CONDIŢIA EXERCITĂRII DE VIOLENŢE ASUPRA PERSOANEI CARE SOLICITĂ EMITEREA UNUI ORDIN DE PROTECŢIE
Instituţia ordinului de protecţie, reglementată prin Legea nr.217/2003, republicată prin Legea nr.25/2012, are o natură exhaustivă de drepturi, negăsindu-şi aplicabilitatea decât în condiţiile dovedirii necesităţii măsurii solicitate. Ordinul de protecţie, dat fiind natura sa restrictivă de drepturi, nu poate fi luat doar în baza unor indicii, ci în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură. Astfel, comportamentul nepotrivit al pârâtului în raport cu reclamanta este confirmat de martorii audiaţi în cauză, coroborat cu înregistrările audio transcrise şi depuse la dosar. Instanţa mai reţine că pârâtul nu a negat nici un moment că ar fi avut acele discuţii telefonice cu reclamanta, prin care a jignit-o şi ameninţat-o cu moartea.
Chiar dacă în cauză nu s-a făcut dovada de existenţă a unor acte de violenţă fizică asupra reclamantei din partea pârâtului, instanţa reţine că violenţa se manifestă şi sub forma violenţei verbale – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare sau a violenţei psihologice – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar.
Chiar dacă în cauză nu s-a făcut dovada de existenţă a unor acte de violenţă fizică asupra reclamantei din partea pârâtului, instanţa reţine că violenţa se manifestă şi sub forma violenţei verbale – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare sau a violenţei psihologice – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 5971/2015, pronunţată în dosarul nr. 7425/190/2015.
Prin cererea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamanta M.A.C. a solicitat emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului M.D.
În motivare arată că soţul său a exercitat acte de violenţă fizică şi verbală împotriva sa, agresându-l chiar şi pe fiul lor minor M.D.F. , în data de 25.02.2015. Reclamanta susţine că aceste acte de violenţă se produc de aproximativ 10 ani, în mod repetat.
Ca şi măsuri preventive de protecţie penală, reclamanta solicită instanţei să i se permită să locuiască în continuare în domiciliul comun cu copiii săi, iar pârâtul să fie evacuat din locuinţă şi să i se interzică acestuia să se apropie şi să comunice cu reclamanta sau cu copiii.
Ca şi măsuri preventive cu caracter civil, reclamanta solicită instanţei să i se atribuie utilizarea locuinţei în mod provizoriu, să i se atribuie custodia celor doi copii minori iar pârâtul să fie obligat la plata unei pensii alimentare în favoarea acestora.
În drept nu a invocat niciun temei legal.
Reclamanta nu şi-a susţinut acţiunea cu elemente probatorii.
Legal citat, pârâtul a formulat Întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
În motivare arată că, potrivit prevederilor art. 23 alin.(1) din Legea nr. 217/2003 republicată, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, actualizată, în temeiul cărora s-a făcut cererea, dispune: „Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri – obligaţii sau interdicţii”.
Pârâtul solicită instanţei ca, prin raportare la motivele invocate în cererea Ordinului de Protecţie, să constate că reclamanta nu descrie, conform prevederilor din formularul-tip, prin redare detaliată şi motivată, faptele reclamate, numite „acte de violenţă fizică şi verbală faţă de minori şi soţie”, ci, descrie prin redare reală, detaliată şi motivată, pretinsele „Agresiuni împotriva minorului M.D.F. din data de 25.02.2015”, ca fiind ultimul fapt pe care îşi fundamentează cererea.
Pârâtul solicită instanţei ca, analizând textul de lege prev. de art. 23 alin.(1) din Legea nr. 217/2003, să constate că legiuitorul a instituit o condiţie expresă faţă de solicitant, în lipsa căreia cererea nu este întemeiată, nelegitimă, respectiv, agresiunea trebuie să se exercite exclusiv faţă de „persoana a cărei integritate fizică sau psihică este pusă în pericol printr-un act de violenţă”.
Sintagma este pusă în pericol, se referă la timpul prezent, în sensul în care, potrivit Dex, „este” are semnificaţia de „a exista”, „a avea fiinţă”.
