Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.06.2013 sub nr. 1077/310/2013 la Judecătoria Sinaia, reclamanţii P.L. şi P.P.V., ambii domiciliaţi în Buşteni, str. …, nr. …, bl… ap.., jud. Prahova au chemat în judecată pârâta V. R. – S. B., cu sediul în Buşteni, B-dul …., nr. …, jud. Prahova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să constate caracterului abuziv al prevederilor pct. 3 lit. d pct. 5 litera a din secţiunea “condiţii speciale” ale convenţiei de credit nr. 0158778/01.08.2008 şi înlăturarea acestor clauze din cuprinsul convenţiei;să constate caracterului abuziv al prevederilor pct. 8.1, lit. c, d şi e , pct. 8.3 din secţiunea ” scadenta anticipată ” şi pct. 10.1 şi 10.2 din secţiunea 10 ” costuri suplimentare ” din condiţiile generale ale acestei convenţii de credit şi înlăturarea acestor clauze din cuprinsul convenţiei ; să constate caracterului fix al ratei dobânzii pentru toată perioada de creditare aferentă convenţiei de credit mai sus amintite şi obligarea păstrării aceluiaşi procent fix şi în viitor , să se restituie reclamanţilor în integralitate sumele încasate de către pârâtă, cu titlul de anuitate +comision de risc, calculate de la data încheierii convenţiei de credit nr. 0158778/01.08.2008 şi până la data de 15.12.2013 respectiv suma de 8308,27 CHF sau echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii . Solicită de asemenea cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că la datele de 01.08.2008 şi, între V. R. – S. B. şi reclamanţi a fost semnată convenţia de credit nr. 0158778/ 01.08.2008 . In cadrul secţiunii Condiţii speciale ale convenţiei , la pct. 5) lit.a este menţionat comisionul de risc stabilit la 0,22% în convenţia nr. 0158778 ” aplicate la soldul creditelor plătibile lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare acelor două convenţii de credit”.
Precizează că la momentul încheierii acestor convenţii de credit, au fost atraşi de procentele reduse ale dobânzilor curente dar s-au aflat pe o poziţie inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind degrabă de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către bancă, fără a da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenţie. Prevederile stipulate în cuprinsul acestei convenţii sunt preformulate / standard , iar eventualele diferenţe dintre acestea şi alte convenţii nu se datorează negocierii cu împrumutaţii, ci particularităţilor fiecărui client în parte sau eventual ofertei existente la data semnării convenţiilor. In aceste condiţii, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Clauzele abuzive prin care s-a impus plata comisionului de risc creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor: împrumutaţii trebuie să le achite băncii, fără ca aceştia să beneficieze de posibilitatea de restituire la încetarea contractului, în cazul neproducerii situaţiilor de risc. Legislaţia intrată în vigoare la 21 iunie 2010 (OG 50/2010) permite băncilor să aplice la contractele de credit doar patru tipuri de comisioane: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare, comision de rambursare anticipata ( la dobânzi fixe) şi comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatorilor, fiind eliminat comisionul de risc. Menţionează că în luna septembrie 2010, pârâta a formulat propuneri către reclamanţi în vederea conformării faţă de prevederile OG 50/2010, propuneri cu care reclamanţii nu au fost de acord, considerând că în realitate s-au păstrat clauzele abuzive şi în actele adiţionale propuse. La data de 02.10.2010 reclamanţii au formulat cerere de rescadenţare /restructurare către pârâtă la care aceasta nu a răspuns în nici un fel. În această situaţie reclamanţii au sesizat Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, care a sancţionat pârâta constatând redenumirea comisionului de risc în comision de administrare.
În această situaţie considerând că nu poate ajunge la o soluţie amiabilă cu pârâta, reclamanţii au formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
În dovedirea prezentei cauze au depus la dosar înscrisuri: convenţia de credit nr. 0158778/01.08.2008, plan de rambursare credit, adresă corespondenţă cu pârâta, acte adiţionale la convenţiile de credit pentru conformare faţă de prevederile OG 50/2010, reclamaţia formulată către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova( f.8-170).
În drept nu au motivat cererea.
