Prin cererea înregistrată cu nr.13319/281/30.04.2014 la Judecătoria Ploieşti, petenţii R.D., D.V., D.G., B.G., T.A.P., N.N., A.G., SC U.SA, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se ia act de acordul de mediere nr.43/16.04.2014 încheiat între părţi şi să se pronunţe o hotărâre de expedient în acest sens.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că părţile de comun acord au încheiat un acord de mediere prin intermediul căruia au înţeles să stingă pe cale amiabilă litigiul, acord care îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale în materie.
După administrarea probelor cu acte, prin sentinţa civilă nr.7646/28.05.2014 a judecătoriei Ploieşti a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către petenţi privind recunoaşterea grupelor I/a II-a de muncă, conform Acordului de mediere nr.43/16.04.2014.
Pentru a se pronunţa o asemenea soluţie, s-a reţinut că instanţa de judecată nu are rolul de a lua act de Acordul de Mediere, ci are obligaţia să verifice dacă acesta reflectă în conţinutul său rezolvarea reală, în condiţii de legalitate, a fondului dreptului suspus medierii, astfel încât analizându-se dispoziţiile HG nr.261/2001 s-a constatat că recunoaşterea încadrării locurilor de muncă în anumite grupe superioare se realizează numai prin conlucrarea dintre angajator şi sindicate sau reprezentanţii salariaţilor cu acordul inspectorilor de stat teritoriali pentru protecţia muncii care nu au încheiat acorduri de mediere, mai ales că raportul de expertiză are un caracter generic, nu reflectă concret perioadele lucrate efectiv, condiţiile speciale de muncă, iar efectele acordului de mediere nu se răsfrâng doar asupra părţilor, ci şi asupra bugetului de stat, fondului de pensii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta SC U.SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii, motivându-se că în cuprinsul considerentelor au fost invocate împrejurări străine de natura cauzei, fiind reproduse texte de lege fără o interpretare a acestora în raport de cauza dedusă judecăţii, înlăturându-se eronat raportul de expertiză fără nicio justificare, fără să se solicite informaţii expertului, părţilor şi că potrivit disp.art.59 alin.2 din Legea nr.192/2006 modificată părţile au dreptul să se înfăţişeze la instanţa judecătorească pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea lor, apelând în prealabil la procedura medierii, ocazie cu care în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006, art.438-441 c.pr.civ. judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere au fost respectate condiţiile prevăzute de lege pentru întocmirea acordului, dispoziţii aplicabile şi în cazul litigiilor de muncă izvorâte din modalitatea de derulare a raporturilor de muncă.
În continuare, recurenta a arătat că în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006 acordul de mediere constituie un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească doar condiţiile generale de fond ale oricărui alt contract, respectiv capacitatea părţilor, obiectul, consimţământul, cauza, datele de identificare ale părţilor, clauzele asupra cărora acestea au convenit, stingerea conflictului, întinderea obligaţiilor asumate de părţi, termenele în care acestea se obligă, motiv pentru care judecătorul are dreptul să verifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată cu nr.13319/281/2014, la data de 08.10.2014.
La data de 23.10.2014, intimaţii petenţi au formulat o întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea recursului.
Tribunalul, examinând cauza în raport de situaţia de fapt reţinută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate şi ţinând seama de dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform Acordului de Mediere nr.4316.04.2014 încheiat între părţi s-a procedat la stingerea litigiului pe cale amiabilă în urma negocierilor care au avut loc între părţi în cadrul procedurii de mediere, acord în temeiul căruia recurenta petentă a recunoscut că intimaţii petenţi beneficiază în anumite perioade de timp de grupele I/ a II-a de muncă, de condiţii speciale, deosebite de muncă, în procentele stabilite de comun acord de către părţi, acord de mediere care a avut la bază raportul de expertiză extrajudiciară expert Negulescu Camelia, actele invocate de către părţi.
Disp. art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 modificată stipulează că în cazul în care litigiul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, devenind aplicabile dispoziţiile art. 432-434 din codul de procedură civilă.
De asemenea, disp. art. 438 NCPC prevăd că părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a solicita să se dea o hotărâre care să consfinţească tranzacţia lor.