Prin urmare, faţă de situaţia menţionată în cerere, reiese că nu a fost în fiinţă existenţa unor motive întemeiate conform condiţiilor impuse de art. 23 alin.(1) Legea nr. 217/2003, atâta timp cât faţă de faptele şi motivele pentru care se solicită Ordinul de Protecţie, respectiv „acte de violenţă fizică şi verbală faţă de minori şi soţie”, şi ultimul fapt care fundamentează cererea, respectiv, „agresiunile împotriva minorului M.D.F. din data de 25.02.2015”, reclamata nu a depus de îndată, cerere de emitere ordin de protecţie.
Întrucât reclamanta nu a introdus cerere pentru emiterea unui ordin de protecţie, la momentul invocat în cerere, respectiv 25.02.2015, reiese că faptele invocate în acest moment, ca motive pentru emiterea ordinului de protecţie, nu au fost de natură să pună în pericol integritatea fizică sau psihică, ori libertatea reclamantei şi a minorilor.
În condiţiile în care nu a fost formulată niciodată o astfel de cerere de îndată după momentul săvârşitelor aşa ziselor „acte de violenţă fizică şi verbală faţă de minori şi soţie”, şi nici imediat după ultimul fapt care fundamentează cererea, respectiv, după „agresiunile împotriva minorului M.D.F. din data de 25.02.2015.”, reiese că pericolul nu s-a născut existat, astfel că nu a fost în fiinţă nici un pericol real dintre cele care să se caleze pe prevederile art. 23 alin.(1) Legea nr. 217/2003.
Prin urmare, solicită instanţei ca, analizând motivele şi ţinând cont de momentul menţionat prin raportare directă la textul de lege invocat, să reţină că nu s-a dovedit că prin acte efectuate la 25.02.2015 sau anterior acestei date, s-a născut pericolul prevăzut de art. 23 alin.(1) Legea nr. 217/2003, iar dacă atunci reclamanta nu a invocat pericolul, reiese că acesta nu s-a născut, şi prin urmare, nu există nici în prezent, fiind astfel dovedit faptul că nu este pusă în pericol integritatea fizică sau psihică a reclamantei şi a minorilor.
Deoarece în prezent reclamanta s-a mutat de la domiciliul comun, la cel al mamei sale, situat în localitatea B. – Cartier V., demonstrează că cererea este neîntemeiată, nefiind dovedit că la momentul introducerii cererii existau motive temeinice, legitime, născute şi actuale, tocmai pentru că aceasta a părăsit domiciliul din motive de ea ştiute, de bună voie şi nu determinată de „acte de violenţă fizică şi verbală faţă de minori şi soţie”, ce ţin de condiţiile prevăzute de art. 23 alin.(1) Legea nr. 217/2003, deoarece ea însăşi susţine şi probează că ultimul fapt pe care îşi fundamentează cererea, sunt „agresiunile împotriva minorului M.D.F. din data de 25.02.2015.”
Prin prisma faptelor denunţate, solicită instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 33 C.pr.civ., care prevăd că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, adică să fie în concordanţă deplină cu prevederile art. 23 alin.(1) din Legea nr. 217/2003 şi să existe la momentul introducerii cererii, iar nu doar eventual.
Mai mult, prin raportare la faptele denunţate şi data ultimului fapt pe care se fundamentează cererea, arată că nu este probat caracterul urgent dispus de art. 998 C.pr.civ. şi deci nu este legitimă cererea pentru ordinul de protecţie, motiv pentru care solicită să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pe „Portalul instanţelor de judecată”, apare înregistrat la data de 06.08.2015 Dosarul nr. X/190/2015 având ca obiect „divorţ cu minori”, în care reclamanta M.A.C. l-a chemat în judecată, or cererea din prezenta cauză a fost înregistrată după 5 zile, respectiv la data de 11.08.2015, de unde reiese că prezenta cerere pentru Ordinului de Protecţie, nu este o consecinţă a incidenţei în cauză a art. 23 alin.(1) din Legea nr. 217/2003, ci o consecinţă a introducerii cererii de divorţ în scopul de a produce eventuale probe pro causa în acel dosar, cât şi pentru a reveni şi a locui doar cu copiii, urmând ca pârâtul să fie exclus pe cale ordinului de protecţie din domiciliul comun, cerere care nu ar fi legitimă prin raportare la legea aplicabilă.
