Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Răspunderea civilă delictuală. Parte civilă. Prejudiciu material şi moral.
Criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei sunt: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, conform disp. art. 74 C. pen.
Judecătoria Târgu Bujor, secţia penală nr. 21/02.02.2015
Prin rechizitoriul nr. 1…/P/2012 din 25.11.2013 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria T B şi înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. …../2013 din data de 29.11.2013, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului: S I, pentru săvârşirea infracţiunilor de: lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.pen.- 1969 şi distrugere, prevăzută de art art. 217 alin. 1 C.pen. – 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen. – 1969.
Prin actul de sesizare, s-a reţinut că fapta inculpatului S I, de a o lovi în ziua de 07.07.2012, cu pumnii, picioarele şi cu o bâtă pe persoana vătămată S A, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C.pen. – 1969.
De asemenea, fapta inculpatului S I, comisă în aceiași zi, de a cu o bâtă vițelul persoanei vătămate S A, cauzând leziuni care ulterior au produs moartea bovinei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 C.pen. 1969.
Conform fișei de cazier judiciar, inculpatul S I, nu are antecedente penale.
Având în vedere dispoziţiile art. 5 C.pen. care prevăd aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, instanţa urmează a face aplicarea acestor dispoziţii, printr-o analiză globală a Codului penal din 1969 şi a noului Cod penal, prin raportate la limitele de pedeapsă, regimul sancţionator în caz de concurs de infracţiuni şi modalităţile de individualizare juridică a pedepsei.
Instanţa constată că mai favorabile inculpatului S I sunt dispoziţiile Codului penal din 1969, prin raportare la limitele de pedeapsă mai mici şi regimul sancţionator în caz de concurs de infracţiuni.
La individualizarea pedepselor ce urmează să fie aplicate inculpatului pentru infracţiunile reţinute, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din C. pen. – 1969, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite şi circumstanţele reale de săvârşire a faptei.
Având în vedere criteriile menţionate, faţă de gradul de pericol social concret al faptelor reţinute în actul de sesizare, instanţa, în baza art. 180 (2) C.pen. – 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., va condamna pe inculpatul S I, la pedeapsa de 1 (unul) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar în baza art. 217 (1) C.pen. – 1969, va condamnă pe inculpatul S I la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. – 1969, instanţa va contopi pedepsele principale stabilite, inculpatul S I urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 (unul) an închisoare.
Ȋn aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.
În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 din Codul penal (1969), referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c din C. pen. (1969) nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din C. pen. (1969).
Astfel, natura faptelor săvârşite şi circumstanţele producerii acestora, determină instanţa a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b C.pen. (1969), instanţa va interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate de 1 an închisoare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută, dar şi persoana inculpatului, instanţa apreciază că scopul pedepsei ce va fi aplicată acestuia în prezenta cauză, astfel cum este acesta prevăzut în art. 52 C. pen. – 1969 (respectiv „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiunii”), poate fi atins şi fără privarea sa efectivă de libertate. În consecinţă, observând că inculpatul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 C. pen. – 1969, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. 1 C. pen – 1969.
Instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 şi 84 C.pen. – 1969 privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate.
Ȋn baza art. 71 alin.5 C.pen. – 1969, instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani.
Sub aspectul laturii civile, instanţa constată că au fost formulate pretenţii civile în cauză, în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. 2 C.pr.pen. de către persoana vătămată, S A, respectiv: daune materiale în cuantum de 3000 lei, reprezentând contravaloarea viţelului şi 7000 lei, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 1381 C. civ., prejudiciul material şi moral rezultat din încălcarea integrităţii fizice şi psihice dă dreptul la reparaţie, care se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.
În privinţa întinderii reparaţiei, răspunderea delictuală a inculpatului este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului produs prin infracţiune, conform art. 1385 alin. 1 C. civ., însă în limitele în care partea civilă a exercitat acţiunea civilă în procesul penal.
Despăgubirea acordată părţii civile trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite partea civilă ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care aceasta le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului, conform art. 1385 alin. 3 C. civ.
Art. 252-257 C. civ. reglementează dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinţa umană, cum sunt sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieţii private etc.
Despăgubirea acordată în cazul principiului reparaţiei daunelor morale are rolul de a oferi victimei o compensare.
Din probele administrate în cauză, rezultă că, pe lângă daunele patrimoniale suferite de persoana vătămată, au existat şi prejudicii morale decurgând din traumele fizice şi psihice suferite şi sechele post-traumatice.
Apreciind ca fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în privinţa părţii civile şi având în vedere ansamblul probatoriului administrat, instanţa urmează a admite în parte acţiunea civilă promovată şi a obliga pe inculpatul: S I, în temeiul art. 19 C. pr. pen. şi art. 397 C. pr. pen., cu referire la art. 1357C. civ, la plata sumei de 3000 lei reprezentând despăgubiri materiale şi 1000 lei reprezentând daune morale, produse prin săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.
Având în vedere că prin acordarea daunelor morale se urmăreşte a se da persoanei prejudiciate prin infracţiuni o satisfacţie fără a uita că astfel de daune constituie concomitent o pedeapsă pentru autorul faptei ilicite cu scopul prevenirii eficiente a unor fapte similare în viitor, precum şi cuantumul daunelor morale reclamate, respectiv 7000 lei, instanţa apreciază că suma solicitată cu acest titlu de către partea civilă este foarte mare, urmând a respinge, ca fiind nefondat, restul pretenţiilor civile în cuantum de 6000 lei – daune morale.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen., instanţa va obliga pe inculpatul S I, la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 276 alin. 2 C. pr. pen., instanţa va obliga pe inculpatul S I, la plata către partea civilă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
