Amânarea plicării pedepsei. Acord privind prestarea neremunerată a muncii în folosul comunităţii. Procedură simplificată. Confiscare specială.


Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Amânarea plicării pedepsei. Acord privind prestarea neremunerată a muncii în folosul comunităţii. Procedură simplificată. Confiscare specială.

Criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei sunt: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, conform disp. art. 74 C.  pen.

Judecătoria Târgu Bujor, secţia penală nr. 30/18.02.2015

Prin rechizitoriul nr. 17…./249/P/2013, din data de 27.08.2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria T B  a trimis în judecată pe inculpaţii: I M  A  pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală  prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. a, c Cod penal  şi M  F  pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă neletală pe nedrept, prevăzută de art. 343 alin. 1 Cod penal .

Prin încheierea de şedinţă din data de 18.02.2015, în raport de poziţia inculpatului M F care a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata cauzei să se facă conform dispoziţiilor art. 375 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpatul IM A atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de cercetare la faţa locului cu planşă foto, raport de constatare tehnico-ştiinţifică balistică, copie permis armă seria D nr. 031….2 eliberat la data de 02.02.2009, procese verbale de ridicare şi dovezi de introducere a obiectelor în camera de corpuri delicte, caracterizare privind pe inculpatul M F, declaraţii martori, declaraţii inculpat,  instanţa a reţinut că fapta inculpatului MF,  de a executa împuşcături pe raza comunei O, judeţul G, cu arma neletală marca „Walther” model PPT, seria B 0071…., calibrul 10x22T, în seara zilei de 02.11.2013, ora 21,00, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de armă fără drept, prev. şi ped. de art. 343 alin. 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului M F în temeiul textului de lege susmenţionat, instanţa va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv : împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

De asemenea, instanţa va aplica dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Faţă de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările şi modalitatea în care a fost săvârşită, având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului care a avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă, instanţa va amâna aplicarea pedepsei ce va fi stabilită pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 83 şi 84 Cod penal.

În baza disp. art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere : să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza dispoziţiilor art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c – e Cod penal se vor comunica Serviciului de Probaţiune.

În baza dispoziţiilor art. 85 alin. 2 lit. h Cod penal  instanţa va impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Conform disp. art. 404 alin. 3 Cod procedură penală, instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza dispoziţiilor art. 112 lit. b Cod penal instanţa va dispune confiscarea armei neletale cu bilă, marca Walter seria B 007167, cod 10x22T şi a trei tuburi de cartuş cu acelaşi calibru.