Comunicarea actelor administrativ fiscale.
– art.43 alineat 2 si 3 din O.G. nr.92/2003 Cod procedura fiscala
Astfel, potrivit dispozitiilor art.43 alineat 2 si 3 din O.G. nr.92/2003 C.pr.fiscala (în vigoare la momentul emiterii actului contestat) “Actul administrativ fiscal se comunica dupa cum urmeaza:
Astfel, potrivit dispozitiilor art.43 alineat 2 si 3 din O.G. nr.92/2003 C.pr.fiscala (în vigoare la momentul emiterii actului contestat) “Actul administrativ fiscal se comunica dupa cum urmeaza:
a) – prin prezentareacontribuabilului la sediul
a) – prin prezentareacontribuabilului la sediul
organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de
organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de
catre acesta sub semnatura, data comunicarii, fiind data ridicarii
catre acesta sub semnatura, data comunicarii, fiind data ridicarii
sub semnatura a actului;
sub semnatura a actului;
b) – prin persoanele împuternicite de organul fiscal, potrivit legii;
b) – prin persoanele împuternicite de organul fiscal, potrivit legii;
c) – prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.
c) – prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.
In cazul în care se constata lipsa contribuabilului sau a oricarei persoane îndreptatite sa primeasca actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunt într-un cotidian national de larga circulatie si/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, în care se mentioneaza ca a fost emis actul pe numele contribuabilului.
In cazul în care se constata lipsa contribuabilului sau a oricarei persoane îndreptatite sa primeasca actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunt într-un cotidian national de larga circulatie si/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, în care se mentioneaza ca a fost emis actul pe numele contribuabilului.
Actul administrativ fiscal se considera comunicat în a cincea zi de la data publicarii anuntului”.
Actul administrativ fiscal se considera comunicat în a cincea zi de la data publicarii anuntului”.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2117/14.10.2010)
Asupra cauzei de fata,
Prin sentinta civila nr.281 din 26.01.2010 Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal a admis în parte actiunea formulata de reclamantul N. M., în contradictoriu cu pârâtii MFP – ANAF – DGFPMB, DRAOVB; a anulat deciziile nr.40/29.01.2009 si nr.127128.04.2009 emise de DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI; a obligat pârâta DGFPMB sa solutioneze pe fond contestatiile reclamantului; a respins, ca premature, capetele de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale, începând cu actul constatator nr.3000/12/11/2004 al Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Ilfov, si constatarea prescriptiei dreptului de a stabili obligatii fiscale în sarcina reclamantului; a obligat pârâta DGFPMB la plata sumei de 500 lei catre reclamant reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea adresata instantei, reclamantul N. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii MFP – ANAF – DGFPMB, DRAOVB anularea deciziilor nr.40/29.01.2009 si nr.127/28.04.2009 emise de DGFPMB, precum si a deciziilor nr.682/19.12.2008 si nr.18230/19.12.2008, precum si a tuturor actelor administrative începând cu actul constatator nr.3000/12.11.2004 al DJAOV Ilfov si constatarea prescriptiei dreptului organelor fiscale de a stabili obligatii fiscale.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca s-a stabilit în mod nelegal în sarcina sa obligatia de plata a taxelor vamale, fiind prescris dreptul organului fiscal de a mai pretinde sume aferente anului 2001, iar contestatia formulata de reclamant a fost in mod gresit respinsa ca tardiva, comunicarea facuta prin publicitate nefiind valabila.
In drept, reclamantul a invocat dispozitiile Legii nr.554/2004, C.pr.fisc.
Pârâta DGFPMB a invocat la termenul din 19.01.2009 exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere privind anularea actelor fiscale, pentru ca nu s-au solutionat pe fond contestatiile reclamantului.
Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin actul constatator nr.3000/12.11.2004 s-au stabilit în sarcina reclamantului obligatii vamale de 5437 lei ca urmare a definitivarii importului unui autoturism AUDI A6. Prin procesul-verbal nr.18746/12.11.2004 s-au stabilit dobânzi de întârziere de 1742 lei si penalitati de întârziere de 489 lei, aferente datoriei vamale din actul constatator, pentru perioada 28.05.2003-12.11.2004. Pentru perioada 12.11.2004-31.03.2006 s-au calculat prin decizia nr.8377/6.06.2006 dobânzi de 1840 lei si penalitati de 361 lei. Pentru perioada 1.04.2006-31.03.2008, s-au calculat prin decizia nr.5260/21.04.2008 majorari de 4581 lei, iar prin decizia nr.14533/3.10.2008 s-au calculat majorari de 995 lei pentru perioada 1.04.2008-30.09.2008.
De asemenea, reclamantul a fost înstiintat de organele vamale despre aceste debite prin extrasul de cont nr.16448/10.11.2008.
Reclamantul a formulat contestatie împotriva acestor acte, dar prin decizia nr.40/29.01.2009 a DGFPMB – filele 47-51, contestatia vizând datoria vamala a fost respinsa ca tardiva – nedepusa în termen, si s-a respins ca ramasa fara obiect contestatia privind dobânzile, penalitatile si majorarile de întârziere.
Tribunalul a apreciat ca aceasta solutie este eronata, întrucât
reclamantul a formulat contestatia în termenul de 3 luni prevazut de
art.207 alin.4 din OG nr.92/2003 iar DGFPMB a gresit atunci când a apreciat ca data comunicarii deciziilor de impunere este 13.12.2004, la 5 zile de la publicarea anuntului în ziarul România Libera.
Retine prima instanta ca, într – adevar, art.43 din OG nr.92/2003 (varianta în vigoare la momentul emiterii actului), prevede modalitatile in care poate fi comunicat un act fiscal, confera in alin.3 posibilitatea organului fiscal de a comunica actul prin publicarea unui anunt într-un cotidian national de larga circulatie si/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se mentioneaza ca a fost emis actul pe numele contribuabilului, iar actul administrativ fiscal se considera comunicat în a cincea zi de la data publicarii anuntului.
Insa, acelasi art.43 la alin.4 prevede ca dispozitiile C.pr.civ. privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator. Conform art.95 C.pr.civ. comunicarea unui act de procedura prin afisare se poate face numai in cazul in care s-au facut demersuri – pentru aflarea domiciliului pârtii, dar acesta nu a putut fi identificat.
Domiciliul reclamantului nu a fost schimbat si simpla returnare, pentru expirarea termenului de pastrare, a unei trimiteri anterioare catre reclamant, nu îndreptarea organul fiscal sa procedeze la comunicarea prin publicitate a actului fiscal. Organul fiscal trebuia sa se adreseze in prealabil INEP pentru a verifica daca reclamantul si-a schimbat domiciliul, pentru a face demersurile prevazute de art.95 C.pr.civ., dar pârâta nu a dovedit depunerea vreunei diligente in identificarea unui posibil alt domiciliu.
De asemenea, a apreciat tribunalul ca nu se poate considera ca actul fiscal a fost comunicat contribuabilului prin posta, întrucât plicul trimis acestuia a fost returnat pentru expirarea termenului de pastrare si lipsa destinatarului de la domiciliu, conform dovezilor de la filele 60-63, astfel încât reclamantul nu a cunoscut continutul actului fiscal si nu a putut formula aparari cu privire la acesta, art.43 alin.2 lit.c din OG nr.92/2003 prevazând ca actul fiscal se poate comunica prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia.
In concluzie, motiveaza prima instanta ca reclamantul a depus contestatia la data de 25.11.2008, asa cum se recunoaste si in decizia de solutionare a contestatiei, fara ca pârâta sa detina vreo dovada de comunicare valabila catre reclamant a actului prin care se stabileste datoria vamala, deci nu a fost depasit termenul de 3 luni pentru formularea contestatiei.
Tinând cont ca pârâta nu a probat ca s-a depus contestatia de catre reclamant peste termen, tribunalul a apreciat ca reclamantul a depus in termen contestatia formulata împotriva deciziei de impunere, aplicând prin analogie dispozitiile art.310 C.pr.civ., cu care se completeaza C.pr.fiscala.
