Între parti s-au derulat relatii comerciale fara sa existe un contract, dovada acestora fiind facuta cu facturile fiscale întocmite de reclamanta si achitate partial de catre pârâta.
Prin urmare, pe baza înscrisurilor de la dosar, în mod corect s-a retinut de catre instanta de fond ca pârâta recurenta nu a achitat integral datoria reprezentând c/valoarea marfii cumparate, neprezentând un document ordin de plata privind achitarea debitului restant, întrucât chitanta de depunere numerar în contul reclamantei nu face dovada ca se refera la acest debit.
În ceea ce priveste însa penalitatile de întârziere, în mod gresit prima instanta a obligat debitoarea si la plata acestora, doar pentru ca pe facturi era înscris procentul de penalitate de 0,02% pe zi de întârziere, întrucât înscrierea unilaterala pe facturi de catre emitentul acesteia a penalitatilor de întârziere nu constituie dovada valabila a existentei unui înscris privind clauza penala.