Aşadar, din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că părţile au recurs, în prealabil, la procedura medierii în vederea soluţionării pe cale amiabilă a pretenţiilor formulate de către intimaţii petenţi privind recunoaşterea în favoarea acestora de către pârâtă a unor grupe superioare de muncă în diferite perioade de timp, procedură în urma căreia părţile de comun acord au încheiat Acordul de Mediere nr.43/16.04.2014 în urma negocierilor care au avut loc în cadrul acestei proceduri, acord însuşit de către toate părţile contractante în temeiul căruia recurenta a recunoscut că intimaţii petenţi beneficiază de grupele I/ a II-a de muncă în procent de 100% din programul de lucru, respectiv condiţii speciale, deosebite de muncă în perioadele menţionate expres în cuprinsul acestui acord, acord la baza căruia au stat diferite acte şi un raport de expertiză extrajudiciară.
Ca atare, atât timp cât părţile au înţeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, apelând în prealabil la procedura medierii, constând în derularea unor negocieri care au avut loc între părţi în raport de pretenţiile formulate de către intimaţii petenţi, iar în urma derulării procedurii de mediere a fost încheiat acordul de mediere nr.43/16.04.2014 semnat de către toate părţile înseamnă că în realitate un asemenea acord constituie prin însăşi natura sa un înscris care atestă manifestarea de voinţă a părţilor contractante de a-şi recunoaşte reciproc anumite drepturi şi obligaţii, acord încheiat pe baza unor acte, a unui raport de expertiză extrajudiciară şi în cuprinsul căruia nu există niciun element de natură să aducă atingere legii şi ordinii publice.
De altfel, în condiţiile în care părţile au încheiat un acord de mediere în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, a neînţelegerilor care au existat cu privire la recunoaşterea în favoarea intimaţilor a unor grupe superioare de muncă, iar acest acord de mediere a fost semnat deopotrivă de toate părţile contractante, demonstrând manifestarea de voinţă a acestora, având capacitate de dispoziţie, obiectul supus înţelegerii fiind clar determinat, stabilindu-se scopul pentru care a fost încheiat acordul, clauzele contractuale convenite de către părţi, înseamnă că nu există niciun impediment legal de a se pronunţa o hotărâre judecătorească care să consfinţească o asemenea înţelegere a părţilor, mai ales că instanţele judecătoreşti nu au dreptul să analizeze fondul dreptului care a făcut obiectul înţelegerii dintre părţi, materializat prin încheierea acordului de mediere, să stabilească dacă petenţii persoane fizice au dreptul sau nu la recunoaşterea anumitor grupe superioare de muncă, dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile stabilite de HG nr.261/2001, de late acte normative care reglementează încadrarea salariaţilor în anumite grupe superioare de muncă.
Mai mult chiar, din cuprinsul considerentelor sentinţei reiese că în primă instanţă a avut loc o verificare a dreptului dedus judecăţii care a făcut obiectul încadrării petenţilor- persoane fizice în anumite grupe superioare de muncă, în baza Acordului de Mediere, fără să se ţină seama că instanţa de fond nu era competentă din punct de vedere material să verifice în ce măsură devin aplicabile HG nr.261/2001, alte acte normative aplicabile în domeniul dreptului muncii, conţinutul propriu zis al raportului de expertiză, actele care au stat la baza efectuării acestuia, dacă petenţii persoane fizice pot pretinde sau nu încadrarea în anumite grupe superioare de muncă pe cale judecătorească, depăşindu-şi evident competenţa, limitele cererii cu care a fost învestită constând în pronunţarea unei hotărâri de expedient care să consfinţească înţelegerea părţilor, mai ales că instanţa de fond nu a stabilit în cuprinsul considerentelor existenţa unor clauze de natură să aducă atingere legii şi ordinii publice în ceea ce priveşte Acordul de Mediere, ci, dimpotrivă, a constatat că petenţii intimaţi nu ar avea dreptul la încadrarea de către recurentă în anumite grupe superioare de muncă menţionate în Acordul de Mediere, încălcând dispoziţiile legale în materie, limitele cererii cu care a fost învestită şi implicit competenţa materială.