Prin aceeasi decizie nr.40/29.01.2009, organul fiscal a apreciat ca nu este cazul sa mai analizeze deciziile privind accesoriile, respingând acest capat de cerere ca ramas fara obiect întrucât s-a emis o noua decizie în aceasta privinta – decizia nr.18230/19.12.2008.
Prin decizia nr.127/28.04.2009 a DGFPMB – filele 127-130, s-a respins ca neîntemeiata contestatia pentru suma de 5872 lei reprezentând majorari si penalitati stabilite prin decizia nr.18230/19.12.2009, iar capetele de cerere privind contestarea deciziei nr.682/2008, extrasului de cont nr.16448/2008, actului constatator nr.3000/12.11.2004, procesului-verbal nr.18746/12.11.2004 si a deciziilor nr.8377/2006, nr.5260/2008 si nr.14533/3.10.2008 au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat.
Tribunalul a apreciat ca si aceasta solutie a pârâtei este eronata. Astfel, s-a respins contestatia formulata împotriva accesoriilor cu motivarea ca sunt datorate dt timp debitul principal este datorat, însa contestatia fata de debitul principal a fost gresit respinsa ca tardiva. Asadar organul fiscal este dator sa reanalizeze, odata cu fondul contestatiei asupra datoriei vamale principale, daca accesoriile sunt corect stabilite în sarcina reclamantului, singurul motiv de respingere a contestatiei formulate împotriva accesoriilor fiind respingerea contestatiei fata de datoria principala ca tardiva.
De asemenea, nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat cît timp prima solutia pronuntata de organul de solutionare a contestatiei este considerata eronata de catre tribunal, urmând a fi desfiintata.
Prin urmare, tribunalul a considerat ca cererea de fata este întemeiata în parte, admitând-o în parte, anulând deciziile nr.40/29.01.2009 si nr.127/28.04.2009 emise de DGFPMB si obligând pârâta DGFPMB sa solutioneze pe fond contestatiile depuse de reclamant.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, pe care tribunalul a calificat-o drept prematuritate, tribunalul a admis-o si a respins, ca premature capetele de cerere privind anularea actelor administrativ fiscale, începând cu actul constatator nr.3000/12/11/2004 al Directiei Judetene pentru Accize si Operatiuni Vamale Ilfov, si a constatat ca a intervenit prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale în sarcina reclamantului, având în vedere ca DGFPMB nu a cercetat fondul contestatiilor reclamantului, si abia dupa ce va pronunta o solutie cu privire la temeinicia acestora, reclamantul va putea sesiza instanta de contencios administrativ pentru analizarea legalitatii stabilirii debitului în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a formulat recurs pârâta ANAF DGFPMB care a criticat hotarârea pronuntata pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând ca motive de recurs prevederile art.304 pct.9 si 6 C.pr.civ.; solicitând admiterea recursului, asa cum a fost formulat si modificarea sentintei în sensul respingerii în totalitate a actiunii formulate.
În argumentarea recursului s-a sustinut în esenta ca, în mod gresit prima instanta a admis în parte actiunea si a anulat deciziile nr.40/29.01.2009 si nr.127/28.04.2009 emise de DGFPMB, cu obligatia recurentei de a solutiona pe fond contestatiile, câta vreme, din actele dosarului si prevederile legale incidente rezulta ca actul constatator nr. 3000/12.11.2004 a fost comunicat intimatului reclamant de catre organul vamal emitent, în data de 16.11.2004, prin posta, cu scrisoare recomandata, cu confirmare de primire si, întrucât plicul a fost restituit cu mentiunea ” expirat termen de pastrare”, s-a facut aplicarea dispozitiilor art.43 alineat 2 C.pr.fiscala, în sensul publicarii unui anunt într-un cotidian national de larga circulatie.
Astfel, actul constatator nr.3000/12.11.2004, a fost socotit ca fiind comunicat în a cincea zi de la data publicarii anuntului, deci în data de 13.12.2004. Cum contestatia a fost înregistrata la organul competent în data de 25.11.2008, în mod corect a fost respinsa ca tardiv formulata.
