PROCEDURA INSOLVENŢEI
Recurs. Cerere de sancţionare a lichidatorului judiciar pentru refuzul de a solicita închiderea procedurii insolvenţei, respectiv de a-şi îndeplini atribuţia prevăzută de art. 20 litera i) din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care societatea debitoare are de recuperat, în justiţie, o creanţă de valoare redusă prin raportare la valoarea ridicată a creanţelor înscrise în tabelul definitiv, iar pentru soluţionarea cererii cu valoare redusă astfel formulată de lichidatorul judiciar instanţa competentă a stabilit un termen îndelungat.
– art. 20 litera i) şi art. 22 alineat 3 din Legea nr. 85/2006
Curtea de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă
Decizia nr. 164/C/2015 – R din 22.09.2015
Dosar nr. 4750/111/C/2014
Prin Sentinţa nr.553/F din 1 aprilie 2015 Tribunalul B. a respins cererea formulată de creditorul SC M. E. SRL împotriva lichidatorului judiciar CII S. G. C. al debitoarei SC M. F. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a reţinut că, raportat la art.20 lit.i) din LEGEA NR. 85/2006, invocat de către creditoare, una dintre atribuţiile administratorului judiciar este aceea de a sesiza de urgenţă judecătorul sindic, în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului sau că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, iar conform art.22 alin.2 din acelaşi act normativ, în orice stadiu al procedurii din oficiu sau la cererea adunării creditorilor, ca şi sancţiune, se poate înlocui administratorul judiciar pentru motive temeinice ca şi sancţiune în cazul în care lichidatorul refuză, nu îşi îndeplineşte obligaţiile sau le îndeplineşte în mod deficitar.
Debitoarea se află în lichidare judiciară şi prin urmare lichidatorul judiciar are ca şi atribuţii sarcini prev.art.25 alin.1, respectiv cea prevăzută la art.25 lit.g), aceea de a încasa creanţele pe care debitoarea le are faţă de terţi, aşa cum rezultă din probaţiunea depusă la dosar. Conform portalului instanţelor, pe rolul Tribunalului B. este înregistrat apelul declarat de lichidatorul judiciar în dosar.nr.12671/271/2014, în care lichidatorul judiciar exercită o acţiune pentru recuperarea creanţei faţă de terţi şi prin urmare în cauză nu există motiv temeinic pentru sancţionarea lichidatorului judiciar, invocate de către creditoare prin prisma disp. art.22 alin. 2 şi 3 din LEGEA NR. 85/2006, aspecte faţă de care în baza art.11 din LEGEA NR. 85/2006, a respins cererea formulată de către creditoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea SC M. E. SRL, solicitând casarea acesteia, în baza art. 488 alineatul 1 pct. 6 coroborat cu art. 496 alineat 2 din Noul Cod de procedură Civilă, cu reţinere spre rejudecare, şi admiterea cererii sale de sancţionare a lichidatorului judiciar, cu obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu există motive temeinice pentru sancţionarea lichidatorului judiciar, având în vedere înregistrarea pe rolul Tribunalului B. a apelului formulat de acesta împotriva Sentinţei prin care s-a respins cererea cu valoare redusă împotriva pârâtei C.A.S. B.
Recurenta arată că, prin formularea acestui apel, lichidatorul judiciar nu urmăreşte decât tergiversarea cauzei şi încasarea onorariului eferent fiecărei luni de prelungire nejustificată a procedurii. Judecătorul – sindic nu a ţinut cont de adresa nr. xxxxx/24.09.2014 emisă de C.A.S. B. şi pe care a depus-o odată cu cererea de sancţionare a lichidatorului prin care această instituţie susţine că nu are sume de onorat către SC M. F. SRL.
Mai mult decât atât, cererea cu valoare redusă formulată de lichidatorul judiciar a fost respinsă de prima instanţă ca fiind tardivă, astfel că lichidatorul judiciar este culpabil de formularea tardivă a demersurilor sale. Totodată, apelul formulat de lichidatorul judiciar este nefondat, faţă de susţinerile C.A.S. B. menţionate anterior, iar termenul de soluţionare al acestuia este data de 07.12.2015, un termen foarte îndepărtat pentru soluţionarea acestei cauze. Oricum, o cerere cu valoare redusă nu poate fi temeiul continuării procedurii falimentului faţă de o debitoare a cărei masă credală are valoarea de 759.865,40 lei, cu atât mai mult cu cât, în primul grad de jurisdicţie, această cerere a fost soluţionată prin respingerea acesteia ca tardivă.
