu îşi onorează obligaţiile în termen de 10 zile de la expirarea perioadei cuvenite, atunci acestuia îi revine obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,5% din plata neefectuată pe zi de întârziere, clauză introdusă conform reglementărilor legale.
A mai arătat că a îndeplinit procedura de conciliere prevăzută de art. 720 indice 1 C.pr.civilă însă la concilierea directă debitoarea nu a înţeles să îşi comunice în scris sau printr-un reprezentant legal poziţia pe care o adoptă în prezenta speţă cu privire la debitul pe care aceasta îl înregistrează faţă de societatea creditoare.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969 şi 1092 Cod civil, art. 82 coroborat cu art. 112 din Codul de procedură civilă.
Prin serviciul registratură la data de 20.03.2013 reclamanta a depus precizare de acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor în valoare de 129.489,80 RON.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare la data de 25.03.2013, prin care a solicitat respingerea neîntemeiată a acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că prin introducerea acţiunii, reclamanta nu a întrunit prevederile legislaţiei în vigoare pentru promovarea unei acţiuni în pretenţii, deoarece aceştia nu au făcut dovada cu documentele la care fac referire în cuprinsul acţiunii, iar la data verificării dosarului acţiunea nu era timbrată corespunzător, mai mult acţiunea a fost înregistrată la data de 19.02.2013, drept pentru care consideră că sunt incidente prevederile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă intrat în vigoare la 15.02.2013, iar suma de 36.476 lei ce face obiectul creanţei nu este dovedită.
A mai arătat că la data de 25.03.2011, între societatea reclamantă şi societatea pârâtă a fost încheiat contractul de livrare materiale şi transport, semnat şi ştampilat de fiecare parte, înregistrat sub nr. 234, având ca obiect vânzarea-cumpărarea a 2.000 tone de piatră concasată de carieră 0-63 şi transportul acesteia cu autobasculante, fiind stabilit totodată şi preţul materialelor furnizate, acesta fiind de 45 lei/tonă, transportul inclus la care se adaugă TVA, plata fiind făcută pe bază de factură emisă de furnizor, cu OP sau fila CEC.
A mai arătat că, luând cunoştinţă de acţiune şi de înscrisurile de care se face vorbire în susţinerea acesteia, s-a observat că, contractul încheiat la data de 25.03.2011 şi înregistrat sub nr. 234, între cele două societăţi, are cu totul o altă formă, fiind modificate punctele 2, 3 şi 4 alin. 2.
În drept a invocat dispoziţiile art. 115 C.pr.civilă sau ale art. 205 şi urm. Noul Cod de procedură civilă.
În dovedire a depus la dosar copia contractului de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011, certificat de înregistrare, factura nr. 25/06.04.2011, factura nr. 24/06.04.2011, extras de cont din 15.04.2011, extras de cont din 07.04.2011, sentinţa civilă nr. 540/14.08.2012 pronunţată de Judecătoria Orşova în dosar nr. 867/274/2012.
La termenul de judecată din data de 26.03.2013 pârâta, prin apărătorul său, a depus la dosar originalul contractului de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011 încheiat între părţi şi care constituie temeiul juridic al promovării cererii introductive de către reclamantă.
Prin serviciul registratură la data de 08.04.2013 reclamanta a depus la dosar taxele de timbru în cuantum de 2070 lei, respectiv 4200 lei şi timbru judiciar în valoare de 10 lei, răspuns la întâmpinare, contractul de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011, extrase de cont, facturile nr. 25/06.04.2011şi nr. 24/06.04.2011.
La termenul de judecată din data de 30.04.2013, pârâta, prin apărător, a depus la dosar cerere privind înscrierea în fals a contractului de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011 depus la dosar, cerere ce a fost respinsă de instanţă prin încheierea din aceeaşi dată.
Prin sentinţa nr.X Judecătoria Orşova a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC N.C. SRL, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 36.476 lei reprezentând contravaloare piatră concasată conform facturilor nr. 24/06.04.2011 şi respectiv 25/06.04.2011, a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere şi a obligat pârâta la 2.075 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta P.C. SRL – prin creditor R.S.C. şi pârâta SC N.C. SRL.
