În situaţia în care procedura se deschide şi continuă la cererea unui singur creditor, acesta are calitate procesuală în promovarea cererii de autorizare la care se referă dispoziţiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea înregistrată sub nr. 26/F/2006, D.G.F.P. Suceava a solicitat deschiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva S.C. „F.P.I.” S.R.L. pentru neplata sumei de 13.344 lei reprezentând creanţe bugetare.
Prin sentinţa comercială nr. 30 din data de 30 ianuarie 2007 judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Suceava şi a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S.C. „F.P.I.” S.R.L. Vama, desemnând administrator judiciar pe SP M.R.L. SPRL Iaşi.
Urmare a raportului administratorului judiciar depus la dosar la data de 6 martie 2007, judecătorul sindic, prin sentinţa comercială nr. 290 din data de 15 mai 2007 a dispus intrarea în faliment prin procedura simplificată a debitorului fiind desemnat lichidator judiciar SP M.R.L. SPRL Iaşi.
La data de 12 octombrie 2007 lichidatorul judiciar a depus la dosar raport final comunicat părţilor şi afişat la sediul instanţei prin care a propus închiderea procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, pentru lipsa bunurilor.
În susţinerea cererii lichidatorul judiciar a arătat că prin raporturile depuse la dosar şi situaţiile solicitate de la autorităţi, adresa cu nr. 987/11.05.2007 a Primăriei comunei Vama, adresa nr. 803 din data de 16.04.2007 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava – Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpulung Moldovenesc nu a reuşit să identifice bunuri ale societăţii care să poată fi valorificate în cursul procedurii şi nu deţine elemente care să poată fi valorificate într-o cerere de atragere a răspunderii materiale.
Împotriva acestui raport nu s-au formulat obiecţiuni.
În cursul procedurii, creditoarea D.G.F.P. Suceava a solicitat autorizarea pentru a formula cerere de atragere a răspunderii materiale.
Prin sentinţa nr. 588 din 13 noiembrie 2007, judecătorul sindic a respins cererea de autorizare formulată de D.G.F.P. Suceava şi a închis procedura insolvenţei în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, reţinând că în cauză nu există date care să susţină cererea de autorizare şi că nu au fost identificate bunuri care să aparţină debitoarei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Suceava, arătând că judecătorul sindic nu a analizat cererea de autorizare raportat la condiţiile de admisibilitate ale acesteia, ci a făcut aprecieri cu privire la inexistenţa elementelor răspunderii materiale, limitându-i astfel accesul liber la justiţie şi că a închis procedura fără a depune suficiente diligenţe pentru identificarea bunurilor aparţinând debitoarei.
Recursul a fost apreciat întemeiat şi admis pentru următoarele considerente:
Acceptând că, în cazul în care procedura insolvenţei se deschide şi continuă la cererea unui singur creditor, acesta îşi asumă rolul de adunare a creditorilor şi de comitet al creditorilor, recurentul din această cauză justificând calitate procesuală în promovarea cererii de autorizare de care face vorbire art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, aspect care de altfel nu a fost contestat de debitoare şi nici de lichidator.
În acest context, problema care se ridică în raport de criticile formulate de recurentă este de a stabili care este obiectul verificărilor permise judecătorului sindic pentru admiterea sau respingerea cererii de autorizare pentru formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale.
Potrivit art. 138 alin. 3 din lege, „Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. (1) şi răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) ameninţă să se prescrie”.
Analiza textului citat conduce la concluzia neechivocă că, ceea ce face obiectul analizei judecătorului sindic în această fază procesuală este îndeplinirea uneia din următoarele condiţii:
a) administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său cu privire la cauzele insolvenţei, persoanele vinovate de stare de insolvenţă a patrimoniului debitorului.
b) administratorul judiciar sau lichidatorul, deşi a indicat persoanele vinovate, a omis să formuleze acţiunea prevăzută la alin. 1 al art. 138 şi în această din urmă situaţie, acţiunea pentru stabilirea răspunderii acestor persoane ameninţă să se prescrie.
Ca urmare, făcând aprecieri cu privire la inexistenţa unor „elemente care să susţină cererea de atragere a răspunderii materiale”, deşi a fost investit doar cu verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru autorizarea formulării unei asemenea cereri, motivarea judecătorului sindic nu susţine soluţia pronunţată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
În aceste condiţii, cum exigenţa asigurării dublului grad de jurisdicţie nu permite instanţei de recurs să analizeze ea însăşi îndeplinirea condiţiilor menţionate, având în vedere că această verificare nu poate să fie decât anterioară închiderii procedurii, aşa cum numai în interiorul procedurii poate fi analizată şi cererea de atragere a răspunderii, Curtea a admis recursul şi în temeiul art. 312 alin. 5 Cod proc. civilă a casat în întregime hotărârea, în rejudecare, instanţa de trimitere urmând a avea în vedere şi aspectele invocate de creditor prin cel de al doilea motiv de recurs.
