Contestaţie la executare. Incidenţa dispoziţiilor OG 22/2002 În lumina jurisprudenței CEDO accesul liber la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părţi(vezi cauza Şandor contra României 2005, cauza Sacaleanu contra României 2007). Dispoziţiile art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, care instituie un termen de 6 luni in favoarea debitorului instituție publică, pentru a-şi îndeplini obligația de plată, termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată, constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrara prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În situaţia unui conflict intre dispoziţiile interne din OG nr. 22/2002 şi prevederile art. 6 CEDO, în baza art. 11 şi art. 20 alin. 2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, se va da prioritate dispoziţiilor CEDO.
Secţia civilă decizia nr. 632 / 23 septembrie 2015
Contestatoarea DRFPG a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună anularea somaţiei şi a încheierii prin care au fost stabilite cheltuielile de executare în dosarul nr. …….. A mai solicitat şi suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, în esenţă, a susţinut faptul că cererea de executare silită nu respectă dispoziţiile OG nr. 22/2002, în sensul că executarea poate începe numai în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 3 din actul normativ, precum şi faptul că pentru suma de 238 lei cu titlu de cheltuieli de executare nu s-a făcut dovada efectuării acestora, nefiind o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 11630/13.11.2014 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a respins contestaţia la executare ca fiind nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reţinut că potrivit art. 1 alin.1 din OG nr. 22/2002 creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă, iar conform, art. 2 din OG nr. 22/2002 dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Totodată s-a reţinut că potrivit art. 622 alin.1 şi 2 C.pr.civ. obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, astfel încât contestatoarea trebuia să execute de bunăvoie dispoziţiile sentinţei civile nr. 9883/24.10.2011 pronunţată în dosarul nr. 22308/233/2010 de Judecătoria Galaţi (executorie de la pronunţare, conform art. 372, art. 376 alin.1 şi art. 377 alin.1 pct.1 din vechiul C.pr.civ., aplicabil în speţă, pentru stabilirea caracterului de titlu executoriu a hotărârii) şi nu să rămână în pasivitate, astfel cum a procedat în cauză.
Sintagma … va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă … nu trebuie interpretată în sensul că abia în acel moment, respectiv după trecerea termenului de 6 luni, intimata se va putea adresa unui executor judecătoresc, ci trebuie înţeles faptul că după acest termen executarea va continua potrivit normelor de drept comun, întrucât deja este începută executarea silită, iar contestatoarea a şi primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare (executorul judecătoresc), la cererea intimatei, conform art. 2 teza II din OG nr. 22/2002.
Împotriva sentinţei civile a declarat apel DRFPG, arătând că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că trebuiau executate de bunăvoie dispoziţiile titlului executoriu şi nu să rămână în pasivitate, întrucât era necesară cererea creditoarei, pentru a se putea solicita ordonatorului principal de credite alocarea sumei stabilite prin titlu executoriu, conform OMFP nr. 2626/2010.
Mai arată că actele de executare silită nu respectă dispoziţiile OG nr. 22/2002, întrucât executarea silită poate începe numai în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 3 din OG nr. 22/2002, nefiind respectat termenul de 6 luni de la primirea somaţiei.
Apelul este nefondat.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor legale din OG 22/2002 termenul de 6 luni curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, însă acesta este incident în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din lipsă de fonduri. Ori, în cauză, nu s-a făcut dovada că debitoarea nu are fonduri pentru a achita sumele la care a fost obligată prin hotărârea care constituie titlul executoriu.
Mai mult, se reţine că titlul a devenit executoriu la data de 24.10.2011, iar cererea de executare silită a fost formulată la data de 05.08.2013, după 1 an şi 10 luni, astfel că debitoarea putea în tot acest timp să-şi îndeplinească obligaţia de bunăvoie.
În acest sens, se reţine că în lumina jurisprudenței CEDO accesul liber la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a statului contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părţi(vezi cauza Şandor contra României 2005, cauza Sacaleanu contra României 2007).
Instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 2 din OG nr. 22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, care instituie un termen de 6 luni in favoarea debitorului instituție publică, pentru a-şi îndeplini obligația de plată, termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată, constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrara prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Se constată existenţa unui conflict intre dispoziţiile interne din OG nr. 22/2002 şi prevederile art. 6 CEDO, astfel că instanța, în baza art. 11 şi art. 20 alin. 2 din Constituție, având în vedere forța supralegislativă a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în dreptul intern, va da prioritate dispoziţiilor CEDO.
