Prin sentinţa civilă nr. … pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. …, instanţa a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii A.A. şi B.B. în contradictoriu cu pârâţii C.C. şi D.D..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în drept, în conformitate cu prevederile art. 997 Cod procedură civilă, „instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”.
Reglementând prin dispoziţiile art. 997-1002 Cod procedură civilă procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul a stabilit condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această procedură urgentă.
Astfel, stabilind că „instanţa va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice”, art. 997 Cod procedură civilă fixează două din condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei: urgenţa şi caracterul provizoriu al măsurii care se cere a se lua pe această cale. Din această ultimă condiţie decurge şi o a treia cerinţă şi anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul. În egală măsură, prin modificarea adusă Codului de procedură civilă, s-a stabilit o ultimă condiţie de admisibilitate, respectiv ca în favoarea reclamantei să existe aparenţa de drept.
Sub un prim aspect, cu privire la condiţia urgenţei, instanţa a reţinut că aceasta trebuie să rezulte din împrejurări de fapt concrete, iar nu dintr-o eventualitate sau o probabilitate.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa a reţinut că reclamanţii justifică urgenţa prin necesitatea de a evita producerea unor prejudicii la pereţii locuinţei în cazul efectuării cu întârziere a unor lucrări de tencuire, mai ales în condiţii meteorologice de toamnă sau iarnă.
Faţă de această susţinere, instanţa de fond a apreciat că în prezenta cauză paguba este doar eventuală, iar nu iminentă, neexistând niciun indiciu în sensul că, în cazul neefectuării imediate a lucrărilor de tencuire, se va produce un prejudiciu cert şi ireparabil, sau care va putea fi reparat cu greu.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamanţii doresc efectuarea unor simple lucrări de întreţinere, iar nu a unor lucrări de conservare, în lipsa cărora imobilul ar putea fi prejudiciat în mod esenţial şi ireparabil, cum ar fi spre exemplu lucrările efectuate la structura de rezistenţă a unui imobil.
Instanţa de fond a mai arătat că reclamanţii nu indică niciun motiv pentru care peretele în discuţie ar urma să sufere în iarna care urmează prejudicii superioare celor pe care le-a suferit în anii anteriori, nefăcând nicio dovadă în sensul că întârzierea lucrărilor ar urma să producă daune importante.
Astfel, pierderile de căldură la care a făcut referire martorul E.E. (f. 29) constituie fără îndoială un prejudiciu, dar instanţa de fond a apreciat că acestea nu prezintă caracterul grav şi ireparabil necesar pentru a justifica urgenţa inerentă emiterii unei ordonanţe preşedinţiale.
În plus, instanţa a apreciat că acţiunile reclamanţilor au contribuit la crearea situaţiei a cărei urgenţă este invocată, aceştia neputându-şi invoca propria culpă pentru a justifica emiterea ordonanţei.
Astfel, instanţa a reţinut că, potrivit declaraţiei martorului E.E. (f. 29), reclamanţii au început lucrările la casă în luna august 2015 şi au cerut permisiunea de a lucra la peretele situat spre curtea pârâţilor abia după ce au terminat lucrul la restul casei, deşi, faţă de relaţiile conflictuale existente între părţi, împotrivirea pârâţilor putea fi prevăzută, iar o conduită diligentă din partea reclamanţilor putea conduce la evitarea situaţiei create.
În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor potrivit căreia aceştia au achiziţionat întreaga materie primă necesară aplicării tencuielii, iar în situaţia în care nu o vor putea folosi într-un interval relativ scurt aceasta îşi va pierde din proprietăţi si nu va mai putea fi folosită, instanţa a reţinut că materialele de construcţii au în general un termen lung de valabilitate iar reclamanţii nu au făcut dovada faptului că împlinirea acestuia este iminentă. Astfel, martorul audiat în cauză nu a putut preciza data la care materialele achiziţionate urmează să expire, iar din fotografia existentă la dosarul cauzei (f. 11), reiese că respectivul produs era expirat la data începerii lucrărilor. În plus, cumpărarea materialelor constituie fapta reclamanţilor iar aceştia nu se pot prevala de urgenţa creată prin fapta proprie.
De altfel, reclamanţii au sesizat instanţa în luna octombrie, deşi lucrările la casa au început în luna august, fapt ce dovedeşte că nici aceştia nu au considerat că litigiul prezintă o urgenţă deosebită.