Prin decizia nr.342/2013 din 03.12.2013 Tribunalul Mehedinţi a anulat ca netimbrat recursul formulat de reclamanta P.C. SRL; a admis recursul formulat de pârâta SC N.C. SRL împotriva sentinţei nr.X pronunţată de către Judecătoria Orşova în dosarul nr.X; a casat sentinţa nr.X pronunţată de către Judecătoria Orşova în dosarul nr. X şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova sub nr.X* din 07.04.2014.
La termenul din 12.05.2014 instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamantă a numitei R.S.C.
La termenul din 11.09.2014 instanţa interpelând părţile a stabilit ca probele administrate în primul ciclu procesual rămân câştigate cauzei.
La acelaşi termen de judecată apărătorul pârâtei a depus note scrise şi un set de avize de însoţire a mărfii (filele 28-67 dosar X*).
La termenul din 09.10.2014 s-a luat declaraţie administratorului pârâtei (fila 75) , s-a purces la verificare de scripte luându-se specimen de scris acestuia (fila 76) şi a fost încuviinţată proba cu expertiză contabilă şi efectuarea unei adrese către P.L..
La acelaşi termen de judecată au fost depuse de reclamantă prin apărător originalele avizelor de însoţire a mărfii (filele 77-221).
Prin serviciul registratură la 07.11.2014 P.L. a comunicat relaţiile solicitate de instanţă (filele 228-231).
La 26.11.2014 prin serviciul registratură a fost depus raportul de expertiză de expert T.I. (filele 241- 256).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între reclamanta S.C. P.C. S.R.L. şi pârâta S.C . N.C. S.R.L. s-a fost încheiat contractul de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011 (filele 15,16 dosar) în baza căruia părţile au convenit vânzarea respectiv cumpărare a 2.000 tone de piatră concasată de carieră 0-63 şi transportul acesteia cu autobasculantele, contractul derulându-se pe o perioadă de 12 luni, în vigoare la data semnării sale, preţul materialelor furnizate fiind stabilit de comun acord la 45 lei/tonă transport inclus la care se adaugă TVA, contractul purtând semnătura reprezentantului societăţii pârâte şi ştampila societăţii, necontestate de apărătorul acesteia la momentul interpelării sale.
În apărare reclamanta invocă dispoziţiile contractului de livrare materiale şi transport nr. 234/25.03.2011 (filele 37-38 dosar) în baza căruia părţile au convenit vânzarea respectiv cumpărare a 2.500 tone de piatră concasată de carieră 0-63 şi transportul acesteia cu autobasculantele, contractul derulându-se pe o perioadă de 4 luni, în vigoare la data semnării sale, preţul materialelor furnizate fiind stabilit de comun acord la 45 lei/tonă transport inclus la care se adaugă TVA, contractul purtând semnătura reprezentantului societăţii pârâte şi ştampila societăţii. Convenţia părţilor prevede că plata se va face pe bază de factură emisă de furnizor cu OP sau filă CEC în termen de 10 zile de la facturare, în caz contrat urmând a se aplica penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere şi care pot depăşi cuantumul sumei datorate.
Urmare acestui contract reclamanta a emis facturile nr. 24/06.04.2011(fila 21 dosar) şi respectiv nr. 25/06.04.2011(fila 20 dosar), facturi semnate de administratorul pârâtei, acceptate la plată de către pârâtă şi achitate parţial aşa cum rezultă din extrasul de cont (fila 22 dosar), plătindu-se sumele de 50.283,89 lei şi respectiv, 25.000 lei.
Prin cerea pendinte reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la diferenţa sumei de 36.476 lei ca urmare a emiterii facturilor nr. 24/06.04.2011 şi respectiv nr. 25/06.04.2011, penalităţi de întârziere în cuantum de 129.489,80 lei – astfel cum au fost precizate pentru termenul de judecată din 26.03.2013.
