Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. 13.915/86/16.12.2010, reclamanta S.C. „X” S.R.L. Suceava – prin lichidator „Y” Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, a solicitat anularea Deciziei nr. 74 din 16.06.2010 şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr. 78541/29.10.2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Suceava – Activitatea de Inspecţie Fiscală.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 74 din 16.06.2010 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava – Biroul de Soluţionare Contestaţii s-a dispus respingerea ca nedepusă în termen a contestaţiei formulată de societate împotriva Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr. 78541/29.10.2009 emisă de A.N.A.F. – D.G.F.P. Suceava – Activitatea de Inspecţie Fiscală.
Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost înregistrată la organul emitent sub nr. 78541/29.10.2009, iar prin adresa cu acelaşi număr, un exemplar al deciziei, împreună cu Raportul de inspecţie fiscală nr. 78802/26.10.2009 a fost transmis administratorului societăţii.
Prin sentinţa nr. 822 din 20.10.2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de reclamantă şi desemnarea în calitate de administrator judiciar a practicianului în insolvenţă „Y” Suceava, astfel încât, începând cu data de 20.10.2009 administratorul societăţii nu mai avea dreptul să reprezinte firma rezultând că trimiterea deciziei contestate s-a făcut în mod greşit fostului administrator.
A arătat reclamanta că, în cuprinsul deciziei contestate organul fiscal a invocat dispoziţiile art. 43, 44, 68, 205 – 207 din O.G. nr. 92/2003, pct. 3.11 din O.M.F.P. nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003, art. 101 C.pr.civilă, însă conţinutul acestor prevederi legale este irelevant în raport cu procedura viciată de comunicare a actului administrativ – fiscal de către autoritatea fiscală.
Totodată, s-au invocat dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, susţinându-se faptul că procedura de comunicare a fost respectată de organele fiscale, decizia fiind comunicată celui care a reprezentat-o şi care, conform art. 44 din legea sus – menţionată, avea obligaţia de a-i informa pe ceilalţi reprezentanţi ai societăţii, respectiv administratorul judiciar sau lichidatorul.
Din conţinutul acestei motivări, organul fiscal recunoaşte faptul că decizia a fost comunicată celui care a reprezentat societatea şi nicidecum celui care reprezintă societatea în momentul comunicării actului, astfel că art. 44 din Legea nr. 85/2006 invocat de pârâtă nu prezintă relevanţă în planul modalităţii de comunicare ci conţine anumite obligaţii în sarcina debitorului, nerespectarea acestora atrăgând sancţiunea amenzii prevăzută de art. 108 ind. 1 al. (1), pct. 2 lit. d) şi e) din Codul de procedură civilă iar controlul respectării prevederilor articolului revine judecătorului sindic ce aplică şi sancţiunea.
A mai arătat reclamanta că, faptul că debitorul ( fostul administrator ) nu ar fi respectat dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 85/2006 nu poate atrage răspunderea societăţii comerciale şi sancţionarea acesteia cu decăderea din dreptul de a formula contestaţie pe considerentul că termenul de depunere a fost depăşit..
Totodată, art. 44 din lege are în vedere obligaţia debitorului cu privire la informaţiile deţinute de către acesta anterior deschiderii procedurii insolvenţă. Comunicarea Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009 s-a realizat după deschiderea procedurii de insolvenţă, motiv pentru care informaţiile privind comunicarea şi conţinutul deciziei fiscale în cauză exced normei legale invocate.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca nefondată şi menţinerea Deciziei nr. 74/16.06.2010 ca legală şi temeinică.
A arătat că Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost comunicată reprezentantului societăţii la data de 02.11.2009 sub semnătură de primire iar contestaţia, înregistrată sub nr. 6255, a fost depusă la data de 29.04.2010, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 207 al. 1 din O.G. nr. 92/2003.
Cu privire la susţinerile reclamantei, pârâta a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 47 al. 1 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea dacă nu şi-a declarat intenţia de reorganizare şi nicidecum că acesta nu mai are calitatea de administrator al debitoarei.
Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost comunicată, potrivit dispoziţiilor art. 44 al. 2 din O.G. nr. 982/2003, administratorului societăţii reclamante. Mai mult, la data semnării de primire a deciziei, societatea era în termenul de 10 zile de predare la dosarul de insolvenţă a actelor şi informaţiilor prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea nr. 85/2006, termen stabilit prin sentinţa nr. 822/2009 privind deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societate, iar administratorul judiciar nu îşi preluare încă atribuţiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Tribunalul Suceava – secţia comercială,contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 1010 din 10 februarie 2011 a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „X” S.R.L. Suceava – prin lichidator „Y” Suceava, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, a anulat Decizia nr. 76/16.06.2010 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava – Biroul de Soluţionare Contestaţii.
A fost obligată pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. 1604/ 27.10.2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Având în vedere cererea pendinte s-a constatat că potrivit art. 44 alin. 1 şi 2 din OG nr. 92/2003 actul administrativ fiscal trebuie comunicat, pentru a fi opozabil, contribuabilului căruia îi este destinat.
Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009 a fost comunicată la data de 02.11.2009 lui S.C., administrator al S.C. „X” S.R.L.
Însă, prin sentinţa comercială nr. 822/20.10.2009 a Tribunalului Suceava s-a deschis procedura insolvenţei faţă de S.C. „X” S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar „Y” Suceava.
Prin urmare, începând cu data de 20.10.2009 fostul administrator S.C. nu mai avea calitatea de reprezentant legal al S.C. „X” S.R.L., iar comunicarea deciziei de impunere făcută acestuia nu era valabilă.
Contrar argumentelor organului fiscal, prin deschiderea procedurii insolvenţei, fostului administratorului i s-au retras atributele de reprezentare a societăţii, iar împrejurarea că decizia de impunere a fost comunicată înăuntrul termenului de predare a actelor şi informaţiilor prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu validează comunicarea titlului către acesta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de critică enunţate, pârâta a invocat situaţia că, deşi faţă de reclamantă a fost deschisă procedura insolvenţei ( prin sentinţa nr.822/20.X.1999 a Tribunalului Suceava), administratorului reclamantei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, conform prevederilor legale; că la data primirii deciziei de impunere – 2.XI.2009 reclamanta era în termenul de 10 zile de predare a documentelor administratorului judiciar numit care nu-şi preluase încă atribuţiile, etc.
Motivele de recurs invocate de pârâtă, cu trimitere la prev. art.304 pct.7,9 Cod pr.civilă, nu au putut face însă obiectul de analiză al tribunalului în acel cadru procesual, reţinându-se prevalenţa în cauză a excepţiei necercetării fondului.
Cu referire la reclamantă, s-a observat următoarea situaţie juridică:
Prin sentinţa nr. 822 din 20.X.2009 a Tribunalului Suceava – secţia comercială,contencios administrativ şi fiscal s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei reclamantei, cu consecinţa ridicării dreptului de administrare pentru administratorul acesteia şi numirea în calitate de administrator judiciar a „Y” Suceava.
În această situaţie, la data de 27.X.2009, când a fost emisă decizia de impunere în discuţie, reclamanta era reprezentată legal de administratorul judiciar – „Y” Suceava, căruia trebuia să-i fie comunicată ca atare.
Ori în cauză, contrar celor menţionate, decizia de impunere a fost comunicată la data de 2.XI.2009 (ulterior sentinţei nr.822/20.X.2009), administratorului reclamantei S.C., care nu mai reprezenta legal reclamanta şi nu putea conduce activitatea acesteia, conform prevederilor Legii nr.85/2006 – art. 47 alin.1.
Conform acestor considerente, sentinţa de admitere a contestaţiei reclamantei a fost apreciată ca întemeiată, ea anulând Decizia nr.76/16.06.2010 prin care DGFP Suceava a respins contestaţia reclamantei împotriva deciziei de impunere, ca nedepusă în termen.
S-a constatat că instanţa de fond a procedat eronat însă, la obligarea pârâtei de a soluţiona pe fond contestaţia împotriva deciziei de impunere, în loc de a proceda ea însăşi la soluţionarea fondului cauzei – contestaţia fiind considerată a fi fost introdusă în termen, în lipsa dovezii de comunicare a deciziei de impunere reprezentantul legal către reclamantei „Y” Suceava.
Astfel, prin Decizia nr.2017 din 2 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea fondului cauzei.
