Plângere contravenţională. Nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenţie. Calculul greşit al amenzii contravenţionale

Cuprins pe materii. Plângere contravenţională. Nulitatea relativă a procesului-verbal de contravenţie. Calculul greşit al amenzii contravenţionale. Art. 16 din O.G. 2/2001.

Este adevărat că pentru fapta comisă legiuitorul a prevăzut aplicarea unei sancţiuni principale de la 9 la 20 puncte-amendă (clasa a IV-a de sancţiuni), însă instanţa nu va putea interpreta în defavoarea petentului lipsa de diligenţă a organului constatator care, prin autoritatea ce i s-a conferit, are obligaţia să-şi dea interesul pentru respectarea întocmai a prevederilor legale fără a leza în nici un fel drepturile acestuia şi va lua în considerare menţionarea eronată a cuantumului amenzii aplicate ca fiind o cauză de nulitate relativă.

Potrivit prevederilor art.1  alin. 2 din HOTĂRÂREA Nr. 871 din 14 noiembrie 2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.

În consecinţă, sancţiunea amenzii contravenţionale în mod corect calculată, raportată la cele 9 puncte amendă aplicate, ar fi fost de 9 X 90 lei= 810 lei.

În consecinţă, sancţiunea amenzii contravenţionale în mod corect calculată, raportată la cele 9 puncte amendă aplicate, ar fi fost de 9 X 90 lei= 810 lei.

Instanţa constată că organul constatator a calculat greşit amenda contravenţională, ceea ce atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, petentul dovedind vătămarea care i s-a adus prin aplicarea sancţiunii contravenţionale de 900 lei, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie anterior menţionate.

 ( JUDECĂTORIA LIEŞTI, JUDEŢUL GALAŢI, SENTINŢA CIVILĂ NR. 897 din 29.12.2014)

Prin plângerea contravenţională formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Lieşti, jud. Galaţi la data de 12.09.2014 sub numărul ……, petentul L.D., în contradictoriu cu intimata I.P.J., a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie întocmit de  intimată. În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a săvârşit fapta contravenţională reţinută în sarcina sa.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă a anexat raportul întocmit de agentul constatator,  DVD –înregistrare video , buletinul de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto  MAI …, atestatul operator radar al agentului constatator.

Prin sentinţa civilă nr. 897 din 29.12.2014, instanţa a admis plângerea contravenţională şi a anulat procesul verbal de constatare a contravenţiei seria ……  întocmit de  intimata, reţinând în esenţă că:

Procesul verbal de contravenţie contestat este lovit de un viciu de legalitate, respectiv s-au încălcat prevederile privind aplicarea sancţiunii contravenţionale raportate la calculul amenzii contravenţionale.

Astfel,  în cuprinsul procesului-verbal contestat,  s-a precizat că la data de 04.09.2014 orele 21.07, pe DN 25, în localitatea Hanu Conachi, jud. Galaţi,  a condus autoturismul  marca „BMW X5” cu nr. de înmatriculare .. cu viteza de 105  km/h înregistrată de aparatul radar.  Aşadar, a fost indicată  amenda contravenţională aplicată în cuantum de 900 de lei, 9 puncte amendă, 7 puncte penalizare, precum şi menţiunea achitării jumătate din minimul special al acesteia respectiv 405 lei.

Potrivit art. 102 alin. 3 litera e) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

„… e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.”

Clasele de sancţiuni sunt următoarele:

a) clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;

b) clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;

c) clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;

d) clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;

e) clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte-amendă.

Potrivit prevederilor  art. 98 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare:

„ (1) Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate.

(2) Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. „

Sentinţa civilă a rămas definitivă prin neapelare.