TRIBUNALUL SATU MARE – SECŢIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SENTINŢA CIVILĂ NR. 792/CA/21.10.2015,
Definitivă prin respingerea recursului (Decizia Curţii de Apel Oradea nr. 635/04.04.2016)
Contencios administrativ; Timbru de mediu
În varianta OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, respectiv art. 4 lit. d) se constată că legiuitorul a adoptat o soluţie legislativă parţial diferită de cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 9/2012 în legătură cu care CJUE a constatat existenţa unei discriminări.
În varianta OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu, respectiv art. 4 lit. d) se constată că legiuitorul a adoptat o soluţie legislativă parţial diferită de cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 9/2012 în legătură cu care CJUE a constatat existenţa unei discriminări.
Astfel, prin această soluţie legislativă, Statul recunoaşte în mod direct faptul că acesta nu a restituit din oficiu taxele declarate anterior de către CJUE ca incompatibile cu TFUE şi că pentru a obţine această restituire contribuabilii au fost nevoiţi să apeleze la proceduri judiciare în faţa instanţelor de judecată naţionale în termenele de prescripţie a dreptului de a solicita restituirea de la bugetul de stat a unor sume achitate cu titlu de taxe declarate ca incompatibile cu TFUE. În prezenţa acestei realităţi se constată că, pe piaţa internă există autoturisme pentru care a fost achitată o taxă cu ocazia primei înmatriculări sau cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate pentru care nu s-a dispus şi nu se va dispune din oficiu restituirea acestei taxe, deşi aceasta a fost declarată ca incompatibilă cu TFUE.
Astfel, prin această soluţie legislativă, Statul recunoaşte în mod direct faptul că acesta nu a restituit din oficiu taxele declarate anterior de către CJUE ca incompatibile cu TFUE şi că pentru a obţine această restituire contribuabilii au fost nevoiţi să apeleze la proceduri judiciare în faţa instanţelor de judecată naţionale în termenele de prescripţie a dreptului de a solicita restituirea de la bugetul de stat a unor sume achitate cu titlu de taxe declarate ca incompatibile cu TFUE. În prezenţa acestei realităţi se constată că, pe piaţa internă există autoturisme pentru care a fost achitată o taxă cu ocazia primei înmatriculări sau cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate pentru care nu s-a dispus şi nu se va dispune din oficiu restituirea acestei taxe, deşi aceasta a fost declarată ca incompatibilă cu TFUE.
Pentru acest tip de autovehicule, prin art. 4 lit. d) din OUG nr. 9/2013 se instituie o scutire de la plata timbrului de mediu prevăzut de acest act normativ situaţie identică cu situaţia de discriminare constatată de către CJUE în cauza Manea în legătură cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Pentru acest tip de autovehicule, prin art. 4 lit. d) din OUG nr. 9/2013 se instituie o scutire de la plata timbrului de mediu prevăzut de acest act normativ situaţie identică cu situaţia de discriminare constatată de către CJUE în cauza Manea în legătură cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Constatând că Timbrul de mediu are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanţă cu prevederile Constituţiei României, cu prevederile Tratatului C.E., dar şi cu principiile instituite de C.J.C.E., în urma deciziilor de interpretare adoptate de aceasta, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, s-a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea şi executarea dispoziţiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora şi obligarea autorităţii publice pârâte să procedeze la restituirea timbrului de mediu achitat pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Extras hotărâre:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr. unic de mai sus, reclamantul … a chemat în judecată în calitate de pârâte DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRAŢIA JUEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE şi ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să oblige pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu la restituirea sumei de 3463 lei reprezentând plata timbrului de mediu pentru autovehicule prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013, cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală de la data plăţii, până la data restituirii sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că prin Decizia de calcul a timbrului de mediu nr. 5590/08.11.2013, emisă de pârâta A.J.F.P. Satu Mare contestată, i-a fost calculat timbrul de mediu pentru autovehiculul marca …, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de OUG nr. 9/2013 pentru instituirea timbrului de mediu în sumă de 3463 lei, sumă pe care a achitat-o cu chitanţa seria TS10 nr. 5086023/13.09.2013, pentru a-şi putea înmatricula autovehiculul.
Împotriva Deciziei de calcul a taxei timbrului de mediu reclamantul a formulat cerere de restituire la pârâta AJFP Satu Mare soluţionată în sensul respingerii acesteia, prin actul administrativ nr. 109733/02.06.2015..
Astfel cum a arătat şi în contestaţia adresată pârâtei AJFP Satu Mare apreciază că taxa prevăzută de OUG nr. 9/2013 este o taxă nelegală.
