Furtul art. 228 cp


SENTINȚA PENALĂ NR. 108

Şedinţa publică din data de 12.02.2016

PREŞEDINTE-LILIANA-MIRELA PUŞCAŞU

GREFIER – ELIZA-NICOLETTA FEKETE

 Ministerul Public reprezentat de procuror – Vicențiu Crăciunel Antohi

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale  pusă în mișcare prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti privind pe inculpatul … trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii  de furt, prev. de art. 228 al. 1,2 din Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1Cod penal.

Dezbaterile în fond au avut la data de 1.02.2016, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

I N S T A N Ț A

Deliberând, asupra cauzei penale de față;

Prin rechizitoriul nr. 2449/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, inculpatul … trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii  de furt, prev. de art. 228 al. 1,2 din Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1Cod penal.

 În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, la data de 26.08.2014, a sustras din autoturismul cu nr…. , proprietatea părții vătămate …, autoturism ce era parcat pr str… din … , o borsetă în care se aflau 2 carduri B CR, legitimația de serviciu, un portmoneu și un telefon marca Nokia.

 Situaţia de fapt mai sus menţionată se susţine cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate(fl.3,28,29), proces-verbal de cercetare la fața locului  (fl. 6-9), planșe fotografice ( fl.10-13),  proces verbal de sesizare de ridicare bunuri(fl.15), declarație  martor ( fl.16-18(, dovezi predare bunuri ( fl.20-22),  cazierul (fl. 41) şi declaraţiile inculpatului (fl. 34,38).

 Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti  la data de 17.03.2015 sub nr. 1473/270/2015.

 Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 26.05.2015  judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii pentru inculpatul BORZA ION.

Aspecte privind pretenţiile civile

Persoana vătămată … nu s-a constituit parte civilă în cauză , bunurile sustrase fiind recuperate în totalitate.

Apărările inculpatului

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită , după citirea în extras al actului de sesizare al instanţei  şi punerea în vedere inculpatului  a dispoziţiilor privind procedura simplificată a judecăţii prin recunoaşterea vinovăţiei ,inculpatul  a declarat personal că nu recunoaşte  săvârşirea faptei reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza dreptului comun . Fiind audiat ,inculpatul a declarat că nu cunoaşte nimic despre fapta pentru care a fost trimis în judecată .

Situaţia de fapt reţinută de instanţă

La data de 26.08.2014, în jurul orei 16:00, partea vătămată … a sesizat organele de poliţie ale staţiunii … despre faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 15:40, a parcat autoturismul proprietate marca Audi A4, cu numărul … pe str…. din …, între Şcoala nr.2 şi dispensar, lăsând geamurile întredeschise şi după ce a părăsit autoturismul cca.1 minut, persoane necunoscute i-au sustras borseta de culoare neagră rămasă pe bancheta dreapta faţă, în care se afla un portmoneu cu CI, legitimaţia de serviciu, certificatul de înmatriculare, două carduri BCR, asigurarea RCA şi un telefon mobil marca Nokia cu carcasă neagră, având număr de abonament.

În urma investigaţiilor efectuate de organele de poliţie, imediat după sesizarea faptei, a fost identificată borseta de culoare neagră aruncată în curtea catedralei catolice din …, la cca.200 m distanţă de locul faptei. În borsetă se aflau bunurile menţionate de partea vătămată, fără a fi găsit însă telefonul mobil.

Conform procesului verbal încheiat de organele de poliţie la 26.08.2014, o persoană care a dorit să-şi păstreze anonimatul i-a informat despre faptul că, l-a văzut pe numitul … în timp ce arunca borseta în curtea bisericii catolice (fl.15).

 La data de 02.09.2014 a fost identificat şi martorul …, care a susţinut că, la 27.08.2014, în jurul orei 16:00, s-a întâlnit cu numitul … în zona „…” din .. şi acesta i-a oferit spre vânzare un telefon mobil pe care l-a cumpărat cu suma de 20 lei (fl.16,17).

Ulterior, martorul a predat şi telefonul mobil marca Nokia model 6300, organelor de poliţie (fl.20) şi a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză (fl.17).

 De asemenea, toate bunurile găsite în borsetă au fost predate părţii vătămate pe bază de proces verbal la 26.08.2014 (fl.21,22).

 Fiind audiat, inculpatul şi-a rezervat dreptul la tăcere, arătând că nu dă nici o declaraţie cu privire la acuzaţia ce i se aduce.

Probe

Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului de negare a comiterii faptei, chiar dacă  nici inculpatul şi nici avocatul desemnat din oficiu nu au contestat probele în faza camerei preliminare , instanţa a apreciat că se impune readministrarea probelor din faza de urmărire penală( plângerea și declarația părții vătămate(fl.3,28,29), proces-verbal de cercetare la fața locului  (fl. 6-9), planșe fotografice ( fl.10-13),  proces verbal de sesizare de ridicare bunuri(fl.15), declarație  martor ( fl.16-18(, dovezi predare bunuri ( fl.20-22),  cazierul (fl. 41) şi declaraţiile inculpatului (fl. 34,38) , după punerea lor  în dezbaterea contradictorie a părţilor şi a procurorului .

A fost reaudiat  martorul …  şi s-a dispus citirea în şedinţă publică a declaraţiei martorului  …  , după ce s-a constatat imposibilitatea audierii acestuia ( fiind plecat din ţară).

