Prin sentinţa penală nr. 171 din data de 30.03.2015, Judecătoria Darabani, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de persoana vătămată CI.
În baza art. 396 al 2 C. pr. penală raportat la art. 5 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul BC la pedeapsa amenzii penale în cuantum de câte 3600 lei corespunzătoare unui număr de 180 zile-amendă pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 193 al.2 C.pen şi violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 224 al.2 C.pen.
În baza art. 39 al. 1 lit. c) Cod penal a contopit cele două pedepse cu amenda penală, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3600 lei corespunzătoare unui număr de 180 zile-amendă la care a adăugat un spor de 1200 lei corespunzătoare unui număr de 60 zile-amendă, inculpatul urmând a executa în final amenda penală de 4800 lei corespunzătoare unui număr de 240 zile-amendă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neplată cu rea credinţă.
În baza art. 67 al. 1 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. n în sensul că a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, dreptul de a se apropia de partea civilă CI.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă CI şi a obligat inculpatul să-i plătească acestuia suma de 40 lei cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul să plătească statului suma de 240 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că inculpatul BC a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani cu nr. 52/P/2014 pentru săvârşirea infracţiunilor de „violare de domiciliu” şi „lovire sau alte violenţe”, prev. de art. 224 alin. 2 Cod penal (art. 192 alin. 2 Cod penal în vigoare la data sesizării) şi art. 193 alin. 2 Cod penal (art. 180 alin. 2 Cod penal în vigoare la data sesizării), cu aplicarea art. 38 Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 21/22.12.2012, în jurul orelor 0,14, după ce în prealabil a pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate CI, a lovit-o pe aceasta cu coada toporului peste umărul drept, a izbit-o de sol şi a lovit-o cu pumnul în zona capului, cauzându-i astfel leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile conform concluziilor specialiştilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală Botoşani inserate în cuprinsul certificatului medico-legal nr. 1574/D din 27.12.2012.
Prin încheierea din data de 12 mai 2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii.
La termenul din 15.10.2014 persoana vătămată a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei din care 7.000 lei sunt daune morale şi 3.000 lei daune materiale, acestea din urmă reprezentând cheltuielile făcute în urma loviturilor primite precum şi contravaloarea zilelor în care nu a putut munci .
La acelaşi termen apărătorul părţii civile a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de lovire prev de art. 193 al.1 C. penal în infracţiunea de tentativă de omor.
La termenul din 11.11.2014 instanţa a respins cererea inculpatului de judecată în procedură simplificată şi a prorogat punerea în discuţie a cererii de schimbare a încadrării juridice după administrarea probatoriului necesar soluţionării acestei cereri.
Inculpatul a recunoscut parţial comiterea lovirii însă pe fondul provocării în urma unui conflict anterior ce a avut loc în barul din localitate, nerecunoscând faptul că a lovit persoana vătămată cu coada unui topor pe care l-a avut în mână, şi cu care a venit de acasă.
Instanţa a dispus reaudierea martorilor din faza de urmărire penală şi a încuviinţat persoanei vătămate proba cu doi martori .
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 21/22.12.2012, în jurul orelor 0,14, după ce în prealabil a pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate CI, inculpatul BC a lovit-o pe aceasta cu coada toporului peste umărul drept, a izbit-o de sol şi a lovit-o cu pumnul în zona capului, cauzându-i astfel leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor specialiştilor din cadrul Serviciului de Medicină Legală Botoşani inserate în cuprinsul certificatului medico-legal nr. 1574/D din 27.12.2012.
S-a reţinut de către prima instanţă că declaraţia persoanei vătămate, a tatălui acestuia precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală relevă producerea faptelor exact în modalitatea concretă reţinută în rechizitoriu.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de lovire în infracţiunea de omor, instanţa de fond a reţinut faptul că modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii nu relevă intenţia directă sau indirectă a inculpatului de a ucide, acesta acţionând sub imperiul stării de ebrietate în care se afla.
S-a reţinut de către prima instanţă că în susţinerea acestei interpretări vine şi poziţia subiectivă a inculpatului de după momentul aplicării primei lovituri asupra persoanei vătămate , lovitură ce a cauzat căderea la pământ a acestuia, inculpatul continuând lovirea lui cu pumnul.
Dacă ar fi existat intenţia suprimării vieţii persoanei vătămate inculpatul ar fi folosit toporul pe care îl avea în mână pentru a lovi cu el persoana vătămată şi nu s-ar fi străduit să-l imobilizeze pe acesta lovindu-l cu pumnul.
Instanţa de fond a reţinut din declaraţia persoanei vătămate că s-au scurs câteva momente din clipa în care acesta a strigat după ajutor şi până la ieşirea din casă a tatălui său, timp în care, dacă inculpatul avea intenţia sau urmărea producerea morţii persoanei vătămate, putea să îl lovească pe acesta cu consecinţe mult mai grave, folosindu-se de acel instrument ce era în măsură să suprime viaţa.
În acest context, dat fiind faptul că intenţia inculpatului a fost doar în sensul de a lovi persoana vătămată, cererea de schimbare a încadrării juridice a primit o soluţie de respingere.
