Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 188/R din 28 ianuarie 2010
Prin sentinţa civilă nr.3124/05 martie 2009, a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul pârât reconvenţional C.A.A., împotriva pârâţilor reclamanţi reconvenţional L.I.P. şi L.F.P., având ca obiect rezoluţiune contract.
Totodată, a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi reconvenţional L.I.P. şi L.F.P., în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional C.A.A., având ca obiect rezoluţiune contract şi s-a dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între reclamant şi pârâţi la data de 07 martie 2007, pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei contractuale asumate de către reclamant de a vinde pârâţilor cele patru apartamente descrise în cuprinsul contractului.
De asemenea, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului şi obligat reclamantul pârât reconvenţional C.A.A. să restituie pârâţilor reclamanţi reconvenţional L.I.P. şi L.F.P. suma de 18.000 euro, achitată cu titlu de avans din preţ conform promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată între părţi la data de 07 martie 2007.
A fost obligat reclamantul pârât reconvenţional la plata în favoarea pârâţilor reclamanţi reconvenţional a sumei de 4979,7 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxe de timbru şi alte taxe ocazionate de prezenta cauză şi a fost respinsă cererea prin care reclamantul pârât reconvenţional a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.
Prin decizia civilă nr. 527/A/27.10.2009, Tribunalul Cluj, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, admiţând apelul declarat de reclamantul C.A.A. împotriva sentinţei civile nr. 3124/05 martie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a anulat-o, reţinând cauza spre soluţionare în primă instanţă.
În considerentele acestei decizii, tribunalul reţine că, în realitate, chestiunea esenţială care se impune a fi lămurită este aceea a competenţei de soluţionare a acţiunii principale, având ca obiect rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 07 Martie 2007, cu consecinţa pierderii avansului achitat în cuantum de 18.000 Euro, raportat la faptul că acest act juridic vizează două uscătorii în podul blocului, în suprafaţă totală de 312 mp., respectiv uscătoria unu, în suprafaţă de 155,51 mp. şi uscătoria doi, în suprafaţă de 155,51 mp., bloc ce se construieşte în Cartierul „Bună Ziua”, preţul global convenit fiind 220.000 Euro, din care s-a achitat un avans de 18.000 Euro.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că litigiul în discuţie are un obiect patrimonial, fiind, astfel, evaluabil în bani, cu consecinţa stabilirii competenţei şi a căilor de atac, în funcţie de valoarea obiectului litigiului.
Este evident, că se urmăreşte proteguirea unui drept patrimonial, care poartă asupra a două uscătorii, cu o valoare globală convenită de părţi de 220.000 Euro, ceea ce presupune raportat la cursul euro de la data introducerii acţiunii 29 Noiembrie 2007 o sumă de peste 500.000 lei noi.
Criteriul valoric care stă la baza stabilirii competenţei instanţelor, vizează în opinia tribunalului obiectul material asupra căruia poartă un litigiu, altfel, fiind lipsită de sens prevederea art.112 pct.3 Cod procedură civilă, conform căreia „cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă şi obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când aceasta este posibilă”.
Rezultă, aşadar, că apărarea intimaţilor, în sensul că valoarea obiectului material dedus judecăţii era de 18.000 Euro, care reprezintă avansul încasat, este nefondată, relevant fiind aşa cum s-a arătat, obiectul material al cererii, rezoluţiunea ca şi sancţiune vizând un act juridic în integralitatea sa şi nicidecum prestaţiile parţiale care s-au realizat în temeiul convenţiei respective.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul în temeiul dispoziţiilor art.297 alin.2 Cod procedură civilă, constatând că Judecătoria Cluj nu a fost competentă, cauza principală fiind de competenţa tribunalului, raportat la prevederile art.2.1 lit. b Cod procedură civilă, a admis apelul promovat, cu consecinţa anulării în întregime a hotărârii reţinând cauza spre judecare în primă instanţă.
Împotriva acestei decizii, au declarat în termen legal recurs pârâţii, solicitând casarea ei şi trimiterea apelului spre rejudecare pe fond, pe motiv că determinant în valoarea litigiului este cuantumul pretenţiilor, respectiv restituirea sumei de 18.000 Euro, decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs în interesul legii, referitoare la determinarea competenţei în materia rezoluţiunii unor acte juridice patrimoniale neputându-se aplica retroactiv cauzelor înregistrate anterior publicării ei în Monitorul Oficial.
Reclamantul intimat, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că litigiul este de natură patrimonială, iar valoarea raportat la care trebuie stabilită competenţa este valoarea imobilului obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare şi nu valoarea avansului ce se solicită a fi restituit, stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru neavând legătură cu determinarea competenţei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este fondat, întrucât, într-adevăr, litigiul are o natură patrimonială, aşa cum corect au statuat instanţele de fond, problema care se ridică fiind aceea a valorii obiectului.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat rezoluţiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil în valoare de 220.000 Euro, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii avansului de 18.000 Euro.
Valoare litigiului se raportează, în această situaţie, la valoarea avansului, ce reprezintă repunerea părţilor în situaţia anterioară, şi nu la valoarea întregului imobil, aşa cum greşit a statuat tribunalul, întrucât, prin antecontractul de vânzare-cumpărare, nu s-a transmis un drept de proprietate asupra imobilului, pentru a fi avută în vedere valoarea acestuia, din această convenţie născându-se doar o obligaţie de a face, în sensul de a încheia în viitor contractul promis.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie, aşadar, rezoluţiunea unei convenţii ce are ca obiect un drept de creanţă, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară în formula restituirii avansului, acesta determinând valoarea obiectului litigiului.
Valoarea obiectului litigiului determină atât competenţa, cât şi cuantumul taxei judiciare de timbru, neputându-se vorbi de o valoare a obiectului pentru determinarea competenţei şi de o altă valoare a obiectului pentru stabilirea taxei judiciare de timbru.
Valoarea întregului imobil ar fi fost determinantă în stabilirea competenţei şi, implicit, a taxei judiciare de timbru, doar în situaţia în care s-ar fi cerut, fie executarea silită a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu alte cuvinte obligarea la încheierea contractului autentic translativ de proprietate pentru întregul imobil, fie în situaţia în care s-ar fi cerut rezoluţiunea chiar a contractului autentic de vânzare-cumpărare translativ de proprietate, repunerea părţilor în situaţia anterioară însemnând redobândirea dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