Cauza a fost reînregistrată sub acelaşi număr pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 12.07.2011, la C6 F Cont.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 22 septembrie 2011, preşedintele completului de judecată a invocat din oficiu excepţia de incomptibilitate şi în temeiul disp.art.98 din ROI a trimis cauza în vederea soluţionării excepţiei.
Prin repartizare aleatorie, cauza a fost soluţionată de C7 F Cont prin Încheierea de şedinţă din data de 10 octombrie 2011 când a fost admisă excepţia de incompatibilitate, dosarul fiind trimis pentru repartizare aleatorie, cu blocarea C6 F Cont.
Cauza a fost repartizată aleatoriu, C7 F Cont la data de 11.10.2011.
Reclamanta a depus la dosar precizări, prin care a arătat că, în condiţiile în care reclamanta a justificat achiziţia stocului scriptic de marfă in valoare totală de 576.209 lei (implicit stocul lipsă în valoare de 214.070 lei), cu documentele prevăzute la art.146 alin.1 din Codul fiscal, dreptul de deducere a TVA achiziţia de marfă este indiscutabil, motiv pentru care suma de 40.673 lei reprezintă TVA deductibilă aferent soldului de 214.070 lei.
Astfel, conform mecanismului de deducere a TVA, din perspectiva Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, posesia documentelor solicitate si îndeplinirea cerintelor mentionate, conferă dreptul de deducere a TV A., organul de inspectie fiscala trebuind sa tina seama, la calculul TVA de plata neinregistrata (aferent lipsei din gestiune), de TVA deductibila aferent soldului in suma de 40.673 lei.
Fata de considerentele arătate, solicită admiterea contestatiei si desfiintarea Deciziei de impunere 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr.78541/29.10.2009, emisă de către A.N.A.F.- D.G.F.P. Suceava – Activitatea de inspecţie fiscală, cu privire la obligaţia de plată reprezentând TVA in suma de 41.893 lei.
Pârâta a solicitat prin precizările depuse la dosar (fila 24-26) respingerea contestaţiei ca nefondate, întrucât pentru suma de 214.070 lei reclamanta nu a putut dovedi existenţa faptică a stocului, rezultă că aceasta avea obligaţia de a colecta TVA aferentă acestor mărfuri lipsă în gestiune şi adaosului comercial aferent, aşa cum prevede şi art. 128 alin. 4 lit. d din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificat.
Prin sentinţa nr.1235/23.02.2012, Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând următoarele:
Prin contestaţia depusă la organul fiscal, reclamanta a contestat măsurile stabilite prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 1604/27.10.2009, înregistrată la Activitatea de Control Fiscal sub nr. 78541/29.10.2009 privind suma totală de 43.011 lei, reprezentând: 1028 lei impozit pe profit, 90 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit si 41.893 lei reprezentând TVA.
Cum reclamanta nu a putut dovedi existenţa faptică a bunurilor constatate lipsă în gestiune, în sumă de 214.070 lei, tribunalul a apreciat că în mod legal organele fiscale au colectat TVA aferentă stocului şi adaosului aferent.
Potrivit art. 128 alin. (4) lit.d) din Legea nr. 571/2003, reprezintă operaţiune ce intră în sfera de aplicare a TVA bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) – c). Aşadar, câtă vreme reclamanta nu a probat că lipsa în gestiune se datorează uneia din situaţiile prev. la alin.8 lit.a) – c), evidenţiate ca atare în gestiune, ea nu este exceptată de la plata TVA.
Prima instanţă nu a primit susţinerea reclamantei că are dreptul la deducerea TVA tocmai pentru că, aşa cum s-a constatat, suma de 214.070 lei reprezintă o lipsă în gestiune pentru care avea obligaţia legală de a colecta TVA, iar dreptul de deducere nu a fost exercitat în condiţiile prev. la art. 146 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal: pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1); Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, alta decât o livrare/prestare fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) şi (2), trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.
Or, reclamanta, în calitate de prestator de servicii a emis facturi către diverşi clienţi care nu au fost recepţionate si înregistrate în contabilitatea acestora, iar în calitate de beneficiar, a înregistrat cu întârziere factura emisă de SC „Z” SRL Suceava, nesocotind termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru a putea beneficia de deducerea taxei.