Reclamantul argumentează această susţinere prin prisma principiilor dreptului comunitar, a hotărârilor adoptate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a dispoziţiilor Tratatului de instituire a Comunităţilor Europene, în special a dispoziţiilor art. 110 şi art. 226 din acest act normativ, a jurisprudenţei instanţelor naţionale, neconcordanţa legislaţiei interne, respectiv a OUG nr. 9/2013, cu modificările ulterioare, cu normele de drept comunitar şi justifică din punct de vedere juridic caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare la plata căreia a fost obligat în vederea înmatriculării autovehiculului achiziţionat dintr-un stat membru UE.
Prin întâmpinare, pârâta ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant ca nefondată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
După data de 01.01.2007, reclamantul a achiziţionat dintr-un stat membru UE un autoturism second hand înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern şi normele comunitare, reclamantul a solicitat autorităţii publice române competente, să înmatriculeze autoturismul. În acest sens, potrivit reglementărilor interne solicitantul a completat o cerere tip prin care se solicită calculul timbrului de mediu pentru autovehicule în vederea primei înmatriculări în România prevăzută de OUG nr. 9/2013 pentru instituirea timbrului de mediu pentru autovehicule.
Pentru stabilirea cuantumului timbrului de mediu datorat, organul fiscal abilitat în acest sens, respectiv Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice Satu Mare a emis Decizia privind calculul timbrului de mediu pentru autovehicule nr. 5590/08.11.2013, prin care, în sarcina solicitantului s-a stabilit obligaţia de plată a unei sume de în cuantum de 3463 lei, achitată de către reclamant conform chitanţei fiscale depusă la dosar.
În termenul legal de prescripţie de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei achitate, cerere prin care se invocă caracterul discriminatoriu al timbrului de mediu prevăzută de OUG nr. 9/2013 soluţionată de pârâta AJFP Satu Mare în sensul respingerii acesteia, prin actul administrativ nr. 109733/02.06.2015.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediui, constatăm ca aceasta este nefondată deoarece în prezenta cauză instanţa nu a fost chemată să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea vreunui act normativ şi nici nu a fost sesizată cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluţioneze litigiul intervenit între reclamant şi organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora şi să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea timbrului de mediu achitat de către reclamant în condiţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală, motiv pentru care, în temeiul art. 248 C.proc.civ., va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu prin întâmpinarea formulată în cauză.
Pe fondul cererii, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituţia României, “Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.”
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţia României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
“Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului 2.”
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru CE, însuşindu-şi acquis-ul comunitar şi asumându-şi, printre altele, obligaţiile prevăzute de art. 28, 30 şi 110 din Tratatul CE.
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a statuat cu titlu de principiu că „judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziţie contrară a legislaţiei naţionale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional”.
Din această soluţie de principiu dată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a cărei jurisprudenţă în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanţele naţionale, instanţa constată că instanţele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligaţiei de a asigura realizarea efectului deplin şi direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziţii contrare din legislaţia naţională, fără a fi necesară aşteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esenţial problemei deduse judecăţii în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispoziţiile art. 110 al Tratatului de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (fostul art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităţii Europene), este stabilirea faptului dacă timbrul de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român şi în lipsa plăţii căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă şi suficientă pentru a îndreptăţi judecătorul naţional să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 110 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.
În privinţa consecinţelor aplicării dispoziţiilor art. 110 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanţa constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ( Curtea de Justiţie a Uniunii Europene) a emis o serie de principii prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 şi C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv Ilona Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga, Hotararea CJCE (Prima Camera) din 19 martie 2009 în cauza nr. C-10/08 – Comisia vs. Finlanda C.J.C.E.,Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczynski, C 426/07, Comisia CE c. Austria (Cauza C-524/2007, cea mai importantă hotărâre care priveşte în mod direct problema de drept dedusă judecăţii fiind Hotărârea pronunţată in Cauza C-402/09 respectiv în cauza Tatu vs. Statul român cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în versiunea sa iniţială, fără modificările ulterioare.
Prin această Hotărâre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că, „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională.”
În considerentele hotărârii, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetăţenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetăţenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piaţa naţională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.În această privință, Curtea constată că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate şi caracterizate printr-o vechime şi o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ţine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piaţă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecinţă, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
De asemenea, prin hotărârea pronunţată în cauza Iulian Nisipeanu vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbuneşti şi Administraţia Fondului pentru Mediu Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 07.07.2011 a decis astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Spre deosebire de cauzele C-402/09, Tatu, C-29/11, Sfichi şi C-30/11, Ilaş, în cauza Nisipeanu s-au pus în discuţie variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, curtea internaţională constatând că şi prin modificările ulterioare ale ordonanţei se creează în continuare o diferenţă de tratament fiscal între maşinile noi şi cele vechi, înmatriculate în România care descurajează în mod evident punerea în circulaţie, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională .
Urmare a pronunţării de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărârile de mai sus şi cu scopul declarat de a înlătura încălcările normelor de drept comunitar şi de a pune în acord legislaţia naţională cu aceste hotărâri legiuitorul român a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege prin care a fost abrogata O.U.G. nr. 50/2008, legiuitorul român apreciind ca fiind înlăturată discriminarea constatata, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 :
„ Obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Oligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”
Cu toate acestea,prin Hotărârea pronunţată la data de 14.04.2015, în cauza Manea C-76/2014, cu privire la taxele de emisii poluante, CJUE a statuat în sensul că,
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul:
– că nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă,
-că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.”
Prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 15 martie 2013, s-a abrogat Legea nr. 9/2013 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi s-a instituit timbrul de mediu.
Potrivit art. 4 din OUG nr. 9/2013, „Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
ART. 5
(1) Organul fiscal competent calculează cuantumul timbrului, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului şi elementele de calcul ale timbrului, depuse de către contribuabilul care intenţionează să efectueze înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”
Din analiza prevederilor OUG nr. 9/2013 rezultă că timbrul instituit prin acest act normativ, deşi intitulat „timbru de mediu pentru autovehicule” este identică cu taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, respectiv cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea nr. 9/2012 având aceiaşi natură juridică de taxă fiscală şi fiind supusă aceluiaşi regim juridic privind procedura colectării acesteia.
În aceste condiţii instanţa apreciază că, considerentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene din cauzele C-402/09, Tatu, C-29/11, Sfichi şi C-30/11, Ilaş Cauza C-263/10, cauza Nisipeanu, Manea C-76/2014 sunt in continuare actuale, fiind menţinută discriminarea între vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre şi vehiculele de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzura de pe piaţa naţională.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 110 alin. 1 din Tratat instanţa constată că dispoziţiile OUG nr. 9/2013 prin care se instituie obligaţia de plată a timbrului de mediu pentru autovehiculele importate din state membre U.E. sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanţă cu prevederile Tratatului C.E., dar şi cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre.
Prin urmare, instanţa a apreciat că actele administrative emise de pârâtă în legătură cu organizarea şi executarea dispoziţiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune obligarea autorităţii publice pârâte beneficiară a sumelor achitate în contul acesteia de către contribuabili să procedeze la restituirea integrală a timbrului de mediu achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
În astfel de situaţii Curtea de Justiţie a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală şi îmbogăţirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite şi daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum şi cauza conexată nr. C- 290/05 şi C-333/05 Ákos Nádasdi şi Ilona Németh parag. 61-70).
În acest context instanţa mai constată că cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâţilor la plata unor dobânzi cu titlu de daune pentru pierderea suferită urmare a lipsei de folosinţă a sumelor achitate statului cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat este întemeiată.
Întrucât timbrul de mediu în legătură cu care instanţa a constatat dreptul reclamantului la restituire este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanţa apreciază că dobânda legală în această materie este cea reglementată de art. 124 acest act normativ.
Pentru pierderea suferită urmare a lipsei de folosinţă a sumelor achitate statului cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat,apreciată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ca fiind contrară dreptului Uniunii, în Hotărârea din 18 aprilie 2012 dată în cauza C-565/2011, Mariana Irimie împotriva Administraţiei Finanţelor Publice Sibiu şi Administraţia Fondului pentru Mediu, aceasta statuat că, „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Având în vedere decizia Curţii de Justiţie care este obligatorie pentru toate statele membre, instanţa apreciază că, în aplicarea acesteia, reclamantul este îndreptăţit să primească cu titlu de daune pentru pierderea suferită urmare a lipsei de folosinţă a sumelor achitate statului cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, dobânda fiscală prevăzută de Codul de procedură fiscală în cuantumul prevăzut de acest act normativ, însă, în consens cu hotărârea CJU aceasta urmează a fi calculată de la data plăţii taxei până la data restituirii efective a acesteia.
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 14/2015, prin care a admis recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, statuând că,
”- în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, aprobată de Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată de Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dobânda care se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile cu art. 120 alin. (7) din acelaşi act normativ.
– în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 994 din Codul civil de la 1864, art. 1535 din Codul civil, art. 124 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, este reprezentat de data plăţii acestor taxe”.
În consecinţă, în temeiul art. 1, 2, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, art. 218 alin. 2 C. proc. fiscală şi a textelor de lege anterior amintite, instanţa urmează să admită acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamant astfel cum aceasta a fost formulată şi să oblige pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu la restituirea sumei achitate de către reclamant cu dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală până la data restituirii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată solicitate în temeiul art. 453 C. proc. civ., conform dispozitivului prezentei.
