Prin acţiunea civilă, Municipiul C-T a chemat în judecata pe paratii GER, G SC şi GFC solicitand instantei ca prin hotararea judecatoreasca ce o va pronunţa sa dispuna rezilierea contractului de inchiriere incheiat cu acestia si in consecinta evacuarea neconditionata a paratilor din spatiul pe care il detin cu titlu de inchiriere, sa oblige paratii chirieI şi penalităţi de întârziere aferente perioadei ianuarie 2009 – august 2013.
Acţiunea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 pentru petitele reprezentand obligare plata creante bugetare, pentru petitele constand in reziliere contract si evacuare parati impunandu-se timbraj conform art.13 L.146/1997, timbraj achitat in cauza in suma de 16 lei.
Din actele si lucrarile de la dosar instanta retine ca intre reclamant, în calitate de locator şi pârâta GER în calitate de locatar, a intervenit contractul de închiriere avand ca obiect folosinţa spaţiului cu destinaţie de locuinţă, situat în mun. C-T. Contractul a fost încheiat pentru o durată de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia pe o perioadă de 5 ani, în baza Legii nr. 17/1994.
Potrivit art. 2 alin.2 din contractul intervenit între părţi, în sarcina locatarului s-a născut obligaţia de a achita chiria aferentă folosinţei spaţiului închiriat, în cuantumul stabilit la alin.1 al aceluiaşi articol, lunar, cel mai târziu în ultima zi lucrătoare a lunii.
Instanţa va avea în vedere că plata chiriei – reprezentând „preţul folosinţei” spaţiului închiriat, este principala obligaţie a oricărui locatar, iar dispoziţiile Legii nr. 114/1996, nu prevăd reguli speciale privind executarea obligaţiei de plată a chiriei. Prin urmare, raportat la art.969, alin.1, C.civ. potrivit căruia contractul valabil încheiat reprezintă legea părţilor, sunt pe deplin aplicabile clauzele contractuale convenite de către părţi.
Prin art.24 lit.b din Legea nr.114/1996 s-au stabilit reguli speciale în materie de reziliere a contractului de închiriere, astfel încât este necesar ca locatarul să nu fi achitat chiria cel puţin trei luni consecutiv, situaţie în care rezilierea poate surveni indiferent de motivele neachitării chiriei.
Având în vedere şi înscrisurile depuse în cauză, respectiv fişa de calcul a chiriei restante datorate reclamantului, fişă de calcul care atestă un sold de plată aferent perioadei perioadei ianuarie 2009 – august 2013, aşadar pentru o perioadă de mai mult de trei luni consecutive, instanţa apreciază în cauză s-a dovedit îndeplinirea condiţiei impuse de art. 24 lit.b Legea nr.114/1996.
Mai reţine instanţa că, pârâtii nu au contestat în vreun fel existenţa sau întinderea creanţei pretinse pe calea acţiunii care face obiectul prezentului dosar.
Totodată reclamantul a făcut şi dovada somării titularului contractului de închiriere, dar cu toate acestea nu s-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei.
Prin urmare instanţa urmează a aprecia întemeiată acţiunea şi a dispune rezilierea contractului de închiriere încheiat între părţi.
Pentru respectarea dreptului de proprietate al reclamantei, în vederea realizării tuturor atributelor acestui drept: posesia, folosinţa şi dispoziţia, având în vedere soluţia ce se va dispune cu privire la primul petit al acţiunii, raportat la art. 25 din Legea 114/1996 instanţa va dispune evacuarea pârâtilor ( atat a titularului contractului de inchiriere cat si a membrilor familiei sale) din imobil, pentru lipsă de titlu.
În privinţa celui de al doilea petit, instanţa reţine că rezilierea unui contract cu executare succesivă, cum este cel dedus judecăţii, operează numai pentru viitor.
Pentru trecut, părţile sunt ţinute de obligaţiile contractuale asumate, astfel încât incumbă titularului contractului de închiriere – pârâta GER, obligaţia de a achita chiria restantă în condiţiile art.II din contract, inclusiv penalităţile de întârziere în cotă de 0,10% pe zi de întârziere.
Conform art.1073 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar obligaţia în cauză, fiind o obligaţie constând în plata unei sume de bani, este întotdeauna susceptibilă de executare în natură.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art.1020, art.1073 C.civ., art.24 lit.b din legea nr.114/1996, instanţa va admite acţiunea civilă.