Referitor la aplicabilitatea în timp a legii civile instanţa constată că faţă de data încheierii contractului nr. 234 (25.03.2011) şi de dispoziţiile art. 6 alin. 2 Noul Cod civil care statuează că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, speţa dedusă judecăţii se supune dispoziţiilor vechiului Cod civil cu toate consecinţele fireşti ce decurg din acestea.
În raport de faptul că la termenul din 12.05.2014 instanţa a reţinut lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei care a fost radiată, creanţa fiind repartizată prin hotărârea nr. 2/03.01.2013 a Adunării generale a Asociaţiei numitei R.S.C., instanţa va re respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. P.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. N.C. S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Instanţa constată că pârâta a contestat cel de-al doilea contractul încheiat între părţi, cel în care este inserată cantitatea de 2.500 t piatră (f.17,18), în sensul că acesta prezintă modificări sub aspectul cantităţii de piatră ce urmează să fie livrată, a duratei de derulare a contractului, precum şi asupra perceperii de penalităţi.
Cu ocazia verificării de scripte efectuată de instanţă, reclamanta nu a putut depune originalul contractului contestat de pârâtă, declarând, prin apărătorul ales, că nu se află în posesia acestuia.
Având în vedere aceste aspecte care fac practic imposibilitatea verificării de scripte, dar şi susţinerile reprezentantului societăţii pârâte care a declarat că se numeşte I.A.C., că în cadrul societăţii nu există nici un angajat cu numele C.P. aşa cum s-a consemnat în convenţie, iar scrisul de mână care apare în contract nu îi aparţine, aspect observat şi de instanţă, existând posibilitatea ca semnătura acestuia şi ştampila aplicate să provină din xeroxarea celei dea doua file din contractul încheiat iniţial, cu atât mai mult cu cât pe prima pagină a contractului depusă la fila 37 apare numele cumpărătorului C.P. scris cu pixul negru, iar pagina a 2a de la fila 38 este o copie xerox, în lipsa originalului întregului contract, instanţa va reţine că obligaţiile părţile sunt consemnate în primul contractul încheiat, existent la filele 15 şi 16 din dosar, înlăturând cel de-al doilea contract(f.37,38).
Pe de altă parte deşi, pârâta contestă cantitatea de piatră convenită a fi livrată, din cuprinsul facturilor nr. 24/06.04.2011 şi respectiv nr. 25/06.04.2011, se observă că ceea ce s-a livrat este cantitatea de 2.100 şi respectiv 800 tone piatră concasată de carieră 0-63.
Instanţa nu poate reţine argumentele aduse de administratorul societăţii care cu ocazia audierii sale de către instanţă la termenul din 09.10.2014 (f.75) a declarat că a semnat cele două facturi, fără a le citi, sub imperiul constrângerii exercitate de soţul numitei R.S., care era în prezenţa a doi bodyguarzi şi l-a ameninţat că va avea probleme dacă nu le semnează, întrucât aceste aspecte nu sunt dovedite şi nici nu au fost invocate în primul ciclu procesual, apreciindu-le neverosimile şi invocate pro causa, motiv pentru care va da eficienţă probatorie acestor înscrisuri.
Examinând raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul contabil T.I. instanţa reţine că în evidenţele sintetice şi analitice ale părţilor este înregistrată suma de 36.476 lei pe care reclamanta o solicita de la pârâtă pentru marfa livrată în afara contractului de furnizare încheiat cu aceasta, iar pentru piatra livrată în baza contractului dintre părţi nr. 234/25 .03.2011 parata datorează reclamantei suma de 1.341,45 lei rezultată din 34,87 tone piatră livrate şi neachitate.
P.L. a făcut în perioada 2011-2012 plăţi pentru piatra livrată de reclamantă şi plăţi pentru lucrările executare de parata, iar reclamanta a livrat în mod direct piatra către primărie, în cantitate de 4300 tone cu alte avize de expediţie decât cele depuse la dosarul cauzei.
Potrivit adresei nr. 4605/23.10.201 4 a P.L. (f.228) instanţa observă că parata a livrat primăriei cantitatea de 1.969,17 mc piatră.