Reţinând vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de fond a analizat legea penală mai favorabilă, în temeiul art.5 Cod penal.
În situaţia de faţă, fiind vorba de două infracţiuni aflate în concurs, şi cum pentru infracţiunea de violare de domiciliu noua reglementare este mult mai favorabilă în sensul că este posibilă şi aplicarea pedepsei amenzii, în comparaţie cu vechea reglementare care prevedea închisoarea de la 6 luni la 4 ani, instanţa de fond a constatat că mai favorabilă este noua reglementare.
Astfel, la stabilirea pedepsei cu amendă a avut în vedere modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, contextul în care fapta a fost săvârşită, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, vârsta şi poziţia sa corectă în familie şi societate anterioară incidentului.
Fiind în concurs, instanţa de fond, a contopit cele două pedepse cu amendă penală în baza art. 39 alin.1. lit.c. din Codul penal urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3600 lei amendă corespunzătoare unui număr de 180 zile amendă la care s-a adăugat un spor de 1.200 lei corespunzător unui număr de 60 zile amendă, inculpatul urmând a executa în final amendă penală de 4.800 lei corespunzătoare unui număr de 240 zile amendă, prima instanţă considerând că această pedeapsă este în măsură să asigure atât coerciţia inculpatului cât şi reeducarea acestuia.
În aprecierea cuantumului unei zile amendă instanţa de fond a reţinut că veniturile inculpatului sunt modeste şi realizate doar din gospodăria proprie şi din apicultură, motiv pentru care a reţinut suma de 20 lei corespunzătoare unei zile amendă.
Prima instanţă a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor articolului 63 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neplată a amenzii cu rea credinţă.
În baza art. 67 alin 1 Cod penal instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit n Cod penal interzicând acestuia să se apropie de persoana vătămată CI pe o perioadă de doi ani considerând oportună aplicarea acestei pedepse faţă de modalitatea de săvârşire a infracţiunii şi de posibilitatea ca părţile să se mai întâlnească în locuri similare celui în care a debutat conflictul, preîntâmpinându-se astfel noi discuţii contradictorii între părţi.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă CI aceasta a primit o soluţie de admitere în parte şi a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 40 lei reprezentând cheltuieli cu obţinerea certificatului medico legal, nefiind dovedite alte cheltuieli materiale care să fi avut legătură cu infracţiunea.
În ceea ce priveşte daunele morale instanţa de fond a reţinut că inculpatul nu a făcut dovada unor suferinţe ce exced suferinţelor normale produse în urma unei asemenea infracţiuni şi nici nu a dovedit alt fel de suferinţe morale care să îl îndreptăţească la primirea de compensaţii materiale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul BC, criticând-o sub aspectul cuantumului crescut al amenzii aplicate, pe considerentul că veniturile sale sunt minime şi rezultă din activitatea desfăşurată în gospodărie şi apicultură. În faţa instanţei prin intermediul avocatului său a solicitat înlăturarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. n Cod penal, întrucât fiind consătean cu partea civilă se poate interfera oricând cu aceasta, mergând cu acelaşi autobuz sau intrând în acelaşi magazin sătesc.
Partea civilă CI nu şi-a motivat în scris apelul şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l susţine.
Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. 1, 2 şi art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată că apelurile declarate sunt întemeiate din următoarele considerente:
Acţiunea penală, ce vizează şi încadrarea juridică, a fost în mod corect soluţionată, din probele testimoniale administrate precum şi din înscrisurile depuse la dosar rezultând vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 al.2 C.pen şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 al.2 C.pen.
În acest sens, mijloacele de probă constând în declaraţiile persoanei vătămate CI, se coroborează cu cele ale martorilor CM, AFP, HS, ȘD, cu dovada de ridicare a fesului cu inscripţia USL, aparţinând inculpatului, certificatul medico-legal, precum şi cu declaraţia de recunoaştere a faptelor de către inculpatul BC şi stabilesc, fără echivoc, că în noaptea de 21/22.12.2012, după miezul nopţii, inculpatul a pătruns fără drept în curtea persoanei vătămate şi, profitând de întuneric, pentru a nu fi recunoscut, a lovit-o cu coada unui topor, după care a izbit-o la pământ şi i-a mai aplicat câteva lovituri cu pumnul, cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Astfel, declaraţia martorului CM, tatăl persoanei vătămate, în care arată că a fost trezit din somn de strigătele de ajutor ale fiului său, se coroborează cu declaraţiile martorilor ȘD şi HȘ care precizează că în seara respectivă au mers împreună cu persoana vătămată până la poarta locuinţei acesteia, iar după ce a intrat, la apx. 2-3 minute au auzit-o strigând „săriţi, că mă omoară”. În aceste împrejurări s-au întors şi l-au văzut pe inculpatul BC sărind gardul şi fugind spre casă, iar în curtea locuinţei era fesul cu inscripţia USL, pe care în cursul zilei, la bar, îl văzuseră la inculpat.
Prezenţa inculpatului în barul I.I.I. precum şi incidentul pe care l-a avut cu persoana vătămată a fost confirmat şi de către martorul CC.