Faţă de cele învederate, solicită instanţei să respingă cererea pentru Ordinul de Protecţie deoarece pârâta şi minorii, atât la data introducerii cererii cât şi în prezent, nu se aflau şi nu se află în pericol fizic sau psihic în sensul prevăzut de art. 23 alin.(1) din Legea nr. 217/2003, şi să constate că nu sunt incidente în cauză condiţiile din legea specială şi cele de admisibilitate prevăzute expres de art. 996 alin. (1) şi (5) C.pr.civ., potrivit căruia: „Condiţii de admisibilitate – (1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.” (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.”
Pe cale de consecinţă, nu prezintă relevanţă orice alte acte, fapte şi motive, extrinseci celor expuse în cerere, deoarece acestea ar fi propuse pro causa în vederea soluţionării Dosarului nr. X/190/2015 ce are ca obiect divorţul.
Este adevărat că art. 35 teza I C.pr.civ., dispune că cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept prevăzut de art. 23 alin.(1) Legea nr. 217/2003, însă teza a II-a din acelaşi art. dispune: „Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.”
Faţă de prevederile aplicabile şi având în vedere cele mai sus arătate, solicită respingerea cererii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că la data introducerii ei, erau incidente disp. art. 23 alin.(1) din Legea nr. 217/2003 şi cele ale art. 996 alin. (1) şi (5) C.pr.civ,. pentru că cele solicitate la fila 4 – verso, pot fi soluţionate pe cale legitimă, iar nu aşa cum reclamanta în mod ticluit a procedat în acest dosar.
În drept, a invocat prev. art.205, art. 33, art. 35, art. 998 C.pr.civ, art. 23 alin.(1) Legea nr. 217/2003.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri (f. 22-29), un CD, şi a solicitat proba testimonială.
În şedinţa publică din data de 26.08.2015, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită reintegrarea reclamantei în locuinţă, evacuarea pârâtului din locuinţă, interdicţia pentru pârât de a o apela pe reclamantă pe telefon şi de a se apropia la mai puţin de 500 m, faţă de aceasta şi copiii părţilor.
În data de 28.08.2015, reclamanta a depus la dosar Note de şedinţă prin care a solicitat reintegrarea sa şi a minorilor rezultaţi din căsătoria cu pârâtul, în locuinţa ce constituie domiciliul comun al soţilor situata în mun. B., str. I…., nr. .., sc. …, ap…; evacuarea pârâtului din această locuinţa, provizoriu, pe perioada maxima stabilita prin lege, de 6 luni; obligarea pârâtului de a păstra o distanţă de 500 m de locuinţa comuna şi de a nu se apropia de reclamantă şi de minori tot pe aceasta distanţă; obligarea pârâtului de a nu îi contacta telefonic.
Cât priveşte dovezile aduse de reclamantă în susţinerea cererii sale, arată că acestea sunt, pe de o parte, adeverinţa eliberata de Centrul de femei Miguel Esteban din care reiese ca în 23 septembrie 2013 s-a prezentat şi a solicitat informaţii cu privire la promovarea unei acţiuni de divorţ în Spania, ocazie cu care a reclamat ca este victima violenţelor fizice şi verbale ale soţului său iar, pe de alta parte, depoziţiile martorilor audiaţi la termenul din 26.08.2015. Totodată, din probele de mai sus, reiese ca pârâtul are un comportament agresiv şi faţă de minorul D. în vârsta de … ani, pe care îl apostrofează recent şi îl loveşte, motiv pentru care, în mai multe rânduri, minorul, agresat şi speriat fiind, a fugit de acasă, refugiindu-se la bunica materna sau la unchiul sau, martorul B.C.
Reclamanta arată că, ceea ce o sperie cel mai mult este conduita disperata a pârâtului după separarea lor în fapt, începând cu 11 august a.c, când a început sa sune frenetic la telefon, ameninţând-o virulent „să nu mai iasă pe stradă ca o calcă cu maşina, ca îi rupe picioarele, ca o face terci”, aspecte dovedite pe deplin cu înregistrările audio depuse la dosar la termenul din 26.08.2015.
