Penal contopire admisa


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale dedusă judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 08.06.2015 sub numărul ***/327/2015, petentul-deţinut FB,  a solicitat contopirea pedepselor cu închisoarea pe care le execută.

În esenţă, petentul-deţinut a solicitat contopirea a două mandate de executare  a pedepsei închisorii emise pe numele său  întrucât faptele sunt concurente.

Instanţa a solicitat Penitenciarului Tulcea, prin rezoluţia de primire, comunicarea de relaţii cu privire la situaţia juridică a petentului-deţinut.

Totodată, a fost ataşată sentinţa penală nr. 730/25.05.2015 a Judecătoriei Tulcea.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa va admite cererea de contopire, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin sentinţa penală nr. 1112/11.09.2013 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ***/327/2013, definitivă la data de 18.10.2013 prin nerecurare, petentul-deţinut a fost condamnat:

– la pedeapsa de 4 ani închisoare sub aspectul săvârşirii, în perioada 05/06.11.2009 -01.09.2012, a infracţiunii de furt calificat în formă continuată;

– la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 17/18.07.2013, a infracţiunii de violare de domiciliu;

– la pedeapsa de 5 ani închisoare sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 17/18.07.2013, a infracţiunii de tâlhărie.

în final petentul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 730/25.05.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ***/327/2015, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2015, petentul-deţinut a fost condamnat:

– la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 19/20.07.2012 a infracţiunii de furt calificat;

– la pedeapsa de 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în data de 01.07.2013 a infracţiunii de furt calificat,

– la pedeapsa de 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în data de 27.06.2013 a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice,

în final petentul-deţinut urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, instanţa reţine că dispoziţiile Noului Cod penal privitoare la concursul de infracţiuni instituie în mod obligatoriu aplicarea, alături de pedeapsa cea mai grea, a unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, ceea ce în cazul de faţă generează o situaţie mai defavorabilă petentului-deţinut comparativ cu dispoziţiile Codului penal anterior referitoare la aceeaşi instituţie juridică.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să analizeze cererea petentului-deţinut prin luarea în considerare a dispoziţiilor Codului penal anterior.

În drept, potrivit art. 33 lit. a) Cod penal anterior, există concurs de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.

De asemenea, potrivit art. 36 alin. (2) Cod penal anterior, dispoziţiile privitoare la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Analizând situaţia juridică a petentului-deţinut, instanţa reţine că toate infracţiunile sunt concurente, fiind comise înainte ca petentul-deţinut să fi suferit o condamnare definitivă pentru oricare dintre acestea.

Ca atare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 585 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală, cererea petentului-deţinut FB urmând a fi admisă.

Pe cale de consecinţă, instanţa va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1112/11.09.2013 a Judecătoriei Tulcea, definitivă la data de 18.10.2013 şi va repune în individualitate pedepsele componente, respectiv:

– 4 ani închisoare sub aspectul săvârşirii, în perioada 05/06.11.2009 -01.09.2012, a infracţiunii de furt calificat în formă continuată;

– 2 ani închisoare sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 17/18.07.2013, a infracţiunii de violare de domiciliu;

– 5 ani închisoare sub aspectul săvârşirii, în noaptea de 17/18.07.2013, a infracţiunii de tâlhărie.

Totodată, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an şi 10 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 730/25.05.2015 a Judecătoriei Tulcea, definitivă prin neapelare la data de 07.07.2015 şi se vor repune în individualitate pedepsele componente, respectiv:

– 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 19/20.07.2012 a infracţiunii de furt calificat;

– 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în data de 01.07.2013 a infracţiunii de furt calificat;

– 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în data de 27.06.2013 a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Se va constata că infracţiunile sus-menţionate sunt concurente. 

În temeiul art. 585 Cod procedură penală, cu aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (2) raportat la art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 6 NCP, se vor contopi pedepsele de 4 ani închisoare, 2 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 8 luni închisoare şi 4 luni închisoare, se va aplica pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, care va fi sporită cu 1 an, petentul-deţinut FB urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

Sporul de 1 an aplicat pe lângă pedeapsa cea mai grea a închisorii de 5 ani este justificată de perseverenţa infracţională a condamnatului în săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului, aplicarea acestuia fiind de natură a-l determina să îşi corijeze comportamentul.

În temeiul art. 36 alin. (3) Cod penal anterior, cu aplicarea art. 6 NCP, se va deduce din durata pedepsei rezultante perioada executată de la 18.07.2013 la zi.

Se vor anula mandatele de executare a pedepselor nr. 1200/6171/327 din data de 18.10.2013 şi nr. 773/***/327 din data de 07.07.2015 emise de Judecătoria Tulcea şi se va dispune emiterea unui nou mandat de executare, în baza prezentei hotărâri.

În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Se va dispune plata onorarului apărătorului din oficiu BT, în sumă de 130 lei, din fondurile MJ către Baroul Tulcea.