Contencios administrativ fiscal. Taxa auto de prima inmatriculare. Efectele aparitiei o.u.g. nr.50/2008.


Prin  cererea  înregistrata  pe rolul acestui  tribunal la data de 17.06.2008,  reclamanta M.S.,  în  contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA  FINANTELOR  PUBLICE  SLOBOZIA, a  solicitat  obligarea acesteia  la  restituirea sumei de 3929,15 lei,  reprezentând taxa de prima  înmatriculare  încasata  nelegal,  actualizata  cu rata dobânzii  legale  calculata  la  data platii efective .

În  sustinerea  cererii sale,  reclamanta a aratat ca în  mod  nelegal  si  discriminatoriu a fost  nevoita  sa achite o  taxa de  înmatriculare pentru  un autoturism  cumparat  din  Germania  si înmatriculat  în  acest  stat,  încalcându-se  astfel  Tratatul  Comunitatii Europene .

Tribunalul,  analizând  actele  si  lucrarile dosarului,  constata  întemeiata  cererea  reclamantei,  urmând a fi  admisa  pentru  considerentele de mai jos :

Mai  întâi  cu privire la dreptul substantial  ce se aplica spetei  de fata  ca urmare a intrarii în  vigoare,  în timpul  procesului,  a O.U.G. nr.50/2008,  privind instituirea  taxei de poluare pentru autovehicule,  trebuie  retinut urmatoarele :

Potrivit  art.14 alin.1  din acest act  normativ taxa de poluare  este în  vigoare  începând  cu data de 1 iulie 2008, data  de la care au fost  abrogate  dispozitiile art.2141 – 2143  Cod fiscal,  consacrate  taxei  speciale  pentru  autoturisme.

Pe de alta  parte,  potrivit  art.11 din acelasi  act  normativ,  se  restituie  contribuabilului diferenta dintre  taxa de prima  înmatriculare  si  taxa de poluare,  daca  aceasta este  pozitiva,  în  masura  în  care  nu  exista  alte  obligatii  fiscale  restante ale contribuabilului.

Ambele aceste  reglementari,  în  lumina  principiilor  efectelor  actelor  juridice  si  dispozitiilor  legale  în  materie nu  pot  functiona .

Astfel, potrivit  art.4 alin.1 Cod  fiscal,  orice  modificare  sau  completare adusa  codului  se face numai  prin  lege, iar  potrivit  art.4 alin.2  din acelasi  act  normativ,  modificarile  sau  completarile  intra  în  vigoare  cu  începere  din prima  zi a anului  urmator  celui în  care au fost  adoptate  prin  lege.

Rezulta  astfel  din analiza  acestor  texte  ca abrogarea  dispozitiilor art.2141- 2143 Cod fiscal  nu  produce  efecte  juridice  mai  devreme de 1 ianuarie 2009 .

Apoi, taxa  de poluare este  în  vigoare  cu  începere de la 1 iulie 2008, ceea ce  înseamna  pentru respectarea  principiului  neretroactivitatii legii,  consacrat de art.15 alin.2  din  Constitutia  României, ca  poate  fi  perceputa  doar  persoanelor  care  solicita  înmatricularea  în  România  pentru  prima  oara a unui autovehicul dintre cele pentru care se datoreaza  taxa,  dupa  data de 1  iulie 2008.

Cu alte  cuvinte,  nicio  persoana  care si-a  înmatriculat  autovehiculul  anterior  datei de  1  iunie 2008 nu  datoreaza  taxa de poluare .

Ori, prin  mecanismul  instituit  potrivit  art.11 din O.U.G. nr.50/2008, taxa se percepe  si  persoanelor  ce si-au  înmatriculat  autovehiculele  anterior  datei de 1 iulie 2008, ea  urmând a fi  dedusa din  taxa de prima  înmatriculare,  achitata potrivit  art.2141 – 2143 Cod fiscal .

Se  încalca  astfel  nu  numai  principiul  neretroactivitatii legii,  ci  si  principiul securitatii  juridice consacrat  pe cale  jurisdictionala, la  nivel  comunitar.

La  toate  acestea  mai  trebuie  adaugat si  faptul  ca  la  data când  s-a  declansat  prezentul  litigiu – 16.07.2008 – nu  intrasera  în vigoare  dispozitiile O.U.G.  nr.50/2008,  ceea ce  face  cu atât  mai  mult  ca,  potrivit principiului tempus regit actum ,  sa  concluzionam  ca,  pe fondul  cauzei,  dreptul  material  aplicabil este cel  reglementat de art. 2141 – 2143 Cod fiscal .

Pe  fondul  cauzei,  se  retine  ca  taxa  perceputa  reclamantei  si  reglementata de art.2141 Cod  fiscal  este  datorata  de aceasta  pentru  autoturismul  importat  cu  ocazia primei  înmatriculari  a acelui autoturism .

Important  de retinut este  faptul  ca  taxa  speciala  nu  este perceputa  si  pentru autoturismele deja înmatriculate  în  România  si  care  în  urma  vânzarii  sufera  o  noua  înmatriculare  ci  numai  pentru  autoturismele  înmatriculate  în  celelalte  state  ale Comunitatii  Europene  si  reînmatriculate  în  România,  dupa aducerea  acestora  în  tara .

Procedându-se  astfel,  se  consacra  un  regim  juridic  fiscal discriminatoriu  pentru  autoturismele  aduse în  România  din  Comunitatea  Europeana  si  reînmatriculate în  tara  de provenienta, pentru  care  se percepe  taxa de înmatriculare,  în  timp  ce pentru  reînmatricularea autoturismelor  înmatriculate  deja  în  România, taxa  nu se mai  percepe aceasta taxa.

Prin  aceasta se  încalca  unul  dintre  principiile fundamentale  de functionare a Comunitatii  Europene  si  anume  libertatea  de  circulatie  a  marfurilor,  reglementat  de art.25 si 28  din  Tratat .

Tocmai pentru respectarea  acestui  principiu  dispozitiile  din  Tratat  mai  sus  aratate  limiteaza  libertatea  statelor Comunitatii  Europene  în  natura fiscala  de a restrictiona  libera  circulatie  a  marfurilor  prin  interzicerea  taxelor discriminatorii  si protectioniste .

Mai  mult  decât atât, se  încalca  si  dispozitiile  art.90,  paragraful 1  din  Tratat,  care  interzice oricarui  stat  membru  sa  aplice  direct  sau  indirect  produselor  altor  state  membre  impozite  interne  de orice  natura,  mai  mari  decât  cele  care se aplica direct  sau  indirect  produselor  nationale similare .

Asa  fiind,  cum  dispozitiile  Codului  fiscal  au  intrat  în  conflict  cu  prevederile  Tratatului Comunitatii  Europene,  iar  potrivit  art.148 alin.2  din  Constitutie,  într-o astfel  de situatie are  prioritate  Tratatul,  rezulta  ca dispozitiile art.2141 Cod  fiscal,  privind taxa speciala nu  au  aplicabilitate, astfel  încât actiunea reclamantei este întemeiata .