În consecinţă, instanţa a apreciat că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, iar, întrucât condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale sunt cumulative, a reţinut că nu mai este necesară analiza celorlalte cerinţe.
Pentru aceste considerente instanţa a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi motivat au declarat apel reclamanţii A.A. şi B.B., solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinţei instanţei de fond şi, în consecinţă, admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială în sensul obligării pârâţilor să permită accesul apelanţilor în curtea imobilului pe care îl deţin pentru efectuarea lucrărilor de tencuire exterioară a imobilului proprietatea apelanţilor timp de maxim 10 zile lucrătoare, în intervalul orar cuprins între orele 08:00-16:00..
În fapt, a subliniat că părţile litigante sunt învecinate şi că între ele au existat şi există discuţii tensionate, specifice raporturilor de vecinătate, fiind nevoiţi să apeleze la instanţa de judecată pentru a obţine acordul vecinilor pentru efectuarea unor simple lucrări de tencuire. Arată că au efectuat lucrări de întreţinere la imobilul avut în proprietate, dar că tencuirea peretelui ce se învecinează cu pârâţii nu este posibilă în lipsa acordului acestora pentru accesul pe proprietatea lor.
Apelanţii justifică urgenţa prin însăşi natura lucrărilor ce urmează a fi efectuate la imobil, căci efectuarea cu întârziere a unor lucrări de tencuire pot genera deteriorarea pereţilor acestuia, mai ales în condiţiile în care condiţiile meteorologice sunt cele specifice anotimpului ploios, iar venirea iernii le-ar produce pagube suplimentare. În ceea ce priveşte vremelnicia măsurii, apelanţii apreciază că interzicerea accesului lor prin curtea imobilului pârâţilor pentru efectuarea lucrărilor reprezintă un act abuziv întrucât unicul motiv pentru care refuză acest acces este de a-i şicana şi de a le vătăma interesele legate de întreţinerea proprietăţii lor. Invocă practică judiciară potrivit căreia ordonanţa preşedinţială poate fi folosită şi pentru reprimarea altor acte abuzive, cum ar fi cele privitoare la folosirea unor utilităţi ale imobilului., chiar dacă ar putea conduce la luarea unei măsuri definitive. Iar aparenţa dreptului este în favoarea reclamanţilor, aspect ce rezultă din coroborarea elementelor de fapt din speţă, precum exerciţiul abuziv al dreptului de proprietate al pârâţilor, raporturile de vecinătate tensionate şi necesitatea efectuării lucrărilor de tencuire.
În drept a invocat dispoziţiile C.proc.civ.
Intimaţii nu a formulat întâmpinare în apel.
Apelul a fost timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 18) conform art. 6 al. 4 şi art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013.
Examinând hotărârea atacată şi probele administrate, în condiţiile art. 476 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază ca fondat apelul de faţă, pentru următoarele considerente:
Aşa cum a apreciat şi instanţa de fond, prin dispoziţiile art. 997-1002 Cod procedură civilă este reglementată procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, legiuitorul stabilind astfel condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această procedură urgentă: luarea măsurii să se impună cu urgenţă, măsura să fie vremelnică, prin măsura dispusă să nu se rezolve litigiul în fond şi în favoarea reclamanţilor să existe aparenţa de drept.
În privinţa urgenţei, legiuitorul nu defineşte acest concept, ci doar indică situaţiile ce pot face necesară o intervenţie a justiţiei şi anume, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul executării. Prin urmare, se poate desprinde ideea că în primele două situaţii există urgenţă ori de câte ori păstrarea dreptului sau prevenirea pagubei nu s-ar putea realiza în mod adecvat pe calea unei acţiuni pe drept comun ce se soluţionează într-un interval de timp mult mai lung decât ordonanţa preşedinţială.
În prezenta cauză, faţă de situaţia de fapt existentă, opinia Tribunalului este în sensul că luarea unei măsuri din partea justiţiei se impune într-o anumită măsură atât pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, cât şi pentru prevenirea unei pagube iminente ce nu s-ar putea repara. În prima ipoteză, se are în vedere exercitarea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra bunului lor, în ceea ce priveşte atributul folosinţei, dispoziţiile art. 556 al. 1 C. civ. stabilind că dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său, astfel că reclamanţii au dreptul de a folosi şi acel perete al imobilului, ca limită a proprietăţii lor, orice întârziere în exercitarea acestui drept reprezentând un prejudiciu adus proprietarilor.
