Prin sentinţa civilă nr. 6494 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 13.05.2015 în dosarul nr. 12094/245/2015, instanţa a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC SSC SRL în contradictoriu cu pârâtul EP, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a obligat pârâtul să rebranşeze restaurantul, foişorul de apă, cortul pentru nunţi, pergola pe apă din incinta Bazei de Agrement E – care fac obiectul contractului de închiriere, înregistrat la organul fiscal – la reţelele de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale, până la soluţionarea litigiului asupra fondului din dosarul nr.11576/245/2015 al Judecătoriei Iaşi, a respins restul pretenţiilor, ca inadmisibile.
Sesizată cu cerere pe calea specială a ordonanţei preşedinţiale, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 996 alin. (1), instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nici o mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului – art. 996 alin. (2) NCPC.
La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen – art. 996 alin. (3) NCPC.
Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului – art. 996 alin. (4) NCPC.
Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt – art. 996 alin. (5) NCPC.
Analizând condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, instanța a apreciat că acestea sunt întrunite în parte, precum și că prezenta cerere este întemeiată în aceeași măsură.
Astfel, în ceea ce privește urgența, aceasta este apreciată de instanță în concret, în raport de circumstanțele obiective ale cauzei. Raportat la cazurile enumerate de art. 996 alin.1 NCPC, incident în speță este cel referitor la prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, deoarece prin înscrisurile sub semnătură privată, atașate cererii, în copie conformă cu originalul, reclamanta a dovedit că pentru perioada imediat următoare are încheiate mai multe contracte de organizare a unor evenimente (încheiate în cursul anului 2014, cu rezervarea unei anumite date) precum nunți, cumătrii, pentru care are obligația de a organiza masa la data stabilită, să asigure spațiul și condițiile optime pentru orchestră etc. În ipoteza lipsei curentului electric și a gazului, activitatea legată de restaurant și anexe nu se poate desfășura, ceea ce implică neexecutarea culpabilă a contractelor încheiate. În aceste condiţii, viitoarele pagube sunt certe.
În ceea ce privește caracterul provizoriu, instanța notează că pe această cale specială nu se pot lua măsuri definitive, care să rezolve litigiul dintre părți, întrucât excede scopului procedurii. De aceea, în principiu, ordonanța președințială nu poate viza obligații de a face. Ca excepție însă, trebuie admis că dacă obligația de a face tinde la încetarea unor acte abuzive, atunci reclamantul are deschisă calea procedurii ordonanței președințiale. Or, în cauză, reclamanta a invocat comportamentul abuziv al proprietarului, care prin debranșarea de la contoarele de furnizare a energiei electrice și a gazului natural, intenționează să împiedice desfășurarea activității restaurantului – ceea ce se circumscrie situației de excepție menționate.
Ceea ce nu se încadrează în situația de excepție sunt pretențiile reclamantei vizând obligarea pârâtului la achitarea facturilor la utilități – deoarece o asemenea acțiune reprezintă în concret o plată, adică executarea unei obligații de a da, cu evident caracter definitiv. De asemenea, chiar dacă la primul termen acordat, deci în limitele art.201 alin.1 C.p.c., reclamanta a adăugat că solicită și branșarea la rețeaua de apă (contrar susținerilor acesteia, o asemenea solicitare nu apare în cererea introductivă), instanța observă că nici o asemenea măsură nu are caracter provizoriu, deoarece este necontestat faptul că la data începerii locațiunii și până în prezent, imobilul respectiv obține apa dintr-o captare iar lucrările de branșare la rețea au fost începute de pârât dar nu au fost finalizate. Or, realizarea etapei finale de branșare și încheierea contractului cu furnizorul de apă potabilă are, la fel, caracter ireversibil, deci nu întrunește cerința de admisibilitate.
Pe de altă parte, reclamanta a probat că pe rolul instanței există acțiunea de drept comun privind obligație de a face, cu număr 11576/245/2015, aflată în etapa scrisă, solicitând ca măsurile să fie dispuse numai până la soluționarea respectivei cauze.
