Valoare redusă. Contracte între profesioniști. Proba contractului. Despăgubiri pentru întârzierea la plata, constând în daune-interese suplimentare minimale în temeiul art. 10 din Legea 72/2013 pentru combaterea intarzierii in executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contracte intre profesionisti si intre acestia si autoritati contractante. Dispoziţiile Legii nr. 72/2013 sunt inaplicabile raporturilor juridice dintre părţi, inclusiv sub aspectul modului de stabilire a despăgubirilor derivând din întârzierea la plată, pentru obligații derivând din contracte încheiate anterior intrării în vigoare a legii
Sentința civilă nr. 1907/2014 din data de 20.11.2014 a Judecătoriei Galați
Prin Sentința civilă nr. 1907/2014 a Judecătoriei Galați, a admis în parte cererea formulată de aceasta şi a obligat pârâta la plata sumei de 8361,5 lei, reprezentând debit contractual şi la plata dobânzii legale începând cu data de 03.05.2012 până la achitarea integrală a debitului principal. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 40 Euro, ca neîntemeiat.
În baza art. 1031 N.C.pr.civ., instanța a dispus obligarea pârâtei, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în perioada 03.05.2012 – 23.03.2013, societatea reclamantă a emis pârâtei facturi în cuantum de 23.433 lei, dintre care doar factura seria INT nr. 6100495 din data de 03.05.2012 în valoare de 10.461,5 lei a fost acceptată prin semnătură de primire de către pârâtă.
Cu toate că celelalte facturi emanând de la reclamantă nu au fost acceptate prin semnătură şi ştampilă de primire de către societatea pârâtă, instanţa a reţinut că, astfel cum a rezultat din chitanţa seria VN nr. 6500471 din data de 15.03.2013 în cuantum de 5000 lei, bonul fiscal CH1530 DIN 02.05.2013 în valoare de 610 lei, chitanţa seria VN nr. 1000269 din data de 06.05.2014 în cuantum de 5000 lei şi chitanţa seria VN nr. 1000273 din data de 09.05.2014 în cuantum de 4461,5 lei şi din fişa clientului emanând de la reclamantă (filele 45 – 49) pârâta a acceptat în mod tacit facturile emise pe seama sa. Această concluzie derivă şi din faptul că pârâta, deşi a afirmat că a cumpărat de la reclamantă diferite mărfuri în anii 2012 şi 2013, nu a depus niciun registru contabil din care să rezulte plăţile făcute către reclamantă.
În plus, instanţa a reţinut că prin cele două plăţi făcute în data de 06.05.2014 şi 09.05.2014, pe care, deşi pârâtul a susţinut că nu le-a făcut, instanţa le-a reţinut ca reale faţă de faptul că reclamanta nu avea interes să emită documente liberatorii pentru pârât fără ca plăţile să fi avut loc în concret, au fost recunoscute implicit toate facturile emise în sarcina sa.
Faţă de faptul că debitul principal de 8361,5 lei derivă din neachitarea integrală a facturii seria INT nr. 6100495 din data de 03.05.2012 şi în lipsa unor prevederi contractuale asumate de către părţi privind data scadenţei, instanţa a reţinut că pârâta se afla de drept în întârziere, potrivit dispoziţiilor art. 1523 alin. 2 lit. d) C. civ., faţă de faptul că nu a fost executată obligaţia de a achita o sumă de bani , asumată în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, începând cu data emiterii facturii, respectiv cu data de 03.05.2012.
Prin urmare, instanţa a obligat pârâta la plata sumei de 8361,5 lei, reprezentând debit contractual şi la plata dobânzii legale începând cu data de 03.05.2012 până la achitarea integrală a debitului principal.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata sumei de 40 Euro în temeiul art. 10 din Legea nr. 72/2013, instanţa a apreciat că este neîntemeiat.
Principiului neretroactivităţii legii civile este reglementat de art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi de art. 6 alin. 2 C. civ. potrivit căruia „ Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii ori, după caz, săvârşirii sau producerii lor.”
Astfel, faţă de faptul că vânzarea bunurilor, din care decurge debitul principal neachitat, a avut loc între părţi în luna mai 2012 şi faţă de faptul că actul normativ invocat drept cauză a despăgubirilor solicitate de către reclamant a intrat în vigoare la data de 28.03.2013, instanţa a apreciat că, în aplicarea principiului anterior menţionat, dispoziţiile Legii nr. 72/2013 sunt inaplicabile raporturilor juridice dintre părţi, inclusiv sub aspectul modului de stabilire a despăgubirilor derivând din întârzierea la plată.