Tribunalul a reţinut, referitor la modul de calcul al TVA, că raţionamentul reclamantei este corect atunci când afirmă că TVA de plată la bugetul de stat se calculează ca diferenţa între TVA colectată si TVA deductibilă, dar porneşte de la premisa greşită că TVA în valoare de 41.893 lei a fost colectată, acest lucru nefiind posibil datorită faptului că facturile emise de reclamantă nu au fost recepţionate, facturile originale regăsindu-se la furnizor, aşa cum au constatat comisarii Gărzii Financiare cu prilejul verificărilor efectuate la data de 05.06.2009 şi materializate în procesul-verbal de constatare nr. 605119 încheiat la aceeaşi dată.
Faţă de cele de mai sus, instanța de fond a respins acţiunea formulată de SC „X” SRL Suceava împotriva Deciziei de impunere nr. 1604/27.10.2009 a DGFP Suceava, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. „X” SRL prin lichidator „Y” Suceava, criticile sale vizând împrejurarea că modalitatea de calcul însuşită de pârâtă nu este corectă.
În speţă, această metodă de determinare a TVA datorată bugetului de stat în cazul stocului scriptic de marfă la 31.05.2009 (lipsa în gestiune) a fost aplicată de către Garda Financiară Suceava prin procesul verbal de constatare nr.605119/05.06.2009, în condiţiile în care stocul scriptic de marfă avea o valoare mai mare decât stocul constatat cu prilejul inspecţiei fiscale (602.571,09 lei cu o TVA deductibilă de 114.488 lei).
Procedând la aplicarea adaosului de 3%, comisarii Gărzii Financiare au determinat un stoc scriptic în valoare de 620.648 lei cu o TVA colectată de 117.923 lei.
Folosind metoda menţionată mai sus (602.571 lei x 19% = 114.488 lei – TVA deductibilă aferentă soldului, 620.648 lei x 19% = 117.923 lei – TVA colectată), a rezultat o TVA de plată neînregistrată (aferentă lipsei din gestiune) de 3.435 lei, la care se adaugă TVA aferentă facturii fiscale nr.569/18.03.2009 în sumă de 5.009 lei, rezultând o TVA totală de plată de 8.444 lei.
În condiţiile în care stocul scriptic de marfă constatat de organul de inspecţie fiscală avea o valoare redusă faţă de cel reţinut de Garda Financiară Suceava (214.070 lei), în mod evident şi fără echivoc, TVA de plată neînregistrată (aferentă lipsei din gestiune) trebuie să fie inferioară valorii de 8.444 lei.
Prin decizia nr.3388 din 12 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de recurenta S.C. „X” SRL, prin lichidator „Y” Suceava, împotriva sentinţei nr.1235/23.02.2012, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr.13915/86/2010*, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava, a casat sentinţa atacată cu reţinerea cauzei pentru rejudecarea fondului, fixând termen pentru judecarea cauzei la data de 06.07.2012
S-a reţinut în motivarea soluţiei că, aşa cum rezultă din cuprinsul susţinerilor reclamantei (filele 15-19 dosar fond) şi ale pârâtei (filele 24-25 dosar fond), în cauză există o dispută asupra modalităţii de calcul a TVA, dar şi asupra situaţiei de fapt. Astfel, reclamanta invocă un proces-verbal emis de Garda Financiară, ale cărui constatări sunt diferite de acelea ale inspecţiei fiscale. Pe de o parte pârâta susţine că sumele calculate de Garda Financiară nu sunt relevante, întrucât procesul-verbal nu reprezintă titlu de creanţă, iar, pe de altă parte nu sumele calculate de Garda Financiară se contestă.
Cum prima instanţă nu a analizat argumentele reclamantei privind modalitatea greşită de calcul a TVA, nu a analizat neconcordanţele dintre raportul de inspecţie fiscală şi procesul-verbal întocmit de către Garda Financiară, Curtea a apreciat că nu a fost cercetat pe deplin fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art.312 al.1, 2, 5 din Codul de procedură civilă, art.20 din Legea nr.554/2004, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a reţinut cauze spre rejudecarea fondului.
Cu ocazia rejudecării fondului cauzei, instanţa a administrat proba cu expertiză contabilă, considerând necesar a cunoaşte părerea unor specialişti cu privire la împrejurările de fapt care fac obiectul dosarului.