În cel de-al doilea caz, Tribunalul are în vedere posibilitatea de degradare a pereţilor imobilului pe perioada sezonului rece, mai ales în condiţii de intemperii, precum şi pierderile de căldură care apar chiar şi în cazul imobilelor neizolate, nu numai netencuite, cum este cel al reclamanţilor; or, toate acestea generează costuri suplimentare din partea reclamanţilor, ce nu vor putea fi recuperate niciodată, nefiind nimeni răspunzător de situaţia lor locativă.
În acest sens, Tribunalul apreciază că această condiţie a ordonanţei preşedinţiale nu trebuie să prezinte în mod necesar caracter grav, de exemplu prin dovedirea unor prejudicii superioare celor pe care reclamanţii le-au suferit în anii anteriori, cum s-a reţinut de către instanţa de fond. Pentru a fi îndeplinită condiţia urgenţei, este suficient ca demersul reclamanţilor de a limita costurile de întreţinere a imobilului lor să fie împiedicate, fiind opţiunea lor de a alege momentul în care să procedeze la renovarea imobilului, în funcţie şi de posibilităţilor lor financiare.
În ceea ce priveşte condiţia vremelniciei măsurii, din practica instanţelor rezultă că o obligaţie de a face nu poate fi dispusă prin ordonanţă preşedinţială decât în cazurile în care se tinde la încetarea unor acte abuzive. Un asemenea caracter îl are atitudinea pârâţilor care nu au justificat în nici un mod refuzul de a permite accesul reclamanţilor pe proprietatea lor, nefiind adus vre-un argument cel puţin în cadrul acestei proceduri. Iar acest refuz rezultă din proba testimonială administrată în faţa instanţei, martorul audiat arătând că pârâţii nu le-au permis reclamanţilor accesul pentru efectuarea lucrărilor la peretele situat înspre curtea pârâţilor.
Iar prin luarea acestei măsuri Tribunalul nu soluţionează litigiul în fond întrucât a făcut doar o cercetare a aparenţei dreptului reclamanţilor, apreciind că este întemeiat, fiind dreptul lor de a-şi renova imobilul. Totodată, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 630 al. 3 C. civil potrivit căruia dacă proprietarul, în speţă pârâţii, cauzează prin exercitarea dreptului său inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, iar cauzarea unui prejudiciu este iminentă sau foarte probabilă, persoana vătămată, în speţă reclamanţii, pot solicita instanţei luarea măsurilor necesare pentru prevenirea pagubei pe cale de ordonanţă preşedinţială.
Iar pentru a accentua caracterul vremelnic al măsurii ce se impune a fi luată în cauză şi, totodată, pentru a respecta în egală măsură dreptul de proprietate al pârâţilor, Tribunalul apreciază necesară limitarea perioadei în care reclamanţii să efectueze lucrările la maxim 7 zile lucrătoare consecutive, în intervalul orar cuprins între orele 08:00 – 14:00, după această oră fiind necesar a se respecta şi programul de linişte pe care l-ar putea invoca pârâţii. De asemenea, pentru a înlătura orice incertitudine cu privire la perioada desfăşurării lucrărilor şi pentru a nu permite reclamanţilor ca exercitarea dreptului lor să se transforme într-un abuz, Tribunalul apreciază necesar a stabili ca cele 7 zile lucrătoare să se încadreze în intervalul imediat următor pronunţării sentinţei, respectiv 03.12.2015 – 22.12.2015, mai ales că, potrivit susţinerilor reclamanţilor, aceştia au pregătite cele necesare efectuării lucrărilor.
Având în vedere argumentele expuse anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, se va admite ca fondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 6182/12.11.2015 pronunţată de Judecătoria Sibiu, care va fi schimbată în totalitate în sensul că cererea de ordonanţă preşedinţială va fi admisă în parte iar pârâţii C.C. şi vor fi obligaţi să permită accesul reclamanţilor în curtea imobilului situat în Sibiu, str. …, nr. 2, Jud. Sibiu, pentru efectuarea lucrărilor de tencuire exterioară a imobilului proprietatea lor situat în Sibiu, str. … nr. 4, Jud. Sibiu, timp de maxim 7 zile lucrătoare consecutive, în perioada 03.12.2015 – 22.12.2015, în intervalul orar cuprins între orele 08:00 – 14:00.
Fără cheltuieli de judecată în fond şi apel, nefiind solicitate.