Reclamanta arată că pârâtul are o atitudine ostila, agresiva, doar faţă de reclamantă şi de minorul D.F., în schimb, cu minorul D.D. în vârsta de .. ani, este deosebit de tandru, străduimu-se sa îl atragă cat mai mult de partea sa. Mai arată că, de când sunt separaţi, a refuzat sa îl lase pe minorul David singur cu pârâtul, insa aceasta conduita a sa este justificata de apetenţa deosebita a pârâtului pentru consumul de alcool şi iresponsabilitatea sa de a conduce autoturismul sub influenta alcoolului fiind şi cu copilul în maşina. De când s-au despărţit, acesta este mai mult beat (toate telefoanele de ameninţare le-a primit când era beat) si, în aceste condiţii, se teme pentru siguranţa minorului sa îl lase singur, în compania pârâtului.
Faţă de aspectele prezentate mai sus şi dovedite cu probele administrate în cauză, reclamanta apreciază că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii sale, solicitând admiterea acesteia şi obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :
În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 217/22.05.2003 ,, Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihica ori libertate este pusa în pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei , poate solicita instantei , ca în scopul înlaturarii starii de pericol, sa emită un ordin de protectie , prin care sa se dispuna cu caracter provizoriu , una sau mai multe dintre urmatoarele masuri sau obligatii: a) evacuarea temporara a agresorului din locuinta familiei , indiferent daca acesta este titularul dreptului de proprietate; b) reintegrarea victimei si, dupa caz a copiilor în locuinta familiei; c) limitarea dreptului de folosinta al agresorului numai asupra unei parti a locuintei comune atunci când aceasta poate fi partajata încât agresorul sa nu vina în contact cu victima; d) obligarea agresorului la pastrarea unei distante minime determinata fata de victima , de copiii acesteia sau fata de alte rude ale acesteia, ori fata de resedinta , locul de muncă sau unitatea de învatamânt a persoanei protejate; e) interdictia pentru agresor de a se deplasa în anumite localitati sau zone determinate pe care persoana protejata le frecventeaza sau le viziteaza periodic; f) interzicerea oricarui contact, inclusiv telefonic , prin corespondenta sau în orice alt mod cu victima; g ) obligarea agresorului de a preda politiei armele detinute; h ) încredintarea copiilor minori sau stabilirea resedintei acestora”.
Reclamanta şi pârâtul sunt căsătoriţi şi au locuinţa comună în B., Aleea .., nr…, sc.C, ap…, jud.B.N.
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin de protecţie prin care să se dispună reintegrarea reclamantei şi celor doi minori în locuinţa familiei din Bistriţa, …….., evacuarea pârâtului din această locuinţă, obligarea pârâtului să păstreze o distanţă de 500 m faţă de reclamantă, minori şi locuinţa comună a părţilor, precum şi interzicerea pârâtului de a o contacta telefonic pe reclamantă şi pe minori.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat faptul că pârâtul este agresiv fizic şi verbal atât cu ea cât şi cu minorul M.D.F şi este ameninţată de pârât cu moartea în mod frecvent, inclusiv prin telefon.
Instituţia ordinului de protecţie, reglementată prin Legea nr.217/2003, republicată prin Legea nr.25/2012, are o natură exhaustivă de drepturi, negăsindu-şi aplicabilitatea decât în condiţiile dovedirii necesităţii măsurii solicitate. Ordinul de protecţie, dat fiind natura sa restrictivă de drepturi, nu poate fi luat doar în baza unor indicii, ci în baza unor probe solide de existenţă a unor acte de violenţă fizică, psihologică sau de altă natură.
Instanţa a dat posibilitate ambelor părţi de a administra probe în susţinerea argumentelor lor, acestea depunând înscrisuri la dosar, în cauză fiind audiaţi şi 4 martori.
Din probele administrate, instanţa reţine faptul că reclamanta locuieşte în prezent împreună cu cei doi minori la mama ei în loc.V., din data de 12.08.20.., când în urma unor certuri cu pârâtul, a plecat de acasă noaptea la ora 01.00.
Instanţa reţine din declaraţiile martorilor, că părţile au locuit în S. până în luna noiembrie 20…. când s-au întors în ţară. Potrivit adeverinţei eliberate de Centrul de femei Miguel Esteban, în 23 septembrie 20… reclamanta s-a prezentat şi a solicitat informaţii cu privire la promovarea unei acţiuni de divorţ în Spania, ocazie cu care a reclamat ca este victima violenţelor fizice şi verbale ale soţului său.