Examinând probatoriul administrat în cauză, prin decizia nr.4477/24.05.2013, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, cu ocazia rejudecării fondului, a constatat că acţiunea este, în parte, întemeiată, astfel încât a admis acţiunea; a anulat decizia nr. 74/16.06.2010 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava; a constatat contestaţia depusă în termen; a modificat, în parte, decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009, în sensul menţinerii obligaţiei de plată pentru 2059 lei TVA şi 324,77 lei majorări de întârziere.
În fapt, reclamanta SC „X” SRL Suceava a făcut obiectul unui control al Gărzii Financiare în ziua de 04.06.2009, ocazie cu care s-a întocmit Procesul verbal de constatare nr. 605119/05.06.2009. Ca efect al controlului şi urmare a celor constatate, Garda Financiară Suceava a solicitat în baza adresei nr. 605119/12.06.2009 un control al ANAF Suceava în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat pentru aspectele sesizate.
Controlul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala din cadrul DGFP Suceava s-a desfăşurat in perioada 04.10.2009 – 23.10.2009 şi în urma acestuia s-a încheiat Raportul de inspecţie fiscală nr. 78802 din 26.10.2009.
Prin Decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009, înregistrată sub nr.78541 din 29.10.2009, emisa de către A.N.A.F.- D.G.F.P. Suceava – Activitatea de inspecţie fiscală, s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 43,011 lei, reprezentând: 41.893 lei-TVA, 1.028 lei – impozit pe profit, 90 lei – majorări impozit pe profit.
Reclamanta SC „X” SRL a contestat Procesul verbal şi Decizia de impunere considerând nereale concluziile acestora.
Prin decizia nr. 74/16.06.2010, contestaţia împotriva deciziei de impunere a fost respinsă de către Biroul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. Suceava, ca tardiv formulată.
Trebuie de precizat că, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 2017/02.06.2011 a acestei instanţe, s-a statuat irevocabil că, în mod eronat, prin decizia nr. 74/16.06.2010, contestaţia reclamantei a fost respinsă ca tardivă, fiind necesar ca instanţa să analizeze fondul cauzei.
Cu privire la obligaţiile fiscale impuse la plată reclamantei, Curtea a constatat că divergenţa de opinie dintre părţile litigante, constă în perioada care trebuia avută în vedere de către organele fiscale pentru stabilirea sumelor restante.
Astfel, pârâta pornind de la Procesul verbal de constatare întocmit de Garda Financiară din data de 04.06.2009 a prezentat o modalitate de calcul plecând de la balanţa de verificare la data de 30.04.2009, unde se menţionează un sold debitor al contului 301 „Materii prime „ = 516.578,05 lei.
De asemenea anexa nr. 4 la Raportul de inspecţie fiscală „Situaţia aprovizionărilor cu mărfuri în perioada 30.04.2009-04.06.2009” stabileşte un sold la data de 04.06.2009 de 576.208,63 lei. Raportul de inspecţie fiscală parţială preia în luna octombrie 2009 aceste sume fără a verifica şi analiza activitatea economică a societăţii în perioada 04.06.2009-30.09.2009, documentele de evidenţă primară şi contabilă aferente acestei perioade, o fişă a contribuabilului privind situaţia TVA şi Impozit pe profit.
Pe de altă parte, reclamanta consideră că obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat prin valorificarea Procesului Verbal de Constatare nr. 605119/05.06.2009 întocmit de comisarii Gărzii Financiare Suceava, care fac obiectul controlului fiscal din luna octombrie 2009 trebuiau stabilite prin verificarea documentelor de evidenta primară şi contabilă aferente perioadei 04.06.2009 -30.09.2009, deoarece în această perioadă a desfăşurat activităţi economice, achiziţii şi livrări de bunuri, prestări de servicii – lucrări de construcţii, activitate economică pentru care a depus deconturi de TVA şi a întocmit balanţe de verificare.