Pârâta, legal citată, a formulat la data de 01.07.2013, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca netemeinică a cererii de chemare în judecată şi au invocat mai multe excepţii: excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în absenta procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 193/2000, excepţia netimbrării acţiunii , excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia nulităţii acţiunii introductive . Pe fond a susţinut pe larg următoarele aspecte:
– Clauza contractuală prin care s-a reglementat dreptul Subscrisei de a percepe Comision de Risc, respectiv 5 a) din Condiţiile Speciale nu este o clauză abuzivă în înţelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000;
– Clauza contractuală prin care s-a reglementat modalitatea de calcul/de percepere a ratei dobânzii şi condiţiile modificării unilaterale a acesteia, respectiv 3 d) nu este o clauză abuzivă în înţelesul ari. 4 din Legea nr. 193/2000;
– Clauza reglementată la art.8.1, lit. c, lit. d si c) din Convenţia de Credit din Condiţiile Generale nu este o clauza abuziva în înţelesul art. 4 din Legea 193/ pentru că nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor:
– Clauza reglementată la art.8.3 din Convenţia de Credit Condiţiile Generale nu este o clauza abuziva în înţelesul art. 4 din Legea 193/ 2000 pentru că nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor;
– Clauzele prevăzute de art. 10.1 si 10.2 din Convenţia de credit Condiţiile Generale, cu privire la costurile suplimentare, nu sunt clauze abuzive în înţelesul art. 4 din Legea 193/ 2000 pentru că nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor;
– Referitor la aplicabilitatea Ordonanţei OUG 50/2010 in ceea ce priveşte Convenţia de Credit.
– Anularea clauzelor indicate de reclamanţi ar conduce la nerespectarea dreptului subscrisei la proprietate privată şi la libertate economică.
– În cazul în care clauzele sunt considerate nelegale, instanţa nu poate dispune restituirea prestaţiilor aferente acestora, contractele de credit fiind cu prestaţie succesivă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 16.10.2013, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în absenta procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 193/2000, excepţia netimbrării acţiunii , excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia nulităţii acţiunii introductive ca neîntemeiate.
La acelaşi termen de judecată li s-a pus în vedere reclamanţilor să îşi precizeze acţiunea sub aspectul cuantumului pretenţiilor care doresc a le fi restituite, dispoziţie faţă de care aceştia s-au conformat şi au indicat câtimea – cuantumul pretenţiilor majorate la suma 8308,27 CHF sau echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.
În cauză au fost încuviinţate şi administrate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamanţilor, instanţa admiţând pentru pârâtă suplimentarea interogatoriului cu alte 6 întrebări ce au fost luate reclamanţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine următoarele:
Potrivit art. 973 din Codul civil „ Convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”, iar potrivit art., 969 „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.
Potrivit art. 966 din Codul civil „Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect”, iar potrivit art. 968 „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice”
Potrivit art. 970 din Codul civil „Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.”
Potrivit art. 984 Cod civil „ convenţia nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat”, iar potrivit art., 983 „Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă.”
Conform art. l din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000 republicată „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
La data de 01.08.2008 între pârâta, în calitate de creditoare, si reclamanţi, în calitate de debitori, a fost încheiată convenţia de credit nr. 0158778/ 01.08.2008 având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 67,000 CHF rambursabil în 190 de luni, împrumutul fiind acordat la o dobânda curenta fixa de 3,99% pe an şi comision de risc de 0,22% .
Din răspunsurile reclamanţilor la interogatoriile administrate rezultă că aceştia sunt persoane în etate cu o pregătire medie, reclamantul are ca studii 7 clase, lucrează ca motostivuitorist , reclamanta lucrează în turism ca administrator al unei vile, aceştia nu pot interpreta legislaţia bancară şi au fost sfătuiţi de consilierul bancar ce credit să solicite , spunându-se unde se situează cu veniturile şi se credit îşi pot permite , în ce valută, chiar nu au avut timp să citească contractul , fiind grăbiţi să semneze convenţia de creditare şi să se prezinte în timp util la notariat în Sinaia.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa a reţinut:
Clauzele stipulate la art. 3 lit. d („Data ajustării dobânzii n) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0158778/ 01.08.2008, încheiată între părţi;
Instanţa retine că, potrivit secţiunii 3, art. 3.1., intitulat marginal „Dobânda curentă”, pct. 2 lit. c( fila 14 vol. II) din Condiţiile Generale ale Convenţiei, „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x %).valoarea sa fiind menţionată în „Condiţiile Speciale”.