Împotriva mijloacelor de probă enunţate care dovedesc vinovăţia inculpatului, nu au fost aduse argumente pertinente care să creeze suspiciuni în privinţa exercitării acţiunii violente de către inculpat.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea acestuia, respectiv de a lovi şi cauza suferinţe fizice persoanei vătămate.
La instanţa de fond, persoana vătămată a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de lovire sau alte violenţe în tentativă la infracţiunea de omor, însă Curtea constată că în mod corect s-a respins această cerere.
În acest fel, din probele administrate în cauză, instanţa constată că fapta inculpatului BC de a aplica persoanei vătămate CI o lovitură cu coada de lemn a unui topor, în zona umărului, iar după ce aceasta a căzut, i-a mai aplicat lovituri cu pumnii, viaţa nefiindu-i pusă în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal şi nu cele ale tentativei la infracţiunea de omor întrucât acţiunea inculpatului nu a vizat zone ale căror vătămare ar conduce la deces.
Mai mult, certificatul medico-legal constată existenţa unor excoriaţii şi echimoze, iar la nivelul umărului stâng nu s-au observat leziuni osoase postraumatice, astfel încât nu se poate susţine că prin loviturile aplicate a urmărit uciderea victimei, acţiunea de lovire nefiind nici de mare intensitate sau de o durată mai mare şi nici nu au avut ca rezultat aducerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se ridica.
Relativ la individualizarea pedepselor curtea constată că au fost respectate toate criteriile prev. de art. 74 Cod penal, iar pedeapsa pecuniară aplicată este în măsură să dezvolte aptitudinea inculpatului de a avea, în viitor, o comportare bună, astfel încât nu se impune reducerea sumei corespunzătoare unei zile amendă.
Apărarea inculpatului că nu are venituri suficiente pentru a achita amenda stabilită nu constituie un criteriu unic pentru a o reduce, în condiţiile în care ea a fost orientată spre un cuantum minim de 180 de zile amendă a câte 20 lei pe zi, în condiţiile în care, conform art. 61alin. 2, alin. 4 lit. c Cod penal suma corespunzătoare unei zile amendă este cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, iar limitele speciale ale zilelor amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 de zile amendă.
Pe de altă parte, inculpatul este apt să presteze munci din care să obţină venituri, fiind şi crescător de albine şi nu mai are alte persoane în întreţinere.
Apelul inculpatului este însă întemeiat sub aspectul pedepsei complementare aplicate, aceea de a-i interzice pe o perioadă de 2 ani dreptul de a se apropia de partea civilă.
Curtea arată că potrivit art. 66 alin. 5 Cod penal atunci când se dispune interzicerea dreptului prev. de alin. 1 lit. n) instanţa trebuie să individualizeze în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.
Faţă de această prevedere, Curtea apreciază că împrejurările cauzei şi consecinţele infracţiunii nu impun o asemenea pedeapsă complementară, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit un conflict perpetuu între cele două părţi, sau că această stare conflictuală ar fi continuat şi după acest incident, iar pe de altă parte interdicţia nici nu a fost individualizată, fiind lipsită de previzibilitate.
În virtutea considerentelor ce preced, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de inculpatul BC şi va înlătura pedeapsa complementară impusă inculpatului.
Referitor la cuantificarea sumei pe care instanţa fondului a acordat-o părţii civile cu titlu de daune materiale, Curtea precizează următoarele:
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 3.000 de lei reprezentând daune materiale, constând în cheltuielile efectuate în urma loviturilor primite şi contravaloarea zilelor în care nu a lucrat, precum şi cu suma de 7.000 de lei daune morale.
Între înscrisurile care se află la dosar nu există nicio dovadă, respectiv bilete de tratament, reţete medicale sau bonuri fiscale privind cheltuielile pe care partea vătămată le-a făcut cu tratamentul sau cu drumurile.
Ca regulă generală, cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, însă partea civilă nu a făcut acest lucru, astfel încât în mod corect au fost acordate despăgubiri în limita dovedirii lor.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, este cunoscut faptul că, spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, precum şi modul în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Faţă de cele arătate, în contextul circumstanţelor cauzei, în sensul că pe timp de noapte inculpatul a intrat în curtea locuinţei persoanei vătămate şi a lovit-o, producându-i acea stare de temere inerentă unei acţiuni vătămătoare pe timp de noapte, al declaraţiilor martorilor DI şi MCB, care au arătat că persoana vătămată era mai stresată după acest incident, Curtea apreciază că părţii civile i se cuvine şi acordarea unor daune morale, proporţionale cu atingerea adusă sănătăţii fizice şi psihice, motiv pentru care, în temeiul art. 1349 coroborat cu art. 1357 Cod civil va admite cererea formulată în acest sens şi va obliga inculpatul BC să-i plătească părţii civile CI suma de 2000 de lei cu titlu de daune morale.
Sub aspectul laturii civile şi aprecierii daunelor morale, curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de partea civilă CI şi va desfiinţa în parte sentinţa penală nr. 171 din 30.03.2015 a Judecătoriei Darabani.
Cheltuielile judiciare determinate de judecarea celor două apeluri vor rămâne în sarcina statului, în temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală.