S-a mai sustinut ca, în mod nelegal s-a dispus si anularea Deciziei nr.127/28.04.2009 de catre prima instanta, din moment ce debitul principal prevazut în actul constatator nr.3000/12.11.2004 este datorat, iar contestatia formulata împotriva acestuia în mod corect a fost respinsa ca nedepusa în termen, asa încât accesoriile calculate în baza acestui debit sunt datorate; situatie în care organul fiscal în mod corect a respins ca neîntemeiata contestatia formulata de intimatul – reclamant pentru suma de 5.872 lei, reprezentând majorari si penalitati stabilite de organul vamal prin Decizia nr.18230/19.12.2009.
In fine, s-a mai argumentat ca prima instanta, prin solutia adoptata, a acordat ceea ce nu s-a cerut, având în vedere ca prin admiterea în parte a actiunii a dispus obligarea DGFP – M.B. la solutionarea pe fond a contestatiei formulate, fara ca prin actiunea introductiva sa se fi cerut aceasta.
Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenta, respingerea recursului, ca nefondat si mentinerea sentintei pronuntata de prima instanta, ca fiind legala si temeinica.
Recursul este întemeiat.
Examinând actele si lucrarile cauzei în raport de criticile formulate si prevederile legale, Curtea constata incidenta motivului de recurs prevazut de art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul ca hotarârea pronuntata de prima instanta a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, avându-se în vedere urmatoarele considerente:
Din actele cauzei rezulta ca intimatul – reclamant N. MARIUS a solicitat anularea Deciziei nr.40/29.01.2009, a Deciziei nr.127/28.04.2009; ambele fiind emise de DGFPMB; a Deciziilor nr.682/19.12.2008 si nr.18230/19.12.2009 precum si a tuturor actelor administrative începând cu actul constatator nr.3000/12.11.2004 emis de DJ.A.O.V. Ilfov.
Prin Decizia nr.40/29.01.2009, autoritatea publica recurenta a respins, ca nedepusa în termen, contestatia formulata de intimatul – reclamant pentru suma de 5.437 lei, reprezentând datorie vamala stabilita prin Actul constatator nr.3000/12.11.2004 emis de Directia Judeteana Pentru Accize si Operatiuni Vamale Ilfov.
La art.II al aceleiasi decizii, autoritatea publica recurenta a respins, ca ramasa fara obiect contestatia formulata de intimatul – reclamant N. M., pentru suma de 10.008 lei, reprezentând dobânzi, penalitati si majorari de întârziere stabilite prin Procesul – verbal nr.18746/12.11.2004 si prin Deciziile nr.8377/06.06.2006, nr.5260/21.06.2008 si nr.14533/03.10.2008; referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente datoriei vamale.
Prin Decizia nr.127/28.04.2009 autoritatea publica recurenta a solutionat contestatia formulata de intimatul – reclamant împotriva:
Deciziei nr.682/19,12.2008 emisa în baza Procesului – verbal de control nr. 18222/19.12.2008 prin care s-au stabilit drepturi vamale în suma totala de 5.437 lei;
– Deciziei nr.18230/19.12.2008 referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale din anul precedent, prin care s-au stabilit majorari si penalitati de întârziere aferente datoriei vamale în suma totala de 5.872 lei;
– Actului constatator nr.3000/12.11.2004, prin care s-a stabilit o datorie vamala în suma de 5.437 lei si a celorlalte acte subsecvente.
La art.I al Deciziei nr.127/28.04.2009 s-a decis respingerea, ca neîntemeiata, a contestatiei formulata pentru suma de 5.872 lei, reprezentând majorari de întârziere si penalitati de întârziere stabilite prin Decizia nr. 18230/19.12.2009 referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale din anul precedent.
La art. II al aceleiasi decizii s-a constatat existenta în cauza a autoritatii de lucru judecat, în ceea ce priveste contestarea Deciziei pentru regularizarea situatiei privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr.682/19.12.2008, extrasului de cont nr.16448/10.11.2008, Actului Constatator nr.3000/12.11.2004 si a celorlalte acte subsecvente.