Din declaraţiile martorilor audiaţi la solicitarea reclamantei (f.31-32 şi f.33-34), se desprinde concluzia că pârâtul este o persoana irascibilă care, pe fondul consumului de alcool, o jigneşte, o umileşte (îi reproşa tot timpul ca nimic nu este bine din ce făcea ea – martorul B.C.), chiar a lovit-o o dată pe reclamantă şi o ameninţă pe aceasta că „o calcă cu maşina, îi rupe picioarele, o pune în scaun cu rotile”.
Instanţa mai reţine că începând cu data de 11 august a.c., după ce reclamanta a plecat de acasă la ora 01.00 noaptea, la mama ei în V., pârâtul a început să o sune frenetic pe aceasta la telefon, ameninţând-o virulent „să nu mai iasă pe stradă ca o calcă cu maşina, că îi rupe picioarele, ca o face terci…”, aspecte dovedite cu înregistrările audio depuse la dosar la termenul din data de 26.08.2015 (f.51) şi transcrierea acestor înregistrări, făcută de reclamantă (f.42-50), necombătute de pârât, mai mult din răspunsurile la interogatoriul luat reclamantei la solicitarea pârâtului, aceasta confirmă şi data exactă când pârâtul i-a adresat injuriile şi ameninţările respective, prin telefon. Tot din înregistrările audio depuse, s-a dovedit şi conduita terifiantă a pârâtului, anterior separării lor în fapt, când acesta, a obligat-o pe reclamantă să spună că doreşte sa o lovească, repetând această frază până când a fost obligată sa repete după el „da-mi un pumn” – înregistrare făcută chiar de pârât (f.50).
Astfel, comportamentul nepotrivit al pârâtului în raport cu reclamanta este confirmat de martorii audiaţi în cauză, coroborat cu înregistrările audio transcrise şi depuse la dosar. Instanţa mai reţine că pârâtul nu a negat nici un moment că ar fi avut acele discuţii telefonice cu reclamanta, prin care a jignit-o şi ameninţat-o cu moartea.
Din textul art. 23 alin.1 din Legea nr.217/2003, în vederea emiterii ordinului de protecţie trebuie să existe următoarele condiţii: a)Existenţa cererii persoanei a cărei viaţă, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol; b)Să existe o stare de pericol, ce trebuie să se întemeieze pe însăşi existenţa stării de pericol ce poate aduce atingere vieţii, integrităţii fizice ori psihice sau a libertăţii persoanei ceea ce justifică urgenţa ca şi condiţie de admisibilitate în materia ordonanţei preşedinţiale.
Caracterul de urgenţă – condiţie care justifică utilizarea ordinului în discuţie, procedura de judecată fiind una mai sumară şi caracterizată de celeritate. După cum legiuitorul dispune, emiterea ordinului se face strict în vederea înlăturării stării de pericol, condiţie îndeplinită în cauză.
Nu pot fi primite de instanţă susţinerile pârâtului privitor la faptul că majoritatea ameninţărilor cu moartea şi injuriilor la adresa reclamantei s-au produs după înregistrarea pe rolul instanţei a cererii de emitere a ordinului de protecţie, motiv pentru care s-ar impune respingerea cererii, deoarece la data sesizării instanţei nu existau faptele respective, în condiţiile în care în prezent, din probele administrate în cauză, rezultă o stare de pericol reală ce poate aduce atingere vieţii, integrităţii fizice ori psihice a reclamantei. c) Starea de pericol să fie reprezentată de existenţa unui act de violenţă. În ce priveşte această condiţie, legea defineşte în art. 2 alin. (1) înţelesul juridic al conceptului de violenţă în familie ca reprezentând „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”, pentru ca în alin. (2) al aceluiaşi articol noţiunea să se completeze dispunându-se că reprezintă violenţă în familie şi „împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale”.
