Expertiză medico-legală psihiatrică. Internarea într-o instituţie sanitară de specialitate.


Expertiză medico-legală psihiatrică. Internarea într-o instituţie sanitară se specialitate.

C. pr. pen. – art. 117

Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează cu internarea obligatorie a învinuitului sau inculpatului într-o instituţie medicală de specialitate.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, decizia  nr. 64 din 8 februarie 2006

Curtea de Apel Timişoara a admis apelul parchetului împotriva sentinţei Tribunalului Arad nr. 446 din 28 noiembrie 2005 pe care a desfiinţat-o, trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

În cauză, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care s-a realizat fără ca inculpatul să fie internat într-o clinică de profil, aşa cum se prevede în mod imperativ în art. 117 alin. 2 C. pr. pen.

Obiectivitatea internării a fost prevăzută de legiuitor tocmai pentru a asigura o observare medicală psihiatrică corespunzătoare cantitativ şi calitativ, iar încălcarea acestei obligativităţi poate determina o vătămare a drepturilor procesuale ale inculpatului ce nu poate fi înlăturată decât prin reluarea expertizării cu internarea într-o instituţie medicală de specialitate.