Prin sentinţa nr. 104 din 11 septembrie 2015, Tribunalul Botoşani – secţia a II-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia împotriva tabelului preliminar formulată de către contestatoarea – creditoare DGRFP Iaşi – AJFP Suceava, în contradictoriu cu intimatul – debitor SC MNP SRL- prin administrator judiciar MGA I SPRL.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel contestatoarea DGRFP Iaşi – AJFP Suceava criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, contestatoarea a arătat, în esenţă că, deţine o creanţă garantată în limita sumelor pentru care a fost instituit sechestru asupra bunurilor mobile prin procesul-verbal de sechestru nr. 23602/2.09.2014.
Parte din creanţa declarată de DGRFP Iaşi ( 84.771 lei) are natura unei creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă, fiind însoţită de un drept de gaj asupra bunului mobil nominalizat în procesul –verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 23602/2.09.2014, după cum dispun prevederile art. 5 pct. 22 şi pct. 15 din Legea nr. 85/2014.
Constituirea gajului fiscal conferă preferinţa stabilită de orice garanţie reală, deci poziţia la care se referă art. 159 din Legea nr. 85/2014.
În ceea ce priveşte înscrierile efectuate de organele fiscale în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, solicită a fi avute în vedere prev. art. 230 din OG nr. 92/2003 rep. Privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Legislaţia specială în materia colectării creanţelor fiscale prevede că în AEGRIM se înscriu creanţele cuprinse în titluri executorii emise, iar nu bunurile mobile indisponibilizate prin instituirea sechestrului.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile apelantei vizează cauza de preferinţă de care beneficiază şi refuzată a-i fi trecută pe tabelul preliminar al creditorilor de către administratorul judiciar, motiv pentru care a promovat, în conformitate cu art.111 din Legea nr.85/2014, contestaţia la tabelul preliminar ce face obiectul cercetării judecătoreşti de faţă, consecinţa directă fiind prioritatea la ordinea de distribuire, conform disp. art.159 alin. 1 pct. 3 din Legea nr.85/2014 (creanţă garantată) şi nicidecum cea înserată de către administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, respectiv disp. art.161 pct. 5 din aceeaşi lege (creanţă bugetară).
Se impune precizarea că, raţiunea normei cuprinse în art.159 din Legea nr.85/2014 a avut ca fundament protejarea creditorului care a manifestat diligenţă în privinţa asigurării satisfacerii creanţei prin constituirea unei garanţii reale, evitând în acest fel concursul său cu ceilalţi creditori şi conferind acestuia prioritate la primirea sumelor rezultate prin vânzarea bunului supus garanţiei sale.
Problema de drept însă care se impune a fi clarificată este tratamentul juridic al creanţelor bugetare ce trebuie analizat în funcţie de calificarea creanţei bugetare, după cum urmează :
a) dacă nu se probează existenţa unei garanţii reale constituite de fisc asupra anumitor bunuri ale debitorului, creanţa va fi încadrată în categoria creanţelor bugetare ( art. 161 pct. 5 din legea nr. 85/2014), nefiind o creanţă garantată;
b) dacă se probează existenţa unei garanţii reale constituite de fisc asupra anumitor bunuri ale debitorului ( în condiţiile art.151 sau art. 54 Cod procedură fiscală) creanţa va fi încadrată în categoria creanţelor garantate ( art.159 alin.1 pct.3 din Legea nr. 85/2014), cu următoarele precizări:
– dacă în registrele de publicitate (carte funciară, respectiv AEGRM) au fost menţionate bunurile asupra cărora poartă garanţia (cele din procesul verbal de sechestru), rangul garanţiei va fi dat de data înregistrării;
– dacă în registrele de publicitate (carte funciară, respectiv AEGRM) nu au fost menţionate bunurile asupra cărora poartă garanţie (ci doar creanţele garantate), garanţia nu are rang, fiind subordonată celorlalte garanţii constituite asupra bunului;
c) dacă se probează existenţa unui privilegiu expres menţionat de lege asupra tuturor bunurilor debitorului, creanţa va fi încadrată în categoria creanţelor garantate ( art. 159 pct.3 din Legea nr. 85/2014), iar rangul va fi dat de momentul înregistrării privilegiului în registrele de publicitate (fără a fi necesară identificarea bunurilor, dar cu precizarea că priveşte toate bunurile debitorului).
Conform art. 2328 NCC, preferinţa statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se supune legislaţiei speciale. Cu toate acestea, Noul Cod Civil fixează şi limitele în care legea specială poate reglementa această cauză de preferinţă, şi anume interzicerea unei „superpriorităţi”, căci „asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi”. În termenii art. 153 LPA (Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil) „preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ – teritoriale pentru creanţelor lor nu va fi opozabilă terţilor înainte de momentul la care a fost făcută publică prin înregistrarea în registrele de publicitate. O asemenea preferinţă va dobândi rang de prioritate de la momentul la care preferinţa a fost făcută publică”. Textul se referă la „preferinţă” iar nu la „privilegiu” (cum era cazul art. 1725 din Codul civil de la 1864), întrucât legile speciale oferă statului mai multe tipuri de preferinţă.