Astfel, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a respins cererea privind recunoaşterea grupelor I/a II-a de muncă în raport de Acordul de Mediere nr.43/16.04.2014 fără să ţină seama că în realitate nu avea dreptul să cenzureze conţinutul propriu zis al acordului de mediere încheiat între părţi în ceea ce priveşte dreptul în sine al intimaţilor la încadrarea în anumite grupe superioare de muncă, ci, pur şi simplu, să verifice dacă acordul de mediere îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă specifice unui act juridic încheiat de părţile contractante, respectiv capacitatea de a contracta, obiectul acordului, consimţământul părţilor, cauza, inexistenţa unor elemente de natură să nu aducă atingere ordinii şi liniştii publice, ţinându-se seama de disp.art.63 din Legea nr.192/2006 modificată, art.438 şi urm. c.pr.civ.
Susţinerile recurentei în sensul că în cuprinsul considerentelor au fost invocate împrejurări străine de natura cauzei, fiind reproduse texte de lege fără o interpretare a acestora în raport de cauza dedusă judecăţii, înlăturându-se eronat raportul de expertiză fără să se solicite informaţii expertului, părţilor şi că potrivit disp.art.59 alin.2 din Legea nr.192/2006 părţile au dreptul să se înfăţişeze la instanţa judecătorească pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea lor, având dreptul să apeleze în prealabil la procedura medierii, sunt justificate întrucât, într-adevăr, instanţa de fond şi-a depăşit competenţele, limitele cererii cu care a fost învestită, analizând dispoziţiile legale care reglementează încadrarea salariaţilor în anumite grupe superioare de muncă, iar, în speţă era obligatoriu să se ţină seama în primă instanţă de dispoziţiile sus menţionate care conferă părţilor dreptul de a solicita instanţelor judecătoreşti consfinţirea pe cale judecătorească a înţelegerii în temeiul căreia au fost clarificate neînţelegerile dintre părţi şi nicidecum să se procedeze la analizarea în sine a fondului dreptului care a făcut obiectul acordului de mediere.
Motivele invocate de către recurentă, conform cărora în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006, art.438-441 c.pr.civ. judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere au fost respectate condiţiile prevăzute de lege pentru întocmirea acordului, dispoziţii aplicabile şi în cazul litigiilor de muncă izvorâte din modalitatea de derulare a raporturilor de muncă, sunt întemeiate deoarece instanţa de fond avea obligaţia să verifice dacă acordul de mediere îndeplineşte condiţiile cumulative specifice unui contract şi nicidecum să analizeze în ce măsură intimaţii au dreptul sau nu la acordarea unor grupe superioare de muncă, dispoziţiile legale aplicabile raporturilor juridice derivând din contractele de muncă încheiate la un moment dat între părţi.
Criticile recurentei în sensul că în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006 acordul de mediere constituie un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească doar condiţiile generale de fond ale unui contract, respectiv capacitatea părţilor, obiectul, consimţământul, cauza, datele de identificare ale părţilor, clauzele înserate în contract, stingerea conflictului, întinderea obligaţiilor asumate de părţi, termenele în care acestea se obligă, judecătorul având doar dreptul să verifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii, sunt fondate întrucât în condiţiile în care Acordul de Mediere constituie prin însăşi natura sa un contract, instanţele judecătoreşti au obligaţia să verifice pe cale judecătorească dacă acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile codului civil, ale codului de procedură civilă, referitoare la valabilitatea unui contract sinalagmatic şi nicidecum să procedeze la verificarea în sine a fondului dreptului dedus judecăţii, dacă intimaţii au dreptul să fie încadraţi în grupele superioare de muncă recunoscute de către recurentă.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că sentinţa este nelegală, fiind dată cu încălcarea, aplicarea greşită a normelor de drept material, cuprinzând motive străine de natura cauzei prev de disp.art.488 pct.6,8 c.pr.civ. , în baza disp.art.496, 498 c.pr.civ., va admite recursul şi va casa în tot sentinţa recurată şi reţinând cauza spre soluţionare cu evocarea fondului, va lua act în baza disp.art.59, art.61 din Legea nr.192/2006 modificată, art.438-441 c.pr.civ. de Acordul de Mediere nr.43/16.04.2014 încheiat de Biroul Mediator Soare Maria între petenţi.
