Litigiu de muncă. Adeverinţă eliberată de angajator Adeverinţa eliberată de angajator, trebuie să cuprindă anumite menţiuni pentru a putea fi valorificate la pensia de asigurări sociale, menţiuni care trebuie să se bazeze pe evidenţe scriptice certe. Prin acţiunea având ca obiect eliberarea unei adeverinţe, nu se poate contesta modul de stabilire a salariului de către angajator.
Secţia civilă, sentinţa nr. 308/06.03.2015
Reclamanta L T a chemat în judecată pe pârâta SC G SA Galaţi, pentru a fi obligată să-i elibereze o adeverinţă care să ateste indexările care au fost acordate conform HG nr. 1163/1990, în cuantum de 750 lei pentru lunile noiembrie şi decembrie 1990, în cuantum de 975 lei pentru lunile ianuarie, februarie şi martie 1991, precum şi compensaţia fixă de 1.000 lei care a fost acordată în luna aprilie 1991.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a solicitat să i se elibereze o adeverinţă cu toate veniturile realizate în perioada ianuarie 1990-martie 1991, întrucât în adeverinţa eliberată nr. 510/03.03.2014 nu au fost evidenţiate şi aceste sume, deşi în statele de plată şi în fişele anuale sunt menţionate.
Adeverinţa cu veniturile solicitate îi este necesară pentru recalcularea pensiei.
Prin sentinţa civilă nr. 308/06.03.2015 cererea a fost respinsă ca nefondată.
S-a reţinut că potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: salariile nete de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991 şi salariile brute de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, adeverinţa eliberată de angajator, trebuie să cuprindă anumite menţiuni pentru a putea fi valorificate la pensia de asigurări sociale, menţiuni care trebuie să se bazeze pe evidenţe scriptice certe.
În cauză, pentru perioada ianuarie 1990-martie 1991 pârâta a eliberat deja reclamantei adeverinţa nr. XXX/03.03.2014, în care se menţionează toate veniturile realizate de aceasta în perioada solicitată. Instanţa a reţinut că veniturile consemnate în cuprinsul adeverinţei corespund cu cele consemnate în statele de retribuţii aferente perioadei ianuarie 1990-martie 1991 depuse la dosarul cauzei.
Nu se poate reţine tardivitatea formulării cererii de eliberare a unei adeverinţe invocată de către pârâtă, întrucât nu există o dispoziţie leală care să prevadă un termen în care se poate formula o astfel de acţiune.
Însă, pe fondul cauzei, pornind de la semnificaţia noţiunii de eliberare a unui înscris care să conţină date cu privire la veniturile reclamantei, instanţa a constatat că într-o astfel de acţiune trebuie să se verifice dacă menţiunile din adeverinţa deja eliberată au fost efectuate pe baza înscrisurilor originale emise de angajator. În cauză, se contestă menţiunile referitoare la modul de calcul al salariului care nu ar cuprinde toate indexările, însă se reţine că singura verificare ce trebuie făcută este dacă salariul încasat de reclamantă şi menţionat în adeverinţă este conform statului de plată.
Din actele depuse la dosarul cauzei, se constată că, în fapt, menţiunile din adeverinţa eliberată reflectă situaţia drepturilor salariale încasate în perioada analizată, dar reclamanta contestă modul de stabilire a acestui salariu de către angajator. Acest aspect nu poate fi soluţionat pe calea unei acţiuni prin care se solicită eliberarea unei adeverinţe.
În consecinţă, în condiţiile în care pârâta a eliberat reclamantei deja o adeverinţă cu veniturile realizate în perioada solicitată, potrivit statelor de plată existente, instanţa nu poate obliga pârâta să emită o nouă adeverinţă care să stabilească alte drepturi salariale decât cele consemnate în statele de plată şi efectiv realizate de către reclamantă.
