PROCEDURA INSOLVENTEI . Recurs. Cerere de sanctionare a lichidatorului judiciar pentru refuzul de a solicita închiderea procedurii insolventei, respectiv de a-si îndeplini atributia prevazuta de art. 20 litera i) din Legea nr. 85/2006, în conditiile în care societatea debitoare are de recuperat, în justitie, o creanta de valoare redusa prin raportare la valoarea ridicata a creantelor înscrise în tabelul definitiv, iar pentru solutionarea cererii cu valoare redusa astfel formulata de lichidatorul judiciar instanta competenta a stabilit un termen îndelungat.
– art. 20 litera i) si art. 22 alineat 3 din Legea nr. 85/2006
Decizia nr. 164/C/2015 – R din 22.09.2015
Dosar nr. 4750/111/C/2014
Prin Sentinta nr.553/F din 1 aprilie 2015 Tribunalul B. a respins cererea formulata de creditorul SC M. E. SRL împotriva lichidatorului judiciar CII S. G. C. al debitoarei SC M. F. SRL.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, judecatorul sindic a retinut ca, raportat la art.20 lit.i) din LEGEA NR. 85/2006, invocat de catre creditoare, una dintre atributiile administratorului judiciar este aceea de a sesiza de urgenta judecatorul sindic, în cazul în care constata ca nu exista bunuri în averea debitorului sau ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, iar conform art.22 alin.2 din acelasi act normativ, în orice stadiu al procedurii din oficiu sau la cererea adunarii creditorilor, ca si sanctiune, se poate înlocui administratorul judiciar pentru motive temeinice ca si sanctiune în cazul în care lichidatorul refuza, nu îsi îndeplineste obligatiile sau le îndeplineste în mod deficitar.
Debitoarea se afla în lichidare judiciara si prin urmare lichidatorul judiciar are ca si atributii sarcini prev.art.25 alin.1, respectiv cea prevazuta la art.25 lit.g), aceea de a încasa creantele pe care debitoarea le are fata de terti, asa cum rezulta din probatiunea depusa la dosar. Conform portalului instantelor, pe rolul Tribunalului B. este înregistrat apelul declarat de lichidatorul judiciar în dosar.nr.12671/271/2014, în care lichidatorul judiciar exercita o actiune pentru recuperarea creantei fata de terti si prin urmare în cauza nu exista motiv temeinic pentru sanctionarea lichidatorului judiciar, invocate de catre creditoare prin prisma disp. art.22 alin. 2 si 3 din LEGEA NR. 85/2006, aspecte fata de care în baza art.11 din LEGEA NR. 85/2006, a respins cererea formulata de catre creditoare.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea SC M. E. SRL, solicitând casarea acesteia, în baza art. 488 alineatul 1 pct. 6 coroborat cu art. 496 alineat 2 din Noul Cod de procedura Civila, cu retinere spre rejudecare, si admiterea cererii sale de sanctionare a lichidatorului judiciar, cu obligarea pârâtului si la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, recurenta arata ca instanta de fond a retinut în mod gresit ca nu exista motive temeinice pentru sanctionarea lichidatorului judiciar, având în vedere înregistrarea pe rolul Tribunalului B. a apelului formulat de acesta împotriva Sentintei prin care s-a respins cererea cu valoare redusa împotriva pârâtei C.A.S. B.
Recurenta arata ca, prin formularea acestui apel, lichidatorul judiciar nu urmareste decât tergiversarea cauzei si încasarea onorariului eferent fiecarei luni de prelungire nejustificata a procedurii. Judecatorul – sindic nu a tinut cont de adresa nr. xxxxx/24.09.2014 emisa de C.A.S. B. si pe care a depus-o odata cu cererea de sanctionare a lichidatorului prin care aceasta institutie sustine ca nu are sume de onorat catre SC M. F. SRL.
Mai mult decât atât, cererea cu valoare redusa formulata de lichidatorul judiciar a fost respinsa de prima instanta ca fiind tardiva, astfel ca lichidatorul judiciar este culpabil de formularea tardiva a demersurilor sale. Totodata, apelul formulat de lichidatorul judiciar este nefondat, fata de sustinerile C.A.S. B. mentionate anterior, iar termenul de solutionare al acestuia este data de 07.12.2015, un termen foarte îndepartat pentru solutionarea acestei cauze. Oricum, o cerere cu valoare redusa nu poate fi temeiul continuarii procedurii falimentului fata de o debitoare a carei masa credala are valoarea de 759.865,40 lei, cu atât mai mult cu cât, în primul grad de jurisdictie, aceasta cerere a fost solutionata prin respingerea acesteia ca tardiva.