Ori reclamanta a dovedit în cauză faptul că a fost şi este supusă unor violenţe verbale şi psihologice din partea pârâtului, care o ameninţă frecvent cu moartea prin diferite metode, descrise atât de martori cât şi în înregistrările audio de la dosar, de natură a crea reclamantei o stare de temere pentru viaţa şi integritatea corporală a acesteia, cum de altfel a şi menţionat pe parcursul procesului. d) Starea de pericol să fie provocată de un membru al familiei, potrivit art. 5 din Legea nr. 217/2003, republicată – pârâtul fiind soţul reclamantei; e) Ordinul de protecţie să aibă caracter provizoriu. Dat fiind caracterul vremelnic şi urgent al măsurii, condiţiile speciale de admisibilitate ale ordinului sunt considerate a fi similare procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, de aici şi afirmarea ordinului ca formă particulară a acesteia din urmă: măsura dispusă să aibă caracter vremelnic – măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului ci sunt de natură să menţină o situaţie de fapt până la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului. Caracterul vremelnic este definit chiar de lege în sensul că ordinul se emite pentru o durată de maxim 6 luni cu posibilitatea de prelungire pentru aceeaşi perioadă (potrivit art. 33 din Lege); f) ordinul de protecţie să fie emis în vederea înlăturării stării de pericol.
Potrivit art. 24 din lege durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului. Prin acest ordin sunt dispuse măsuri în vederea înlăturării stării de pericol, printre care şi măsurile solicitate de reclamantă.
De vreme ce în cauză s-a dovedit săvârşirea actelor de violenţă sub formele arătate mai sus din partea pârâtului faţă de reclamantă, este lipsit de relevanţă că reclamanta, la rândul ei, ar provoca situaţii conflictuale în relaţia cu soţul ei, acesta având la îndemână modalităţi legale de acţiune, respectiv divorţul, violenţa ca metodă de rezolvare a problemelor familiale neputând fi justificată în nici o ipoteză.
În condiţiile date, instanţa apreciază că rămânerea pârâtului în proximitatea reclamantei, prezintă un real pericol pentru integritatea fizică şi psihică a acesteia, existând suficiente indicii că pârâtul agresor ar putea săvârşi şi alte acte de violenţă împotriva reclamantei.
În ceea ce priveşte stabilirea măsurilor de protecţie solicitate, instanţa apreciază că nu toate sunt justificate.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul ar avea un astfel de comportament şi faţă de cei doi copii minori ai părţilor. Astfel, aducerea în discuţie a unui singur caz izolat, respectiv cel din luna februarie a acestui an, la care fac referire şi martorii audiaţi, care declară că fiul cel mare al părţilor a plecat de acasă şi s-a dus la bunica maternă unde s-a plâns că ar fi fost bătut de către pârât, nu este de natură a conduce la concluzia că pârâtul a săvârşit acte de violenţă de aşa natură încât să necesite stabilirea unor măsuri de natura celor solicitate de reclamantă, faţă de vreunul dintre copii.
În ce priveşte restul solicitărilor reclamantei, constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile în vederea emiterii ordinului de protecţie, instanţa va admite în parte cererea şi va dispune emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului M.D., privind următoarele măsuri: evacuarea temporară a pârâtului din locuinţa familiei din B., Aleea…., obligarea pârâtului să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de reclamanta M.A.C., precum şi faţă de reşedinţa acesteia din Bistriţa, Aleea ……., interzicerea pârâtului de a o contacta telefonic pe reclamantă. Instanţa va lua şi măsura reintegrarea reclamantei M.A.C. şi a minorilor M.D.F. şi M.D.D., în locuinţa familiei din Bistriţa, Aleea ………
Dat fiind că ingerinţa asupra drepturilor fundamentale ale celui împotriva căruia se emite ordinul de protecţie este una serioasă, instanţa stabileşte ca durata măsurilor luate să fie de 3 luni, procedura de urgenţă nepermiţând administrarea unor probe ample care să releveze situaţia de fapt în toată complexitatea ei.
În temeiul art. 31 alin.1 din Legea nr. 217/2003, prezentul ordin de protecţie se va comunica de îndată structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa părţilor.
Împotriva sentinţei expuse a declarat apel, în termen legal, reclamanta M.A.C., solicitând admiterea acestuia si pe cale de consecinţa schimbarea in parte a hotărârii atacate in sensul admiterii cererii in totalitate.
Tribunalul, în temeiul art.480 din Noul Cod de procedură civilă respinge apelul ca nefundat.