Recurenta reiterează prevederile art. 20 lit. i) din Legea nr. 85/2006 şi arată că menţinerea procedurii falimentului faţă de debitoare nu face decât să prejudicieze şi mai mult creditorii acesteia prin faptul că odată cu închiderea procedurii aceştia îşi pot deconta TVA aferentă produselor livrate către debitoare.
În drept, recurenta invocă prevederile art. 20 şi urm. din Legea nr. 85/2006, art. 158, art. 223 alin. 3, art. 488 alin. 1 pct. 6 coroborat cu art. 496 alineat 2, art. 501 alin. 4 din Noul Cod de procedură civilă.
În probaţiune, recurenta a anexat extrase din portalul instanţelor de judecată, adresă.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care reiterează susţinerile din recurs.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, cu luarea în considerare a apărărilor intimatului, a actelor dosarului şi probelor administrate, Curtea de apel a constatat că acesta nu este întemeiat şi l-a respins, pentru următoarele considerente:
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este art. 22 alineatul 3 din Legea nr. 85/2006, conform căruia judecătorul – sindic va sancţiona administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care acesta, din culpă sau cu rea – credinţă, nu îşi îndeplineşte sau îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul – sindic. Totodată, reclamanta recurentă invocă prevederile art. 20 lit. i) din acelaşi act normativ conform căruia administratorul judiciar are atribuţia de a sesiza de urgenţă judecătorul – sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative. Susţine reclamanta recurentă că lichidatorul judiciar desemnat în cauză nu şi-a exercitat, cu rea – credinţă, această atribuţie, impunându-se astfel sancţionarea lui.
În fapt, lichidatorul judiciar justifică refuzul de a solicita judecătorului – sindic închiderea procedurii insolvenţei prin aceea că a început un demers judiciar pentru recuperarea unei creanţe a debitoarei faţă de C.A.S. B.
Examinând actele dosarului, Curtea de apel a reţinut că demersul judiciar există şi, chiar dacă suma pentru care s-a început este de 3000 lei, nu s-a dovedit că aceasta este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor administrative, astfel cum prevede textul art. 20 litera i) din Legea nr. 85/2006. de remarcat că textul de lege nu prevede ca bunurile existente în averea debitorului să fie insuficiente pentru acoperirea pasivului debitorului falit, ci ca ele să fie insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative. Astfel că referirea recurentei la întreg pasivul societăţii debitoare, de 759.865,40 lei, şi la împrejurarea că suma de 3000 lei, chiar dacă s-ar recupera, nu este suficientă pentru acoperirea pasivului, nu este întemeiată.
De asemenea, nu este întemeiată nici susţinerea recurentei conform căreia creanţa nu există întrucât C.A.S. B. i-a comunicat că nu are datorii de onorat faţă de debitoarea falită, existenţa datoriei făcând obiectul unei judecăţi şi doar instanţa de judecată va putea stabili dacă ea există şi trebuie plătită. Nici împrejurarea că acţiunea formulată de lichidatorul judiciar a fost respinsă în primă instanţă nu are relevanţă pentru că hotărârea primei instanţe nu este definitivă. Împrejurarea că pentru judecarea apelului formulat de lichidatorului judiciar s-a fixat un termen mai îndelungat nu este imputabilă acestuia, ci ţine de încărcătura instanţei care îl soluţionează.
În plus faţă de cele arătate, Curtea de apel a constatat că lichidatorul judiciar nu are numai atribuţia prevăzută de art. 20 litera i) din Legea nr. 85/2006, ci şi alte atribuţii reglementate de acelaşi text al art. 20, printre care şi cea prevăzută la litera l), respectiv aceea de încasare a creanţelor debitoarei urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului.
Nu se poate reţine o neîndeplinire cu rea – credinţă a atribuţiei prevăzute la art. 20 litera i) din Legea insolvenţei, în speţa de faţă, atâta timp cât lichidatorul judiciar nu face decât să-şi îndeplinească o altă atribuţie pe care legea o prevede în sarcina sa.
În plus, reclamanta recurentă invocă reaua – credinţă din partea lichidatorului judiciar, respectiv prelungirea intenţionată de către acesta a procedurii de insolvenţă, în vederea încasării onorariului lunar, rea – credinţă, deci, intenţie, care nu a fost dovedită în cauză. În condiţiile în care debitoarea nu are alte bunuri, onorariul lichidatorului nu ar putea fi încasat decât din recuperarea creanţei sau din fondul de lichidare, în ambele situaţii cuantumul acestuia fiind limitat de sumele recuperate, respectiv de lege, şi fiind independent de durata procedurii, în lipsa dovedirii contrariului.
Pentru toate aceste motive, sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică şi a fost menţinută, constatându-se şi că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