Recurenta reitereaza prevederile art. 20 lit. i) din Legea nr. 85/2006 si arata ca mentinerea procedurii falimentului fata de debitoare nu face decât sa prejudicieze si mai mult creditorii acesteia prin faptul ca odata cu închiderea procedurii acestia îsi pot deconta TVA aferenta produselor livrate catre debitoare.
În drept, recurenta invoca prevederile art. 20 si urm. din Legea nr. 85/2006, art. 158, art. 223 alin. 3, art. 488 alin. 1 pct. 6 coroborat cu art. 496 alineat 2, art. 501 alin. 4 din Noul Cod de procedura civila.
În probatiune, recurenta a anexat extrase din portalul instantelor de judecata, adresa.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus raspuns la întâmpinare prin care reitereaza sustinerile din recurs.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurenta, cu luarea în considerare a apararilor intimatului, a actelor dosarului si probelor administrate, Curtea de apel a constatat ca acesta nu este întemeiat si l-a respins, pentru urmatoarele considerente:
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecata este art. 22 alineatul 3 din Legea nr. 85/2006, conform caruia judecatorul – sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpa sau cu rea – credinta, nu îsi îndeplineste sau îndeplineste cu întârziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul – sindic. Totodata, reclamanta recurenta invoca prevederile art. 20 lit. i) din acelasi act normativ conform caruia administratorul judiciar are atributia de a sesiza de urgenta judecatorul – sindic în cazul în care constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative. Sustine reclamanta recurenta ca lichidatorul judiciar desemnat în cauza nu si-a exercitat, cu rea – credinta, aceasta atributie, impunându-se astfel sanctionarea lui.
În fapt, lichidatorul judiciar justifica refuzul de a solicita judecatorului – sindic închiderea procedurii insolventei prin aceea ca a început un demers judiciar pentru recuperarea unei creante a debitoarei fata de C.A.S. B.
Examinând actele dosarului, Curtea de apel a retinut ca demersul judiciar exista si, chiar daca suma pentru care s-a început este de 3000 lei, nu s-a dovedit ca aceasta este insuficienta pentru acoperirea cheltuielilor administrative, astfel cum prevede textul art. 20 litera i) din Legea nr. 85/2006. de remarcat ca textul de lege nu prevede ca bunurile existente în averea debitorului sa fie insuficiente pentru acoperirea pasivului debitorului falit, ci ca ele sa fie insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative. Astfel ca referirea recurentei la întreg pasivul societatii debitoare, de 759.865,40 lei, si la împrejurarea ca suma de 3000 lei, chiar daca s-ar recupera, nu este suficienta pentru acoperirea pasivului, nu este întemeiata.
De asemenea, nu este întemeiata nici sustinerea recurentei conform careia creanta nu exista întrucât C.A.S. B. i-a comunicat ca nu are datorii de onorat fata de debitoarea falita, existenta datoriei facând obiectul unei judecati si doar instanta de judecata va putea stabili daca ea exista si trebuie platita. Nici împrejurarea ca actiunea formulata de lichidatorul judiciar a fost respinsa în prima instanta nu are relevanta pentru ca hotarârea primei instante nu este definitiva. Împrejurarea ca pentru judecarea apelului formulat de lichidatorului judiciar s-a fixat un termen mai îndelungat nu este imputabila acestuia, ci tine de încarcatura instantei care îl solutioneaza.
În plus fata de cele aratate, Curtea de apel a constatat ca lichidatorul judiciar nu are numai atributia prevazuta de art. 20 litera i) din Legea nr. 85/2006, ci si alte atributii reglementate de acelasi text al art. 20, printre care si cea prevazuta la litera l), respectiv aceea de încasare a creantelor debitoarei urmarirea încasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea si sustinerea actiunilor în pretentii pentru încasarea creantelor debitorului.
Nu se poate retine o neîndeplinire cu rea – credinta a atributiei prevazute la art. 20 litera i) din Legea insolventei, în speta de fata, atâta timp cât lichidatorul judiciar nu face decât sa-si îndeplineasca o alta atributie pe care legea o prevede în sarcina sa.
În plus, reclamanta recurenta invoca reaua – credinta din partea lichidatorului judiciar, respectiv prelungirea intentionata de catre acesta a procedurii de insolventa, în vederea încasarii onorariului lunar, rea – credinta, deci, intentie, care nu a fost dovedita în cauza. În conditiile în care debitoarea nu are alte bunuri, onorariul lichidatorului nu ar putea fi încasat decât din recuperarea creantei sau din fondul de lichidare, în ambele situatii cuantumul acestuia fiind limitat de sumele recuperate, respectiv de lege, si fiind independent de durata procedurii, în lipsa dovedirii contrariului.
Pentru toate aceste motive, sentinta atacata cu recurs este legala si temeinica si a fost mentinuta, constatându-se si ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre intimat.