Potrivit pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei (fila10) rata dobânzii curente este fixă, de 3,99% pe an. Potrivit literei d) al aceluiaşi punct, cu privire la care reclamanţii au solicitat să se constate că reprezintă o clauză abuzivă lovită de nulitate, „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
Or, instanţa reţine că, potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale are prevalentă asupra art. 3.2.1 din Condiţiile Generale, acestea din urmă trimiţând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale.
Astfel, dacă V. R. – S.A., poate acorda, potrivit regulilor generale, împrumuturi fie cu rată fixă, fie cu rată variabilă, în cazul reclamanţilor, părţile au încheiat un contract cu rata dobânzii fixă, de 3,99 % pe an.
După concluzia logică de interpretare menţionată mai sus, art. 3 litera d) din Condiţiile Speciale prevede că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară. Or, instanţa reţine că banca nu a inserat şi interpretat această clauză în contextul schimbărilor intervenite pe piaţa monetară, ci a nesocotit drepturile consumatorului, prin introducerea unei clauze abuzive.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condiţiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea măsură.
Instanţa nu poate reţine apărările pârâtei întemeiate pe faptul că modificarea unilaterală a contractului este în concordanţă cu teza finală a literei a) din Anexa Legii nr. 193/2000. Potrivit textului invocat, în forma de la data încheierii contractului, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care „dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract şi acceptat de consumator prin semnarea acestuia”. Or, legea are în vederea indicarea/specificarea expresă în contract a „motivului” în funcţie de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generică. Deşi în Condiţiile Generale, Banca a definit nu mai puţin de 28 de termeni (a se vedea secţiunea 1, denumită marginal „Definiţii”), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari”) – nu a indicat ce se înţelege prin „schimbări semnificative pe piaţa monetară”.
Această sintagmă din Convenţia părţilor nu se încadrează în exigenţele literei a) din Anexă, dat fiind că modificarea dobânzii nu a fost raportată la un indicator precis, individualizat. Piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care ne raportăm, iar Banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale.
Banca a invocat şi dispoziţiile literei a) alin. 2 din Lista Anexă la Legea nr. 193/2000, din care ar rezulta, în interpretarea sa, că regulile interdicţiei modificării unilaterale a contractului nu s-ar aplica furnizorilor de servicii financiare.
Pe de altă parte, aplicând legea în lumina textului şi finalităţii directivei CE 93/13/CEE din 5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, din interpretarea sistematică a literei a) rezultă că alin. 2 nu constituie o dispoziţie derogatorie de la alin. 1, dat fiind că legea menţine în sarcina furnizorului de servicii financiare obligaţia de a „îşi rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii”, în condiţiile unei „motivaţii întemeiate” şi implicit de a o subsuma îndeplinirii celorlalte condiţii.
În plus, aliniatul 2 menţionează în teza finală libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul or, părţile nu au prevăzut în contract o asemenea posibilitate şi nici Banca nu 1-a notificat pe consumator în consecinţă. Banca nu poate invoca o dispoziţie contractuală numai în privinţa drepturilor pe care i le-ar recunoaşte, fără a îşi îndeplini în mod corespunzător propriile obligaţii, legale sau contractuale.
Clauzele contractuale („rezervarea dreptului”) şi definirea termenilor („motivaţiile întemeiate”) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) îi oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a modifica dobânda, iar clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.
Clauzele stipulate la pct. 5 lit. a („Comision de risc “) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. 0158778/ 01.08.2008 încheiată între părţi;
Potrivit secţiunii 3 pct. 5 din Condiţiile Generale ale convenţiei de credit “pentru punerea la dispoziţie a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar pe toată perioada creditului, modul de calcul şi scadenţa acestuia se stabilesc în Condiţiile Speciale.” Punctul 5 lit. a din Condiţiile Speciale ale convenţiei prevede “comision de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţa, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit”.
Această clauza este şi ea abuzivă, deoarece nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutaţii să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv, debitorii au constituit garanţii reale imobiliare.
Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul conform ratelor lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă în mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract banca s-ar îmbogăţi fără justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate, în acest sens, instanţa reţine că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperita prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă fără nici o problemă.