Curtea şi-a însuşit opinia expertului desemnat în cauză, în sensul analizei documentelor pentru intrări şi ieşiri materiale de construcţii, modul de întocmire a notelor de intrare recepţie, facturile de vânzare către clienţi, situaţiile de lucrări – prestări servicii lucrări în construcţii, inclusiv modul de înregistrare în evidenţa contabilă a acestor documente pentru perioada 01.01.2009 – 30.09.2009, întrucât cuprinde o analiză detaliată a activităţii reclamantei, ori ceea ce interesează în cauză este realitatea operaţiunilor economice impuse taxării desfăşurate de reclamantă şi nu analiza fracţionată a activităţii acesteia.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că reclamanta a întocmit în mod eronat declaraţiile de TVA pentru perioada 01.01.2009 – 30.04.2009, existând diferenţe între evidenţa contabilă (documente de evidenţă primară, jurnale de TVA) şi declaraţiile de TVA întocmite.
Pentru a stabili corect TVA de plată, s-au centralizat pentru perioada 01.01.2009-31.12.2009, comparativ sumele reale pentru TVA colectat şi TVA deductibil şi sumele înscrise de societate la întocmirea declaraţiilor de TVA.
Diferenţele constatate provin :
1. Din întocmirea declaraţiilor fiscale în mod eronat;
2. În luna iunie 2009 s-a omis înregistrarea în evidenţa contabilă a facturii Nr. 379/05.06.2009 de stornare a avansului facturat în luna martie 2009 în valoare de -16.806,72 lei cu un TVA colectat aferent stornării de -3.193,27 lei.
Aferent soldului scriptic în valoare de 18.765,36 lei, s-a calculat TVA de plată aferent în valoare de 3.565 lei care, coroborat cu rezultatul lunilor anterioare, determină la data de 30.09.2009 un TVA de recuperat în valoare de 2.364,00 lei.
S-a constatat că pentru perioada 01.10.2009-31.12.2009 sumele declarate de societate în deconturile de TVA sunt corecte.
La data de 31.12.2009 datorită deconturilor de TVA aferente lunilor octombrie şi noiembrie 2009, rezultă ca societatea are TVA de plată în valoare de 2.059,00 lei.
Pentru TVA-ul de plată calculat în perioada 01.09.2009-31.12.2009 s-au calculat accesorii astfel:
– La TVA de plată în valoare de 11.599,00 lei aferent lunii ianuarie 2009, având scadenţa în data de 25.02.2009, s-au calculat accesorii pentru perioada 25.02.2009-25.03.2009 în valoare de 324,77 lei;
-TVA de plată în valoare de 796 lei aferent lunii octombrie 2009, având scadenţa în data de 25.11.2009, nu s-au calculat accesorii pentru perioada 25.11.2009-31.12.2009 având în vedere că societatea a intrat în insolvenţă în data de 10 octombrie 2009;
– TVA de plată în valoare de 1.263,00 lei aferent lunii noiembrie 2009, având scadenţa în data de 25.12.2009, nu s-au calculat accesorii având în vedere că societatea a intrat în insolvenţă în data de 10 octombrie 2009;
În concluzie societatea are obligaţia de a plăti TVA la data de 31.12.2009 în valoare de 2.059,00 lei şi accesorii aferente în valoare de 324,77 lei.
Curtea a observat că pârâta, inclusiv în obiecţiunile formulate faţă de raportul de expertiză, critică perioada avută în vedere la efectuarea expertizei, considerând nelegală reanalizarea activităţii contabile a reclamantei pentru a perioadă mai lungă de timp, fără a critica, în fond sumele stabilite de experţi şi fără a invoca considerente ori un temei de drept care să confirme perioada avută în vedre la control de organul fiscal.
Ori, aşa cum s-a arătat mai sus, atâta timp cât expertul a verificat activitatea reclamantei pentru perioada 01.01.2009 -30.09.2009, constatând că în realitate, pentru această perioadă reclamanta datorează 2059 lei cu titlu de TVA şi 324,77 lei, majorări de întârziere, Curtea urmează a înlătura susţinerile pârâtei, dând curs, astfel, principiului realităţii operaţiunilor taxabile realizate de către societatea reclamantă.
În aceste condiţii, în baza art.18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a admis acţiunea, a anulat decizia nr. 74/16.06.2010 a D.G.F.P. Suceava şi, constatând contestaţia depusă în termen, a modificat, în parte, decizia de impunere nr. 1604/27.10.2009, în sensul menţinerii obligaţiei de plată pentru 2059 lei TVA şi 324,77 lei majorări de întârziere.