Curtea retine ca pentru solutionarea prezentului litigiu trebuie lamurit mai întâi daca autoritatea publica recurenta a solutionat în mod corect contestatia formulata de recurentul – intimat N. M. împotriva Actului constatator nr.3000/12.11.2004, prin care s-a stabilit o datorie vamala în suma totala de 5.437 lei, contestatie solutionata prin Decizia nr.40/29.01.2009 (filele 7-15 dosar fond).
Asa cum s-a aratat, la art.I al Deciziei, organul emitent a respins contestatia împotriva Actului constatator nr.3000/12.11.2004, ca nefiind depusa în termen, pentru argumentele aratate în considerentele hotarârii, iar tribunalul a apreciat ca, dimpotriva, contestatia a fost depusa în termen, fapt ce a condus la anularea acesteia cu consecintele ce au decurs din adoptarea acestei solutii.
Curtea constata însa ca prima instanta a interpretat si aplicat în mod eronat prevederile legale incidente în cauza, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Totodata, potrivit dispozitiilor art.207 alin.1 si 4 C.pr.fiscala” Contestatia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decaderii”, respectiv “Daca actul administrativ fiscal nu contine elementele prevazute la art.43 alin.(2) lit. i), contestatia poate fi depusa, în termen de 3 luni de la data comunicarii actului administrativ fiscal, organului de solutionare competent”.
Or, în cauza de fata, actul constatator nr.3000/12.11.2004 a fost expediat intimatului prin posta cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire – conform dispozitiilor art.43 alin.2 lit.c) din OG nr.92/2003 – mai sus citat, în data de 16.11.2004.
Întrucât plicul a fost returnat cu mentiunea “Expirat termen de pastrare” ( deci nu destinatar mutat/schimbat), în mod corect organul fiscal a procedat conform art.43 alin.3 din OG nr.92/2003 la publicarea unui anunt într-un cotidian national.
Astfel, în data de 13.12.2004, în cotidianul România Libera a aparut un anunt referitor la Actul constatator nr.3000/12.11,2004, situatie în care, din a cincea zi de la publicarea anuntului a început sa curga termenul prevazut de art.207 din OG nr.92/2003 în raport de care intimatul reclamant putea sa îl conteste.
Cum intimatul – reclamant a formulat contestatie administrativa în data de 25.11.2008, în mod legal organul fiscal a apreciat-o ca fiind formulata peste termenul legal si a respins-o ca atare.
Este adevarat ca, potrivit dispozitiilor art.43 alin.4 C.pr.fiscala “Dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile în mod corespunzator, însa aceste prevederi trebuie interpretate în sensul completarii prevederilor din legea speciala, iar nu în contradictie cu acestea, pentru ca, în aceasta materie, legiuitorul a prevazut o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun privind comunicarea prin publicitate.
Astfel, organele fiscale si contribuabilul sunt parti ale unui raport juridic ce are în continutul sau drepturi si obligatii specifice. Totodata, în conformitate cu dispozitiile art.31 din OG nr.92/2003, organul fiscal a expediat actul constatator la domiciliul fiscal indicat de contribuabil. Mai mult decât atât, plicul a fost returnat cu mentiunea” termen de pastrare expirat”, iar nu ” destinatar mutat/schimbat”, asa încât prevederile art.95 C.pr.civila nu sunt aplicabile în speta si oricum, acestea vizeaza o alta situatie.
În consecinta, pentru argumentele mai sus expuse, Curtea apreciaza ca solutia dispusa de organul fiscal prin Decizia nr.40/29.012009, este legala cu toate consecintele ce decurg în raport de celelalte acte administrative contestate; situatie în care, în conformitate cu dispozitiile art.312 alineatele 1 si 2 C.pr.civ., va admite recursul formulat de recurenta pârâta ANAF – DGFPMB, va modifica în tot sentinta atacata si pe fond va respinge actiunea ca neîntemeiata.