O semnificaţie aparte trebuie dată textului art. 2328 Cod civil pentru situaţiile în care debitorul este supus procedurii insolvenţei. În acest caz, legea specială instituie o preferinţă specială pentru creanţele bugetare în cadrul procedurii falimentului. Prin „creanţe bugetare”, art. 5 pct.14 din Legea nr.85/2014 desemnează „ creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora”. Statutul privilegiat al acestor creanţe în cadrul procedurii insolvenţei este avut în vedere în mai multe texte ale legii, unde se face distincţia între creanţe garantate, creanţe bugetare şi creanţe chirografare, de unde rezultă că pentru creanţele bugetare avem un tratament diferit de cel al creanţelor garantate, dar şi de cel al creanţelor chirografare. De exemplu, art. 138 alin. (3) din Legea nr.85/2014 enumeră creanţele bugetare ca o categorie distinctă de creanţe. De asemene, legea menţionează ca o categorie distinctă pe cea a „creditorilor bugetari”, adică titularii creanţelor bugetare.
Înscrierea la Arhiva Electronică a creanţei bugetare are drept efect perfectarea privilegiului general al creditorului bugetar asupra tuturor bunurilor (mobile) ale debitorului. Dar acest privilegiu nu conferă preferinţă raportat la garanţiile reale ( ipoteci imobiliare, gajuri) constituite asupra anumitor bunuri ale debitorului în favoarea creditorilor garantaţi. El conferă doar preferinţa de a poziţiona pe creditorul bugetar în categoria menţionată de art. 161 pct. 5 din Legea nr.85/2014.
Pe de altă parte însă, constituirea gajului fiscal (prin instituirea sechestrului) conferă fiscului preferinţa stabilită de orice garanţie reală (şi în acest sens trebuie înţeleasă referirea din art. 171 alin. (1) Cod procedură Fiscală la ” creditorii fiscali au un privilegiu prin efectul legii”), deci poziţia la care se referă art.159 din Legea nr.85/2014. În plus, dacă acest gaj este înscris la arhivă( împreună cu descrierea bunurilor sechestrate), fiscul dobândeşte rang de la data înscrierii şi poate surclasa eventualele ipoteci mobiliare înscrise ulterior.
De altfel, art. 2413 alin. 1 Cod civil prevede expres „Înregistrarea operaţiunilor privind ipotecile mobiliare, a operaţiunilor asimilate acestora, precum şi a altor drepturi prevăzute de lege se efectuează numai în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Relevant în cauză este şi art.2342 alin. 2 Cod civil care prevede „Creditorul care beneficiază de un privilegiu special este preferat titularului unei ipoteci mobiliare perfecte dacă îşi înscrie privilegiul la arhivă înainte ca ipoteca să fi devenit perfectă. Tot astfel, creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare dacă îşi înscrie privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă”.
Totodată, prin art.175 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009, legiuitorul a stipulat expres:” Pentru opozabilitate, ipoteca unei creanţe garantate cu ipotecă imobiliară se înscrie în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi se notează în cartea funciară, potrivit prevederilor art. 902 alin. (2) pct. 15 din Codul civil”.
Ca urmare, în mod corect lichidatorul judiciar a avut în vedere, prin tabelul preliminar de creanţe contestat, îndestularea prioritară a creditorilor ipotecari de rang I, respectând dispoziţiile imperative ale art. 125 din Legea nr. 85/2006, nefiind posibilă distribuirea proporţională a fondurilor obţinute din efectuarea operaţiunilor de lichidare între creditorii garantaţi având ranguri diferite ale garanţiilor constituite asupra bunurilor falitei.
Aşadar este corectă concluzia judecătorului sindic potrivit căreia, pentru a beneficia de o creanţă garantată în cadrul procedurii insolventei, creditorii fiscali trebuie să instituie sechestrul cu privire la anumite bunuri ale debitorului si să înscrie un aviz de ipoteca în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare în care sa identifice (si) bunurile sechestrate. Menţiunile cu privire la creanţa garantată nu sunt obligatorii, dar ele pot fi, de asemenea, precizate în aviz. In toate celelalte cazuri, creanţele fiscale vor avea doar statutul (cel mult) de creanţe bugetare.
Cum, în speţă, nu a fost depus la dosar vreun certificat eliberat de AEGRM din care să rezulte înscrierea in Arhivă a menţiunilor privind identificarea creanţei şi a bunurilor debitorului cu privire la care a fost instituit sechestrul, judecătorul-sindic a concluzionat, în mod temeinic că, lichidatorul judiciar a procedat în mod corect la înscrierea în tabelul preliminar a creanţei suma de 130.525 lei ca simplă creanţă bugetară iar nu creanţă garantată, nefiind date cerinţele legii anterior enunţate.
În concluzie, Curtea constată că tabelul preliminar de creanţe a fost legal întocmit, aşa încât soluţia judecătorului sindic apare ca fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, cum criticile apelantei nu sunt pertinente, în temeiul art.480 Cod procedură civilă apelul de faţă urmează a fi respins ca nefondat .
