CIVIL.Înscriere carte funciară. Notare litigiu


Prin sentinţa civilă nr. 6480 din 14.10.2010 pronunţată de Judecătoria…  s-a respins plângerea de carte funciară, formulată de petenta S.C. … S.R.L., în contradictoriu cu pârâta …., ca neântemeiată.

Au  fost respinse capatele de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, a daunelor, precum si la plata unei amenzi judiciare, ca neîntemeiate.

S-a respins capatul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această sentinţă judecătoria a reţinut următoarele : In fapt, la cererea pârâtei … (fila ), a fost notat litigiul cu privire la Dosarul nr.  …/2010 aflat pe rolul Tribunalului .. sub C.8 din cartea funciara cu nr.  …/(cu privire la imobilul cu numarul cadastral  … ), prin Incheierea nr. …2010 dată de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara  … (fila 56).

La baza notarii acestui litigiu, a stat certificatul de grefa eliberat de Tribunalul … -Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ in Dosarul nr. … /2010, avand ca obiect obligatie de a face si sechestru asigurator asupra imobilului situat in … , inscris in cartea funciara cu nr.  …, avand numar cadastral  …, proprietatea paratei SC … .

Potrivit art.93 din Ordinul nr.633/2006 (modificat prin Ordinul nr.133/26.03.2009) notarea existentei unui litigiu cu privire la drepturile ce fac obiectul inscrierii in cartea funciara se va putea face fie la cererea partii interesate, fie din oficiu la sesizarea instantei de judecata. Notarea se va face in baza copiei actiunii avand ştampila si numarul de inregistrare ale instantei sau a certificatului de grefa.

Pe de alta parte, conform art.26 alin.4 litc. din Legea nr.7/1996 (temei de drept indicat de apărătorul petentei la termenul de judecată din data de 07.10.2010), notarea are ca obeict inscrierea drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice referitoare la starea si capacitatea persoanelor, actiunilor si cailor de atac in justitie, precum si a masurilor de indisponibilizare, in legatura cu imobilele din cartea funciara. In acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.42 alin.1 lit.t din Ordinul nr.633/2006, care prevăd că notarea priveste orice alte fapte, drepturi personale sau actiuni a caror notare este permisa de lege si au legatura cu imobilul.

In speta, notarea litigiului ce face obiectul Dosarului nr. … /2010 al Tribunalului … -Sectia Comercial si de Contencios Administrativ, s-a facut în baza certificatului de grefă din data de 12.05.2010 (fila 58), obiectul cauzei fiind „obligatie de a face si sechestru asigurator asupra imobilului situat in…, inscris in cartea funciara cu nr…., avand numar cadastral …, proprietatea paratei SC …”.

Având în vedere că obiectul acestui litigiu, printre altele îl constituie sechestrul asigurator ce vizeaza imobilul situat in …., înscris in cartea funciara cu nr.11612, având numar cadastral …, instanta  a constatat că sunt întrunite conditiile legale privind notarea litigiului în cartea funciara a acestui imobil şi în consecinţă a respins acţiunea ca neîntemeiată.

In ceea ce priveste capatele de cerere privind obligarea paratei la plata daunelor cominatorii, a daunelor, precum si la plata unei amenzi judiciare, instanta le-a respins ca neintemeiate, având în vedere că acestea sunt capete de cerere accesorii ce depind de solutionarea cererii principale.

In temeiul art.274 C.proc.civ., a respins capatul de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiat, având în vedere că pârâta nu a „căzut în pretenţii”.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  petenta SC ….care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .

Astfel, apelanta a învederat  că cererea formulată de intimata …privind notarea în cartea funciară a litigiului a avut un caracter abuziv, întrucât aceasta nu are de recuperat nici-o sumă de bani  de la societate .De altfel, această cerere a fost  anulată ca netimbrată potrivit sentinţei pronunţate în dosarul nr. …/2010 .

S-a mai susţinut că instanţa de fond trebuia să analizeze , în limita investirii sale , temeinicia notării unui litigiu în cartea funciară cu privire la un imobil întrucât proprietara imobilului nu avea nici o obligaţie pecuniară faţă de petentă .

Apelul este nefondat.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul …  Secţia Comercială sub nr. …. din 12.05.2010  reclamanta…. a chemat în judecată pe pârâţii….., solicitând obligarea acestora la plata dividendelor care i se cuvin până la momentul excluderii din societate şi cotei părţi din patrimoniul societăţii .

Printr-un capăt de cerere distinct a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra unui teren în suprafaţă de 1010,24 m.p. situat în…, înscris în cartea funciară cu nr. …, posedând numărul cadastral … şi aflat în proprietatea pârâtei  SC….

La baza notării acestui litigiu în cartea funciară de către  OCPI …  a stat certificatul de grefă eliberat de Tribunalul…din care rezultă că pe rolul acestuia  se află  dosarul nr. 2180/114/2010 , mai sus menţionat.

În mod judicios , prima instanţă de judecată a respins plângerea formulată împotriva încheierii de carte funciară prin care s-a dispus notarea litigiului mai sus menţionat , întrucât prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. 2180/114/2010 reclamanta …. solicită plata unor  dividende şi altor drepturi pecuniare rezultate din calitatea sa de asociat în  SC … SRL , iar imobilul asupra căreia s-a solicitat instituirea sechestrului asigurator face parte din patrimoniul acesteia .

Între pretenţiile băneşti formulate de către reclamantă în dosarul menţionat şi imobil există o legătură indiscutabilă, întrucât aceste pretenţii decurg din calitatea de asociată a acesteia în SC …. , care are în patrimoniul său bunul imobil asupra căruia a solicitat instituirea unui sechestru asigurator .

Potrivit  art. 19  din Legea nr. 7/1996 privind cadastru şi publicitatea imobiliară , cartea funciară este alcătuită din titlu , indicând numărul ei şi numele localităţii în care este situat imobilul , precum şi din trei părţi .

În partea a doua , referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate , se notează , între altele , faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice , precum şi acţiunile privitoare la proprietate .

Cererea privind notarea litigiului în care s-a solicitat  aplicarea unui sechestru asigurator asupra bunului imobil face parte din faptele juridice referitoare la dreptul de proprietate , aşa încât în mod corect  s-a dispus de către OCPI …  înscrierea în cartea funciară.

Conform art. 42 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară , aprobat prin Ordinul MAI nr. 633 din 13.10.2006 , notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte şi drepturi personale , a litigiilor  referitoare la drepturile reale asupra imobilelor şi alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul .

Notarea litigiului privind instituirea sechestrului asigurător  reprezintă o înscriere cu caracter temporar la care face referire articolul mai sus menţionat .

În acest context , chiar în situaţia în care prin sentinţa civilă nr. 1466 din 16.11.2010  s-a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de către reclamanta … privind  pretenţiile băneşti şi instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului tribunalul apreciază că notarea litigiului s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu este nici un motiv pentru  desfiinţarea sentinţei şi a încheierii de carte funciară întrucât  sentinţa mai sus menţionată a fost  recurată la data de 9.12.2010 şi 30.11.2010 de către …. şi S…. SRL.

Pentru considerentele mai sus arătate tribunalul va respinge  ca nefondat apelul pendinte judecăţii  .