Cea de-a treia condiție de admisibilitate – neprejudecarea fondului dreptului – este întrunită, prin prisma faptului că probele administrate la solicitarea reclamantei și-au atins scopul învederat, întrucât au demonstrat aparența de drept în favoarea acesteia. Poziția reclamantei, în cadrul raportului juridic invocat, este preferabilă din punct de vedere legal, bineînțeles în condițiile unei sumare caracterizări și analize a situației de fapt. Or, părțile recunosc că în prezent există un contract de închiriere încheiat între pârât, ca proprietar locator, și reclamantă, ca locatar, având ca obiect restaurantul, foișor de apă, cort de nunți, pergolă pe apă, cu toate echipamentele existente, în cadrul Bazei de agrement E. Deci, în aparență, această situație juridică obligă locatorul să asigure folosința corespunzătoare a imobilului închiriat, în contextul special în care utilitățile precum gazul și electricitatea consumate pentru desfășurarea activităților reclamantei se achită prin citirea consumurilor înregistrate pe aparatele de măsurat – contoare montate în paușal. Aceasta deoarece furnizarea utilităților se face de mai mulți ani prin contract pentru organizare de șantier, existând un singur contor pentru gaz și unul pentru curent electric, situate pe proprietatea pârâtului, de la care sunt alimentați atât pârâtul cât și reclamanta și alte persoane care își desfășoară activitatea în cadrul bazei de agrement E , cu diferite titluri. Prin urmare, pârâtul este singurul care are acces la contoare, de unde are posibilitatea de a întrerupe diferitele imobile din cadrul bazei de agrement.
De altfel, pârâtul a recunoscut atât prin întâmpinare, cât și în fața instanței și cu ocazia concluziilor scrise, că a procedat de două ori la debranșarea reclamantei de la aceste utilități, motivat de faptul că aceasta din urmă nu ar fi achitat la termenele convenite chiria și utilitățile, în cuantumul calculat și comunicat. Pârâtul a precizat că întrucât facturile se emit pentru consumul tuturor celor branşaţi la contoarele în regim de organizare şantier, nu este corect ca neplata coparticipării de către reclamantă să atragă întreruperea de la furnizor şi în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi, care îşi plătesc cota-parte la scadenţă, de aceea a procedat la debranşarea reclamantei. Dacă această reacție este sau nu justificată, în limitele permise de contract sau lege, excede limitelor de analiză ale ordonanței, însă ceea ce transpare este faptul că reclamanta, în aparență, este titulara unui contract de locațiune în vigoare, în temeiul căruia are dreptul de a folosi spațiul închiriat în mod corespunzător și de a-și desfășura activitatea autorizată. Corelativ, locatorul pârât are obligaţia de a asigura locatarului său liniştita şi utila folosinţă a bunului pe tot timpul locaţiunii. Şi de altfel, pârâtul nu poate supune propriul drept analizei instanţei în această procedură. De aici, decurge îndreptățirea reclamantei să solicite obligarea pârâtului la realimentarea cu gaz și curent electric până la soluționarea acțiunii de drept comun.
Instanța mai menționează și faptul că rebranșarea intervenită înainte de pronunțarea prezentei ordonanțe nu poate determina respingerea ca rămasă fără obiect a cererii, deoarece, dacă ordonanţa nu ar fi admisă din această cauză exclusiv, pârâtul ar avea posibilitatea oricând în viitor să debranşeze din nou reclamanta, fără ca această să aibă la dispoziţie o modalitate urgentă de executare împotriva proprietarului. Reclamanta ar trebui să formuleze din nou o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, chiar dacă situaţia de fapt prezentată mai sus ar rămâne neschimbată, care, din nou, ar urma să fie respinsă cât timp pârâtul, înainte de judecare, ar proceda la rebranşare.
Întrucât reclamanta nu a formulat nici o solicitare în acest sens, instanţa nu a dispus în ceea ce priveşte executarea fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