Analizând probele administrate în cauza instanţa reţine că, deşi părţile nu au încheiat decât un singur contract în formă scrisă, iar printr-o convenţie consensuală valabilă, dovedită prin semnarea celor două facturi de reprezentantul pârâtei, facturi achitate parţial, cu aspectele reieşite din actele contabile ale părţilor relevate de expert, dar şi cu avizele de însoţire marfă depuse la dosarul cauzei, acestea au modificat cantitatea de piatră ce s-a livrat de la 2.000 t la 2.500 tone.
Faptul că pârâta a livrat P.L. doar cantitate de 1969, 17 mc nu este de natură să dovedească că pârâta a cumpărat doar această cantitate de la reclamantă.
Instanţa reţine că potrivit art. prevederilor 1073 C.civ. 1864, din care reiese că răspunderea contractuală este antrenată în situaţia în care partea contractantă nu îşi îndeplineşte, în mod nejustificat, obligaţiile asumate, în jurisprudenţă şi în literatura de specialitate stabilindu-se necesitatea îndeplinirii următoarelor condiţii: existenţa unui contract valabil încheiat, neexecutarea obligaţiilor de către parte, neexcutarea să fie nejustificată şi să existe un prejudiciu.
În ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa conchide că, în prezenta cauză, existenţa între părţi a unui raport juridic contractual consensual încheiat şi dovedit prin emiterea facturilor nr. 25 şi 26 semnate de reprezentantul paratei, facturi ce au fost parţial achitate.
Relativ la a doua şi a treia condiţie, instanţa reţine că obligaţia pârâtei de a achita o sumă de bani este o obligaţie de rezultat, iar, în materia răspunderii civile contractuale, neexecutarea de către debitor a obligaţiilor de a da şi de a face, precum şi culpa acestuia se prezumă, până la proba contrară. Dat fiind că pârâta nu a dovedit că şi-ar fi executat obligaţia de plata izvorâtă din contract sau că există o cauză exoneratoare de răspundere, instanţa consideră că cele două cerinţe sunt întrunite.
În privinţa celei de-a patra condiţii, instanţa observă că, prin neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de plată , petenţii au suferit un prejudiciu cert.
În raport de aceste considerente instanţa va admite în parte acţiunea formulată de reclamanta R.S.C. şi va obliga pârâta S.C. N.C. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 36.476 lei reprezentând contravaloarea pietrei concasate livrată conform facturilor nr. 24 şi 25 din 06.04.2011.
Referitor la penalităţile de întârziere, creditorul poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi penalităţi, dacă penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit.
Examinând contractul încheiat între părţi în formă scrisă şi reţinut de instanţă se constată că această clauză nu există, iar reclamanta nu a făcut dovada unui contract consensual cu privire la obligaţia de plată a penalităţilor, motiv pentru care va respinge acest petit ca fiind nefondat.
Instanţa nu ar fi putut acorda penalităţi de întârziere nici în cazul în care acestea ar fi fost prevăzute în contract în raport de faptul că daunele-interese moratorii se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, cu excepţia cazului în care pârâtul a fost pus în întârziere anterior (art. 1088 C.civ. 1864). Constatând că pârâta nu este de drept în întârziere, nu a fost pusă în întârziere anterior promovării acţiunii, iar perioada pe care aceasta solicită penalităţile este de la momentul scadenţei până la introducerea acţiunii, aceste petit apare ca fiind nefondat.
Faţă de considerentele expuse mai sus urmează să fie admisă în parte acţiunea, obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 36.476 lei reprezentând contravaloare piatră concasată conform facturilor nr. 24/06.04.2011 şi respectiv 25/06.04.2011 şi respins petitul privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
În raport de soluţia adoptată, văzând dispoziţiile art. 274 Cod pr.civilă, constatând şi culpa procesuală a pârâtei, va fi obligată aceasta la plata sumei de 1.500 lei către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Văzând si disp.art.255 şi următoarele Cod proc.civilă,