Inculpatul prezent a solicitat administrarea de probe noi în apărare , proba cu martori, proba admisă de către instanţă. Au fost audiaţi martorii … şi … ( fila 39), martori propuşi în apărare.

În drept, fapta inculpatului … constând în aceea că la data de 26.08.2014, a sustras din autoturismul cu nr…. , proprietatea părții vătămate …, autoturism ce era parcat pr str…. din … , o borsetă în care se aflau 2 carduri BCR, legitimația de serviciu, un portmoneu și un telefon marca Nokia  întruneşte elementele constitutive ale  infracţiunii  de “furt  ”, prev. şi ped. de art. art. 228 al. 1,2 din Cod penal, cu aplicarea art.41 al.1Cod penal.

Latura obiectivă a infracţiunii  de furt presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia , fără consimţământul acestuia ,în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept.

Latura subiectivă a infracţiunii de furt  , presupune existenţa vinovaţiei sub forma intentiei.

Inculpatul a  săvârsit fapta  cu vinovatie în modalitatea intenţiei directe, conform dispozitiilor art. 16 alin. (3) lit. a) cod penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale şi a  urmărit producerea lui prin săvârsirea faptei.

Individualizarea pedepsei

Fiind administrate probe concludente şi pertinente în cauză (plângerea și declarația părții vătămate(fl.3,28,29), proces-verbal de cercetare la fața locului  (fl. 6-9), planșe fotografice ( fl.10-13),  proces verbal de sesizare de ridicare bunuri(fl.15), declarație  martor ( fl.16-18(, dovezi predare bunuri ( fl.20-22),  cazierul (fl. 41) şi declaraţiile inculpatului (fl. 34,38) din care rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului  în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii arătate mai sus , fiind dovedită cu certitudine existenţa infracţiunii reţinute în sarcina sa , instanţa va dispune antrenarea răspunderii penale a acestuia pentru infracţiunea reţinută.

 La alegerea pedepsei precum şi la individualizarea cuantumului acesteia  , instanţa, conform art. 74 din C.pen., va avea în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul de producere, cât şi de importanţa valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În concret instanţa constată că faptele inculpatului prezintă pericol social ridicat pentru valorile ocrotite  anume posesia bunurilor mobile a persoanelor. De asemenea, instanţa constată că motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, fiind reprezentate de însuşirea pe nedrept de către inculpat a bunurilor altor persoane;  natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,  perseverenţa infracţională a acestuia ,faptele de acest gen fiind comise cu o frecvenţă foarte ridicată, inculpatul suferind foarte multe  condamnări pentru fapte de acelaşi gen ( 12 condamnări pentru infracţiuni de furt calificat) fiind recidivist post executoriu faţă de pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 235/2013 a Judecătoriei Oneşti, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, inculpatul  nu a recunoscut comiterea infracţiunii, precum şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului .

Totodată instanţa va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea reţinută fără reţinerea de circumstanţe atenuante, nefiind vreuna incidentă în cauză. 

 Având în vedere toate aspectele arătate mai sus instanţa se va orienta spre o pedeapsă cu închisoarea orientată peste minimul special prevăzut de lege , cu aplicarea art. 41 al.1 Cod Penal  şi art. 43 al.5 Cod Penal având în vedere situaţia juridică a inculpatului, poziţia de negare a comiterii faptei  şi starea de recidivă postexecutorie, apreciind că  pedeapsa aplicată inculpatului va avea aptitudinea concretă de a asigura realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din C.pen.-reeducarea şi reinserţia socială a acestuia.

 În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei  , singura modalitate ,de altfel şi obligatorie pentru inculpat este executarea în stare de detenţie.

Soluţionarea laturii civile

Se va lua act că persoana vătămată … nu s-a constituit parte civilă în cauză , bunurile sustrase fiind recuperate în totalitate.

În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod Penal se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 20 lei, sumă de bani primită de la cumpărătorul de bună-credinţă pentru telefonul sustras.

Se va lua act că inculpatul a fost asistat de către avocat  din oficiu  .

În condiţiile art. art. 272 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu  va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

 Ca urmare a condamnării ,în temeiul art. 274 alin. 1 NCPP obligă inculpatul  la plata cheltuielilor  judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru aceste motive,

 În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E :

I.  În baza art. 228 al. 1,3 Cod Penal  , cu aplicarea art. 41 al.1 Cod Penal  şi art. 43 al.5 Cod Penal  condamnă pe inculpatul … , fiul lui … și …  ,  născut la data …,în …, domiciliat în …, cetăţenia română,  studii- 10 clase, fără ocupație ,  fără ocupaţie, recidivist, CNP- … la  o pedeapsă de :

 — 10( zece ) luni  închisoare , pentru comiterea infracţiunii de „ furt  ”  în dauna persoanei vătămate ….

Ia act că persoana vătămată … nu s-a constituit parte civilă în cauză , bunurile sustrase fiind recuperate în totalitate.

 În temeiul art. 112 alin. 1 lit. e Cod Penal  dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 20 lei.

În condiţiile art. 272 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu  va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul  la plata sumei de 600 lei cheltuieli  judiciare avansate de stat în cauză.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţa publică , azi 12.02.2016.