Trebuie subliniat ca art. 44 din Regulamentul B.N.R. 3/2007 privind Regulamentul B.N.R.3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca împrumutătorii sunt obligaţi sa informeze clienţii prin menţionarea posibilităţii modificării în sensul majorării, a sumelor datorate, în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata dobânzii ori in cazul creşterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. In primul rând., trebuie observat ca Regulamentul vorbeşte despre materializarea riscului, in defavoarea împrumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa încasarea, de către bancă în cazul opus, a unor sume care sa îi acopere propriul risc. Textul Regulamentului impune băncii obligaţia informării fiecărui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispoziţii contractuale) cu privire ia posibilitatea majorării sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobânzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea împrumutaţilor) sau (ii) creşterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute in contract. La rândul sau, art. 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituţiilor de credit tot in scopul diminuării riscului “sa isi organizeze activitatea de creditare astfel încât sa asigure separarea clara si efectiva a funcţiei de promovare si vânzare a produselor de creditare de funcţia de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii’
Clauzele stipulate la pct. 8.1 lit. c, d, e şi pct. 8.3 din secţiunea „ scadenţa anticipată” ale convenţiei de credit nr. 0158778/ 01.08.2008, încheiate între părţi;
Art. 8.1 lit. c, d şi e din Condiţiile generale prevăd ca în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate, respectiv în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute, conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului si Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenţiei.
Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, în sensul arătat anterior.
Astfel cum s-a invocat în speţă, formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv, într-adevăr, în realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care ie cuprinde, reclamanţii nefiind în posesia tuturor elementelor care pot avea un efect asupra conduitei lor în derularea contractului, în speţă, la momentul convenţiei nu s-a cunoscut: „situaţia neprevăzută”, ori „ opinia Băncii”, sau „ improbabilitatea” la care face referire clauză.
Clauzele stipulate la Secţiunea 10 („Costuri suplimentare “) din Condiţiile generale ale convenţiei de credit nr. 0158778/ 01.08.2008 , încheiate între părţi;
Art. 10.2 din Condiţiile generale arată că în oricare din cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1, costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit cresc, împrumutatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creşterea costurilor. Astfel, în situaţiile în care, din diferite motive, costurile Băncii (în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat) cresc, aceasta creştere este suportata exclusiv de client.
O astfel de clauză creează, în detrimentul reclamanţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 al 1 din Legea nr. 193/2000.
În această situaţie devin aplicabile regulile de interpretare conform căreia obligaţia împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică obligaţiile concrete stipulate în convenţie. Cu aceeaşi incidenţă devine aplicabilă şi regula interpretării obligaţiei stipulate neclar, îndoielnic (sau prezentate părţii în acest mod) în favoarea celui care se obligă, astfel că împrumutatului nu-i pot fi incluse consecinţe, costuri ori elemente variabile despre care nu a ştiut la semnarea contractului.
Obligaţia împrumutatului poate rezulta legitim numai din contractul încheiat» iar riscurile pe care banca şi le asumă prin încheierea altor contracte ori prin suportarea unor costuri eventuale şi viitoare nu pot fi transferate, fără încălcarea principiului relativităţii convenţiilor (art. 973 Cod civil), asupra împrumutatului; cu alte cuvinte, profitul băncii trebuie să fie raportat numai la convenţia şi la garanţiile pentru care a semnat împrumutatul, banca neputând transfera costurile externe convenţiei pe seama împrumutatului care nu a semnat şi nici nu a garantat pentru acestea.
Astfel, instanţa constată ca fiind abuzivă şi această clauză.
În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, instanţa reţine că art. 3 lit. d din Condiţiile Speciale nu va mai produce efecte asupra consumatorului. Având în vedere că după eliminarea acestuia contractul mai poate continua şi reţinând şi acordul consumatorului în acelaşi sens, instanţa va menţine celelalte dispoziţii ale convenţiei de credit menţionate.
Instanţa va reţine că prin inserarea clauzelor mai sus analizate, pârâta a produs reclamanţilor o vătămare echivalentă cu suma de 8308,27 CHF, încasată necuvenit prin modificarea unilaterală a clauzelor contractuale convenţiei de credit nr. 0158778/ 01.08.2008, încheiate între părţi, motiv pentru care urmează a obliga pârâta să restituie reclamanţilor în integralitate sumele încasate de către pârâtă, cu titlul de anuitate +comision de risc, calculate de la data încheierii convenţiei de credit nr. 0158778/01.08.2008 şi până la data de 15.12.2013 respectiv suma de 8308,27 CHF sau echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, achitate de reclamanţi în baza acestei convenţii de creditare conform chitanţelor depuse la dosar, impunând caracterul fix al ratei dobânzii pe toată durata perioadei de creditare.
